R O M Â N I A
CURTEA DE APEL B_____
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 482/Ap DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 09 octombrie 2014
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CAJ3
- Judecător- N_______ Țînț
- Grefier- O___ S_____
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – Lucreția T_____ – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B_____
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA B_____ împotriva sentinței penale nr. 1676 din 26 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXXX.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul inculpat B____ G_______, în stare de arest ( deținut în Penitenciarul C_____ ) asistat de apărătorul ales, av. N____ C______.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat ales N____ C______ depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială emisă la data de 09 octombrie 2014 în baza contractului de asistență juridică încheiat cu intimatul inculpat B____ G_______.
Întrebat fiind, av. ales N____ C______, învederează instanței că a luat legătura cu intimatul inculpat B____ G_______ anterior începerii ședinței de judecată.
În temeiul art. 372 Cod procedură penală, instanța procedează la identificarea intimatului inculpat B____ G_______ cu datele de stare civilă de la dosarul cauzei.
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat în cauză și nici chestiuni prealabile de invocat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 420 alin. 6 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public arată că prin apelul formulat în cauză de către P________ de pe lângă Judecătoria B_____, s-a criticat sentința penală nr. 1676 din 26 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXXX, în ceea ce-l privește pe inculpatul B____ G_______ trimis în judecată pentru încălcarea normelor privind regimul rutier, sub aspectul nelegalității, în sensul că prima instanța a omis a face deducerea perioadei de reținere din data de 25 martie 2012. Pe cale de consecință, solicită instanței de control judiciar ca în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, să dispună admiterea apelului formulat de P________ de pe lângă Judecătoria B_____ împotriva sentinței penale nr. 1676 din 26 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXXX și potrivit dispozițiilor art. 88 Cod penal din 1969, să deducă perioada de reținere a inculpatului din data 25 martie 2012.
Avocat ales N____ C______, având cuvântul pentru intimatul inculpat B____ G_______, apreciază că apelul formulat de P________ de pe lângă Judecătoria B_____ împotriva sentinței penale nr. 1676 din 26 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXXX, este admisibil, având în vedere că într-adevăr perioada reținerii nu a fost dedusă din sancțiunea aplicată inculpatului B____ G_______, sancțiune care a fost însușită întocmai de către acesta din urmă, motiv pentru care nici nu a înțeles să formuleze apel împotriva sentinței penale nr. 1676 din 26 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXXX. Arată că solicitarea inculpatului B____ G_______ în acest dosar are legătură cu data la care el este propus să intre în Comisia de Liberări Condiționate, și anume 14 octombrie 2014, astfel că rugămintea inculpatului ar fi în sensul comunicării dacă este posibil, obiectiv vorbind, a soluției pronunțată de către Curtea de Apel către Penitenciarul C_____ pentru ca inculpatul să poată să intre în Comisia de Liberări Condiționate în data de 14 octombrie 2014, când este propus. Pentru aceste considerente, solicită instanței de control judiciar admiterea apelului formulat de P________ de pe lângă Judecătoria B_____ împotriva sentinței penale nr. 1676 din 26 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXXX și a dispune în consecință.
Intimatul inculpat B____ G_______, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția pe care aceasta o va adopta vizavi de apelul pe care P________ de pe lângă Judecătoria B_____ l-a declarat împotriva sentinței penale nr. 1676 din 26 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXXX.
CURTEA,
Constată că, prin sentința penală nr. 1676/26.06.2014, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosar penal nr. XXXXXXXXXXXXXX, în temeiul prevederilor art. 396 alin. ( 2 ) Cod procedură penală, cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul B____ G_______, fiul lui G_______ și E____, născut la data de 24.06.1983, în ______________________________, în prezent deținut în Penitenciarul C_____, având C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, recidivist, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. ( 1 ) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. ( 10 ) Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 861, art. 83 alin. ( 1 ) Cod penal din 1969, a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 711/2008 a Judecătoriei B_____, definitivă prin decizia penală nr. 206/A/29.09.2008 a Tribunalului B_____, pedeapsă care a fost adăugată la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.
S-a constatat că fapta dedusă judecății a fost comisă în stare de concurs real prevăzut de art. 33 alin. ( 1 ) lit. a) Cod penal din 1969 cu fapta pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare prin sentința penală nr. 409/29.02.2012 a Judecătoriei B_____, definitivă prin decizia penală nr. 871/24.10.2012 a Curții de Apel B_____.
În baza art. 585 Cod procedură penală, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 409/29.02.2012 a Judecătoriei B_____, definitivă prin decizia penală nr. 871/24.10.2012 a Curții de Apel B_____, a fost descontopită în elementele sale componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. ( 1 ) din O.U.G. nr. 195/2002; 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 alin. ( 1 ) Cod penal din 1969.
În temeiul prevederilor art. 36 alin. ( 1 ) Cod penal din 1969 și art. 34 alin. ( 1 ) lit. b) Cod penal din 1969, pedepsele de 3 ani și 4 luni închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani și 4 luni închisoare au fost contopite aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare, fără adăugarea vreunui spor, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 3 ani și 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal din 1969.
Din pedeapsă a fost dedusă perioada executată până în prezent, respectiv, de la data de 29.10.2012 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare nr. 571/25.10.2012 emis de Judecătoria B_____ și emiterea unui nou mandat de executare.
În temeiul art. 274 alin. ( 1 ) Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, faptul că prin rechizitoriul întocmit în cauză s-a reținut în sarcina inculpatului B____ G_______ că în data de 24.03.2012, în jurul orei 22.00, a condus autoturismul marca VW Transporter cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumurile publice din ______________________________, mai exact pe ______________________ poseda permis de conducere, fiind depistat în trafic la un control de rutină al unui echipaj de Poliție Rutieră, stabilindu-se totodată și faptul că inculpatul a condus autoturismul în cauză având o alcoolemie de 0,75 g/l alcool pur în sânge.
