Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G_____
(*operator de date cu caracter personal nr. 8638*)
SECȚIE PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 1969
Ședința publică din data de 26 Noiembrie 2015
Președinte: C_______ P_______
Grefier: N_______ A_____
Ministerul Public – P________ de pe lângă Judecătoria G_____ a fost reprezentat de procuror - T_____ L________ I____
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpații C____ C______, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (2) C.pen. și “conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 336 alin. (1) C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen. și F_____ G______, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (3) C.pen.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.11.2015 și ulterior la data de 26.11.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
Prin rechizitoriul nr. 7695/P/2014 din data de 03.03.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G_____, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C____ C______, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului F_____ G______, pentru infracțiunea de conducere fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 3 Cod penal.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.196 alin.1 Cod penal, considerându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.
În sarcina inculpatului C____ C______ s-a reținut că în data de 10.09.2014, a condus pe drumurile publice din municipiul G_____ autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, având o alcoolemie de 1,20 g/l alcool pur în sânge și permisul de conducere anulat.
S-a reținut în sarcina inculpatului F_____ G______ că la data de 10.09.2014 a încredințat, pentru a fi condus, autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, inculpatului C____ C______, deși știa că acesta consumase băuturi alcoolice și că avea permisul de conducere anulat.
Actele procesuale specifice efectuate in cursul urmăririi penale s-au concretizat în următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului (fila 7-20 dosar de urmărire penală), act de constatare a stării tehnice după accident (fila 21 dosar de urmărire penală), fișă drager alcooltest (fila 22 dosar de urmărire penală), proces verbal de recoltare probe biologice (fila 24 dosar de urmărire penală), examen clinic (fila 25 dosar de urmărire penală), buletin de analiză toxicologică (fila 26 dosar de urmărire penală), răspuns de la Serviciul Rutier-permis anulat (fila 27 dosar de urmărire penală), declarații C____ C______ (filele 32-35 dosar de urmărire penală), cazier C____ C______ (fila 37 dosar de urmărire penală), declarații F_____ G______ (filele 38-41, 47-48 dosar de urmărire penală), cazier F_____ G______ (fila 50 dosar de urmărire penală), contract de vânzare-cumpărare autoturism (fila 52 dosar de urmărire penală), declarații martor P______ I___ E_____ (fila 55 dosar de urmărire penală), declarații martor Z_____ P______ (fila 58-59 dosar de urmărire penală), acte medicale traumatism C____ C______ (fila 62-63 dosar de urmărire penală).
Prin ordonanța din data de 10.09.2014, ora 0335, I.P.J. G_____ - Serviciul Rutier a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 336 alin. (1) Cod penal, conducerea unui vehicul cu permisul de conducere anulat, faptă prevăzută de art.335 alin.2 Cod penal și vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art.196 alin.1 C.pen. (fila 7 dosar de urmărire penală).
Prin ordonanța din data de 11.09.2014 s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale „in rem” și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art.335 alin.3 Cod penal.
Prin ordonanța procurorului din data de 17.12.2014, ora 1030, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul C____ C______ pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod penal și de “conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 336 alin. (1) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. și față de suspectul F_____ G______ pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 3 Cod penal.
Prin ordonanța din data de 07.01.2015, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților C____ C______ pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod penal și de “conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 336 alin. (1) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal și F_____ G______ pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 3 Cod penal.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpații au fost asistați de apărător ales și au fost cercetați în stare de libertate.
Pe parcursul procedurii de cameră preliminară, inculpații nu a formulat cereri sau excepții și nici judecătorul de cameră preliminară nu a invocat excepții din oficiu, astfel că la data de 28.04.2015 s-a dispus începerea judecății.
În procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, inculpații au fot asistați de avocat ales H____ D______, cu delegație depusă la fila 16 din dosar.
Avocatul din oficiu L_______ A__ M____, desemnat inițial în cauză pentru inculpați, a studiat dosarul cauzei (cerere de studiu și delegație depuse la filele 5-6 dosar).
Au fost atașate fișele de cazier judiciar ale inculpaților (filele 25,31).
La termenul de judecată din data de 16.06.2015, după citirea actului de sesizare, inculpatul C____ C______ a precizat că se prevalează de dreptul la tăcere.
La termenul din 25.08.2015, inculpații F_____ G______ și C____ C______ au precizat că nu recunosc săvârșirea faptelor ce fac obiectul sesizării, astfel încât în cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea acestora (declarații – filele 40, 41), precum și la audierea martorilor Z_____ P______ (declarație – fila 42) și P______ I___ E_____ (declarație – fila 60).
