Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-F_______
Ședința publică din 19 Martie 2013
Președinte - N_______ L_____ Z______
Grefier M____ L___
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 455/2013
Pe rol fiind pronunțarea soluției cererilor formulate de lichidator judiciar reclamant M_________ R___________ LICHIDARE IAȘI SPRL și de creditor reclamant ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI în contradictoriu cu pârâta I_____ R_____, având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 privind pe debitorul _______________.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.06.2012, sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a chemat în judecată pe pârâta Iovita R_____, în calitate de administrator al societății S.C. C___ Sam S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acesteia în baza art. 138 din Legea 85/2006.
În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că parata – in calitate de fost administrator – a declarat lichidatorului judiciar ca societatea detine o ________ bunuri (vitrina frigorifica, lada frigorifica, rafturi si alte obiecte de inventar, bunurile fiind depozitate in mun. Iasi, _________________. 1. Deplasandu-se la adresa respectiva, lichidatorul judiciar a constatat ca la sediul respectiv functioneaza o alta societate, iar parata nu a facut demersuri pentru predarea bunurilor catre lichidator. Prin urmare, parata continua sa foloseasca bunurile in interes personal sau in interesul altei societati, fiind indeplinite conditiile prev. de art. 138 lit. a din Legea insolventei.
In sustinerea actiunii, lichidatorul a depus la dosar declaratiile paratei, procesul-verbal de constatare din data de 17.04.2012, somatia de predare a bunurilor si gestiunii societatii, tabelul definitiv al creditorilor.
In drept, s-au invocat disp. art. 138 lit. a din Legea insolventei.
Pârâta, legal citata, nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a-si formula apararile.
Prin cererea înregistrată la data de 18.06.2012, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a chemat în judecată pe aceeasi pârâta, solicitând stabilirea răspunderii personale a acesteia în baza art. 138 din Legea 85/2006 (fila 18).
În motivare, arată creditoarea că pârâta a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada creării debitelor și este ținuta direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990. Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea 31/1990, adică de dispozițiile referitoare la mandat. Potrivit alineatului 2, dacă mandatul este oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate și, conform art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi dat cu caracter oneros.
Starea de insolvabilitate, mai arată creditoarea, este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societății, care a determinat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor. Apreciază creditoarea că simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori și o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii.
În ceea ce privește vinovăția, consideră reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.
Consideră reclamanta că pârâta se face vinovata de fapta reglementată de art. 138 lit. c din Legea insolventei. Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, în termenul de 30 de zile, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și indirect a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. De asemenea, in perioada in care debitoarea a fost administrata de catre parata, s-au inregistrat imobilizari corporale si nu au fost efectuate plati pentru acoperirea debitelor catre reclamanta. De aici, se poate deduce ca administratorul societatii a folosit bunurile sau creditele societatii in folosul propriu sau al altei persoane (138 lit. a).
Susține reclamanta că pârâta e vinovata și de săvârșirea faptei de la art. 138 lit. d, deoarece obligația ținerii contabilității ii revenea conform art. 10 din Legea 82/1991. Omisiunea informării organelor fiscale denotă intenția pârâtei de a păstra în clandestinitate operațiunile derulate și veniturile încasate, existând prezumția desfășurării activității în interes personal (138 lit. a și c).
În drept, se invocă art. 138 lit. a, c, d din Legea insolventei.
Pârâta, legal citata, nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a-si formula apararile.
La termenul din 13.11.2012 instanta a invocat din oficiu exceptia inadmisibilitatii actiunii formulata de creditoarea AFPM Iasi, avand in vedere disp. art. 138 alin. 3 din Legea insolventei.
Lichidatorul judiciar a solicitat admiterea exceptiei. Reclamanta AFPM Iasi si parata Iovita R_____ nu au formulat concluzii pe exceptie.
Analizand cu prioritate exceptia inadmisibilitatii actiunii, instanta constata ca aceasta este intemeiata. Astfel, art. 138 alin. 3 din Legea insolventei: „Daca administratorul judiciar ori, dupa caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), aceasta poate fi introdusa de presedintele comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce aceasta actiune, in aceleasi conditii, creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala.”
