JUDECĂTORIA ORAȘTIE
Dosar nr.XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 512 / 2015
Ședința publică din data de 30.09. 2015
Instanța constituită din :
Președinte: R_____ D______
Grefier: I____ S_____
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul T_________ O_______ A________ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, având ca obiect – anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constata ca prin intampinare, intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Orastie.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXX din data de 18.06.2015, petentul T_________ O_______ A________ în contradictoriu cu intimata I.P.J. A___ a solicitat anularea a procesului-verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxx/02.06.2015.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că fapta contraventionala imputata nu este probata.
În drept, au fost invocate disp. O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a anexat, în fotocopii: procesul verbal contestat, actul de identitate si dovada de comunicare a procesului verbal.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20,00 lei,depusa la dosar.
Intimatul a depus întâmpinare prin care, pe cale de excepție a invocat excepttia necompetentei teritoriale a Judecatoriei orastie in solutionarea plângerii contravenționale
În motivarea întâmpinării, în esență a arătat că se retien in cuprinsul procesului verbal contestat faptul ca petentul a fost depistat in traficul rutier pe DN 7, _______________________-V din mun. A___, incalcand normele rutiere prev. de legislatia in vigoare prin efectuarea unei manevre de depasire cu incalcarea marcajului longitudinal simplu continuu, circuland pe sensul opus de mers, la cea de-a doua trecere cu calea ferata din zona CEtT
A mai arătat că procesul-verbal întocmit se bucură de o prezumție relativă și rezonabilă de legalitate, veridicitate și executare din oficiu dat fiind faptul că acesta conține constatările personale ale agentului cu privire la care petentul nu a produs probe care să ridice dubii serioase de lipsă de obiectivitate. În acest sens a opinat că aceste împrejurări sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple și rezonabile că situația de fapt reținută în procesul-verbal corespunde adevărului. Tot astfel, a apreciat că simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta vreme cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a fi răsturnată prezumția născută.
Sub aspectul legalității, intimatul a apreciat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001.
La termenul de judecată din data de 30.09.2015 instanța reținut cauza spre soluționare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Orastie, având în vedere efectele și caracterul acesteia.
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod proc civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Orastie, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal __________ nr. xxxxxx/02.06.2015, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 390,00 lei si suspendarea dreptului de a mai conduce autovehicule pe o perioada de 30 de zile reținându-se în sarcina acesteia că la data de 02.06.2015, orele 04.30 a condus autoturismul VW cu nr.XXXXXXXXX pe varianta H-V din Mun. A___ in directia Nadlac spre D___ sia jungand la a-2-a trecere la nivel cu calea ferata din zona a efectuat o manevra de depasire incalcand marcajul longitudinal continuu simplu si circuland pe sensul opus de mers.
Instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor ,,plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția” iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol „controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1)”.
Normele mai sus menționate prin care se stabilește competența teritorială în materia plângerilor împotriva proceselor verbale de sancționare a contravențiilor sunt imperative, aspect dedus din coroborarea dispozițiilor art. 126 alin. 1 C. pr. civ. cu cele ale art. 32, alin. 1 și 2 din O.G nr. 2/2001, modificată.
Față de considerentele prezentate mai sus, văzând și dispozițiile art. 132 alin. 3 Noul Cod procedură civilă cu referire la cele ale art. 32, alin. 1 și 2 din O.G nr. 2/2001, instanța va admite excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei A___ în a cărei circumscripție s-a reținut săvârșirea contravenției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Orastie, invocata de intimat prin intampinare.
Declina competenta de solutionare a cererii formulata de petentul T_________ O_______ A________, avand ca obiect plangere contraventionala in favoarea Judecatoriei A___.
Fără cale de atac.
Data in camera de consiliu si pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2015.
Președinte, Grefier,
R_____ D______ I____ S_____
Red/Dact/Dr/ 4ex/30.09.2015
JUDECĂTORIA ORAȘTIE
Dosar nr.XXXXXXXXXXXX
MINUTA SENTINTEI CIVILE NR. 512/2015
Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Orastie, invocata de intimata prin intampinare.
Declina competenta de solutionare a cererii formulata de reclamantul T_________ O_______ A________, avand ca obiect plangere contraventionala in favoarea Judecatoriei A___.
Fără cale de atac.
Data in camera de consiliu si pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2015.
P_________
R_____ D______