Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Decizia 702/2015 din 23 noiembrie 2015 dată de Curtea de Apel IAŞI

Date speţă

Instanţă:
Curtea de Apel IAŞI

Materie juridică:
Faliment

Stadiu procesual:
Apel

Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006

Număr hotarâre:
702/2015 din 23 noiembrie 2015

Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 702/2015

Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015

Completul compus din:

Președinte : L______ P_________

Judecător : C______-A________ S_____

Judecător : A___ G_______

Grefier : D___ G__________

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de creditoarea DGRFP - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 644/2015 din 07 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment în contradictoriu cu intimații D_______ S_____ V_____ și M_______ D_____ I_____, având ca obiect atragere răspundere personală conform art. 138 din Legea insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C______ A________, apărătorul intimaților D_______ S_____ V_____ și M_______ D_____ I_____, lipsă fiind recurenta-creditoare A.J.F.P. Iași.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată; se solicită judecata cauzei în lipsă.

Instanța constată declarat și motivat în termen recursul promovat de creditoarea DGRFP - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 644/2015 din 07 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment; scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Avocat C______ A________, apărătorul intimaților D_______ S_____ V_____ și M_______ D_____ I_____, având cuvântul, solicită respingerea recursului conform întâmpinării depusă la dosarul cauzei și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile nr. 644/2015 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment, motivând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 644/2015 din 07 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment s-a respins acțiunea formulată de reclamantul DGRFP IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul în Iași, _____________. 26, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtilor MALANCUȘ D_____ I_____ și D_______ S_____ V_____, pentru pasivul rămas neacoperit al debitoarei _______________.L.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele :

Prin încheierea nr. 80/19.03.2013, irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva debitorului _______________.L., cu sediul în _______________________. Valea L______ , _________________________, înmatriculată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx , constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.32 din Legea nr. 85/2006.

Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanța unui singur creditor : Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, în valoare de 124.926,32 lei .

La data de 27.05.2013 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că insolvența debitoarei se datoreaza lipsei veniturilor debitoarei in contextul crizei economice generale. A opinat că nu sunt indicii privind atragerea răspunderii în baza art. 138 din Legea 85/2006 cu privire la administratorul societății.

Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat la data de 12.09.2002, având ca administratori pe pârâti pe toata durata de functionare.

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.

Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:

Pârâtilor li se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:

-138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane

-138 lit. c: au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.

-138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtii „au ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal că i-au fost puse la dispozitie documentele contabile solicitate .

Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtilor ar fi îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acesteia, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari după anul 2012 la ORC, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.

Cu privire la fapta de la art. 138 lit.a:

Instanța a apreciat că activitatea pârâtilor nu se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unor bunuri sau a altor active in patrimoniul debitoarei.

Existenta activelor imobilizate nu poate face obiectul prezentei cauze, deoarece reclamanta nu si-a intemeiat actiunea pe fapta constând in nejustificarea acestor active.

Imprejurarea ca societatea debitoare avea de recuperat creante, nu intra in sfera de aplicare a dispozitiilor art 138 alin 1 lit. a din legea insolventei, situatia de fata neputand fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu al paratului sau in interesul altei persoane, intrucat intre cele doua fapte nu exista similitudine.

Dispozitiile art 138 din lege se refera la bunurile sau creditele persoanei juridice, ori in cazul de fata, lichidatorul nu argumenteaza ajungerea societatii debitoare in stare de insolvență prin pasivitatea paratei in recuperarea unor creante ale societatii debitoare si prin lipsa documentelor necesare identificarii debitorilor.

Deși împrejurarea că aceste creanțe existau în patrimoniul debitoarei poate naște un început de dovadă în sensul dispozițiilor art 138 al 1 lit a, fără alte probatorii și elemente care să ateste împrejurarea că aceste creanțe ar fi fost folosite cu scopul de a crea profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane, nu poate constitui temei suficient pentru atragerea răspunderii pârâtului .

