JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.4668
Ședința publică din 23.09.2015
Președinte : C_____ H__
Grefier : A__ P____
S-a luat în examinare, ca urmare a declinării, plângerea formulată de petentul T_______ C_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean A___ – Serviciul Rutier, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 12.12.2014 de intimatul IPJ A___ – Serviciul Rutier.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art.19 din O.U.G.80/2013 (f.8, în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Pitești).
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța se declară competentă general, material și teritorial în cauză, potrivit art.94 pct.4 din Codul de procedură civilă și art.9 alin.3 din O.G. nr.2/2001.
Având în vedere că petentul și intimata au solicitat judecarea în lipsă și nemaifiind alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art.219 alin.2 Cod procedură civilă, raportat la art.223 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, instanța declară terminată faza cercetării judecătorești și în baza înscrisurilor depuse la dosar reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că, urmare a declinării, la data de 26 iunie 2015, s-a înregistrat la Judecătoria A___, plângerea formulată de petentul T_______ C_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean A___ – Serviciul Rutier, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 12.12.2014 de intimatul IPJ A___ – Serviciul Rutier, solicitând anularea acestuia și a se dispune înlăturarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, iar în subsidiar, să se dispună transformarea sancțiunii în avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, motivat de faptul că autoturismul din fața sa a semnalizat stânga, a încetinit, același lucru făcând și el, astfel că nu putea rămâne în spatele său din moment ce acesta intenționa să parcheze, fiind nevoit să-l depășească, după ce s-a asigurat că niciun alt autoturism nu se apropria din față, pe sensul opus.
Petentul mai arată că, conform Hotărârii A_____ contra României „nerespectarea garanțiilor fundamentale – printre care prezumția de nevinovăție – care protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri al autorităților, impune în privința aceasta o problemă pe baza art.6 din Convenție”, încălcând dispozițiile acestuia. Curtea constatând faptul că finalitatea art.6 din Convenție nu este de a înlătura prezumțiile, ca cea de legalitate, din materie contravențională, ci de a determina statele să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare”. Curtea consideră că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului verbal de contravenție este o prezumție „lipsită de rezonabilitate” și că, astfel violează art.6 al Convenției, respectiv dreptul la un proces echitabil.
Petentul solicită a se constata că fapta săvârșită nu a creat un pericol și nici nu a fost intenționată, ci dimpotrivă, a încălcat linia care desparte sensurile de mers, speriat de manevra viraj ușor la stânga, respectiv spre banda a doua de circulație în direcția de mers, efectuată de celălalt autoturism. Faptei îi lipsește latura obiectivă, respectiv vinovăția, ca atitudine psihică față de fapta comisă și urmările acesteia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.118 alin.1 din OUG.195/2002 republicată, Hotărârea A_____ contra României.
Prin întâmpinare intimatul I____________ de Poliție Județean A___ – Serviciul Rutier a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și a fost încadrată corespunzător, procesul-verbal fiind temeinic și legal întocmit.
Intimatul solicită pronunțarea unei hotărâri în acord cu practica judiciară internațională în materie (Cauza H______ ș.a. contra României), cauze în care C.E.D.O. a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art.6 par.2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
În această situație, în lipsa probelor produse de petent și în raport cu existența la dosarul cauzei a planșei foto radar (5 foto) și a procesului-verbal de contravenție, intimatul consideră că singura soluție viabilă ce poate fi adoptată de prima instanță este respingerea plângerii în contextul existenței faptei contravenționale.
Cât privește fapta petentului, opinează că aceasta a existat și a fost corect individualizată, fiind aplicat minimul prevăzut de lege pentru fapta săvârșită, aspect ce denotă preocuparea agentului de a aplica prevederile, legale raportat la particularitățile cazului și la conduita petentului, în cauză nefiind necesară intervenția judecătorului.
Cât privește temeinicia procesului –verbal, apreciază că procesul –verbal de contravenție nu este un simplu act de acuzare, întrucât el conține constatarea faptei făcută personal de agentul constatator și sancțiunea aplicată.
Față de acestea, intimatul solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea actului de sancționare.
Din înscrisurile depuse la dosar, în copie, respectiv: chitanța în sumă de 180 lei reprezentând amenda achitată (f.6); procesul verbal de contravenție (f.7); planșe foto (f.17), instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție contestat petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 360 lei și 4 puncte penalizare, pentru încălcarea dispozițiilor art.120 lit. i) din HG nr.1931/2006 raportat la art.100 alin.3 din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa că, în data de 12.12.2014, în jurul orelor 16,55, a condus autoturismul marca ,,Mercedes’’, cu număr de înmatriculare C 60C, în afara localității V___________, și la km 534, a efectuat o manevră de depășire.
Fapta petentului a fost înregistrată cu aparatul video montat pe autospeciala MAI xxxxx.
În conformitate cu art.96 alin.1 din OUG nr.195/2002, s-a dispus sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Examinând legalitatea actului sancționator, conform art.34 din OG 2/2001, se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu referire la temeinicia procesului-verbal se va reține din planșa foto depusă la dosar de intimat, că rezultă fără echivoc, într-o succesiune de mai multe imagini clare, autoturismul condus de petent și zona în care a efectuat manevra de depășire.
Din imagini, ipoteza avansată de petent nu se verifică și ea nu a fost demonstrată prin alte mijloace de probă.
Pentru considerentele expuse, reținând că fapta corespunde realității și constituie contravenție, potrivit textelor legale menționate și că sancțiunea a fost corect individualizată, în temeiul art.109 din OUG nr.195/2002 raportat la art.34 din OG nr.2/2001, plângerea formulată de petentul T_______ C_____, va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul T_______ C_____, domiciliat în Pitești, _______________________, nr.7, _____________.B, _________________, CNP.xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 12.12.2014 de intimatul IPJ A___ – Serviciul Rutier, cu sediul în A___, __________________, nr.17-21, județ A___.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședință publică din 23.09.2015.
Președinte, Grefier,
C_____ H__ A__ P____
Red./Dact./C.H/ __________________________ ex.2 ______________
Se comunică: - petentului T_______ C_____ - în Pitești, _______________________, nr.7, _____________.B, _________________,
- intimatului IPJ A___ – Serviciul Rutier, - în A___, __________________, nr.17-21, județ A___.