Cod operator: 3171
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA IAȘI
NCPP SECTIA PENALA
SENTINȚA PENALĂ Nr. 983
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I___ G_________
Grefier R_____ M____
Ministerul Public - P________ de pe lângă Judecătoria Iași a fost reprezentat de procuror Țapliuc C_______.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul H_______ (fost Străunțiu) S. V_____ A________, având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile
Procedura completa
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in ședința publica din data de 19.03.2015, susținerile parților fiind consemnate in încheierea de ședința din acea zi care face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având în vedere disp. art. 391 alin.1 N.C.P.P a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, când ,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 29.09.2014 întocmit în dosarul nr. 6143/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, și înregistrat pe rolul instanței sub nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de 09.10.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H_______ (fost Străunțiu) V_____ - A________ pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” prev. și ped. de disp. art. 335 alin. 2 teza a III a Cod penal, cu aplicarea disp. art. 5 Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în ziua de 05.03.2012, inculpatul a condus pe ___________________ din Iași, autovehiculul marca “Mercedes Benz” înmatriculat în Germania sub nr. BM D 8088, în condițiile în care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Pentru dovedirea situației de fapt, în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul – verbal de constatare a infracțiunii, adresa nr. xxxxxx/07.05.2012 emisă de către SPCRPCIV Iași, adresele nr. xxxxxx/03.04.2012 și nr. xxxxxx/07.05.2012 ale Serviciului Rutier Iași, adresa nr. xxxxxxx/11.04.2012 emisă de Punctul de Contact Oradea, declarațiile martorilor C___ A_____ și C___ G_______ și declarațiile inculpatului.
Prin încheierea de ședință din data de 02.12.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 19.03.2015, instanța a adus la cunoștință inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind judecata în procedură simplificată, iar inculpatul a solicitat că judecata să aibă loc conform procedurii simplificate prev. de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 11.04.2012, organele de poliție din cadrul Biroului Rutier Iași s-au sesizat cu privire la faptul că numitul H_______ (fost Străunțiu) V_____ – A________, la data de 05.03.2012, orele 1840, a condus pe ___________________ din Iași autovehiculul marca “Mercedes Benz” înmatriculat în Germania sub nr. BM D 8088, în condițiile în care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce și a provocat un accident soldat cu pagube materiale, faptă prev. și ped. de disp. art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
La aceeași dată, inculpatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor art. 108 alin. 1 lit. b, pct. 4 și art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 întrucât, fiind testat cu aparatul alcooltest, a prezentat o concentrație de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru săvârșirea acestei contravenții, inculpatului i-a fost reținut permisul de conducere _______ xxxxxxx eliberat de către autoritățile germane.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că anterior, la data de 19.01.2012, inculpatul a fost sancționat pentru depășirea regimului legal de viteză și i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile, reținându-i-se permisul de conducere _______ xxxxxxxxxxx eliberat de autoritățile germane.
Inculpatul a solicitat restituirea permisului de conducere _______ xxxxxxxxxxx eliberat de autoritățile germane, iar la data de 20.01.2012, prin referatul nr. xxxxxx al Serviciului Rutier Iași s-a aprobat restituirea permisului de conducere, conform disp. art. 113 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 220 din HG nr. 1391/2006.
Documentația care a stat la baza restituirii conține declarația inculpatului dată în fața notarului în care acesta a precizat că, începând cu data de 21.01.2012, va părăsi teritoriul României cu avionul prin PTF Băneasa.
Cu adresa nr. xxxxxxx/11.04.2012, Punctul de Contact Oradea a informat că inculpatul H_______ (fost Strunțiu V_____ - A________) este titularul permisului de conducere valabil seria Jxxxxxxxxxxx, eliberat de către NW Rhein – Erft – Kreis, Germania, categoriile B, C1, C1E, L, M și T/S.
Din adresa nr. xxxxxx/07.05.2012 a SPCRPCIV Iași rezultă că inculpatul nu figurează în evidențe cu permis de conducere eliberat de autoritățile din România, iar din adresa nr. xxxxxxxx.05.2012 a Serviciului Rutier Iași rezltă că, la data de 05.03.2012, inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.
În declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii cu precizarea că nu a avut cunoștință despre faptul că, la data de 19.01.2012, i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, el presupunând că durata suspendării a fost de 30 zile.
Susținerea inculpatului nu poate fi reținută în condițiile în care, în conținutul declarației notariale autentificată prin încheierea nr. 109/2012 din data de 20.01.2012, s-a consemnat că a avut cunoștință despre faptul că, la data de 19.01.2012, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule în România pentru o perioadă de 90 zile.
Având în vedere materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța apreciază că vinovăția inculpatului a fost dovedită și se impune condamnarea acestuia.
În drept, fapta inculpatului H_______ (fost Străunțiu) V_____ - A________ constând în aceea că, în ziua de 05.03.2012, a condus autovehicul marca “Mercedes Benz” înmatriculat în Germania sub nr. BM D 8088, pe ___________________ din Iași, în condițiile în care, la data de 19.01.2012, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o durată de 90 zile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” prev. și ped. de disp. art. 335 alin. 2 teza a III a Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului care, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, a condus pe ___________________ din Iași autovehiculul marca „Mercedes Benz” cu nr. de înmatriculare BM D 8088.
Urmarea imediatǎ a faptei constǎ în starea de pericol creată pentru circulația pe drumurile publice prin conducerea autovehiculului în condițiile în care exercitarea dreptului a fost suspendată.
Legătura de cauzalitate dintre fapte și urmarea produse rezultă din însăși materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În vârstă de 61 ani, inculpatul este absolvent de studii superioare, are dublă cetățenie, română și germană, este pensionar și nu este cunoscut cu antecedente penale. Așa cum rezultă din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. xxxxx/18.10.2010, cu durata de valabilitate permanentă, inculpatul este încadrat în gradul de handicap “ACCENTUAT” cod 1.
Având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta – inculpatul a condus pe drumurile publice un autovehicul având o concentrație de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, în condițiile în care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și a cauzat un accident soldat cu pagube materiale, instanța apreciază că infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă.
Inculpatul este o persoană care prezintă un handicap locomotor accentuat, iar prin condamnarea acestuia cu consecința anulării dreptului de a conduce autovehicule, ar fi lipsit de posibilitatea de a-și ușura condițiile de viață, de a-și ușura deplasarea, motiv pentru care instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună.
Constatând că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 80 alin. 2 Cod penal, în sensul că inculpatul nu a mai suferit anterior o condamnare, față de acesta nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani, inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată și nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat nu este mai mare de 3 ani, în baza disp. art. 396 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, cu referire la disp. art. 80 Cod penal, instanța va renunța la aplicarea pedepsei față de inculpatul H_______ (fost Străunțiu) V_____ – A________ pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” prev. și ped. de disp. art. 335 alin. 2 teza a III a Cod penal, cu aplicarea disp. art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În baza disp. art. 81 Cod penal, instanța va aplica inculpatului un avertisment și îi va atrage atenția asupra conduitei sale viitoare, precum și asupra consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni: posibilitatea condamnarii și imposibilitatea de a mai beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei, conform disp. art. 80 alin 2 lit. b Cod penal.
În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 1.200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. 1 și alin. 3 Cod procedură penală, raportat la disp. art. 80 Cod penal, renunță la aplicarea pedepsei față de inculpatul H_______ (fost STRĂUNȚIU) V_____ – A________, fiul lui R______ și T___, născut la data de 22.07.1953 în Lugoj, jud. T____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Iași, __________________. 1D, jud. Iași, cu reședința în Germania, localitatea Leverkusen, Carl Leverkus, str. 27, xxxxx, cetățenie româno - germană, studii superioare, pensionar, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” prev. și ped. de disp. art. 335 alin. 2 teza a III a Cod penal, cu aplicarea disp. art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În baza disp. art. 81 Cod penal, aplică inculpatului un avertisment și îi atrage atenția asupra conduitei sale viitoare, precum și asupra consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni: posibilitatea condamnarii și imposibilitatea de a mai beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei, conform disp. art. 80 alin 2 lit. b Cod penal.
În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2015.
Președinte,
I___ GrădinariuGrefier,
R_____ M____
Red/tehnored/G.I
2 ex