Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX plângere la HG nr. 470/2014
R O M Â N I A
Ședința publică din 03 septembrie 2015
Pronunțarea din data de 17 iunie 2015
Președinte: G_______ V____
……
La ordine, soluționarea plângerii formulată potrivit HG nr. 470/2014 de către petenta _______________________, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției silvice _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 21 aprilie 2015 de organe de control din cadrul CRSC Suceava, intimat fiind C___________ DE R____ SILVIC ȘI CINEGETIC Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile în acest sens.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în conformitate cu art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă se procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, ocazie cu care s-a constatat că există temeiurile de drept iar instanța sesizată este competentă.
Reținând că nu s-au solicitat alte probe, instanța rămâne în pronunțare asupra plângerii de față.
Deliberând,
J U D E C Ă T O R I A,
Din lucrările dosarului, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22 aprilie 2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta _______________________ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 21 aprilie 2015 de organe de control din cadrul CRSC Suceava, intimat fiind C___________ DE R____ SILVIC ȘI CINEGETIC Suceava.
În motivarea plângerii, societatea petentă a arătat că își desfășoară activitatea de exploatare forestieră, în baza Certificatului de Atestare Exploatare Forestieră _______ nr. xxxxx/29 august 2013 și a acord-ului nr. 7653/09 octombrie 2014, emis de către ITRSV Suceava, iar în data de 21 aprilie 2015, societatea a fost supusă unui control în urma căruia a fost sancționată contravențional în baza procesului verbal _________ nr. xxxxxxx, atât cu suma de 10.000 lei amendă contravențională, cât și cu sancțiunea avertismentului, și măsura complementară de retragere a documentelor cu regim special fără posibilitatea eliberării unui nou acord, sancțiunea amenzii fiind luată în temeiul art. 7 alin.l lit.a din HG nr.470/2014 pentru nedepunerea la termen a raportărilor lunare pentru luna octombrie 2014, a datelor către SUMAL. Tot prin același proces verbal de constatare a contravenției s-a aplicat sancțiunea avertismentului pentru depunere cu întârziere a rapoartelor corespunzătoare lunilor noiembrie 2014 (o zi întârziere) și ianuarie 2015 (12 zile).
Petenta mai arată că fapta reținută nu există, deoarece printr-o eroare de operare IT s-a transmis raportul pentru luna octombrie 2013 în loc de octombrie 2015, urmând ca în baza probelor ce vor fi administrate să se constate că în data de 16 decembrie 201, au fost transmise către SUMAL, raportările pentru lunile octombrie 2014- noiembrie 2014, însă pentru luna octombrie 2014 din eroare s-au transmis datele prin atașare la fișierul pentru luna octombrie 2013, iar această eroare nu a fost cunoscută de către dânsa, acest lucru fiind adus la cunoștință de către inspectori în momentul efectuării controlului, după trimiterea on-line a raportărilor din partea intimatei s-au primit confirmările conform prevederilor legale, fără a li se aduce la cunoștința că datele s-au transmis eronat, așa se face că pe luna octombrie 2013 sunt înregistrate două raportări, ultima fiind în data de 16 decembrie 2014.
S-a precizat că, în prezent, societatea are în derulare un Contract de vânzare cumpărare de masă lemnoasă "pe picior", cu Direcția Silvică Suceava - O.S. S____, iar în condițiile aplicării sancțiunii complementare nu mai poate fi finalizat, datorită imposibilității de a continua activitatea, aceasta măsură aducând grave prejudicii societății prin rezilierea contractului și neadmiterea la licitații pe o perioadă de 3 luni, așadar, consecințele sancțiunii aplicate sunt iremediabile, în sensul că atât sancțiunea pecuniară, cât și măsura complementară vor conduce inevitabil la faliment, întrucât practic prin retragerea acordului de distribuție si utilizare a documentelor cu regim special fără posibilitatea eliberării unui nou acord, societatea nu mai are cum să-și desfășoare în continuare activitatea, rămânând fără obiect de activitate.