Mai mult, au fost puse la dispozitie documentele necesare recuperării creantelor, in cursul proceduri fiind recuperate creante in suma de 13.572,65 lei.

Ca urmare, nu exista elemente pentru a se reține in sarcina pârâtilor fapta prev de art. 138 lit. a din L.85/2006.

A reținut instanța că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 138 lit. c.

Astfel, nesesizarea instanței pentru ______________________________ art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la lit. c. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.

Pentru aceste motive, instanța a respins cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DGRFP - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susține recurenta că prejudiciul stabilit pe baza declarațiilor de creanță înregistrate la dosarul nr. XXXXXXXXXX13 in tabelul definitiv, este in cuantum de 131.881 lei, din care, in cursul procedurii creditorul AJFP Iași a recuperat doar suma de 6.954 lei.

In urma analizei efectuate de către personalul de specialitate din cadrul A.F.P. Mun. Iași asupra dosarului fiscal al societății debitoare, a declarațiilor din programul informatic DECIMP, a situației depunerilor bilanțurilor contabile la organul fiscal, rezulta ca debitorul a desfășurat activitate, iar la SEM I al anului 2012 - ULTIMA SITUAȚIE FINANCIARA DEPUSA LA ORGANUL FISCAL - s-a constatat ca _________________. Iași ar fi putut să-și onoreze parțial obligațiile fiscale, dacă sumele obținute din recuperarea creanțelor in valoare de 33.115 lei, ar fi fost folosite pentru stingerea obligațiilor fiscale existente la acea dată. De asemeni, existenta sumelor in casieria unității, în cuantum de 921 lei, ar fi putut stinge din obligațiile către bugetul de stat daca administratorul-parat ar fi folosit aceste resurse în interesul si pentru bunul mers al societății.

Din Rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar, rezulta împrejurarea ca, in cursul procedurii au fost recuperate creanțe in cuantum doar de 13.572,65 lei, si a fost pusa la dispoziția lichidatorului judiciar suma de 2.900 lei. Aceste sume au fost distribuite conform reglementarilor Legii 85/2006 către creditori, mare parte din sume reprezentând onorariul lichidatorului judiciar stabilit de instanța de judecata, cheltuieli de procedura, creditorul bugetar primind o plata parțiala fata de creanța înregistrata la buget.

Prin urmare, daca aceste demersuri ar fi fost efectuate cu buna credința de administratorii statutari anterior deschiderii procedurii - prin aceleași masuri pe care le-a aplicat practicianul in insolventa contra debitorilor societății, prejudiciul creat bugetului de stat ar fi fost cu. mult mai mic, având in vedere si împrejurarea ca nu ar fi fost calculate accesorii la debitele principale.

Apreciază incidente disp. art. 138 alin. 1 lit. a din LPI.

Susține că, motivarea instanței este nelegală, întrucât activitatea societății derulată sub administrarea intimaților MALANCUS D_____ I_____ si D_______ S_____ V_____ a fost una deficitară față de scopul în care a fost înființată și cu consecințe negative pentru bugetul de stat.

Componența debitului înregistrat la bugetul de stat așa cum rezultă din titlurile executorii anexate, denotă că debitoarea a avut angajați /salariați, a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă, au fost folosite de organele de conducere cu alte destinații și nu în scopul achitării creanțelor societății.

Netemeinicia soluției instanței de fond rezultă din faptul că prezența obligațiilor fiscale în sarcina debitorului, în calitatea sa de contribuabil, demonstrează că acesta a desfășurat o activitate comercială generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal și în raport de care s-au calculat aceste obligații, faptă ce se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Potrivit analizelor realizate de inspectorii fiscali rezulta ca, ulterior depunerii declarațiilor obligatorii la organul fiscal, debitorul nu a achitat la bugetul de stat obligațiile fiscale rezultate din activitatea desfășurata.

