Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IALOMIŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1016/2015 din 10 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

TRIBUNALUL I_______

DECIZIA CIVILĂ NR. 1016/A

Ședința publică din data de 10.11.2015

Tribunalul compus din :

PREȘEDINTE : B______ A________

JUDECĂTOR : D________ I__

GREFIER : N______ G________

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta pârâtă P_______ FETEȘTI – POLIȚIA LOCALĂ FETEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 414/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Fetești, în contradictoriu cu intimatul reclamant D___ Ș_____ I____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul apelului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, apreciază procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 din Nodul Cod de Procedură Civilă, se consideră lămurit asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.

După deliberare,


TRIBUNALUL


Asupra apelului în contencios administrativ și fiscal de față ;

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 12.01.2015 petentul D___ Ș_____ I____ cu domiciliul în comuna B_____, ________________________. 1 județul Călărași a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.12.2014 si înlăturarea sancțiunilor stabilite prin acesta iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea plângerii, petentul a arătat ca a fost sancționat contravențional pentru comiterea faptei prevăzute de art. 142 litera a din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu amenda în cuantum de 180 lei, pentru că a oprit voluntar autoturismul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ____________________ distanță de 5 metri de trecerea de pietoni. A arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Intimata a înaintat întâmpinare la data de 13.02.2015 în care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 414/28.04.2015, Judecătoria Fetești a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul D___ Ș_____ I____ împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.12.2014 în contradictoriu cu intimatul P_______ M__. FETEȘTI - POLIȚIA LOCALĂ FETEȘTI, a înlocuit sancțiunea cu amendă contravențională în cuantum de 180 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.12.2014 cu sancțiunea „avertisment”, a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.12.2014 și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

In argumentarea soluției pronunțate instanța de fond a reținut în fapt că:

Sub aspectul legalității, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.

Instanța a reținut că petentului i s-au asigurat toate posibilitățile privind pregătirea apărării și propunerea de probatorii, petenta beneficiind în baza art. 6 CEDO, atât de acces efectiv la o instanță cât și de garanțiile unui proces echitabil.

Față de împrejurarea că procesul verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, raportat la faptul că în cauză petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia, instanța a constatat că actul contravențional în discuție este temeinic întocmit.

Instanța a reținut că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 160 lei.

Totuși față de natura faptei comise și date fiind circumstanțele comiterii faptei (faptul că petentul a oprit o perioada scurta de timp, zona menționată nu este o zonă aglomerată, iar petentul are o vârstă înaintată ) instanța a apreciat că pericolul social concret al faptei este totuși extrem de scăzut.

În consecință, aplicând dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 instanța a apreciat că sancțiunea aplicată petentului este prea severă față de gravitatea redusă a faptei.

Pentru toate aceste considerente, instanța a procedat la o reindividualizare a sancțiunilor aplicate, respectiv a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a înlocuit sancțiunea cu amenda contravențională cu sancțiunea „avertisment”, și a atras atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Împotriva acestei sentințe pe care a apreciat-o ca netemeinică și nelegală, a declarat apel, în termen, motivat, intimata P_______ Fetești – Poliția Locală, solicitând admiterea apelului formulat , modificarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată si menținerea procesului verbal de contravenție încheiat de agentul constatator.

În dezvoltarea motivelor de apel acesta a arătat că instanța de fond a reținut că dovezile administrate de petent în argumentarea temeiniciei plângerii nu au relevat o situație de fapt contrară celei reținute în actul contestat, nefiind de natură să ducă la concluzia că fapta reținută nu corespunde realității.

Instanța a reținut că petentul are o vârstă înaintată însă, nu este prevăzut în nici un act normativ că persoanele înaintate în vârstă au dreptul de a încălca normele legislative.

De asemenea, instanța în mod eronat a reținut faptul că zona menționată în procesul verbal nu este o zonă aglomerată, întrucât acea zona este aglomerată, iar oprirea nejustificată a autovehiculului în acel loc, constituie un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

Cererea de apel este legal scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în baza art. 55 din OUG nr. 80/2013.

Pe rolul Tribunalului Ialomița, cererea de apel a fost înregistrată la data de 12.10.2015.

Tribunalul, analizând sentința ce face obiectul apelului de față, în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art. 476 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la legalitatea procesului verbal, tribunalul constată că procesul verbal de contravenție contestat a fost legal întocmit, acesta conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptelor, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Procesul-verbal a fost semnat de agentul constatator, cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cu privire la temeinicia sancțiunii aplicate petentului contravenient instanța de fond a statuat eronat în raport de gravitatea faptei și a împrejurărilor în care aceasta a fost săvârșită .

Contrar celor reținute de instanța de fond, instanța de control constată că petentul a nesocotit valorile sociale privind morala și ordinea publică și chiar dacă petentul are o vârstă înaintată, nu este prevăzut în nici un act normativ că persoanele înaintate în vârstă au dreptul de a încălca normele legislative, astfel încât cu bună credință acesta și-a asumat o conduită contravențională și eventual sancționarea acesteia.

Apoi cu privire la pericolul social al faptei, gradul ridicat al acesteia rezidă în considerentele pe care legiuitorul le-a avut în vedere atunci când a stabilit limitele destul de mari ale amenzii contravenționale aplicate unei astfel de fapte care are un grad ridicat de pericol social.

Prin urmare, pentru cele arătate mai sus în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea dispozițiilor art. 7 din OG nr. 2/2001 , gradul de pericol al faptei săvârșite de către petentul –intimat nefiind unul redus.

Așa fiind, pentru aceste considerente, în baza art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, va admite ca fondat apelul declarat de apelantul organ constatator MUNICIPIUL FETEȘTI- P_______ MUNICIPIULUI FETEȘTI – POLIȚIA LOCALĂ FETEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 414 din 28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX pe care o va schimba în tot și în consecință, va respinge plângerea contravențională formulată de petentul contravenient D___ Ș_____ I____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 13.12.2014 pe care îl va menține în tot, ca fiind legal și temeinic întocmit.

Văzând și dispozițiile art. 633 pct. 1, art. 634 alin. 1 pct. 4 Noul cod de procedură civilă,


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


În baza art. 480 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă, admite apelul declarat de apelantul organ constatator MUNICIPIUL FETEȘTI- P_______ MUNICIPIULUI FETEȘTI – POLIȚIA LOCALĂ FETEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 414 din 28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX pe care o schimbă în tot și în consecință, respinge plângerea contravențională formulată de petentul contravenient D___ Ș_____ I____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 13.12.2014 pe care îl menține în tot, ca fiind legal și temeinic întocmit.

Definitivă.

Dată și citită în ședință publică azi 10.11.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A________ B______ I__ D________ GREFIER,

N______ G________





Red.A.B./Tehnored.N.G./04 ex./17.11.2015/Jud.fond.G.C.I____



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025