R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT M____
FALIMENTE
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA NR.1426
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2013
Completul compus din:
Judecător sindic: H____ P______
Grefier: S_____ H_____
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de lichidatorul R.V.A. M____ Insolvency Specialists S.P.R.L. pentru angajarea răspunderii personale a pârâtei V___ R_____ S_____, acțiune promovată în cadrul derulării procedurii de faliment, deschisă în temeiul Legii nr. 85/2006, față de debitoarea Societatea Rosim S.R.L.
La apelul nominal se prezintă lichidatorul R.V.A M____ Insolvency Specialists S.P.R.L. prin colaborator N___- S______ M____- M________, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că acest termen a fost stabilit pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâtei, sens în care s-a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a se prezenta personal la interogator, sub sancțiunea aplicării disp.art. 225 Cod procedură civilă în caz de neconformare.
Reprezentanta lichidatorului, colaborator N___- S______ M____- M________ depune la dosar mandatul special nr. xxxxx/13.11.2013 și interogatoriul pentru pârâtă.
Judecătorul sindic reține că pârâta nu s-a prezentat la interogatoriu deși a fost citată cu această mențiune și sancțiunea aplicabilă în caz de neconformare, urmând astfel să fie aplicate disp.art. 225 Cod procedură civilă.
Nefiind formulate alte cereri, judecătorul sindic închide dezbaterile și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta lichidatorului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată având în vedere că nu au fost predate bunurile și documentele societății.
Judecătorul sindic,
Deliberând asupra cererii de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 13 martie 2014 reclamanta R__ M____ Insolvency SPRL prin practicianul în insolvență T____ Soo Ignatie cu sediul în Tg. M____, _____________. A________, nr.4, jud. M____ în calitate de lichidator judiciar a debitoarei falite Rosim S.R.L. a chemat în judecată pârâta V___ R_____ S_____ domiciliat în Tg. M____ ____________________, ________________, solicitând ca prin hotărârea care urmează a se pronunța să se dispună angajarea răspunderii personale a pârâtei pentru datoriile debitoarei falite Rosim S.R.L. până la concurența sumei de 10.363 lei.
În motivarea acțiunii în fapt reclamanta a învederat că procedura simplificată a insolvenței asupra debitoarei _______________ fost deschisă ca urmare a admiterii de către judecătorul-sindic a propunerii formulate în acest sens de lichidatorul desemnat de judecătorul delegat R__ M____ Insolvency Specialists SPRL, prin sentința nr. 1564 din 13 decembrie 2012. Potrivit raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului nr. 539/21.01.2013, s-a constatat și s-a reținut nerespectarea de către debitoare a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 85/2006 în sensul neprezentării documentelor și informațiilor prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) – h). În aceste condiții lichidatorul a folosit informațiile culese de pe site-ul MFP, în concret datele bilanțului aferente anului 2002.
S-a învederat din partea reclamantei că administratorul–pârât avea obligația să asigure în continuu ținerea evidenței contabile a debitoarei potrivit normelor legale în vigoare și să răspundă notificărilor lichidatorului judiciar, dar plicurile poștale respective nu au fost confirmate la primire, fiind restituite cu mențiunea avizat, lipsă la domiciliu.
În situația în care, administratorul statutar nu a pus la dispoziție actele societății ca urmare a deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, se poate presupune că acesta nu a asigurat conducerea evidenței contabile potrivit normelor legale în vigoare, faptă ce se încadrează în prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
În această situație, se poate presupune faptul că s-au întâmplat o ________ nereguli în administrarea societății, care se materializează printr-o eventuală ascundere a bunurilor debitoarei ori utilizarea lor în alte interese decât cele ale societății, fapta încadrându-se în prevederile art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006. Aceasta cu atât mai mult, cu cât la încheierea bilanțului la 31.12.2002, debitoarea avea în patrimoniu în valoare de în valoare totală de 8.668 lei format din active circulante în valoare de 8.668 lei cu următoarea componență; stocuri în valoare de 8.323 lei, numerar și echivalent de numerar în valoare de 59 lei.
Din totalul activului valoarea stocurilor are ponderea cea mai mare 8.323 lei, urmată de disponibilități în sumă de 59 lei, sume pe care lichidatorul judiciar nu le-a putut identifica în mod faptic. S-a menționat faptul că nu au fost predate bunurile societății, stocuri sau alte active. Utilizarea de către administratorul statutar a sumelor aparținând debitoarei este un factor determinant în ajungerea acesteia la starea de insolvență.
Administratorul societății debitoare se face vinovat de neurmărirea încasării la timp a creanțelor. Neaducerea acestor sume în patrimoniul societății debitoare în vederea îndestulării creditorilor este imputabilă în mod indubitabil administratorului acesteia.