În ședința din 25.08.2015, reprezentatul ministerului public s-a sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă în privința martorului Z_____ P______.
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
În după amiaza zilei de 09.09.2014, în jurul orelor 19,30 inculpații F_____ G______ și C____ C______ s-au deplasat cu autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de inculpatul F_____ G______, de la domiciliul inculpatului C____ C______ către zona "trecere Bac". Acolo au consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 01,00 când au luat hotărârea să îl viziteze pe martorul Z_____ P______ care locuiește pe ________________________ ce au stat aproximativ o oră și jumătate au plecat, de la acesta, cu intenția de a se reîntoarce la barul din care plecaseră situat în zona " trecere Bac". La volanul autoturismului s-a urcat inculpatul C____ C______ care a condus pe ________________________ care, a virat dreapta pe Bulevardul Marii Uniri iar la curba periculoasă, situată în imediata vecinătate a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu parapetul metalic oprindu-se în gardul de protecție de pe faleza superioară a Dunării. Autoturismul a fost avariat în proporție de 90 % la partea din față, caroseria autovehiculului pătrunzând în habitaclul autoturismului, accidentând astfel piciorul stâng al șoferului C____ C______.
Echipajul de poliție sosit la fata locului, l-a identificat pe inculpatul C____ C______ și sesizȃnd că inculpatul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul Drager, rezultȃnd o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur ȋn aerul expirat.
Ulterior, organele de poliție au procedat la conducerea inculpatului la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. A______ A_____” G_____, pentru a i se acorda îngrijiri deoarece prezenta leziuni la piciorul stâng și unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând o alcoolemie de 1,20 g/l alcool pur în sânge la prima probă.
De asemenea s-a stabilit că inculpatul C____ C______ avea dreptul de conducere anulat din data de 22.10.2012 prin Sentința Penală 655 din 19.10.2010 a Judecătoriei G_____.
Fiind audiat, inculpatul C____ C______ nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a susținut că autoturismul a fost condus de către inculpatul F_____ G______.
În declarația dată de către F_____ G______ imediat după accident și consemnată în procesul-verbal de cercetare la fața locului și semnat de către F_____ Gasbriel, acesta a relatat că autoturismul a fost condus de C____ C______ care a pierdut controlul volanului după care a intrat în parapetul de protecție și apoi în gardul metalic care separă trotuarul de spațiul verde.
Leziunile pe care le-a suferit inculpatul C____ C______, la piciorul stâng, s-au datorat deformării caroseriei autoturismului de la portiera stângă față și bord, așa cum reiese din fotografia aflată la pagina 20 a dosarului penal și care relevă că locul pasagerului din dreapta nu a fost modificat la interior. Mai mult decât atât, în declarația dată inițial de către inculpatul F_____ G______ acesta a arătat că inculpatul C____ C______ s-a aflat la volanul autoturismului și că știa că acesta avea permisul anulat și că au consumat băuturi alcoolice împreună. De asemenea, în declarația dată în cursul urmăririi penale, martorul P______ I___ E_____ a redat ceea ce inculpatul F_____ G______ a spus imediat după accident și anume că cel care a condus are permisul anulat și a consumat băuturi alcoolice.
Inculpatul C____ C______ a recunoscut în declarația dată în cursul urmăririi penale că a consumat alcool înainte de producerea accidentului. Prin aceeași declarație, inculpatul a precizat că avea cunoștință despre faptul că avea permisul de conducere anulat. Instanța reține în probatoriu și declarația dată de inculpatul F_____ G______ în cursul urmăririi penale, acesta menționând că ulterior evenimentului rutier inculpatul C____ C______, fiind pe targă, a spus că el a condus.
Instanța constată astfel că poziția inculpaților imediat producerii accidentului se coroborează cu probele ce au fost analizate în cauză. În contextul probelor administrate și analizate, instanța reține că declarațiile inculpaților în sensul că la volanul autoturismului se afla inculpatul F_____ G______ nu sunt susținute, poziția procesuală a inculpaților având etiologie subiectivă și fiind îndreptată în scopul inducerii în eroare a organelor judiciare. Totodată, în contextul probelor administrate, instanța va înlătura declarațiile date în cursul urmăriri penale și în cursul judecății de către martorul Z_____ P______, prietenul inculpaților, întrucât acestea sunt subiective. Acesta a precizat că inculpații nu au consumat alcool în timpul cât au stat la el acasă, aspect infirmat inclusiv prin declarațiile martorilor și că s-a urcat la volan inculpatul F_____ G______, fapt ce nu se confirmă prin celelalte probe. De asemenea, instanța reține declarația martorului P______ I___ E_____ din cursul urmăririi penale. În cursul cercetării judecătorești a precizat că nu cunoaște dacă s-au efectuat verificări cu privire la cine a condus autoturismul, aspect ce intră în contradicție cu depoziția din cursul urmăririi penale.
Probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, respectiv proces-verbal de cercetare la fața locului, act de constatare a stării tehnice după accident, fișă drager alcooltest, proces-verbal de recoltare probe biologice, examen clinic, buletin de analiză toxicologică, răspuns de la Serviciul Rutier-permis anulat, declarațiile inculpatului C____ C______, declarațiile inculpatului F_____ G______, contract de vânzare-cumpărare autoturism, declarația martorului P______ I___ E_____, acte medicale traumatism C____ C______, dovedește, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul C____ C______, în data de 10.09.2014, a condus pe drumurile publice din municipiul G_____ autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, având o alcoolemie de 1,20 g/l alcool pur în sânge și permisul de conducere anulat și că inculpatul F_____ G________ data de 10.09.2014 a încredințat, pentru a fi condus, autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, inculpatului C____ C______, deși știa că acesta consumase băuturi alcoolice și că avea permisul de conducere anulat.
În drept, fapta inculpatului C____ C______, care în data de 10.09.2014, a condus pe drumurile publice din municipiul G_____ autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, având o alcoolemie de 1,20 g/l alcool pur în sânge și permisul de conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Fapta inculpatului F_____ G______, care la data de 10.09.2014 a încredințat, pentru a fi condus, autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, inculpatului C____ C______, deși știa că acesta consumase băuturi alcoolice și că avea permisul de conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 3 Cod penal.
Instanța apreciază că faptele întrunesc toate trăsăturile esențiale ale unei infracțiuni, respectiv, sunt prevăzute de legea penală ca infracțiuni, sunt săvârșite cu vinovăție, nejustificate și imputabile inculpaților.
Fiind vorba despre infracțiuni de pericol, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea socialmente periculoasă produsă rezultă din materialitatea faptelor săvârșite de inculpați.
Referitor la latura subiectivă a infracțiunilor, instanța reține că inculpații au acționat cu intenție indirectă, având reprezentarea psihică a posibilității producerii unui eveniment de trafic rutier și acceptând eventualitatea producerii acestuia.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților, instanța, având în vedere dispozițiile art. 74 alin. 2 Cod penal, ține seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs (prin conduita inculpaților a fost pusă în pericol grav siguranța participanților la trafic, doar întâmplarea făcând ca autoturismul acestora să nu intre în coliziune cu alte autoturisme sau cu persoane ce se puteau deplasa pe trotuarul din zona impactului) ori a altor consecințe ale infracțiunii (eveniment rutier soldat cu avarierea autoturismului și ruperea parapetului metalic de protecție), motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpatul C____ C______ a săvârșit infracțiunea în termenul de liberare condiționată; inculpatul F_____ G______ a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală 1322/2011 a Judecătoriei G_____, definitivă prin neapelare la data de 28.05.2011), conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (atitudine oscilantă, intenția de a induce în eroare organele judiciare), nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (inculpatul C____ C______ are 12 clase și este fără ocupație; inculpatul F_____ G______ este căsătorit, are 11 clase și nu are ocupație).
Având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor analizate, instanța consideră că o pedeapsă cu închisoarea constituie un mijloc apt de îndreptare a inculpaților, astfel încât să se formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, fiind o pedeapsă necesară și proporțională cu scopul urmărit, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Instanța consideră că se impune executarea efectivă a pedepselor, în regim de detenție, având în vedere că inculpații nu au recunoscut și conștientizat gravitatea faptelor săvârșite, riscul de reiterarea a conduitei infracționale fiind apreciat de instanță ca foarte ridicat.
în consecință, în baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal instanța îl va condamna pe inculpatul C____ C______ la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” (faptă din 10.09.2014).
În baza art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal îl va condamna pe inculpatul C____ C______ la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 10.09.2014).
Potrivit art. 67 alin 1 din Codul penal, în referire la art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, îi va aplica inculpatului C____ C______ pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, fiecare dintre pedepsele complementare pe o perioadă de 4 (patru) ani, întrucât instanța apreciază că față de atitudinea de nerecunoaștere a faptelor, de persoana inculpatului, care este recidivist și de gravitata faptei, acesta este nedemn pentru exercitarea acestor drepturi.
Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal îi va aplica inculpatului C____ C______ pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
Având în vedere infracțiunile au fost săvârșite în aceeași împrejurare, fiind concurente, în temeiul art. 38 alin. 2 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, va contopi pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul C____ C______ să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul C____ C______ urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.
Instanța constată că faptele din prezenta hotărâre au fost săvârșite în restul de 352 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 512/09.03.2012 a Judecătoriei G_____ definitivă la data de 21.09.2012, prin decizia penală nr. 1254/21.09.2012 a Curții de Apel G_____, astfel încât în baza art. 104 alin. 2 Cod penal, va revoca liberarea condiționată și va dispune ca inculpatul C____ C______ să execute restul de pedeapsă de 352 zile.
În baza art. 43 alin. 1 Cod penal, va adăuga la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului C____ C______ restul rămas neexecutat, de 352 zile, în final, inculpatul C____ C______ urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 352 zile închisoare.
În baza art. 335 alin. 3 Cod penal instanța îl va condamna pe inculpatul F_____ G______ la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 10.09.2014).
Potrivit art. 67 alin 1 din Codul penal, în referire la art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, îi va aplica inculpatului F_____ G______ pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, fiecare dintre pedepsele complementare pe o perioadă de 3 (trei) ani, întrucât instanța apreciază că față de atitudinea de nerecunoaștere a faptelor, de persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale și de gravitatea faptei, acesta este nedemn pentru exercitarea acestor drepturi.
Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal îi va aplica inculpatului F_____ G______ pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 raportat la art. 272 Cod procedură penală și art. 6 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu (av. L_______ A__ M____), în cuantum de 130 lei, va fi plătit către Baroul G_____, din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a rămâne în sarcina statului.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, îi va obliga pe inculpații C____ C______ și F_____ G______ la plata sumei de 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei aferentă fazei de urmărire penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
I. În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul C____ C______ (fiul lui C______ și P_________, născut la data de 31.08.1987 în mun. G_____, jud. G_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în mun. G_____, _____________________. 12, ______________, jud. G_____, cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, stagiu militar neefectuat, cu antecedente penale, fără ocupație), la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” (faptă din 10.09.2014).
În baza art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul C____ C______ la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 10.09.2014).
Potrivit art. 67 alin 1 din Codul penal, în referire la art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, aplică inculpatului C____ C______ pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, fiecare dintre pedepsele complementare pe o perioadă de 4 (patru) ani.
Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului C____ C______ pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
În temeiul art. 38 alin. 2 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopește pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul C____ C______ să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul C____ C______ urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.
Constată că faptele din prezenta hotărâre au fost săvârșite în restul de 352 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 512/09.03.2012 a Judecătoriei G_____ definitivă la data de 21.09.2012, prin decizia penală nr. 1254/21.09.2012 a Curții de Apel G_____.
În baza art. 104 alin. 2 Cod penal, revocă liberarea condiționată și dispune ca inculpatul C____ C______ să execute restul de pedeapsă de 352 zile.
În baza art. 43 alin. 1 Cod penal, adaugă la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului C____ C______ restul rămas neexecutat, de 352 zile, în final, inculpatul C____ C______ urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 352 zile închisoare.
II. În baza art. 335 alin. 3 Cod penal condamnă pe inculpatul F_____ G______ (fiul lui E____ și M____, născut la data de 15.06.1987 în loc. Vulcani, jud. Hunedoara, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în mun. G_____, _____________________ A, jud. G_____, cetățean român, studii 11 clase, căsătorit, stagiu militar neefectuat, cu antecedente penale, fără ocupație), la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 10.09.2014).
Potrivit art. 67 alin 1 din Codul penal, în referire la art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, aplică inculpatului F_____ G______ pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, fiecare dintre pedepsele complementare pe o perioadă de 3 (trei) ani.
Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului F_____ G______ pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 raportat la art. 272 Cod procedură penală și art. 6 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și UNBR, onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu (av. L_______ A__ M____), în cuantum de 130 lei, va fi plătit către Baroul G_____, din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a rămâne în sarcina statului.
În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpații C____ C______ și F_____ G______ la plata sumei de 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei aferentă fazei de urmărire penală.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria G_____, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală, pentru inculpați și pentru Ministerul Public.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2015.
Președinte, Grefier,
Red. C.P_______/ 07.01.2016/Tehnored. N.A_____ /5 ex. /07.01.2016