R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

(XXXXXXXXX)

DECIZIA PENALĂ NR. 1493/A

Ședința publică de la 5 noiembrie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - M______ C_____________

JUDECĂTOR - C_____ C______

GREFIER - G_______ A____ I______

* * * * * * * *

MINISTERUL PUBLIC – P________ DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror M_____ C____.

Pe rol, se află soluționarea apelului declarat de inculpatul S____ I____ împotriva sentinței penale nr.267 din 18 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelantul inculpat S____ I____ – personal și asistat de apărător ales, avocat V_____ C____ în baza împuternicirii avocațiale nr.xxxxxxx emisă de Baroul București - Cabinet Individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Apărătorul apelantului inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv caracterizări, certificat de deces al tatălui inculpatului, acte medicale ale acestuia și copie de pe sentința civilă nr.2523 din 14 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă. De asemenea, solicită încuviințarea probei privind audierea unui martor – respectiv Citu M_____, pentru a dovedi starea de necesitate, raportat la împrejurarea că între fond și apel a intervenit decesul tatălui inculpatului

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu administrarea probelor solicitate.

Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri și respinge proba privind audierea unui martor ca inutilă, raportat la înscrisurile deja prezentate.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul apelantului inculpat solicită reținerea stării de necesitate în raport cu cele petrecute și necontestate de către inculpat.

Dacă se va trece peste această apărare, solicită schimbarea modalității de executare a pedepsei raportat la datele ce caracterizează persoana apelantului, care are o familie organizată, are un copil în adopție, are un serviciu, este întreținător de familie, beneficiază de caracterizări foarte bune din partea locului de muncă.

Față de aceste aspecte și de înscrisurile depuse la dosar, solicită admiterea apelului astfel cum a fost susținut.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că nu poate fi reținută în cauză starea de necesitate, întrucât existau multiple modalități prin care inculpatul putea să rezolve problema ivită, cu atât mai mult cu cât tatăl său refuzase salvarea, nefiind obligat să conducă personal autoturismul.

De asemenea, susține că aplicarea unei pedepse cu suspendare nu este posibilă nici pe vechiul Cod penal și nici în raport cu noul Cod penal, deoarece în situația revocării suspendării condiționate, pedepsele se cumulează, iar executarea este, în mod obligatoriu în regim de detenție. Nu se impune nici reducerea pedepsei, aceasta fiind egală cu minimul special prevăzut de lege, iar pedeapsa rezultantă este ca urmare a revocării unei suspendări anterioare, lucru obligatoriu conform legii penale vechi.

Concluzionând, formulează concluzii de respingere a apelului ca fiind nefondat.

Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă.

Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A,

Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.267 din 18 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în temeiul art.335 alin.2 Cod de procedură penală cu aplic. art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul S____ I____ la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

În temeiul art.15 alin 2 din Legea nr.187/2012 raportat la art.83 alin 1 Cod penal din 1969, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere cu privire la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr.53/2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată în speță, inculpatul S____ I____ urmând să execute pedeapsa finală de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 67 alin.1 raportat la art. 66 alin.1 lit.a, b Cod penal, a fost interzisă inculpatului - ca pedeapsă complementară - exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b Cod penal, a fost interzisă inculpatului - ca pedeapsă accesorie - exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art.274 alin.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 09.11.2010, în jurul orei 10:40, pe ______________________. București, Sector 2, organele de poliție din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, au procedat la oprirea, în vederea efectuării unui control a inculpatului aflat la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, ce se deplasa dinspre _________________________. Fundeni. În urma verificărilor efectuate, inculpatul S____ I____ a fost sancționat contravențional, întrucât avea aplicate pe elementele vitrate folii ce obturau vizibilitatea, fiind întocmit procesul verbal de sancționare contravențională ________ nr.xxxxxxx/09.11.2010, f. 9.

Din același înscris, s-a reținut că, la momentul constatării contravenției, din cercetările efectuate a rezultat faptul că inculpatul S____ I____ era posesorul permisului de conducere cu ________ nr.xxxxxx, eliberat de autoritățile din Ungaria.

Judecătorul fondului a reținut că, la data de 11.02.2011, prin adresa nr.1733/SP/C/11.02.2011, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București a încunoștințat DGPMB - Brigada de Poliție Rutieră cu privire la faptul că prin sentința penală nr.53/21.01.2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a dispus condamnarea inculpatului S____ I____ la o pedeapsă cu închisoarea, suspendată sub supraveghere, pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, prev. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, iar în temeiul art.86 ind.3 alin.3 lit.e din vechiul Cod penal s-a dispus ca obligație pentru S____ I____ să nu conducă autovehicule pe drumurile publice în perioada termenului de încercare de 5 ani, de la 09.02.2009 până la 08.02.2014.