Reclamanta a învederat că este evident faptul că pasivul societății debitoare putea fi acoperit cu suma rezultată din recuperarea creanțelor și din disponibilitățile bănești, dacă administratorul statutar ar fi colaborat cu lichidatorul judiciar. În considerarea celor expuse anterior și a faptului că administratorul statutar nu s-a conformat obligațiilor de predare a bunurilor și a actelor de proprietate pentru a putea efectua o evaluare a acestora, în vederea îndestulării masei credale, administratorul judiciar nu a reușit să intre în posesia lor, de unde se concluzionă că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a. (au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane) s-a solicitat admiterea acțiunii și angajarea răspunderii administratorului V___ R_____ S_____, căreia îi revenea potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității.
În probațiune reclamanta a anexat cererii : Raportul cu cauzele insolvenței nr. 539/21.01.2013, Tabelul definitiv de obligații nr. 1473/20.02.2013, și a solicitat proba cu martori, interogatoriu, expertiză, dacă necesitatea acestor probe va rezulta din dezbateri.
Reclamanta prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 16 mai 2013 a micșorat obiectul cererii la suma de 7.999 lei, învederând că dintr-o eroare a fost menționată suma de 10.363 lei valoarea sumei până la care s-a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâtei.
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare în cauză.
Având în vedere actele și lucrările dosarului judecătorul sindic reține în fapt următoarele :
Debitoarea falită a fost înființată în anul 1999 având ca asociat unic pe pârâta V___ R_____ Simonia care a îndeplinit și funcția de administrator al societății.
Împotriva debitoarei falite Rosim S.R.L. a fost deschisă procedura simplificată prin sentința nr. 1564/2012 a Tribunalului Specializat M____, fiind nominalizat în calitate de lichidator R__ M____ Insolvency Specialists SPRL.
Din raportul întocmit de lichidator în ceea ce privește cauzele și motivele care au determinat starea de insolvență a debitoarei falite, depus la dosarul cauzei filele 4-5 judecătorul sindic reține că, debitoarea nu a pus la dispoziția lichidatorului actele contabile, considerent pentru care lichidatorul a apreciat că aceste acte nu există, sau nu a fost corect ținută contabilitatea societății administratorul societății nu a luat măsurile necesare pentru conducerea evidențelor contabile ale societății. Raportul a fost întocmit cu luarea în considerare a datelor din bilanțul aferent anului 2002 postat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Potrivit datelor de bilanț aferente anului 2002, debitoarea avea în patrimoniu circulante în valoare de 8.668 lei cu următoarea componență; stocuri în valoare de 8.323 lei, numerar și echivalent de numerar în valoare de 59 lei. Acestea bunuri nu au fost predate lichidatorului după deschiderea procedurii insolvenței.
În temeiul dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006, se poate angaja răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitoarei supus procedurii insolvenței în cazul în care au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Potrivit evidențelor Registrului Comerțului pârâta a îndeplinit funcția de administrator la societatea debitoarea începând din anul 1999, la data deschiderii procedurii insolvenței fiind în funcțiune. Din concluziile formulate de lichidatorul judiciar se conturează în sarcina administratorului statutar neconducerea contabilității în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991 ®, răspunderea acestuia fiind stabilită prin prevederile art. 10 din actul normativ indicat, raportat la art. 73 din Legea nr. 31/1990 ®, cu modificările ulterioare.
Obligația privitoare la organizarea și conducerea contabilității revine administratorului societății în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea 82/1991, iar situațiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată de fiecare comerciant. Neîntrunirea acestor condiții cu privire la evidențele contabile ale debitoarei, demonstrează faptul că aceasta nu a avut ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale. Această cauză a condus la starea de insolvență a societății, astfel cum se reține acest aspect în raportul lichidatorului.
Neîndeplinirea obligației de a conduce contabilitatea, faptă omisivă săvârșită de administratorul pârât, se prezumă din nedepunerea la organul fiscal a bilanțurilor contabile exceptând bilanțul aferent anului 2003, precum și din neîndeplinirea obligației de a preda în favoarea lichidatorului actele contabile în conformitate cu dispozițiile art. 35, 28 lit. a-f, și 44 din Legea nr. 85/2006. Obligația de a asigura ținerea evidențelor contabile ale debitoarei revenea administratorului acesteia respectiv pârâtei, care trebuia să facă dovada îndeplinirii acestei obligații, sarcina dovezii revenind acesteia, în condițiile în care lichidatorului îi revine sarcina probei în privința dovedirii existenței obligației, iar administratorului pârât, în măsura în care ar pretinde executarea obligației legale, ar fi revenit sarcina să dovedească că a condus contabilitatea cu respectarea dispozițiilor Legii 82/1990 (r). În condițiile în care judecătorul sindic a încuviințat interogatoriul pârâtei acordându-i acesteia posibilitatea de a combate susținerile lichidatorului și în consecință de a răsturna a prezumția privitoare la neconducerea evidențelor contabile, interogatoriu la care aceasta nu s-a prezentat, judecătorul sindic apreciază că, în conformitate cu dispozițiile art. 225 Cod p. c. această atitudine poate fi considerată ca o recunoaștere a aspectelor prezentate de lichidator, în raportul cu cauzele și motivele insolvenței.
