Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
3036/2014 din 22 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DROBETA-T____ S______

Sentința penală Nr. 3036/2014

Ședința publică de la 22 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E____ M_______

Grefier ședință M______ - L______ G_____

Ministerul Public reprezentat de procuror M______ L____ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta T____ S______

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul C_____ D_____, având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit inculpatul.

Procedura legal îndeplinită. Fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat act că dezbaterile au fost consemnate în încheierile de ședință din 29.10.2014 și 10.12.2014 ce fac parte integrantă din prezenta sentință după care s-a trecut la soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 861/P/2013 din 29.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.S______ a fost trimis în judecată, în stare de arest în altă cauză, inculpatul C_____ D_____ pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 al.1 C.p. cu aplicarea art.41 alin.1 C.p

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, de către procuror că, la data de 12.02.2013, în jurul orei 11:20, inculpatul C_____ D_____ a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN6, pe raza localității Șimian, fără a poseda permis de conducere.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarații inculpat, declarație martor, adresa nr. xxxxx/2013 emisă de SPCRPCIV M________, proces verbal de constatare, CD care conține imagini cu momentul depistării inculpatului.

La solicitarea instanței IPJ M________ a înaintat fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Prin încheierea din 03.09.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății în cauză.

În ședința publică de 29.10.2014, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i-se la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acesta a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa și a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate, cerere încuviințată de instanță, urmând să se dea eficiență în beneficiul inculpatului C_____ Dariu, dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.p.

La solicitarea instanței Judecătoria Vînju M___ a înaintat la dosar sentința penală nr. 36/13.02.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

În ședința publică din 10.12.2014 s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C_____ D_____, din infracțiunea prev. de ar.335 alin.1 C.p. cu aplicarea art.41 alin.1 C.p., în infracțiunea prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art.37 lit. b C.p. din 1969, art.5 C.p.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, pe care inculpatul l-a recunoscut și l-a însușit instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 12.02.2013, în jurul orei 11:20, inculpatul C_____ D_____ a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN6, pe raza localității Șimian, fără a poseda permis de conducere.

In drept fapta inculpatului C_____ D_____ indeplineste elementele constitutive ale infracțiunii săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art.37 b din 1969 și art.5 cod penal, prin schimbarea incadrării juridice din infracțiunea art. 335 al.1 C.p. cu aplicarea art.41 alin.1 C.p , în condițiil în care fapta a fost săvârșita la data de 12.02.2013, iar legea penală mai veche este mai favorabilă inculpatului.

Constatând că fapta există, constituie infracțiune si a fost savârșita de inculpat instanța in baza art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art.37 b din 1969 și art.5 cod penal, art.396 alin.10 C.pr.pen. va condamnă inculpatul C_____ D_____, la pedeapsa de 9 luni închisoare în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și lit.b cod penal.

Va constata că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea prevăzută de art.335 alin.1 cod penal pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.36/13.02.2014 a Judecătoriei Vînju M___, definitivă prin neapelare.

În baza art.36 raportat la art.33-34 cod penal cu art.5 cod penal

Va contopipedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru art.335 alin.1 cod penal, săvârșită la 11.11.2013, aplicată prin sentința penală nr.36/13.02.2014 a Judecătoriei Vînju M___, definitivă prin neapelare și va dispune ca inculpatul C_____ D_____ să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și lit.b cod penal- art.71 alin.2 cod penal.

Va deduce din pedeapsă perioada executată din 12.11.2013 la zi și menține starea de arest.

Va anula mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr.36/13.02.2014 a Judecătoriei Vînju M___ și dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Pentru culpa infracțională și implicit culpa procesuală in baza art.274 alin.1 C.pr.pen. va obliga inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând 50 % din onorariul pentru avocat Sandescu F______ , apărător desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de schimbare a încadrării juridice.

În baza art.386 C.pr.pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de ar.335 alin.1 C.p. cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. în infracțiunea prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. , cu aplicarea art.37 lit.b C.p. din 1969, art.5 C.p.

În baza art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art.37 b din 1969 și art.5 cod penal, art.396 alin.10 C.pr.pen.condamnă inculpatul C_____ D_____, la pedeapsa de 9 luni închisoare în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și lit.b cod penal.

Constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea prevăzută de art.335 alin.1 cod penal pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.36/13.02.2014 a Judecătoriei Vînju M___, definitivă prin neapelare.

În baza art.36 raportat la art.33-34 cod penal cu art.5 cod penal

Contopește pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru art.335 alin.1 cod penal, săvârșită la 11.11.2013, aplicată prin sentința penală nr.36/13.02.2014 a Judecătoriei Vînju M___, definitivă prin neapelare și dispune ca inculpatul C_____ D_____ să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și lit.b cod penal- art.71 alin.2 cod penal.

Deduce din pedeapsă perioada executată din 12.11.2013 la zi și menține starea de arest.

Anulează mandatul de executare emis în baza sentinței penale nr.36/13.02.2014 a Judecătoriei Vînju M___ și dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Obligă inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând 50 % din onorariul pentru avocat Sandescu F______ , apărător desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică 22 decembrie 2014 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr.S______.

Președinte,

E____ M_______

Grefier ședință,

M______ - L______ G_____

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1432/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2590/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 113/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1713/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 212/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1713/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 84/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 576/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1061/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 384/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1712/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 6/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 110/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 67/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 29/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 482/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 784/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1233/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 688/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1292/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1484/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2397/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 985/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 3196/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 535/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 24/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1493/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 535/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 871/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 104/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 28/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2720/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 525/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 851/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 163/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 327 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 145/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 872/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1399/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 635/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2945/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1270/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 281/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 233/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 116/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 166/P - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 43/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 288/P - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2654/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 429/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 984/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 48/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1191/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 921/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 499/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 774/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 32/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 110/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1969/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 162/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025