Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1583/2015
Ședința publică de la 15 Octombrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE C_____ M______ N________
JUDECĂTOR Ș_____ C______ C_____
GREFIER C_______ G_______ MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2831/23.03.2015, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți L____ Z. H_____ și R_____ M. R____.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
C U R T E A
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.2831/23.03.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, s-au dispus următoarele: „Respinge cererea formulată de reclamantul D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE, în contradictoriu cu pârâții L____ Z. H_____ și R_____ M. R____, ca nefondată..”.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Din punct de vedere al naturii juridice a răspunderii reglementată de art. 138 din Legea 854/2006, în raport de considerațiile teoretice expuse, instanța consideră că susținerea creditoarei , în sensul că este o răspundere prezumată, guvernată de regulile mandatului comercial, este greșită. Aceasta pentru că, în raport de disp.art. 72 din Legea 31/1990 este de natură contractuală și guvernată de aceste reguli exclusiv răspunderea administratorului în raport cu societatea comercială care îndeplinește această calitate. Or în cauză se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale față de creditorii societății debitoare, răspundere ce își are cauza juridică în art. 138 .
Creditoarea și-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere pe disp.art. 138 lit. c din lege fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în acele dispoziții.
Sub acest aspect, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență prev. de disp.art.138 lit.c din lege, se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale.
Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Ori,condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de creditoare.
Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, invocată de creditoarei, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Se invocă de creditoare și săvârșirea de către pârâții L____ Z. H_____ și R_____ M. R____ a faptei de a nu ține contabilitatea conform prevederilor legale, faptă prev. de art. 138 lit. d din lege.
Astfel, textul de lege reglementează strict și limitativ următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.
Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.
Împrejurarea că debitoarea, prin reprezentantul ei, nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .
De altfel, pentru nedepunerea actelor prevăzute de art. 28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență .
În ceea ce privește obligația administratorilor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, faptul că pârâții L____ Z. H_____ și R_____ M. R____, nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil . În cauză creditoarea nu probează în nici un fel că pârâtul a săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege , fapte care ar fi cauzat starea de insolvență.
În consecință, în raport de aceste considerente judecătorul sindic a respins cererea formulată de reclamanta-creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal, motivat, apelanta creditoare D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență în motivele de apel că în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților, în temeiul dispozițiilor articolului 138 lit c și d din Legea nr.85/2006.
În apel, s-a depus întâmpinare de către intimații pârâți.
Examinând apelul declarat de către apelanta creditoare D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de apel invocate, cu dispozițiile articolului 478, articolului 479 Noul Cod de procedură civilă, ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței și celelalte prevederi legale incidente în speță, Curtea apreciază că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Pentru angajarea răspunderii, potrivit articolului 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale, respectiv existența unui prejudiciu, fapta ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a – g ale articolului 138 din lege.
Răspunderea persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, poate fi atrasă numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu; astfel natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale.
Față de cele arătate rezultă că existența raportului de cauzalitate între faptele persoanelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii și starea de încetare de plăți trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată.
În speță, răspunderea nu este de natură contractuală, ci răspunderea reglementată de Legea nr. 85/2006 este de natură delictuală, și pentru a putea fi antrenată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Legea nu prezumă niciunul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată în baza articolului 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate.
Potrivit dispozițiilor legale, măsura atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului este lăsată la aprecierea judecătorului-sindic, care poate să dispună ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, numai în situația în care se face dovada existenței cerințelor expres prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, nefiind cazul în speță.
Potrivit dispozițiilor articolului 138 lit. c din Legea nr.85/2006, se poate angaja răspunderea patrimonială a pârâților în cazul în care aceștia au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
În mod corect a reținut instanța de fond că apelanta reclamantă a făcut doar afirmații generice fără probe certe, privind continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea cerințelor legale, fără a indica în concret elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute de articolul 138 lit. c din lege.
Calitatea intimaților pârâți L____ Z. H_____ și R_____ M. R____ de asociați și administratori al societății debitoare, nu poate conduce la concluzia că aceștia ar fi săvârșit fapte care intră sub incidența dispozițiilor articolului 138 lit. c din Legea nr.85/2006, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților, în lipsa unor probe certe.
Încadrarea unei fapte în această ipoteză juridică (articolul 138 lit. c din Legea nr.85/2006) presupune stabilirea existenței unei situații în care debitorul, cu toate că avea dificultăți financiare, a continuat activitatea, ceea ce până la urmă a determinat (fiind vădit un asemenea deznodământ) încetarea plăților și starea de insolvență.
Curtea reține și faptul că răspunderea patrimonială a pârâților nu poate fi angajată dacă aceștia nu au formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, iar dispozițiile articolului 138 din lege reglementează o răspundere specială, care poate fi antrenată pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență, cum corect a reținut și prima instanță.
Sub aspectul dispozițiilor articolului 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, așa cum corect a reținut și instanța de fond, împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de articolul 35 din lege, ori nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitatea cu legea, în lipsa unor dovezi certe.
Simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu conduce în mod automat la angajarea răspunderii lor patrimoniale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, în speță nefăcându-se dovada acestui raport, existența lui nefiind prezumată.
Aspectele legate de dezinteresul în administrarea firmei și neplata datoriilor către creditori, un management defectuos, nedepunerea rapoartelor de administrare financiară, neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget, nu sunt de natură a conduce la incidența dispozițiilor articolului 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de către apelanta creditoare D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta creditoare D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 6 A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în București, ______________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr.2831/23.03.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații pârâți L____ Z. H_____ cu domiciliul în București, Lt. Saidac G_______, nr. 2A, _______________ sector 6, și R_____ M. R____ cu domiciliul în București, Lt. Saidac G_______, nr. 2A, _______________, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C_____ M______ Ș_____ C______
N________ C_____
GREFIER
C_______ G_______ MIGLEȘ
Red. Jud. C.M.N.
Tehnored. I.N.
5 ex.
28.10.2015
.................
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: B______ A____ - E____