ROMÂNIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA A- II- A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 50/A/2013 DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SEDINȚA PUBLICĂ DIN 9 DECEMBRIE 2013.
Președinte: IFTIMUȘ A____ C______ -președinte
S____ D_____ - judecător
C___-A___ A___ -grefier
Completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal încheiat la data de 06.12.2013.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat petentul K_____ A_____ împotriva sentinței civile nr. 1167/18.07.2013 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal la prima și la a doua strigare nu s-au prezentat părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură din partea apelantului petent-prin avocat un set de planșe foto.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
T R I B U N A L U L
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1167/2013 a Judecătoriei Hunedoara s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul K_____ A_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Hunedoara și în consecință :
S-a menținut procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/10.04.2013 întocmit de Poliția Municipiului Hunedoara.
S-a obligat petentul la plata sumei de 30 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/10.04.2013 întocmit de Poliția Municipiului Hunedoara – Biroul Rutier s-a constatat că la aceeași dată ora 10,32 petentul K_____ A_____ a condus autoutilitara Citroen Nemo cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX de culoare alb pe ____________________________ din direcția D___ spre C____ iar în zona intersecției cu _____________________ depășirea neregulamentară a autoturismului Hyundai cu nr. XXXXXXXXX care circula pe aceeași direcție de mers, depășirea fiind restricționată prin indicator „ Depășire interzisă”.
În consecință s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin.3 lit. „e” din OUG 195/2002 fiind sancționat cu 4 puncte amendă în valoare de 300 lei în baza art. 100 alin. 3 din același act normativ. Totodată, ca sancțiune complementară petentului i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile fiindu-i reținut permisul de conducere.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea disp.art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Este nefondată critica de nelegalitate invocată de petent potrivit căreia ar fi încălcate disp.art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001 întrucât simpla lecturare a procesului verbal evidențiază cu prisosință o descriere completă a abaterii contravenționale.
Sub aspectul temeiniciei , instanța a verificat procesul verbal prin prisma motivelor invocate de petent, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente instanța constată că prezenta plângere contravenționale este neîntemeiată pentru considerentele ce le vom expune în continuare.
Acest lucru este de altfel cunoscut de petent care , cu prilejul întocmirii procesului verbal la rubrica destinată obiecțiunilor sale a consemnat sub semnătură că „ am înțeles cele de mai sus , nu sunt obiecțiuni ” ceea ce conduce în mod logic la concluzia realității constărilor agentului de poliție.
De altfel , constatările ce descriu abaterea contravențională comisă de petent sunt confirmate și de imaginile filmate stocate pe suportul CD aflat la dosarul cauzei.
Cu privire la sancțiunea contravențională aplicată petentului, aceea a amenzii de 4 puncte în valoare de 300 lei, s-a constatat că agentul constatator a aplicat o sancțiune în limita minimă specială, iar față de pericolul concret al contravenției rezultat din importanța normei rutiere încălcate și celelalte împrejurări în care a fost comisă fapta, nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „ avertismentului „
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen, petentul K_____ A_____, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii plângerii, anularea procesului verbal și exonerarea de plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că apelantul a depășit autoturismul Hyundai cu nr.XXXXXXXXX în raza de acțiune a indicatorului cu semnificația „depășirea interzisă”, indicator pe lângă care petentul a trecut pe sensul său de mers, amplasat pe ___________________________ indicatorul este amplasat în sensul invers direcției de mers în care apelantul s-a deplasat în data de 10.04.2013, astfel că nu avea cum să îl observe în momentul în care a efectuat depășirea. În sensul în care se deplasa înainte și în timpul depășirii apelantul nu a observat să fi fost montat un indicator cu semnificația „Depășirea interzisă”, având permanent convingerea că depășirea pe care o efectua este regulamentară.
În ceea ce privește împrejurarea reținută de instanța de fond, potrivit căreia apelantul cunoștea faptul că s-a angajat într-o depășire interzisă, raportat la mențiunile din rubrica destinată obiecțiunilor contravenientului, a arătat că agentul constatator l-a întrebat dacă a înțeles fapta ce i se impută și sancțiunile aplicate, iar apelantul a răspuns că da, a înțeles conținutul procesului verbal, astfel că mențiunile consemnate se referă la acest lucru și nu reprezintă o recunoaștere a vinovăției.
În drept s-au invocat prev.OUG nr.195/2002 privind circulație pe drumurile publice și ale Regulamentului de aplicare a OUG 195/2202, disp.OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și art 51 Cod Penal rap.la art.47 din OG 2/2001.
Intimatul a formulat în cauză întâmpinare prin care solicită respingerea apelului.
Examinând actele și lucrările dosarului, față de criticile aduse prin motivele de apel, se rețin următoarele:
Petentul a fost sancționat prin procesul verbal atacat cu amendă în cuantum de 300 lei – 4 puncte amendă pentru săvârșirea faptei prev.de art.100 al.3 lit.e din OUG nr.195/2002 și totodată, i s-a aplicat petentului sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehiculele pe drumurile publice pentru 30 zile fiindu-i reținut permisul de conducere.
Procesul verbal atacat a fost întocmit cu respectarea disp.art.16 și art.17 din OG nr.2/2011, fapta reținută în sarcina petentului fiind complet descrisă.
Cu privire la temeinicia actului de sancționare se constată că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și vinovăția petentului în ceea ce privește săvârșirea contravenției prev.de art.100 al.3 lit.e din OUG nr.195/2002, apreciind corect probele administrate în prezenta cauză. Astfel, în cauză s-a făcut dovada că la data de 10.04.2013 petentul a condus autoutilitara CITROEN NEMO cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX de culoare albă pe ___________________________ din direcția D___ spre C____ și în zona intersecției ____________________ depășirea neregulamentară a autoturismului Hyndai cu nr.104 WIA, DEPĂȘIREA FIIND RESTRICȚIONATĂ PRIN INDICATOR „Depășire interzisă”.
În susținerea vinovăției apelantului sunt relevante planșele foto de la filele 21-23 din dosarul de fond.
Nu pot fi reținute susținerile apelantului că nu ar fi observat să fi fost montat un indicator cu semnificația „depășirea interzisă” și că prin semnarea procesului verbal a recunoscut fapta ce i se impută nicidecum ceea ce nu reprezintă o recunoaștere a vinovăției atâta timp cât din probele administrate în cauză rezultă contrariul.
Instanța de apel apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii amenzii, dat fiind că aceasta respectă criteriile prev.de art.21 al.3 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a pronunțat astfel o soluție temeinică și legală.
În consecință, în temeiul art.34 al.2 din OG nr.2/2001, modificat și art.480 Cod Procedură Civilă apelul petentului K_____ A_____ se va respinge ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către apelantul petent K_____ A_____, împotriva sentinței nr. 1167/2013, pronunțată de Judecătoria Hunedoara, județul Hunedoara.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 09.12.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,GREFIER
Iftimuș A____ C______ S____ D_____ C___-A___ A___
SD/HI/2 ex.
29.04.2014.