R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ nr.1374/2015
Ședința publică din 16.09. 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G_______ B______
JUDECĂTOR: R_____ N___
GREFIER: A_______ I______ C____
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanta C___ E_____ E____ împotriva sentinței civile nr. 793/2015 din data de 25 Martie 2015, pronunțată de către Judecătoria Lugoj în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____, având ca obiect – plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța, în temeiul art. 131 alin.1 C.pr.civ., verificându-și competența, constată că potrivit dispozițiilor 95 pct.2 C.pr.civ. coroborat cu art. 32. alin 2 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material, teritorial și funcțional să soluționeze prezentul apel.
Ulterior, instanța constată depuse la dosar de către apelanta, prin fax, motive de apel.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 793/2015 din data de 25 Martie 2015 pronunțată in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX Judecătoria Lugoj a respins plângerea contravențională formulată de petenta C___ E_____ E____ în contradictoriu cu I__ T____ împotriva procesului - verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 12.01.2015, ca neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, analizat conform prevederilor art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prin prisma cazurilor de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, din datele dosarului, că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Nu a fost primită apărarea petentei cu privire la faptul că în procesul - verbal nu sunt descrise în mod amănunțit împrejurările și locul în care a fost săvârșită fapta, întrucât este suficient pentru a nu opera sancțiunea nulității exprese ca elementele esențiale ale contravenției să se poată desprinde din întregul conținut al procesului - verbal. Mai mult, din interpretarea art. 16 OG 2/2001, se desprinde concluzia că va opera sancțiunea nulității procesului - verbal ori de câte ori mențiunile cu privire la locul săvârșirii faptei și la împrejurările în care aceasta s-a comis, sunt insuficiente pentru verificarea apărărilor formulate de către petent
Față de cele de mai sus, prima instanța a reținut că prin în procesul - verbal s-au consemnat atât împrejurările, cât și locul în care a fost săvârșită fapta, respectiv la data de 12.01.2015 în localitatea Sustra, pe DN 6 circulându-se cu o viteză de 84 km/h.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța fondului a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor legale, depășirea vitezei legale cu 31-40 km/h se constată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Din aceste dispoziții reiese că sarcina probei cu privire la temeinicia faptei revine intimatului, acesta fiind utilizatorul mijloacelor tehnice prevăzute de lege.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența C.E.D.O. în interpretarea art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertății fundamentale (Convenția și jurisprudența Curții fac parte din dreptul intern, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 și art. 20 din Constituția României), în care s-a arătat că, și în materie contravențională, în cazul unor sancțiuni de o anumită gravitate, sarcina probei săvârșirii faptei aparține cauzării (cauza Angel contra României, hotărârea C.E.D.O. din 4 octombrie 2007, cauza ,,Neată” contra României, decizia C.E.D.O. referitoare la admisibilitatea din 18 noiembrie 2008). Astfel, obligația dovedirii vinovăției aparține acuzării, iar îndoiala îi profită celui acuzat ( in dubio pro reo).
Ordinul nr. 301/2005 emis de Biroul Român de Metrologie Legală, prin care se aprobă norma de metrologie legală N.M.L. 021-05/29.08.2007 și OUG 195/2002, prevăd condițiile ce trebuie îndeplinite de înregistrări pentru a putea fi folosite ca probe în litigiu contravențional.
Sub acest aspect, instanța de fond a constatat că fapta reținută în sarcina petentei, respectiv depășirea vitezei în localitate a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției numărul autovehiculului pe care a fost montat aparatul radar, astfel cum prevede art. 109 alin.2 din O.U.G. 195/2002.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii aplicate, prima instanța a apreciat că sancțiunea aplicată petentului este proporțională cu scopul urmărit de legiuitor, iar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment nu ar avea ca scop preîntâmpinarea săvârșirii unei contravenții asemănătoare și nu ar duce la conștientizarea de către petent a gravității contravenției săvârșite.
În concluzie, probele administrate au relevat veridicitatea situației de fapt ce a fost reținută în procesul verbal contestat, iar în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001 instanța a constatat că sancțiunea aplicate petentului, respectiv amenda în cuantum de 180 lei a fost corect individualizată de agentul constatator.