Ulterior, în urma implementării procesului-verbal de constatare a contravenției și a datelor evidențiate de Serviciul de Probațiune, organele de cercetare penală s-au sesizat cu privire la comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul cu permisul anulat, reținându-se că inculpatul a condus autovehiculul XXXXXXXXX, deși acesta avea permisul de conducere anulat, iar în momentul în care i s-a adus la cunoștință fapta pentru care este cercetat, respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat, inculpatul S____ I____ a susținut că avea cunoștință de această împrejurare, însă a fost nevoit să conducă autovehiculul pe drumurile publice întrucât a avut o urgență, fiind întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii.

Din cuprinsul adresei centrului de Cooperare Polițienească Internațională nr.xxxxxxx/PNF/BLU, a rezultat că inculpatul este posesorul permisului de conducere CJ nr.xxxxxx, eliberat la data de 18.05.2010 de către autoritățile din Ungaria.

La dosar a fost atașată fișa de cazier a inculpatului, din care a rezultat că acesta este cunoscut cu antecedente penale.

Pentru aceste argumente, instanța de fond a reținut ca fiind pe deplin dovedită situația de fapt, respectiv că în data de 09.11.2010, inculpatul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ______________________. București, Sector 2, dinspre _________________________. Fundeni, deși acesta avea permisul de conducere anulat, în acest sens fiind și declarația martorului Iakob T______, care a confirmat faptul că inculpatul, cu ocazia întocmirii procesului verbal de sesizare din oficiu, din data de 12.05.2014 a susținut că a condus autovehiculul pe drumurile publice în condițiile reținute de organele judiciare.

S-a constatat de către instanța de fond că inculpatul a dat declarații contradictorii de-a lungul procesului penal, indicând în faza de urmărire penală, cu ocazia primei audieri, că a condus pe drumurile publice autovehiculul cu nr. XXXXXXXXX, în condițiile reținute de organele judiciare, întrucât a primit un telefon de la fratele lui prin care era încunoștințat că tatăl său a suferit un infarct. Acesta a mai precizat că nu știa că nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în condițiile în care era posesor al unui permis de conducere emis de autoritățile competente din Ungaria. Ulterior, inculpatul a revenit asupra acestei declarații, indicând că avea cunoștință că permisul de conducere emis de autoritățile din România a fost anulat ca urmare a condamnării suferite și cunoștea dispozițiile sentinței penale nr.53/21.01.2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București, inclusiv pe aceea privind interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice în perioada 2009 – 2014.

În fața instanței de fond, inculpatul a arătat că a avut cunoștință de faptul că nu avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, însă a fost nevoit să conducă autoturismul până la locuința tatălui său, întrucât a fost sunat de către vecinul tatălui său, martorul S______ I____, care i-a comunicat că tatăl său se află într-o stare gravă de sănătate, declarația acestui martor dată în instanță, fiind în acest sens.

În raport cu aspectele indicate de către inculpat, privitoare la starea gravă de sănătate a tatălui său, care l-a constrâns să se deplaseze cu autoturismul până la locuința acestuia, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile stării de necesitate, prevăzută de art.20 Cod penal, arătând că în raport cu situația evidențiată de către inculpat, nu se poate aprecia că deplasarea sa cu autoturismul pe drumurile publice a fost singura modalitate prin care inculpatul putea să-l salveze pe tatăl său, care se afla într-o situație medicală gravă. Este evident că în situația respectivă, contactarea unui serviciu medical de urgență care să-i asigure asistență medicală tatălui inculpatului ar fi fost singura modalitate prin care s-ar fi înlăturat starea de pericol în care se afla acesta din urmă, chiar și în condițiile în care astfel cum inculpatul a arătat tatăl său nu dorea să primească asistență medicală de specialitate. În același sens, prima instanță a reținut că, în situația în care inculpatul ar fi dorit să se deplaseze la domiciliul tatălui său ar fi putut apela la alte modalități de a-și asigura deplasarea, fără a conduce un autoturism pe drumurile publice, în condițiile în care cunoștea faptul că avea permisul de conducere anulat.

Mai mult, judecătorul fondului a constatat că există inadvertențe între declarațiile inculpatului date de-a lungul procesului penal, în fața organelor de urmărire penală – aesta indicând că a fost contactat telefonic de fratele său, pentru a fi informat despre starea gravă de sănătate a tatălui său, pentru ca ulterior, în fața instanței, să revină asupra acestui aspect și să arate că a fost contactat de către martorul S______ I____.

S-a constatat de către judecătorul fondului că, în cauză, sunt întrunite atât elementele constitutive ale laturii obiective, cât și cele subiective ale infracțiunii deduse judecății, fapta inculpatului S____ I____ fiind încadrată în drept în dispozițiile art.335 alin.2 Cod penal (fost art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002), cu aplic art. 41 alin. 1 Cod penal

La stabilirea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.74 Cod penal, precum și faptul că inculpatul nu este la prima abatere de la norma penală, săvârșind fapta în termenul de supraveghere al altei condamnări, respectiv al condamnării la pedeapsa de 1 an și 6 luni dispusă prin sentința penală nr.53/2009 a Judecătoriei Sector 1 București.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal (la 20.05.2015), a declarat apel inculpatul S____ I____, fără să arate în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.

