Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - recurs – plângere contravențională -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 769
Ședința publică din 12 noiembrie 2014.
Președinte: B_____ I___ D___
Judecător: B____ C_________
Judecător: M______ A___ F_________
Grefier: Vințilă C______ B_____
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de petenta S.C. „D_____ V_____” SRL Broșteni, ________________________, împotriva sentinței civile nr. 96 din 25.01.2013 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ T_________ de Regim Silvic și Vânătoare Suceava, jud. Suceava.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 5 noiembrie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 12 noiembrie 2014.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 96 din 25.01.2013 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă cererea având ca obiect completare hotărâre privind pe petentul Mîrcă M_____, cu domiciliul în localitatea Broșteni, __________.A,______________________, petent Mîrcă M_____ - de la ____________________ BROȘTENI, petenta _______________________ - PRIN ADMINISTRATOR L________ D____ și pe intimatul I____________ T_________ DE REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE SUCEAVA, având ca obiect „completare lămurire dispozitiv”, și în consecință a fost respins capătul de cerere având ca obiect anulare proces verbal de confiscare.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea promovată la Tribunalul Suceava și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXX, din 25 septembrie 2011, petenta Societatea Comercială „ D_____ V_____” SRL cu sediul în localitatea Broșteni, județul Suceava, în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Regim Silvic și Vânătoare Suceava, a solicitat completarea Sentinței civile nr.1610 din 25 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Gura Humorului.
În motivare, a arătat că, prin plângerea formulată de către ea, a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx și a procesului verbal de confiscare a materialului lemnos nr. xxxxxxx din 12 martie 2011, material ce a fost confiscat în mod injust.
S-a susținut că instanța de fond, prin Sentința civilă nr.1610 din 25 noiembrie 2011, nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere prin care a solicitat anularea procesului verbal de confirmare, că nu știe unde a fost comunicată sentința, că nu a avut cunoștință despre promovarea de către intimat a recursului decât cu două zile înainte de termen, de la șoferul societății, petentul Mîtcă M_____ că întâmpinarea depusă în recurs a vizat doar motivele de recurs, iar sentința mai sus arătată este incompletă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.181/2 Cod procedură civilă.
Prin Decizia nr.984 din 31 octombrie 2012, a Tribunalului Suceava s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava și declinată competența în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Instanța a avut în vedere cererea formulată, prev.art.281/2, 281 /2a Cod procedură civilă, potrivit cărora competența materială în soluționarea acestei cereri revine instanței care a pronunțat hotărârea a cărei completare se cere, în speță, Judecătoriei Gura Humorului.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Gura Humorului sub nr.XXXXXXXXXXXXX din 19 decembrie 2012.
Intimatul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare, și în instanță a solicitat respingerea cererii formulate.
În cauză, s-a dispus atașarea și consultarea dosarului nr.XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Gura Humorului.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1610 din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr. XXXXXXXXXXXX s-a admis plângerea contravențională privind pe petenții ____________________ Broșteni și Mîtcă M_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE, SUCEAVA, și în consecință: s-a anulat procesul verbal de constatare a contravenției silvice _________ nr.xxxxxxx din 12 martie 2011, încheiat de intimat în sarcina petentului Mîtcă M_____. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx din 12 martie 2011, petentul Mîrcă M_____, conducător auto și salariat la petenta Societatea Comercială D_____ V_____ SRL Broșteni, a fost sancționat cu 2000 lei amendă contravențională , pentru încălcarea prevederilor art.19 lit.”m”, din Lg.nr.171/2000.
S-a reținut că în sarcina acestui petent, că a transportat material lemnos fără a corespunde din punct de vedere calitativ cu materialele lemnoase specificate în avizul de însoțire eliberat de celălalt petent,, fiind un număr mai mic și necorespunzătoare din punct de vedere calitativ față de cele menționate în avizul de însoțire.
Ca martor figurează înscris administratorul petentei Societatea Comercială D_____ V_____ SRL Broșteni.
S-a mai dispus confiscarea materialului lemnos, sens în care s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx din 12 martie 2011.
Petentului contravenient i s-a comunicat întocmit procesul verbal de constatare a contravenției, conform prevederilor art.26 din O.G nr.2/2001.
Impotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de confirmare a materialului lemnos s-a formulat plângere de către petenta Comercială D_____ V_____ SRL Broșteni, în termenul prev.de art.31 din O.G nr.2/2001, însușită și de către petentul contravenient Mîtcă M_____, pentru motivele descrise mai sus.
