Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
7905/2015 din 02 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II A CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

Sentința civilă Nr. 7905/2015

Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A________ M_____

GREFIER - C______ P___


Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe

petenta S____ P____ și pe intimata D.G.P.M.B., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/30.06.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspus părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Instanța, fiind primul termen de judecată cu părțile legal citate în fața instanței, în condițiile art.131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea din oficiu a competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 raportat la locul săvârșirii presupusei contravenții.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 255 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisuri considerând că este utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească închisă și reține cauza spre soluționare.


INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.07.2015, sub nr.XXXXXXXXX/2012, petenta S____ P____ a formulat în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. plângere contravențională împotriva procesului-verbal ________ nr.xxxxxxx/30.06.2015 prin care a solicitat admiterea plângerii, să se dispună anularea acestuia, exonerarea sa de plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei; în subsidiar, petenta a solicitat să se dispună diminuarea amenzii aplicate în limita minimă prevăzută de lege sau înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.

În motivarea contestației petenta a arătat că, prin procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx/30.06.2015 a fost sancționată cu amendă de 500 lei de către agentul constatator din cadrul Secției 24 Poliție care a constatat că a alarmat fără motiv întemeiat organele de poliție. Astfel petenta a constatat că procesul verbal a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001, precum și faptul că acesta este lovit de nulitate întrucât a fost întocmit cu încălcarea art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, invocând nedescrierea tuturor împrejurărilor în care a fost constatată fapta.

Petenta a mai menționat că în urma sesizării telefonice la serviciul de urgență 112 agentul constatator nu s-a prezentat la adresa indicată motiv pentru care apreciază că măsurile aplicate prin procesul verbal sunt netemeinice.

În drept, contestația a fost întemeiată pe disp. OG nr.2/2001, precum și articolele de lege menționate în cuprinsul cererii.


Prin serviciul registratură intimata a depus la dosar la data de 04.09.2015 întâmpinare (f.25-26) prin care a solicitat respingerea plângerii promovată de petentă ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ________ nr.xxxxxxx/30.06.2015 ca legal și temeinic întocmit.

În motivarea întâmpinării intimata a arătat că, din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de OG nr.2/2001 cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din același act normativ; de asemenea, acest proces-verbal se bucură de condițiile de formă prevăzute de lege.

Astfel, la data de 30.06.2015 petenta a apelat fără motiv întemeiat organele de poliție, reclamând scandal la adresa din Prelungirea Ferentari nr.80, aspect care nu s-a confirmat.

În drept, întâmpinarea nu a fost întemeiată și a avut atașate în susținere, în fotocopii, înscrisuri (f.27-32).


S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.


Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța retine următoarele:


La data de 30.06.2015 a fost întocmit de către D____ Poliția Sectorului 5 București, procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx prin care contestatoarei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 500 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de disp. art. 32 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 34/2008 și sancționate de același act normativ, respectiv pentru faptul că, la data de 30.06.2015, la orele 22:35 pe Calea Ferentari, nr. 80, a apelat în mod nejustificat la Serviciul de urgență 112, sesizând scandal, fapt ce nu s-a confirmat.

Procesul verbal a fost încheiat în absența petentei, aspect care nu a fost conformat de vreun martor asistent, motivat de faptul că zona este rău famată.


Verificând, potrivit art. 34 al. 1 coroborat cu art. 17 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor contestate, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

De asemenea, instanța constată că și datele redactate în procesul verbal contestat îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, petenta confirmând că starea de fapt la care se referă procesul verbal o privesc pe aceasta, având posibilitatea ca și în fața instanței să invoce circumstanțele pe care le-a considerat relevante.


În ceea ce privește temeincia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit în mod temeinic și că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu realitatea.

Potrivit disp. art. 32 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 34/2008, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Mai mult, potrivit art. 249 Cod procedură civilă, revine petentei să probeze criticile aduse, a demonstra că procesul-verbal este nelegal și netemeinic.

Cu toate acestea, instanța apreciază că, în situația în care fapta contravențională nu a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, astfel cum rezultă și din jurisprudența CEDO, atunci acestuia îi revine sarcina de a proba veridicitatea celor reținute în cuprinsul procesului verbal.

Cu privire la fapta petrecută în data de 30.06.2015, instanța constată că aceasta, contrar susținerilor petentei, a fost constată prin propriile simțuri de către agentul constatator, astfel cum rezultă și din raportul depus la fila 30 și, de altfel, petenta nu a negat acțiunea de apelare a Serviciului de poliție, contestând doar faptul că nu a sunat în mod nejustificat la serviciul urgență.

Instanța reține că petenta nu a făcut nicio dovadă privind vreo cauză exoneratoare de răspundere, neizbutind dovada contrarie a celor reținute în cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, depunerea înscrisurilor privind starea în care se află relația cu fiul acesteia neprezentând relevanță, cât timp nu a propus nicio probă în sensul amintit mai sus.

Instanța va reține, prin urmare, că intimata a reușit să facă proba situației de fapt reținute în procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx /30.06.2015 dar petenta nu a reușit în niciun fel susțină cele menționate în plângere.


În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, instanța va analiza aceste sancțiuni din perspectiva disp. art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În acest sens, instanța reține că, ținând cont de circumstanțele săvârșirii faptei, respectiv și atitudinea petentei față de organele statului și de faptul că a fost aplicată amenda minimă prevăzută de textul legal, nu se impune reaprecierea acesteia și înlocuirea sa cu sancțiunea avertismentului.

Așadar, făcând aplicarea disp. art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx /30.06.2015

Pe cale de consecință,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională, formulată de petenta S____ P____ CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în București, _____________________________.80, sector 5 și pe intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 19, sector 3.

Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/30.06.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,





Red. /Dact. judecător A.M.

03.12.2015 – 4 ex.



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025