Cu ocazia dezbaterilor orale de la termenul de judecată din data de 05 noiembrie 2015, apelantul inculpat – prin apărător ales – a criticat sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal, reținerea stării de necesitate în raport cu cele petrecute și relatate de către inculpat.

În subsidiar, apărarea inculpatului apelant a solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei raportat la datele ce caracterizează, în mod favorabil, persoana inculpatului, rezultând din aceea că are o familie organizată, are un copil în adopție, are un serviciu ce-i asigură veniturile necesare întreținerii membrilor familiei și beneficiază de caracterizări foarte bune din partea locului de muncă.

Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în conformitate cu art.417 și următoarele din Codul de procedură penală, Curtea constată că apelul inculpatului S____ I____ este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Judecătorul fondului – respectând dispozițiile legale ce garantează aflarea adevărului, precum și pe cele ce asigură respectarea drepturilor procesuale ale părților - a reținut, în mod corect, existența faptei și vinovăția inculpatului, adoptând sub acest aspect o soluție legală și temeinică, ce va fi confirmată și de către instanța de apel.

Situația de fapt a fost corect reținută, pe baza probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, inculpatul neîndeplinind condițiile pentru a putea beneficia de procedura simplificată, întrucât a dat declarații contradictorii.

Curtea nu poate primi apărarea inculpatului, în sensul că se impunea reținerea cauzei justificative a stării de necesitate, întrucât, mai înainte de a porni la drum, inculpatul avea obligația, legală și morală, de a conștientiza faptul că nu are dreptul, în mod legal, de a conduce acel autovehicul și de a apela la o altă alternativă pentru rezolvarea problemei urgente cu care se confrunta, pentru a evita încălcarea legii.

În acest sens, chiar acceptând ca fiind real faptul că, în ziua respectivă, tatăl inculpatului s-a simțit rău din cauza unor probleme cardiace, este evident că inculpatul avea la îndemână alte posibilități pentru a se deplasa la domiciliul acestuia în scopul de a-i oferi ajutor, spre exemplu apelând la ajutorul vreunei persoane care să posede permis de conducere sau la serviciile unei companii de taximetrie, fie putea solicita sprijin din partea serviciilor de urgență medicală, pentru înlăturarea stării de pericol la care era expusă sănătatea sau chiar vița tatălui său.

D____ urmare, Curtea arată că cererea inculpatului - de a se constata incidența cauzei justificative prevăzută de art.20 din Codul penal, respectiv starea de necesitate, cauză care înlătură caracterul penal al faptei - este neîntemeiată.

Referitor la individualizarea pedepsei principale, sub aspectul duratei și respectiv al modalității ei de executare, Curtea constată, de asemenea, nefondate criticile inculpatului.

Astfel, sub primul aspect, Curtea reține în prealabil că limitele speciale ale pedepsei principale prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății sunt cuprinse între 1 an închisoare (minimul) și 5 ani închisoare (maximul).

În continuare, Curtea observă că durata pedepsei principale aplicate inculpatului prin sentința penală apelată, de 1 an închisoare, egală cu însuși minimul special prevăzut de lege, este proporțională cu gravitatea infracțiunii reținute în sarcina acestuia (care a presupus conducerea de către inculpat a unui autovehicul pe drumurile publice, cunoscând că permisul de conducere îi fusese anulat ca urmare a comiterii anterioare a unei infracțiuni de conducere sub influența băuturilor alcoolice), reflectă în mod adecvat antecedența penală a inculpatului, evidențiată în fișa de cazier judiciar (concretizată printr-o condamnare definitivă la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pronunțată tot pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, ce constituie chiar primul termen al recidivei postcondamnatorii pentru infracțiunea dedusă judecății în cauza pendinte) și constituie manifestarea unei clemențe suficiente din perspectiva conduitei procesuale a inculpatului (care, deși, a recunoscut, comiterea faptei imputate, pe care nici nu o putea nega, în contextul probelor evidente de vinovăție administrate în cauză, a manifestat o conduită procesuală permanent subsumată intenției de a se deroba de orice responsabilitate).

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită în sarcina inculpatului prin sentința apelată, în regim de detenție, prin privare efectivă de libertate, Curtea constată că aceasta este singura legal posibilă, întrucât condamnarea anterioară a inculpatului, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare conform sentinței penale nr.53/2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București, împiedică, în mod absolut, suspendarea sub supraveghere a executării respectivei pedepse, din pricina neîndeplinirii condiției prev. de art.91 alin.1 lit.b Cod penal, referitoare la inexistența unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.

Față de toate aceste considerente și, întrucât, nici din oficiu, nu se constată motive de reformare a sentinței penale atacate, Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S____ I____, care, aflându-se în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.275 alin.2 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art. 421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul S____ I____ împotriva sentinței penale nr. 267/08.05.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXXX.

În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M______ C_____________ C_____ C______

GREFIER,

G_______ A____ I______

red./t.red. jud.C.C______

ex.4

red. jud.F.R______-Jud.Sect.2