În condițiile în care plângerea contravențională a fost formulată în termen și însușită și de petentul Mîrcă M_____, instanța urmează a respinge excepția tardivității plângerii contravenționale invocate de intimat.
La data de 2 decembrie 2010, sub nr.xxxxx, între Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA – Direcția Silvică Suceava și petenta Societatea Comercială D_____ V_____ SRL Broșteni, cu sediul în Broșteni, s-a încheiat contractul ca având ca obiect livrarea masei lemnoase pe picior posibilitatea anului 2011, din poziția nr.243, 445, fond forestier de stat, în volum brut total 1633 m.c., licitat la 23 noiembrie 2010, masă lemnoasă aparținând Ocolului Silvic C_____, contract semnat și purtând ștampila ambelor părți.
Aceeași petentă deține autorizația de exploatare nr .91 din 15 februarie 2011.
In declarația dată la încheierea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, administratorul petentei a arătat că aceasta are ca obiect de activitate exploatarea materialului lemnos că el a fost cel care a completat avizul de însoțire, anterior încărcării mărfii, iar, ulterior, a constatat că petentul Mîrcă M_____ ar fi încărcat alte piese decât cele trecute de el în deviz, astfel, apărând neconcordanțele cu privire la diametru, lungime și nr.de piese, motiv pentru care a fost dispusă măsura confiscării, că este vorba de o neglijență, datorată lui și conducătorului auto.
În opinia petentului, încadrarea faptei ar fi trebuit să se facă la art.21 lit. d din Legea nr.171/2010, motiv pentru care nu se impune confiscarea materialului lemnos, că petentul contravenient este doar angajatul petentei, fiind un simplu transportor de material lemnos.
Conform art.19 lit.n din Lg. nr.171/2010, constituie contravenție silvică și se sancționează cu amendă de la 2000 lei până la 5000 lei, fapta de transport a materialului lemnos care nu corespunde din vedere cantitativ și/sau calitativ ori din punctul de vedere al speciei cu datele înscrise în avizul de însoțire.
Activitatea de constatare a contravenției se realizează și se materializează, în final, prin încheierea unui proces verbal pe care agentul constatator îl poate întocmi, atât în prezența, cât și în lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale și a probelor administrate de el.
Acest proces verbal este actul administrativ prin care se individualizează fapta ilicită și contravenientul.
Procesul verbal de constatare a contravenției marchează existența raportului juridic contravențional, ce se va afla la baza derulării întregii activități procesuale contravenționale până la stingerea acesteia, fiind actul prin care se declanșează și la care se raportează activitatea de tragere la răspundere a celor care au săvârșit contravenții.
El reprezintă singurul act al contravenției săvârșită în fața organului sancționator, al instanței de judecată ori a organului de executare și, de asemenea, reprezintă actul supus controlului judiciar.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură.
În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în cauza A_____ împotriva României, a statuat că ”deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravențională decât pe cale penală, autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală”.
Posibilitatea constatării din oficiu a nulității absolute a procesului verbal de contravenție este o derogare de la principiul disponibilității care guvernează procesul civil, ale cărui reglementări sunt aplicabile în materia contravențiilor.
În această situație, instanța ca reprezentantă a intereselor statului și ale cetățenilor lui, este chemată să cenzureze faptele consemnate de către agentul constatator, dând expresie principiului legalității și egalității de tratament juridic a părților.
Art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, prevede că procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu : data și locul unde este încheiat, numele , prenumele , calitatea și instituția din care face parte agentul constatator , datele personale din actul de identitate , inclusiv codul numeric personal,ocupația și locul de muncă al contravenientului,descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei ,orei și locului în care a fost săvârșită , precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția,indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident, posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzut de actul normativ , dacă acesta prevede o asemenea posibilitate , termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată, dispunând anularea procesului verbal de constatare a contravenției contestat.
Instanța de fond a reținut împrejurarea că, petentul Mîrcă M_____ are calitatea de angajat al petentei Societatea Comercială D_____ V_____ SRL Broșteni, pe post de conducător auto, că persoana care se face vinovată de încălcarea prevederilor legale menționate este această persoană juridică, care a și întocmit avizul de însoțire și care a dispus efectuarea transportului.
