Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SIBIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
506/2014 din 17 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 506

Ședința publică de la 17 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T______ M____

Judecător A_____ V_____ S______

Judecător I___ V___

Grefier M____ M________

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind recursul formulat de

recurentul S_________ L_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI SIBIU, împotriva sentinței civile nr. 239/2013 a Judecătoriei Sibiu , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul IPJ Sibiu , c.j. G______ M____ , lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Reprezentantul intimatului arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat , instanța găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.

Având cuvântul în combaterea recursului, reprezentantul intimatului solicită menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală , trebuie să se rețină că recurentul a efectuat depășirea pe linie continuă iar în această situație nu se impune aplicarea avertismentului, sancțiunea a fost corect individualizată.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului de față,constată:

În data de 30.01.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N_____ , sub nr . XXXXXXXXXXXXXplângerea contravențională formulată de către petentul S_________ L_____ C_____ , în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, plângere prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal _________, nr. xxxxxxx/2013 emis de intimat.

În motivarea plângerii petentul a arătat că in data de 17.01.2013 in jurul orelor 16 , conducea autoturismul cu numarul de inmatriculare XXXXXXXXX pe DN 7 cand a fost oprit de agentul constatator care i-a adus la cunoștinta ca a fost filmat in timp ce depasea doua autovehicule _______________ marcaj continuu pe mijlocul drumului .Șoseaua era acoperita cu o mâzgă groasa si noroi care obstructionau vizibilitatea marcajului axial , noroi care ii era azvarlit constant in parbriz.

Intimatul legal citat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii .

Prin sent.civ. 4014 /2013 Judecatoria Cluj-N_____ a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Avrig .

La Judecatoria Avrig dosarul a fost inregistrat la data de 14.03.2013,iar prin sentința civilă nr.239/2013 s-a respins plângerea formulată de petentul S_________ L_____ ,în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU ,fiind mentinut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/2013, incheiat de intimat.

Prima instanță a reținut următoarele:

La data de 17.01.2013 a fost întocmit de către intimat, procesul verbal __________ , nr. xxxxxxx/2013 , prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 120 lit. h si i din HG 1391/2006 si art 111 al.1 din OUG 195/2002 , constând în aceea că în data 17.01.2013 in jurul orelor 16 , conducea autoturismul cu numarul de inmatriculare XXXXXXXXX pe DN 7 , iar la km 253+500 m a depasit autovehiculele cu numerele de inmatriculare : XXXXXXXXX si K3800 AX in zona de actiune a indicatorului „ depasirea interzisa , incalcand marcajul longitudinal continuu .

Petentul a negat săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa, aratand ca nu se considera vinovat .

Intimatul a depus la dosar CD-ul cuprinzând înregistrarea video ce a stat la baza încheierii procesului verbal, cât și fotografiile cuprinzând această înregistrare, din care rezultă cu claritate că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX la km 253+500 m pe DN 7 a depasit autovehiculele cu numerele de inmatriculare : XXXXXXXXX si K3800 AX în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă” și încălcând marcajul continuu dublu.

Din analiza cd-ului depus de intimat rezulta ca nu era nici mazga si nici noroi , era vizibilatate foarte buna , iar linia dubla continua se vedea foarte clar.

Din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal contestat, fapta contravențională reținută în sarcina petentului este sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, potrivit căruia nerespectarea regulilor privind depășirea atrage pe lângă sancțiunea amenzii prevăzuta în clasa II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Cinemometrul utilizat de agentul constatator îndeplinea toate condițiile prevăzute în mod imperativ de lege astfel încât constatarea contravenției să fie efectuată cu un mijloc tehnic certificat și verificat din punct de vedere metrologic.

Așadar, înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respecta cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, instanța apreciind că înregistrarea poate constitui o probă pentru aplicarea legislației rutiere deoarece este respectată și condiția reglementată de art. 4.2 din Norma de metrologie legală.

În condițiile în care procesul-verbal atacat a fost încheiat de către agentul din cadrul Politiei Rutiere Sibiu, agentul constatator este un operator calificat în sensul dispozițiilor legale menționate precum și cele prevăzute de art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată potrivit cărora constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face direct de către polițistul rutier.

Înregistrarea radar efectuată de către intimat constituie o probă pentru aplicarea legislației rutiere în vigoare deoarece sunt respectate cerințele prevăzute în mod imperativ de lege.

Petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, acesta efectuând o depășire neregulamentară, în zona de acțiune a indicatorului „ depășirea interzisă” și încălcând marcajul longitudinal continuu.

Împotriva acestei sentințe recurentul petent a declarat recurs solicitând admiterea lui, și casarea sentinței atacate în sensul anulării procesului verbal.

În motivarea recursului s-a invocat faptul că nu a pus în pericol siguranța rutieră deoarece nu erau participanți la trafic care să vină din sens opus. Este vinovat dar dorește reindividualizarea sancțiunii.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate precum și din oficiu,conform art. 304 indice 1, C.pr.civ., Tribunalul va reține următoarele:

Motivele de recurs invocate de recurentul petent sunt neîntemeiate,față de probatoriul administrat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică,neimpunând-se modificarea acesteia.

Astfel corect s-a apreciat in sensul aplicării sancțiunii amenzii și a aplicării măsurii complementare față de periculozitatea deosebită a unor asemenea manevre ce pot pune în pericol alți conducători auto care respectă legislația rutieră și marcajele de interzicere a unor manevre.

Intimatul a dovedit fapta reținută prin probele tehnice depuse ,iar petentul nu a demonstrat contrariul iar apărările formulate nu pot duce la anularea actului de sancționare nefiind incidente cazuri de nulitate absolută și nici la aplicarea unui avertisment.

Față de toate aceste considerente, având în vedere că soluția Judecătoriei Avrig , este legală și temeinică, instanța de fond făcând o bună analiză a cauzei ,se apreciază ca justă soluția pronunțată, motiv pentru care în baza art. 312 Cod Procedură Civilă, prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul petent Ș_________ L_____ împotriva sentinței civile nr. 239/2013 pronunțată de Judecătoria Avrig în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX , pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 17.10.2014.

PREȘEDINTE , JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

T______ M____ A_____ V_____ S______ I___ V___

Încetat activitatea,

semnează conf. art. 261

(2) C.p.civ.

Presedintele Tribunalului

C_____ E____ G_______

GREFIER

M____ M________

red./tehnored A.V.S. 22.12.2014

2 ex.

jud. fond.V____ P.

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1315/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 31/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 235/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1540/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 279/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 1328/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1795/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 6272/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1290/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 83/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 465/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 74/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1296/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 885/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 599/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 4039/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 151/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 127/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 360/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 4/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025