Nelegalitatea soluției instanței de fond rezultă și din faptul că documentele și susținerile prezentate în acțiunea supusă soluționării scot în evidență incidența disp. art. 138 alin. 1 lit. a și c din legea 85/2006 in sarcina administratorilor-pârâți MALANCUS DANDXL I_____ si D_______ S_____ V_____.

Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata si de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Administrația Județeană a Finanțelor Publice a municipiului Iași este creditor îndreptățit sa solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de ___________________________________ de plata, având un interes legitim.

Prin neintroducerea cererii de intrare in faliment la momentul intrării societății in incapacitate de plată MALANCUS D_____ I_____ si D_______ S_____ V_____ au acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.

Apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, deoarece răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea 85/2006 este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului. Raportul de cauzalitate se prezumă atât timp cat există încetarea de plăti si una din faptele enumerate de art. 138 din Legea 85/2006. prezumția având un caracter iuris ___________________ posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.

Prin neplata datoriilor către A.J.F.P. Iași pârâții, în calitate de administratori, au creat un prejudiciu, care constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente, din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3, ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de creditori și implicit prejudicierea acestora.

Solicită admiterea recursului, anularea sentinței civile 644/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția II Civilă-F_______, și în subsidiar admiterea acțiunii și atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților MALANCUS D_____ I_____ si D_______ S_____ V_____, precum și obligarea acestora la plata pasivului neacoperit din procedură, în sumă de 124.927 lei reprezentând creanțe nerecuperate și acumulate în perioada în care au îndeplinit atribuțiile de reprezentare și administrare a ________________ Iași.

În drept, invocă dispozițiile art. 466 si urmat. Cod nou procedură civilă, precum si ale art. 8, disp. art. 138 alin. 1 lit. a), c), din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Prin întâmpinarea formulată de intimații-pârâți MĂLĂNCUS D_____ I_____, și D_______ S_____ V_____, se solicită respingerea recursului formulat de către reclamanta D.G.R.F.P. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 644/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în prezentul dosar și menținerea sentinței atacate.

Susțin că, răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului insolvent presupune întrunirea unor situații premisă, a unor condiții speciale grefate pe condițiile obișnuite ale răspunderii civile delictuale; fiind vorba de o acțiune în răspundere civilă delictuală, admisibilitatea acestui tip de acțiune este condiționată de proba elementelor constitutive generice ale acesteia, respectiv faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție.

Legea insolvenței dă un specific aparte faptelor ilicite care pot da naștere răspunderii - fapte/împrejurări limitativ prevăzute de lege, acestea fiind în același timp fapte intenționate cu excluderea culpei ca formă a vinovăției, derogându-se astfel de la dreptul comun.

Pentru aplicarea prevederilor art. 138 lit. a din Legea 85/2006 este necesar să se facă dovada certă faptului că administratorul a utilizat bunurile sau creditul societății în folos propriu sau al altei persoane ( fizice sau juridice ) lucru nedovedit în cauza de față.

Se pierde din vedere faptul că un comerciant devine insolvent/insolvabil/falit nu neapărat din vina proprie ci de cele mai multe ori prin intervenirea unor conjuncturi economice nefavorabile, iar figurarea unor bunuri în evidența contabilă nu este sinonimă cu obligativitatea valorificării acestora pentru plata creanțelor, activitatea curentă a unui comerciant neputând fi asimilată cu activitatea derulată sub conducerea lichidatorului/administratorului judiciar al cărui unic scop constă în acoperirea pasivului prin valorificarea activelor debitorului.

Pârâții au dat dovada de maximă diligentă și prudență în administrarea societății prin faptul că am procedat la reținerea unor bilete la ordin de la debitorii societății tocmai pentru a recupera cu celeritate creanțele.