Prin întocmirea de către intimat a procesul verbal de constatare a contravenției reținute, s-a încălcat și principiul fundamental al personalității răspunderii contravenționale, conform căruia obligația ce decurge dintr-o sursă contravențională cât și răspunderea ce decurge din nesocotirea acelei obligații revin persoanei ce nu și-a respectat obligația, săvârșind fapta interzisă și nu alte persoane, așadar, neputându-se antrena răspunderea contravențională pentru fapta altuia.
Potrivit art.36 din O.G nr.2/2001, plângerile contravenționale sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile de mai sus a formulat recurs intimatul I____________ T_________ DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE SUCEAVA.
În motivarea recursului intimatul a arătat că instanța de judecată, fără a avea temei legal a dispus anularea procesului verbal de contravenție, deoarece fapta contravențională a fost probată demonstrată și susținută, fiind însușită și recunoscută de petent, astfel încât instanța de fond nu avea temei legal să admită plângerea contravențională și să anuleze contravenția.
Din susținerile petentului reiese cu certitudine faptul că recunoaște în mod direct săvârșirea contravenției, respectiv că transporta material lemnos care nu corespunde din punct cantitativ și calitativ cu datele înscrise în aviz. Din declarația dată de către administratorul firmei, rezultă în mod clar faptul că materialul lemnos din mașină nu corespunde cu cel înscris în aviz, astfel încât pe deplin temei legal s-a dispus amendarea și confiscarea materialului lemnos.
Dacă firma ___________________ se consideră vătămată prin fapta șoferului, prin acțiune în regres împotriva acestuia poate să-și recupereze pierderile.
Prin Decizia nr.812 din 12 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava s-a admis recursul declarat de către intimat, casată sentința recurată și, în rejudecare, s-a respins, ca tardivă, plângerea petentului Mîrcă M_____ și, ca nefondată, plângerea petentei Societatea Comercială „ D_____ V_____” SRL.
Instanța de recurs a avut în vedere următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx din 12 martie 2011, numitul Mîrcă M_____, conducător auto și salariat la S. C. D_____ V_____ SRL Broșteni, a fost sancționat cu 2000 lei amendă contravențională , pentru încălcarea prevederilor art.19 lit.”n”, din Lg.nr.171/2010.Procesul verbal contestat a fost semnat de Mîrcă M_____.
Plîngerea contravențională a fost formulată de S.C.D_____ V_____ SRL la data de 22.03.2011.Ulterior la data de 16.09.2011, conform precizărilor aflate la fila 42-ds.fond,numitul Mîrcă M_____ a precizat că își însușește plîngerea formulată S.C.D_____ V_____ SRL.
Conform dispozițiilor art.31(1) din O.G. nr. 2/2001”Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”
În condițiile în care procesul verbal contestat a fost încheiat la data de 12.03.2011 ,iar intimatul Mîrcă M_____ și-a însușit plîngerea formulată S.C.D_____ V_____ SRL. la data 16.09.2011 ,în mod greșit instanța de fond a apreciat că plângerea contravențională a fost formulată în termen de petentul Mîrcă M_____ .
Analizînd plîngerea formulată de ___________________ ,Tribunalul are în vedere dispozițiile art.31(2) din O.G. nr. 2/2001care prevăd că ” partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.”
În condițiile în care ___________________ nu a fost sancționată prin procesul verbal de contestatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx din 12 martie 2011, aceasta nu poate formula plângere decît în ceea ce privește măsura confiscării materialului lemnos.
Din cuprinsul plângerii rezultă că petenta intimată ___________________ recunoaște faptul că șoferul său a transportat material lemnos care nu corespundea din punct de vedere calitativ și cantitativ cu datele înscrise în aviz.
De asemenea s-au avut în vedere și dispozițiile art.4 al.11 lit.c din Anexa 1 la H.G. nr. 996/2008 care prevăd că specificația, în rubrica nr. 8 (din avizul de însoțire al mărfii),” se completează, pe baza măsurătorilor efectuate în momentul încărcării în mijlocul de transport, cu denumirea sortimentelor pe specii sau grupe de specii, dimensiunile și cantitatea..”
Tribunalul a constatat că prin probele administrate în cauză petenta intimată _______________________ a dovedit proveniența legală a materialului lemnos confiscat prin __________ nr.xxxxxxx din 12 martie 2011, astfel că cererea sa de anulare a măsurii complementare a confiscării materialului lemnos este nefondată.