Din interpretarea textului citat rezulta ca presedintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de acest comitet sau creditorul majoritar poate formula actiune in atragerea raspunderii personale numai in situatia in care lichidatorul judiciar nu intelege sa formuleze personal o astfel de actiune. In speta, nu ne aflam in aceasta situatie, intrucat lichidatorul judiciar a promovat actiune in atragerea raspunderii personale anterior creditoarei AFPM Iasi. Prin urmare, AFPM Iasi nu mai putea promova o noua actiune, calea prevazuta de art. 138 alin. 3 din Legea insolventei nefiindu-i deschisa. Pentru considerentele aratate instanta va admite exceptia si va respinge ca inadmisibila actiunea promovata de creditoarea AFPM Iasi.
Analizând pe fond actiunea promovata de reclamantul M_________ R___________ Lichidare SPRL prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, judecătorul-sindic reține următoarele aspecte:
Prin sentința nr. 521/17.11.2009 a fost deschisă procedura generala a insolvenței împotriva debitorului _____________.R.L.
Tabelul definitiv consolidat al creditorilor cuprinde creantele a sase creditori in valoare totala de 111.109,75 lei (fila 31).
La 18.01.2010 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că societatea a ajuns în stare de insolvență datorită administratorului statutar, care detine active si nu le-a predat, nu a urmarit incasarea la timp a creantelor, nu a predat gestiunea si documentele contabile ale societatii.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtei i se impută săvârșirea faptei prevăzuta de art. 138 lit. a din Legea insolvenței, respectiv:
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic constată:
Din analiza documentațiilor atașate cererilor de creanță înregistrate și a indicatorilor financiari de pe site-ul MEF, efectuată de către lichidatorul judiciar, a rezultat că creanțele fiscale derivă din titluri executorii emise în perioada mandatului pârâtului.
Instanța apreciază că activitatea pârâtei se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea detinea active imobilizate in valoare de xxxxx lei si stocuri in valoare de 8851 lei la finele anului 2008, in total 67.506 lei (fila 26 verso). Pârâta a justificat ca aceste active exista in continuare in patrimoniul societatii, insa nu le-a predat lichidatorului judiciar pentru a le valorifica, in scopul distribuirii sumelor obtinute catre creditorii înscriși în tabelul creditorilor. Desi a indicat locul unde se afla aceste bunuri, lichidatorul a constatat ca la sediul respectiv functioneaza o alta societate, al carei administrator este tot parata Iovita R_____. Prin urmare, bunurile sunt folosite de parata in interesul altei societati, care ii apartine.
Pentru aceste motive, în baza art. 138 lit. a, instanța va admite in parte cererea, iar parata va fi obligata la plata pasivului neacoperit al debitoarei, insa numai pana la concurenta sumei de 67.506 lei reprezentand c/val activelor insusite de parata. Intrucat nu s-a facut dovada insusirii si a altor bunuri sau valori, instanta va respinge restul pretentiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia inadmisibilitatii actiunii formulata de creditoarea Administratia Finantelor Publice a Municipiului Iasi, cu sediul in mun. Iasi, _______________. 26, jud. Iasi si, pe cale de consecinta:.
Respinge ca inadmisibila actiunea formulata de creditoarea Administratia Finantelor Publice a Municipiului Iasi, cu sediul in mun. Iasi, _______________. 26, jud. Iasi in contradictoriu cu parata Iovita R_____, cu domiciliul in mun. Iasi, ____________________. 26, _____________, _____________, jud. Iasi.
Admite in parte actiunea formulata de administratorul judiciar M_________ R___________ Lichidare Iasi SPRL, cu sediul în mun. Iași, _____________________, jud. Iași, in contradictoriu cu parata Iovita R_____, cu domiciliul in mun. Iasi, ____________________. 26, _____________, _____________, jud. Iasi.
Obliga parata la acoperirea pasivului ramas neacoperit al debitoarei S.C. C___ Sam S.R.L., JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx, pana la concurenta sumei de 67.506 lei.
Respinge restul pretentiilor.
Definitiva si executorie.
Cu recurs in 7 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 19.03.2013.
JUDECATOR SINDIC, GREFIER,
Z______ N_______ L_____ L___ M____
tehnored./Z.N.L.
4 ex./L.M./02.04.2013