Sumele existente în contabilitatea societății la momentul despre care face vorbire reclamanta (prima jumătate a anului 2012 față de momentul introducerii cererii de declanșare a procedurii 2013) nu puteau fi folosite în mod evident decât în interesul și pentru bunul mers al societății. Singura modalitate în care societatea putea supraviețui pe piață și ar fi putut să își onoreze obligațiile fiscale ar fi fost prin continuarea activității iar continuarea activității nu se putea realiza fără plata furnizorilor societății. Procedând astfel s-a urmărit a se evita crearea blocajelor financiare și în cazul furnizorilor, societatea debitoare ajungând în incapacitate de plată tocmai din cauza unor astfel de situații în care debitorii proprii au falimentat și nu au mai fost în măsură să își onoreze obligațiile bănești față de societatea pe care au administrat-o, împrejurări care în mod evident sunt mai presus de voința lor motiv pentru care nu se poate susține ideea de rea-credință sau de satisfacerea unor interese proprii.

Pentru existența faptei prevăzute de art. 138 lit. c) din Legea 85/2006 este necesar ca persoana responsabilă să fi desfășurat personal sau să fi dispus în calitatea sa de membru al organului de conducere desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești ale debitorului comerciant, fiind practic în situația în care se dispune continuarea unei activități în momentul în care insolvența este vădit prezumată.

De asemenea, din analiza textului literei c) rezultă condiția necesară ca fostul administrator să fi dispus în interes personal continuarea activității. Prin urmare, trebuie dovedită atât intenția administratorilor cât și beneficiul personal al acestora.

Cum unul dintre creditorii societății este chiar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași singura modalitate în care ar fi putut fi reduse creanțele bugetare ar fi fost prin continuarea activității societății, sumele datorate urmând a fi achitate și în măsura recuperării creanțelor de la parte din debitorii noștri lucru ce s-a și petrecut așa cum susține chiar reclamanta prin cererea de chemare în judecata.

În consecință, pârâții nu se fac vinovați de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin 1 lit. c din Legea 85/2006, motiv pentru care solicit respingerea cererii formulate în acest sens ca neîntemeiată.

Solicită instanței respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 644/07.04.2015 și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legala.

În recurs nu au fost administrate alte probe.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:

Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a declarat - inițial- calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 644/07.04.2015, care a fost recalificată drept la termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2015, dosarul fiind distribuit la completul R3, conform dispozițiilor art. 114 ind. 23 ROI.

Criticile formulate de recurentul Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași- Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, prin reprezentantul său legal, se circumscriu motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea motivelor de recurs analizându-se maniera în care a fost soluționată cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților MĂLĂNCUS D_____ I_____, și D_______ S_____ V_____ în ceea ce privește faptele enumerate de art.138 alin. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006.

Răspunderea civilă întemeiată pe art. 138 fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică) trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. In prezenta cauză recurenta, deși a invocat prevederile art. 138, nu a indicat în mod concret prin care fapte săvârșite de către foștii administratori, anterior deschiderii procedurii insolvenței, s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.

Instanța nu poate primi susținerea recurentei potrivit căreia simpla constatare a stării de insolvență reprezintă o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, textul art. 138 referindu-se în mod expres la persoana care a cauzat starea de insolvență prin vreuna dintre faptele enumerate la alineatele a) - g). Aceasta înseamnă că reclamanta-recurentă trebuia să dovedească în cauză întrunirea cumulativă a următoarelor condiții : prejudiciul creditorilor; fapta ilicită a membrilor organelor de conducere, care să se încadreze în cel puțin unul din cazurile enumerate de art. 138; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești și culpa persoanei a cărei răspundere se solicită.

În raport de limitele învestirii date prin cererea de recurs, Curtea urmează să analizeze modalitatea în care judecătorul sindic a aplicat și interpretat dispozițiile art.138 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Prioritar, Curtea notează că, prevederile art.138 lit. a din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său ori al unor terțe persoane.

Reținerea acestui caz de răspundere presupune să se facă dovada certă a utilizării bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane, precum și a legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită, ca una din condițiile răspunderii civile delictuale, și ajungerea societății în stare de insolvență.