Pentru aceste considerente, prima instanța a respinge plângerea contravențională formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 793/2015 din data de XXXXXXXXXXXX pronunțată de către Judecătoria Lugoj în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX a declarat a apel C___ E_____ E____ solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul de a admiterii plângerii contravenționale.
Apelanta apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegala si netemeinică, întrucât deși a contestat viteza înregistrata de către aparatul radar prin plangererea formulată, cerere însa nu a fost analizată de către instanța de fond.
De asemenea, apelanta arată în motivarea apelului referitor la locul săvârșirii faptei contravenționale că acesta nu este precizat, nefiind indicat in cuprinsul procesului verbal incheiat, daca fapta a fost săvârșita in localitate sau in afara localității in zona de acțiune a indicatorului limitator de viteza,context în care consideră că trebuie aplicat principiul in dubio pro reo. Mai mult, apelanta susține că aceste elemente sunt obligatorii pentru stabilirea gradului de vinovăție si corecta apreciere a circumstanțelor cauzei, precum si pentru controlul de legalitate al procesului verbal contravențional.
Totodată, considerând că agentul constatator nu a reușit sa realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei un caracter contravențional, apelanta apreciază că prezentarea generală, lipsită de conținut, a faptei echivalează cu lipsa acesteia și atrage nulitatea proccsului-verbal, în condițiile art. 17 din O.C. nr. 2/2001.
Intimatul I__ T____ nu a depus întâmpinare.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul consideră că este neîntemeiat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 12.01.2015, de către intimat, s-a constatat că, la data de 12.01.2015, pe DN 6 în localitatea Sustra, petenta C___ E_____ E____ a condus autoturismul marca Skoda O______ cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX, fiind depistată și înregistrată de aparatul radar amplasat pe autoturismul Dacia L____ nr. MAI xxxxx, rulând cu viteza de 84km/h. Pentru această faptă, petenta a fost sancționată cu 6 puncte – amendă în cuantum de 585 lei și 4 puncte de penalizare, în temeiul prevederilor art. 101 alin 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Un prim motiv de apel se referă la faptul că petenta a contestat viteza de 84 km/h, formulând în acest sens o cerere în probațiune care nu a fost analizată de instanța de fond. Tribunalul va înlătura acest motiv, întrucât în probațiune au fost depuse înscrisuri din care rezultă verificarea metrologică a aparatului radar, omologarea acestuia, precum și calificarea agentului constatator de a utiliza aparatul radar, înregistrarea video. Din toate aceste înscrisuri rezultă netemeinicia celor susținute de apelantă.
Un alt motiv de apel are în vedere împrejurarea că în procesul verbal de contravenție nu este indicat locul săvârșirii faptei, astfel că nu se poate stabili limita de viteză. Nici acest motiv nu va fi reținut de către instanța de apel, deoarece din conținutul procesului verbal de contravenție rezultă că agentul constatator a menționat ca loc al săvârșii faptei „DN 6 Șuștra”, din această mențiune rezultând că fapta a fost săvârșită în localitatea indicată, aspect ce reiese și din înregistrarea video.
Apelanta a mai criticat procesul verbal de contravenție prin prisma faptului că agentul constatator nu a realizat o descriere a contravenției și a tuturor împrejurărilor și a circumstanțelor. Tribunalul va înlătura această susținere, apreciind că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 16 din OG nr.2/2001, iar descrierea faptei permite instanței să se pronunțe asupra temeiniciei și legalității actului constatator.
Simpla negare a petentului că ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa nu este de natură a înlătura prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție și nici nu este o împrejurare care să creeze vreun dubiu, pentru a fi aplicabil principiul in dubio pro reo, or din probele administrate rezultă starea de fapt reținută.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ., instanța va respinge apelul, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulată de apelanta C___ E_____ E____ domiciliată în mun. D___, Aleea Muncii, _______________, jud. Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 793/2015 din data de 25 martie 2015, pronunțată de către Judecătoria Lugoj în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T____, cu sediul în Timișoara, ____________________. 46, județul T____, având ca obiect – plângere contravențională.
Definitivă.
Pronunțată azi, 16.09.2015, în ședință publică.
Președinte, Judecător,
G_______ B______ R_____ N___
Grefier,
A_______ I______ C____
Red. GB/22.09.2015
Tehnored. AC./18.09.2015,
Inst. Fond Judecătoria Lugoj –Jud. A______ C_______ D_____
4 ex/2 ex se comunica