Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BRAŞOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
10153/2015 din 26 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B_____

Dosar civil nr.XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx

Ședința publică din data de 26.10.2015

PREȘEDINTE: L____ A_____ - judecător

GREFIER: L____ T_______

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 19.10.2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 pct. (1) Noul Cod Procedură Civilă a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 26.10.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.


JUDECĂTORIA


Prin Sentința civilă nr.1085/22 01 2015 a Judecătoriei B____ s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a declinat în favoarea Judecătoriei B_____ competența de soluționare a plângerii formulată de petentul B_______ I__ în contradictoriu cu C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, privind anularea procesului verbal de contravenție _______ 14 nr xxxxxxx/3 09 2014.

Instanța investită cu judecarea cauzei reține că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr de mai sus, petentul B_______ I__ a chemat în judecată intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA solicitând anularea procesului verbal de contravenție _______ 14 nr xxxxxxx/3 09 2014.

În motivarea plângerii se arată că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, întrucât lipsește semnătura agentului constatator.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate, întrucât plângerea este neîntemeiată și nefondată.

În probațiune intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de contravenție _______ 14 nr.xxxxxxx/3 09 2014, încheiat de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, petentul B_______ I__ a fost amendat cu suma de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art 8 al 1 din OG 15/2002.

Astfel, în procesul verbal s-a reținut faptul că în data de 2 06 2014, autovehiculul cu nr de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentului a fost surprins pe DN 10 km 5+500 Vernești, fără a deține rovinietă.

Potrivit mențiunilor din procesul verbal, acesta a fost generat și semnat electronic, potrivit Legii 455/200.

Potrivit ART.17 din OG 2/2001 Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Conform Deciziei nr.6/2015 a ÎCCJ s-a stabilit faptul că procesele verbale de contravenție prevăzute de art.8 al.1 din OG 15/2002, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport de dispozițiile art 17 din OG 2/2001.

În considerentele acestei decizii s-a reținut faptul că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică, iar un act comunicat celeilalte părți pe suport - hârtie, fără semnătura originală a celui de la care emană, nu poate avea decât valoarea unei copii a înscrisului electronic original.

Un asemenea act nu produce efecte juridice de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.

Față de considerentele mai sus prezentate și având în vedere disp art 17 din OG 2/2001 instanța va admite excepția nulității absolute a procesului verbal și pe cale de consecință va admite plângerea formulată de petentul B_______ I__ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și va dispune anularea procesului verbal de contravenție _______ 14 nr xxxxxxx/3 09 2014.

Va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nulității absolute a procesului verbal și pe cale de consecință:

Admite plângerea formulată de petentul B_______ I__, cu domiciliul în S_____, ______________________, ___________, _________________ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, _____________________.401A, sector 6.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție R 14 nr.xxxxxxx/3 09 2014.

Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi: 26 10 2015.


PREȘEDINTE GREFIER

L____ A_____ L____ T_______





Red./Dact. judecător L.A.

20.11.2015 – 4ex









Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025