Analizând solicitarea formulată de reclamanta-recurentă vizând antrenarea răspunderii speciale a pârâților MĂLĂNCUS D_____ I_____, și D_______ S_____ V_____ pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că tribunalul a respins acțiunea reținând că, împrejurarea ca societatea debitoare avea de recuperat creante, nu intra in sfera de aplicare a dispozitiilor art 138 alin 1 lit. a din legea insolventei, situatia de fata neputand fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu al paratului sau in interesul altei persoane, întrucat intre cele doua fapte nu exista similitudine.

Prin primul motiv de recurs, recurenta susține că _________________. Iași ar fi putut să-și onoreze parțial obligațiile fiscale, dacă sumele obținute din recuperarea creanțelor in valoare de 33.115 lei, ar fi fost folosite pentru stingerea obligațiilor fiscale existente la acea dată. De asemenea, existenta sumelor in casieria unității, în cuantum de 921 lei, ar fi putut stinge din obligațiile către bugetul de stat daca administratorul-parat ar fi folosit aceste resurse în interesul si pentru bunul mers al societății.

Curtea reține că, deși împrejurarea că aceste creanțe existau în patrimoniul debitoarei poate naște un început de dovadă în sensul dispozițiilor art. 138 al 1 lit. a, fără alte probatorii și elemente care să ateste împrejurarea că aceste creanțe ar fi fost folosite cu scopul de a crea profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane, aceasta nu poate constitui temei suficient pentru atragerea răspunderii pârâtei.

Curtea nu poate primi susținerea recurentei referitoare la utilizarea de către pârâții intimați, în interes propriu, a creanțelor societății, câtă vreme aceasta nu a administrat probatorii care să ateste că pârâților MĂLĂNCUS D_____ I_____, și D_______ S_____ V_____ ar fi încasat în mod efectiv aceste creanțe pe care le avea societatea pe care o administra și, ulterior, le-ar fi folosit în interesul lor și nu în cel al debitoarei

Apreciază recurenta că efectuarea unor atare demersuri de către administratorii statutari anterior deschiderii procedurii - prin aceleași masuri pe care le-a aplicat practicianul in insolventa contra debitorilor societății - prejudiciul creat bugetului de stat ar fi fost cu mult mai mic, având in vedere si împrejurarea ca nu ar fi fost calculate accesorii la debitele principale.

Faptul că lichidatorul a reușit să recupereze o parte din creanțe, iar acestea au fost distribuite în condițiile legii, nefiind suficiente pentru a îndestula creanța recurentei, nu este imputabil pârâților în cauză.

Aceaste cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul Raportului final întocmit de lichidatorul debitoarei __________________. conform art. 129 și art. 132 alin.2 din Legea 85/2006 se reține că:"din analiza documentelor puse la dispoziția lichidatorului judiciar nu reies elemente care să indice culpa vreunei persoane în producerea insolvenței (în special prin săvârșirea uneia sau a mai multor fapte enumerate de prevederile art. 138 din Legea 85/2006)".

Aceleași concluzii sunt evidențiate și în Raportul lichidatorului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului __________________. în cuprinsul căruia se arată și că societatea "a intrat în incapacitate de plată la sfârșitul anului 2012 ca urmare a scăderii numărului de clienți, domeniul în care a activat (construcții) fiind cel mai lovit de criza economică. D____ efect al lipsei de clienți și respectiv al lipsei de disponibil bănesc societatea a fost în imposibilitate să mai achite creanțele către creditori, situație care a determinat managementul societății să solicite deschiderea falimentului.

În consecință, nu au fost identificate persoane responsabile de ajungerea societății în insolvență.

Față de cele ce preced, Curtea reține că tribunalul în mod judicios respins cererea reclamantei-recurente de atragere a răspunderii personale a pârâților printr-o corectă aplicare a prevederilor art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, astfel că motivul de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă nu este operant în cauză.

Potrivit art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere ori a altor persoane, se poate antrena dacă aceștia au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.