Sub aspectul stării de fapt, s-a apreciat că probele administrate în cauză nu relevă o altă situație de fapt decât cea expusă în actul de sesizare, aceasta nefiind de altfel combătută în niciun fel de inculpat, care a avut în timpul urmăririi penale o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.
Ulterior, în cursul judecății, la termenul de judecată din data de 13.05.2014, inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 396 alin. ( 10 ) Cod procedură penală, declarând că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum aceasta a fost descrisă în actul de sesizare și nu solicită administrarea altor probe.
S-a apreciat că față de gravitatea faptei inculpatului și antecedentele penale ale acestuia ( recidivist ) se impune condamnarea sa la o pedeapsă cu închisoarea, cu atât mai mult cu cât fapta a fost săvârșită în termenul de încercare de 4 ani stabilit pentru o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În speță, s-a reținut că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, întrucât fapta petentului este concurentă cu alte fapte pentru care a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 409/29.02.2012 a Judecătoriei B_____, definitivă prin decizia penală nr. 871/24.10.2012 a Curții de Apel B_____, iar regimul concursului de infracțiuni în actualul Cod penal prevede aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă, în vreme ce Codul penal anterior prevedea aplicarea facultativă a unui asemenea spor, context în care s-au aplicat în mod global prevederile Codului penal din 1969.
Pe cale de consecință, pedeapsa a fost stabilită aplicându-se prevederile art. 396 alin. ( 10 ) Cod procedură penală, în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 87 alin. ( 1 ) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 5 Cod penal, și ținând cont de circumstanțele producerii faptei ( fără producerea unui accident de circulație, inculpatul având o concentrație de alcool în sânge de 0,75 ‰, fără a poseda permis de conducere, etc. ), de antecedentele penale ale inculpatului recidivist, dar ținând cont și de atitudinea de recunoaștere și regret a acestuia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel P________ de pe lângă Judecătoria B_____, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul omisiunii de a deduce perioada de reținere a inculpatului.
În memoriul depus la dosarul cauzei se arată că, prin ordonanța organelor de poliție din data de 25.03.2012 s-a dispus reținerea pe timp de 24 ore, începând din data de 25.03.2014 ora 01,40; față de dispozițiile art. 88 Cod penal din 1969, instanța trebuia să deducă reținerea menționată.
Cu ocazia soluționării cauzei în apel, inculpatul a fost prezent și asistat de apărător ales.
Examinând sentința apelată în raport cu toate actele și lucrările aflate la dosarul cauzei și ținând totodată seama de motivele de apel invocate, Curtea constată următoarele:
Starea de fapt și încadrarea juridică au fost corect stabilite, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul B____ G_______ recunoscând faptele comise, exprimându-și acordul ca judecarea cauzei să fie făcută prin procedura simplificată prevăzută de art. 375 Cod procedură penală; fără niciun dubiu, în cauză rezultă vinovăția acestuia în comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, faptele constând în aceea că, în data de 24.03.2012 a condus un autoturism pe drumurile publice, fără permis de conducere și având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,75 g/l/ alcool pur în sânge.
În mod temeinic s-a stabilit, în urma evaluării globale a aplicării legii penale mai favorabile, că vechiul Cod penal este mai favorabil pentru inculpat, motivele invocate în acest scop de prima instanță fiind corect reținute.
Relativ la modul în care s-a procedat la individualizarea pedepselor aplicate, se constată că s-a ținut seama de pericolul social al faptelor comise, apreciat în mod justificat ca fiind ridicat în raport cu modalitatea de comitere, anterior menționată.
De asemenea, au fost evaluate și circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor, dar nu se află la prima confruntare cu legea penală, săvârșind prezentele infracțiuni în stare de recidivă postexecutorie, condamnările anterioare vizând infracțiuni contra siguranței circulației, respectiv, fals privind identitatea.
De asemenea, în mod temeinic prima instanță a observat că faptele ce fac obiectul judecății au fost săvârșite în timpul termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 409/29.02.2012 a Judecătoriei B_____, definitivă prin decizia penală nr. 871/24.10.2012 a Curții de Apel B_____.
În mod nelegal însă, prima instanță a omis să deducă din pedeapsa aplicată și durata reținerii inculpatului, pe timp de 24 ore, dispusă prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 25.03.2012, aflată la fila 31 dosar de urmărire penală.
Potrivit art. 88 Cod penal din 1969, timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate, chiar și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente și chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă.
Așa fiind, motivul invocat în calea de atac fiind întemeiat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul formulat de P________ de pe lângă Judecătoria B_____ împotriva sentinței penale nr. 1676/26.06.2014, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosar penal nr. XXXXXXXXXXXXXX, pe care o va desființa sub aspectul omisiunii deducerii reținerii.
Rejudecând în aceste limite și reținând dispozițiile art. 88 Cod penal din 1969, din pedeapsa aplicată inculpatului B____ G_______ va fi dedusă, în plus de perioada executată din 29.10.2014 la zi, și durata reținerii din data de 25.03.2012.
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat urmează a rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria B_____ împotriva sentinței penale nr. 1676/26.06.2014, pronunțată de Judecătoria B_____ în dosar penal nr. XXXXXXXXXXXXXX, pe care o desființează sub aspectul omisiunii deducerii reținerii.
Rejudecând în aceste limite,
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B____ G_______ durata reținerii din data de 25.03.2012.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N_______ H_______ N_______ Țînț
GREFIER
O___ S_____
Red. N.Ț./22.10.2014
Dact. O.S./23.10.2014
3 exemplare
Jud. fond: O____ C______ V_______