În consecință pentru motivele expuse mai sus a fost admis recursul în baza art. 312 al.2 rap.la art.304 pct.5 Cproc.civ. și a fost casată sentința recurată și în rejudecare a fost respinsă, ca tardivă, plângerea petentului intimat Mîrcă M_____. De asemenea a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentei intimate ___________________”.
Printr-o cerere ulterioară, petenta S.C. D_____ V_____ S.R.L - în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Regim Silvic și Vânătoare Suceava, a solicitat completarea Sentinței civile nr.1610 din 25 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Gura Humorului, conform celor mai sus arătate.
Potrivit art. 281/2 al.1 din Codul de procedură civilă „Dacă hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare, dispoziții care se coroborează cu cele ale art.281/2a Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța de fond a admis în parte cererea formulată, în sensul completării hotărârii și respingerii capătului de cerere având ca obiect anulare proces verbal de confiscare.
Instanța a avut în vedere că plângerea acestei petente a fost respinsă prin Decizia nr.812 din 12 septembrie 2012 a Tribunalului Suceava, cât timp chiar ea, în cuprinsul plângerii, a recunoscut că șoferul său a transportat materialul lemnos care nu corespundea din punct de vedere calitativ și cantitativ cu datele înscrise în aviz, că petenta nu a dovedit proveniența legală a materialului lemnos confiscat procesul verbal _________ nr.xxxxxxx din 12 martie 2011, astfel că cererea de anulare a măsurii complementare a confiscării materialului lemnos este nefondată, așa cum s-a reținut și prin decizia mai sus menționată.
Aceste cereri sunt scutite de la plata taxei judiciare și a timbrului judiciar, conform prev.art.281/3 al.2 Cod procedură civilă și nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs petenta S.C. D_____ V_____ S.R.L, arătând că instanța de fond în mod eronat a respins capătul de cerere având ca obiect anularea procesului verbal de confiscare, întrucât, așa după cum se prevede în Legea nr. 171/2010, respectiv art. 21 lit. d, pentru contravenția săvârșită nu se impunea confiscarea materialului lemnos.
De asemenea, în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că recurenta nu a făcut dovada provenienței legale a materialului lemnos confiscat, întrucât la fila 6 din dosarul nr. XXXXXXXXXXXX se află avizul de însoțire primire marfă, la fila 9 autorizația de exploatare, iar filele 10 și 11 – contract de vânzare-cumpărare nr. 2143/02.12.2010, filele 22, 23 carnet de marcare.
Față de cele arătate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare admiterea capătului de cerere prin care se solicită anularea procesului verbal de confiscare a materialului lemnos nr. xxxxxxx/12.03.2011.
Intimata I____________ T_________ de Regim Silvic și Vânătoare nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, dar și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
Recursul vizează sentința nr.96/25.01.2013 a Judecătoriei Gura Humorului, prin care a fost admisă cererea de completare dispozitiv formulată de recurentă, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect „anulare proces verbal de confiscare”.
În motivele de recurs se invocă faptul că în mod eronat prima instanță a respins capătul de cerere având ca obiect anularea procesului verbal de confiscare, întrucât, conform art.21 lit.d din Legea nr.171/2010, nu se impunea confiscarea materialul lemnos,
Ceea ce nu precizează recurenta este că, cererea de completare a dispozitivului sentinței nr.1610/25.11.2011 a Judecătoriei Gura Humorului este nefondată, întrucât, cu putere de lucru judecat dispozitivul sentinței mai sus menționate a fost lămurit prin decizia nr.812/12.09.2012 a Tribunalului Suceava. Astfel, în considerentele deciziei menționate se precizează că recurenta din prezenta cauză „nu a dovedit proveniența legală a materialului lemnos confiscat…astfel că cererea sa de anulare a măsurii complementare a confiscării materialului lemnos este nefondată”.
De asemenea, prin dispozitivul deciziei menționate, este respinsă plângerea recurentei; față de cele arătate, întrucât cererea de anulare a măsurii complementare a confiscării a fost respinsă în mod irevocabil printr-o decizie a Tribunalului, prezentul recurs, care , pe fond vizează același aspect, va fi respins ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta S.C. „D_____ V_____” SRL Broșteni, ________________________, împotriva sentinței civile nr. 96 din 25.01.2013 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ T_________ de Regim Silvic și Vânătoare Suceava, jud. Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
B_____ I___ D___ B____ C_________ M______ A___ F_________ Vințilă C______
Red. M.A.F.
Judecător fond: S_______ E.
Tehnored. V.C. 2 ex./08.12.2014.