Art. 1169 Cod civil reglementează sarcina probei, în sensul că „cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, în timp ce art. 129 alin. (1) din Codul de procedură civilă, statuează, de asemenea, că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, având, totodată, obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările, nu poate să determine convingerea instanței că acțiunea este întemeiată.

Astfel, dispoziția legală arată că răspunderea patrimonială a persoanelor enumerate se antrenează dacă acestea, prin faptele descrise de lege, au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea stării de insolvență, reiterând principul de bază potrivit căruia nicio răspundere nu poate fi angajată în lipsa identificării tuturor elementelor răspunderii civile în mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Curtea reține că intimații-pârâți nu se fac vinovați de fapta prev. de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, reclamanta nedovedind - prin probatoriul administrat – că aceasta a dispus în interes personal, continuarea activității societății, deși era evidentă atragerea stării de insolvență.

Reclamanta s-a limitat la a susține prin cererea sa că în perioada când activitatea debitorului era administrată de pârâți, societatea a acumulat datorii, fapt cert din care trage o ________ concluzii în sensul că aceasta și-au creat venituri și obligații de plată prin activitatea debitoarei, însă veniturile le-au folosit în interes personal, acumulând astfel datorii, concluzii care nu reprezintă decât prezumții simple ce nu au niciun fundament, în condițiile în care - de esența activității comerciale - țin operațiunile de creare de venituri și obligații de plată, ca fapte de comerț.

Reclamanta nu face o analiză a situațiilor contabile și a situației încasărilor și plăților efectuate în perioada de desfășurare efectivă a activității. Faptul că debitoarea a acumulat datorii se poate datora unui management defectuos, unor condiții economice sau de piață defavorabile, aspecte care țin de riscul activității comerciale.

Susținerile creditorului referitoare la pasivitatea pârâților nu sunt de natură a reține în sarcina acestora că „au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți”, în condițiile în care textul normativ impune o acțiune din partea subiectului activ, iar cerința esențială este ca acea activitate să fie exercitata în interesul său personal.

Activitatea continuată trebuie să fie în măsură să conducă la încetarea de plăți în mod vădit, ceea ce presupune ca la un nivel minim de pregătire, pârâta putea sau trebuia să poată să conștientizeze consecința faptei, respectiv încetarea de plăți în scopul obținerii unui interes personal.

Desfășurarea unei activități manageriale neperformante, existența pe piață a unor condiții defavorabile, obținerea unor rezultate negative, nu sunt de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 138, prin care se sancționează exclusiv săvârșirea culpabilă a actelor limitativ prevăzute ce au drept consecință insolvența societății comerciale.

Dispozițiile art. 138 litera c) urmăresc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității se face în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.

Potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.

Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvență este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.

Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit. c) nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.

În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că recurenta nu a administrat nicio probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale ale pârâților - intimați, care au avut calitatea de administratori statutari al societății aflate în stare de insolvență.

Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat tot mai mari, pe care nu reușea să le achite , nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al pârâților în continuarea activității.

În acest context, corect a reținut judecătorul-sindic că simpla invocare a dispozițiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 nu conduce automat la atragerea răspunderii administratorului la plata pasivului societății, în situația în care nu s-a făcut dovada întrunirii- cumulative- a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie

Pe de altă parte, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat dar numai față de societate, dispozițiile legale fiind speciale și deci de strictă interpretare, neputând fi extinse prin analogie. Astfel, nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art 138 din legea insolvenței deoarece o astfel de extrapolare ar adăuga la lege si ar fi contrară principiului conform căruia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă – „ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus”.

Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanța îl va respinge urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă să mențină hotărârea recurată ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de creditoarea DGRFP - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 644/2015 din 07 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - faliment, hotărâre pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 23 noiembrie 2015.

Președinte,

L______ P_________

Judecător,

C______-A________ S_____

Judecător,

A___ G_______

Grefier,

D___ G__________

Red. / Tehnoredactat

S.C.A.