ROMÂNIA
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ
JUDECĂTORIA B_____, JUDEȚUL V_____
Operator de date cu caracter personal nr. 4120
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Sentința civilă Nr. 1569
Ședința publică de la 07 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A________ O_______ F______
Grefier D_____ V________
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind petentul G_______ N______ domiciliat in com. Boisoara __________________________, impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ________ nr. xxxxxxx/26.11.2014 incheiat de intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN V_____, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție - plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței lipsa concluziilor părților, după care:
Apreciind dosarul în stare de judecată, instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A,
Asupra cauzei de față deliberând, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 09.12.2014 petentul G_______ N______ a formulat plangere impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ________ nr. xxxxxxx/16.11.2014 incheiat de intimatul I.P.J. Valcea.
In motivare petentul a aratat ca a fost sanctionat pentru fapta prev. de art. 2 pct.1 din Legea 61/1991 care sanctioneaza fapta de a „purta fara drept, in locuri publice, a cutitului, pumnalului, sisului, boxului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere…”
Petentul sustine ca nu a savarsit o astfel de fapta, procesul verbal fiind intocmit in mod sicanator.
Intimatul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii cu motivarea ca petentul a savarsit fapta retinuta in sarcina sa iar procesul verbal a fost incheiat cu respectarea prevederilor OG 2/2001.
A fost administrata proba cu inscrisuri si declaratii de martori.
Analizand actele si lucrarile dosarului retine urmatoarele:
Prin procesul verbal contestat s-a retinut in sarcina petentului savarsirea faptei prev. de art. 2 pct.1 din Legea 61/1991 republicata constand in aceea ca la data de 16.11.2014, ora 12.45, aflandu-se in fata scolii gimnaziale Boisoara unde era amplasata sectia de votare nr.168 a adresat cuvinte vulgare numitului R________ G_____ provocand indignarea cetatenilor, ignorand faptul ca la fata locului se aflau organele de politie care au intervenit pentru aplanarea situatiei.
A fst aplicata sanctiunea amenzii contraventionale in suma de 300 lei.
Examinand legalitatea procesului verbal se constata ca acesta cuprinde toate elementele prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de art. 16 si urmatoarele din OG 2/2001 iar petentul nu a invocat motive de nulitate relativa.
Sub aspectul temeiniciei se retine ca potrivit art. 2 pct.1 din Legea 61/1991 republicata, in forma aflata in vigoare la data incheierii procesului verbal constituie contraventie „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”.
Din probele administrate, respectiv declaratiile martorilor P___ V_______ si M_____ C_______ rezulta ca la data de 16.11.2014, data organizarii alegerilor prezidentiale, petentul, in calitate de primar al localitatii Boisoara se afla in fata scolii din localitate unde era organizata sectia de votare, ocazie cu care a intrat in discutii contradictorii cu o alta persoana pe nume R________ G_____ care stationa in fata sectiei de votare abordand cetatenii care ieseau din acea sectie.
Astfel, petentul a solicitat respectivei persoane sa paraseasca perimetrul sectiei de votare si, urmare a refuzului acestuia intre cei doi a existat un schimb tensionat de replici, replici care, sustin martorii nu au avut caracter vulgar.
Instanta retine ca pentru a intruni elementele constitutive ale contraventiei prev. de art. 2 pct.1 din Legea 61/1991 republicata nu este suficienta proferarea unor injurii in public, fiind necesar ca aceste injurii sa ajunga la cunostinta publica si sa provoace indignarea sau lezarea demnitatii persoanelor sau a institutiilor publice.
Pentru indeplinirea acestor doua conditii este esential ca din descrierea faptei sa reiasa in concret cuvintele sau expresiile folosite precum si modalitatea in care acestea au lezat demnitatea persoanelor sau institutiilor, cu indicarea in concret a persoanelor lezate si a modalitatii in care a intervenit leziunea.
Fapta astfel cum a fost retinuta in procesul verbal constituie o reluare a continutului constitutiv al contraventiei, iar nu o descriere a situatiei de fapt astfel cum cer prevederile art. 16 alin.1 din OG 2/2001, agentul constatator neindicand in ce anume au constat pretinsele cuvinte jignitoare si neindicand in concret persoanele sau institutiile publice care ar fi fost lezate.
Pentru a putea aprecia asupra caracterului jignitor sau lezionar al eventualelor cuvinte sau expresii folosite este asadar esential ca acestea sa fie reluate, cel putin exemplificativ, in cuprinsul procesului verbal. Totodata, desi se sustine ca pretinsele expresii ar fi adus atingere demnitatii persoanelor, agentul constatator nu a identificat nicio astfel de persoana in procesul verbal si nici nu a procedat la audierea si consemnarea declaratiilor eventualelor persoane lezate.
Simpla discutie dintre doua persoane, purtata in spatiu public, chiar continand elemente injurioase, in lipsa indeplinirii conditiei lezionare fata de alte persoane sau institutii publice nu este suficienta pentru a intruni elementele constitutive ale contraventiei prev. de art. 2 pct.1 din Legea 61/1991 republicata.
In plus, descrierea insuficienta a faptei face imposibila exercitarea controlului de temeiniciei asupra actului sanctionator atat in ce priveste calificarea expresiilor folosite drept jignitoare cat si asupra aprecierii caracterului lezionar al acestora pentru persoane sau institutii publice.
Intrucat din probele administrate nu rezulta indeplinirea cumulativa a conditiilor prev. de art. 2 pct.1 din Legea 61/1991 republicata pentru intrunirea continutului constitutiv al contraventiei pentru care a fost sanctionat petentulul urmeaza a admite plangerea formulata si a dispune anularea procesului verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plangerea formulata de petentul G_______ N______ domiciliat in com. Boisoara __________________________, impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ________ nr. xxxxxxx/26.11.2014 incheiat de intimatul I.P.J. Valcea.
Anuleaza procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/26.11.2014.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 07.12.2015.
P_________,Grefier,
Red/Th – FA/VD
4Ex – 03.02.2016