Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D E C I Z I E Nr. 75
Ședința publică de la 12.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M_______ G____
JUDECĂTOR – C_______ L___
GREFIER - N_______ M______
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului în C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent M____ G______ și pe intimat POLIȚIA L_____ G_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție DC nr. xxxxx, împotriva sentinței numărul 2203 din data de 07.03.2014 pronunțată de Judecătoria G_____.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2015, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 12.02.2015 și a pronunțat următoarea decizie:
T R I B U N A L U L
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 2203/7.03.2014 (dosar XXXXXXXXXXXXXX) a Judecătoriei G_____ s-a dispus:
„Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxx încheiat la data de 10.07.2013, de către petent M____ G______, cu domiciliul în G_____, _____________________. 3 _____________, jud. G_____, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ G_____, cu sediul în G_____, ___________________, jud. G_____.”
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal _______.C. nr. xxxxx din 10.07.2013, petentul M____ G______ a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, prin procesul verbal s-a dispus ca măsură complementară, _________________________ termen de 90 zile de la primirea procesului verbal sancționator, prin obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire sau prin desființarea lucrărilor de construcții și aducerea în forma inițială.
Potrivit celor reținute în procesul verbal contestat, în urma controlului efectuat la data de 04.07.2013, ora 11.00, s-a constatat că petentul a executat lucrări de construcții, respectiv termoizolare exterioară la fațadele de sud și est a blocului, în dreptul apartamentului nr. 3, __________________________ G_____, fără a deține autorizație de construcție pentru aceste lucrări.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal _______.C. nr. xxxxx din 10.07.2013, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
De asemenea, deși procesul verbal a fost întocmit în lipsa petentului, actul a fost semnat de către un martor asistent.
Potrivit art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 republicată raportat la art. 3 lit. a din același act normativ, constituie contravenție, dacă nu au fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerată infracțiune, executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație, a lucrărilor de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora. Fapta este sancționată de alin. 2 al aceluiași articol cu amendă de la 1.000 la 100.000 lei.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Procesul-verbal de contravenție se bucură deci de o prezumție de legalitate și temeinicie, prezumție relativă însă, care poate fi răsturnata prin proba contrară.
În cauză instanța reține că petentul nu a contestat cele conținute în procesul verbal, acesta arătând doar că nu avea posibilitatea de a obține autorizație pentru lucrările efectuate deoarece aceasta nu se eliberează decât Asociației de Proprietari.
Împrejurarea invocată de petent nu constituie însă o cauză exoneratoare de răspundere. În acest sens, instanța reține că autorizațiile de termoizolare exterioară nu se eliberează în mod individual proprietarilor locuințelor din condominiu deoarece nu este permisă efectuarea de lucrări individuale de termoizolare exterioară a imobilelor situate în clădirii de tip ________________________ acestei măsuri fiind tocmai asigurarea unor standarde minimale de urbanism.
În concluzie, probele administrate în cauză confirmă temeinicia procesului verbal contestat și ca atare instanța va reține că fapta sancționată prin procesul verbal există și a fost săvârșită de către petent.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate petentului, instanța a avut în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin 6 din legea 50/1991, pentru contravențiile prevăzute și sancționate de legea 50/1991 nu se poate aplica sancțiunea avertismentului. În aceste condiții, instanța constată că agentul intimatei a aplicat petentului pentru contravenția săvârșită sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege – 1.000 lei, sancțiune pe care instanța o apreciază ca fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de contravenient, îndeplinind funcția de prevenire a săvârșirii de noi fapte similare de către petent. În ceea ce privește măsura complementară aplicată petentului, instanța a constatat că aceasta a fost luată de drept în temeiul art. 28 alin. 1 din legea 50/1991.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța a respins plângerea formulată de petent ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs (ulterior recalificat apel) M____ G______. A invocat art. 488 din Noul C.p.c.
În motivarea cererii, apelantul a invocat doar motive în circumstanțierea situației sale personale, respectiv că este bibliotecar la Biblioteca V. A. Urechia, are 2 copii mici, a făcut eforturi considerabile să-și izoleze apartamentul.
Intimata Poliția L_____ G_____ prin întâmpinare (f. 13 – 14) a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Respectând disp. art. 34 al. 1 din OG 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa, constatând că procesul verbal a fost legal și temeinic întocmit în ce privește existența faptei contravenționale.
Cât privește controlul de legalitate, instanța a constatat ca procesul-verbal contestat conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data săvârșirii ei și semnătura agentului constatator.
Contrar aprecierii primei instanțe Tribunalul reține că agentul constatator a omis să insereze data reală la care s-a comis contravenția, mențiune obligatorie potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și absolut necesară pentru ca petentul să își poată formula apărări cu privire la momentul la care a efectuat lucrările, dar și pentru aprecierea legalității aplicării sancțiunii din punct de vedere al prescripției aplicării acesteia, dat fiind că în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea 50 /1991 dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
Nu se poate susține că data săvârșirii faptei este aceeași cu data întocmirii procesului-verbal sau data efectuării controlului, deci data constatării acesteia.
Faptele contravenționale în materie de construcții au o anumită specificitate în comparație cu alte fapte contravenționale, în sensul că nu se consumă instantaneu, ci au o desfășurare în timp, pe etape de lucrări, contravenientul săvârșind fapta de la data începerii construcției și până la terminarea ei.
În acest sens, instanța a avut în vedere Decizia nr. VII/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Recurs în Interesul Legii, potrivit căreia în cazul construcțiilor finalizate data săvârșirii faptei este cea a terminării construcției, moment din care trebuie calculată și curgerea termenului de prescripție prevăzut la art. 26 din Legea nr. 50/1991.
Pe baza celor ce preced, Tribunalul reține că procesul verbal a fost nelegal întocmit (lipsește data săvârșirii contravenției) , motiv pentru care în baza art. 480 din Noul c.p.c va admite apelul, va anula sentința apelată și în rejudecare va dispune anularea procesului verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul privind pe recurent M____ G______ cu domiciliul în G_____, _________________. 3, _____________ și pe intimat POLIȚIA L_____ G_____, cu sediul în G_____, ____________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție DC nr. xxxxx, împotriva sentinței numărul 2203 din data de 07.03.2014 pronunțată de Judecătoria G_____.
Anulează sentința apelată.
În rejudecare, admite plângerea și anulează procesul verbal contestat.
D e f i n i t i v ă .
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. G____ C. L___ N. M______
Red. M. G____ /Dact. N.M______
4 ex./ ______________.02.2015/Fond A. S____