Neconducerea contabilității, neînregistrarea în evidențele contabile a operațiunilor efectuate de debitoare, constituie fapte omisive și este de natură a atrage răspunderea lui, în temeiul prevederilor art. 138 (1) lit. d din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea pârâtei este o răspundere de natură contractuală întrucât acesta a îndeplinit funcția de administrator la debitoarea falită iar potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea 31/1990 „ Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege”. Astfel în raporturile cu societatea comercială răspunderea administratorilor este de natură contractuală izvorând din contractul de mandat comercial al cărui conținut este determinat de actul constitutiv de hotărârile adunării generale cât și de normele dreptului pozitiv. Pe lângă obligațiile și răspunderile ce decurg din mandat potrivit dispozițiilor art. 374-391 Cod comercial administratorii societăților comerciale au și unele răspunderi specifice decurgând din dispozițiile Legii 31/1990 din prevederile actului constitutiv și din hotărârile adunării generale.
În cazul contractului de mandat comercial mandatarul are obligația de a executa însărcinarea primită cu diligența unui bun comerciant.
În consecință judecătorul sindic constată că pârâta și-a executat obligațiile asumate față de debitoare în temeiul contractului de mandat de administrare a debitoarei cu încălcarea dispozițiilor Legii 31/1990 și ale Legii 82/1991.
În vederea cuantificării acestei răspunderi se va avea în vedere valoarea pasivului neacoperit, înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor, creanțe care nu au putut fi îndestulate din averea debitoarei. Existența raportului de cauzalitate între fapta administratorului pârât și starea de insolvență rezultă din analiza efectuată de lichidator în virtutea atribuțiilor conferite prin art. 20 (1) lit.b din Legea nr. 85/2006 și cuprinsă în Raportul privind cauzele ași împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, analiză care a relevat că principala cauză a stării de insolvență constă în “neținerea contabilității în conformitate cu legea”.
Avându-se în vedere această stare de fapt, privitor la cererea de angajare a răspunderii personale a administratorului, judecătorul sindic apreciază că aceasta este întemeiată , întrucât din probele administrate în cauză rezultă faptul că, pârâta a îndeplinit funcția de administrator a debitoarei falite, precum și faptul că, societatea nu a avut ținută contabilitatea.
Fapta săvârșită de administratorul debitoarei reținută potrivit celor de mai sus, se circumscrie sferei de aplicare a dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006, considerent pentru care apreciind sub acest aspect ca fiind întemeiată cererea formulată de lichidator, urmează a se dispune admiterea acesteia. În consecință, se va dispune angajarea răspunderii personale al pârâtei, pentru datoriile debitoarei falite astfel cum rezultă din tabelul definitiv de obligații depus la fila 26 dosar, până la concurența sumei de 10.363 lei, dispunând obligarea pârâtei să aducă la masa credală a debitoarei falite această sumă.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea promovată de lichidatorul R__ M____ Insolvency SPRL prin practicianul în insolvență T____ Soo Ignatie cu sediul în Tg. M____, _____________. A________, nr.4, jud. M____ împotriva pârâtei V___ R_____ S_____ domiciliat în Tg. M____ ____________________, ________________.
Dispune angajarea răspunderii personale a pârâtei pentru datoriile debitoarei falite Rosim S.R.L. până la concurența sumei de 10.363 lei.
Obligă pârâta să aducă la masa credală a debitoarei falite, suma sus menționată.
Dispune în baza art. 6 alin. 1 ind.1 din O.G.75/2001 comunicarea prezentei hotărâri după rămânerea irevocabilă cu D.G.F.P. M____ în vederea efectuării înscrierilor corespunzătoare în cazierul fiscal a pârâtei.
Executorie.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 14 noiembrie 2013.
Judecător sindic, Grefier,
H____ P______ S_____ H_____
Red. H.P.17.03.2014
Tehnoredactat S.H.-18.03.2014
4 ex.