Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX - Legea nr. 85/2006 -
- art. 138 -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 279
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Judecător sindic O__________ D_____ G_______
Grefier D___ M_______
Pe rol, soluționarea cererii formulată de petentul M_________ FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SUCEAVA, în calitate de creditor al debitorului ________________, cu sediul social în ____________________, clădire C 1 extinsă, _____________________________, număr de ordine în registrul comerțului JXXXXXXXXXXX, cod de identificare fiscală xxxxxxxx, privind antrenarea răspunderii materiale a pârâtului P______ G___, cu domiciliul în localitatea Dornești nr. 772, _____________________________.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, răspund avocați F________ Evuleț și N_______ D______, pentru pârât (lipsă).
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care judecătorul sindic pune în discuție excepția prescripției acțiunii, invocată de pârât și acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătorii pârâtului, luând pe rând cuvântul, solicită admiterea excepției prescripției, în condițiile în care au trecut mai mult de 3 ani de la data depunerii raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a debitorului.
Declarând dezbaterile închise,
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 19 aprilie 2010 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXX, debitoarea ________________ a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de Legea privind procedura insolvenței, motivat de faptul că se află în stare de insolvență, înregistrând datorii către terți.
Prin încheierea de ședință nr. 53/4.05.2010, judecătorul sindic a admis cererea, cu consecința deschiderii procedurii de insolvență față de debitor și a desemnării, în calitate de administrator judiciar, a practicianului în insolvență LEXINSOLV IPURL.
Urmare a faptului că nu au fost identificate posibilități de reorganizare a activității debitorului judecătorul sindic, prin sentința comercială nr. 522/14.09.2010 a dispus ________________________________.
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 21 septembrie 2015 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX, din data de 22 septembrie 2015, creditorul Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a solicitat antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator al debitorului, în temeiul dispozițiilor art. b și c din Legea nr. 85/2006.
Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului de a formula cererea; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că nu se face vinovat de faptele pe care se presupune că le-ar fi săvârșit, în cauză nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale.
Prin precizări, reclamantul a solicitat respingerea excepției ca nefondată, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
De asemenea, conform art. 1886 Cod civil, nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa.
Or, pentru ca această posibilitate reală de a acționa să existe este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: atât să se deschidă procedura, cât și să se cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Așadar, cererea de antrenare a răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitorului nu poate exista în afara acestei proceduri. Prin urmare, o condiție pentru nașterea dreptului la acțiune este deschiderea procedurii față de debitor.
De asemenea, doctrina a arătat că prejudiciul produs prin săvârșirea faptelor prevăzute de legea insolvenței constă în insuficiența activului societății debitoare întrucât dacă obligațiile față de creditori pot fi achitate integral din averea debitorului, răspunderea membrilor organelor de conducere nu se mai justifică a fi atrasă.
Ca atare, singura posibilitate de a cunoaște paguba este aceea de a fi lichidat patrimoniul debitorului astfel încât să se poată observa dacă activul acoperă sau nu pasivul.
În acest sens, ultimul raport asupra fondurilor obținute din lichidare a fost depus la dosarul cauzei la data de 18 mai 2015.
Nu în ultimul rând, textul art. 139 din Legea nr. 85/2006 este confuz și echivoc, dând posibilități diferite de interpretare.
Asupra excepției prescripției, judecătorul sindic reține următoarele:
Potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de doi ani de la data deschiderii procedurii.
Cât privește apărările reclamantei privind întreruperea cursului prescripției, acestea vor fi înlăturate ca nefondate.
Nu poate fi reținută cauza de întrerupere privind necunoașterea întinderii prejudiciului, întrucât acesta era cunoscut la data întocmirii tabelului definitiv de creanțe, respectiv anul 2010.
Faptul că în cursul procedurii s-au recuperat anumite sume conduce doar la micșorarea câtimii și nu la lipsa cunoașterii întinderii prejudiciului.
Nici susținerea că nu au fost cunoscute persoanele responsabile nu poate fi reținută întrucât, față de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 care stipulează răspunderea organelor de conducere chiar în lipsa raportului cauzal, la dosarul de insolvență este depus extrasul emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava în care sunt indicate organele de conducere.
Față de cele expuse, judecătorul sindic consideră că reclamantul putea să obțină în cursul termenului de prescripție prevăzut de art. 139 din Legea nr. 85/2006 toate elementele necesare pentru promovarea acțiunii.
Cum procedura de insolvență a debitorului a fost deschisă la data de 4 mai 2010, raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a debitorului a fost întocmit la data de 24 august 2010 iar cererea de antrenare a răspunderii materiale a fost formulată la data de 21 septembrie 2015, termenul de prescripție prevăzut de art. 139 teza I din Legea nr. 85/2006 este împlinit, astfel că se impune admiterea excepției și respingerea cererii de antrenare a răspunderii materiale ca fiind prescrisă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite excepția prescripției formulării cererii.
Respinge cererea formulată de petentul M_________ FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SUCEAVA, în calitate de creditor al debitorului ________________, cu sediul social în ____________________, clădire C 1 extinsă, _____________________________, număr de ordine în registrul comerțului JXXXXXXXXXXX, cod de identificare fiscală xxxxxxxx, privind antrenarea răspunderii materiale a pârâtului P______ G___, cu domiciliul în localitatea Dornești nr. 772, ___________________________, ca fiind prescrisă.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs care se poate depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.
Judecător sindic, Grefier,
O__________ D_____ G_______ M_______ D___
RED.ODG/
TEHNORED./M.D./3 EX./10.11.2015