În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii cu avertisment întrucât aceasta este sancțiunea corespunzătoare cu împrejurarea că din eroare, raportarea nu a fost trimisă la fișierul corespunzător lunii octombrie a anului 2014.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001 cu modificările ulterioare.
Intimatul, procedural citat, nu a depus întâmpinare.
În vederea soluționării cauzei, instanța a ținut seama de înscrisurile depuse la dosar, petenta nesolicitând alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 21 aprilie 2015 de organe de control din cadrul CRSC Suceava, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 2 al. 8 din H. nr. 470/2014 și art. 21 lit. d din Legea nr. 171/2010, fiindu-i aplicată o sancțiune cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei, respectiv cu avertisment și retragerea acordului, în sarcina sa reținându-se că nu a transmis până la data de 21 aprilie 2015 raportarea lunii octombrie 2014 (157 zile întârziere), luna noiembrie 2014 a fost raportată cu o zi întârziere, luna ianuarie 2015, cu 12 zile întârziere față de data 15 a lunii în curs față de luna anterioară. Totodată, până în luna februarie 2015 nu a trimis și avizele emise cu ora plecării și termenul de valabilitate.
Analizând legalitatea procesului verbal, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal fiind încheiat înainte de împlinirea termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, în prezența reprezentantului societății petente, care a menționat la rubrica obiecțiuni că nu a comis vreo faptă cu intenție, motiv pentru care va contesta procesul-verbal.
Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului, în cauza de față fapta fiind percepută personal de către organul constatator, potrivit raportărilor înregistrate, ceea ce a convins instanța în privința vinovăției petentei dincolo de orice îndoială rezonabilă.
De altfel, petenta nu a contestat cele reținute în procesul-verbal, precizând că datele au fost transmise la termen, însă printr-o eroare de IT s-a transmis raportul pentru luna octombrie 2013, în loc de octombrie 2014 la o altă adresă, solicitând ridicarea sancțiunii complementare, care afectează activitatea societății.
În mod cert nu au fost respectate întocmai obligațiile privind transmiterea acestor date, răspunderea contravențională a petentei neputând fi exonerată de o eroare privind adresa la care se comunicau datele, petenta nedovedind nici faptul că ar fi trimis și avizele emise cu ora plecării și termenul de valabilitate.
Așadar, în mod cert societatea petentă a transmis cu întârziere mai mare de 45 zile de la data la care trebuia să se facă raportarea lunară, din culpă, a datelor în SUMAL, pentru luna octombrie 2014 și nu a trimis și avizele emise cu ora plecării și termenul de valabilitate, așa încât în mod corect și legal a fost reținută în sarcina petentei contravențiile prevăzute de art. 2 al. 8 din HG nr. 470/2014 și art. 21 lit. d din Legea nr. 171/2010, fiind încheiat în mod legal și temeinic procesul verbal contestat.
La individualizarea acestei sancțiunii contravenționale contestate, respectiv amenda contravențională în cuantum de 10.000 lei, instanța consideră că au fost respectate dispozițiile art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea fiind corect individualizată, având în vedere gradul de pericol concret, chiar dacă fapta nu a fost comisă cu intenție, ci dintr-o eroare care poate fi imputată numai reprezentanților societății petente și care nu o poate exonera de răspunderea contravențională.
Cât privește susținerea petentei referitoare la sancțiunea complementară a retragerii acordului de distribuire si utilizare a documentelor cu regim special, instanța constată că prin procesul-verbal contestat s-a dispus măsura complementară a retragerii acordului, sancțiune mult prea severă față de o întârziere datorată unei erori, cum s-a întâmplat în cazul raportării pentru luna octombrie 2014, instanța reținând că ulterior petenta și-a respectat obligațiile, întârzierile fiind foarte mici, mult sub 45 de zile.
Din toate aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va menține procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 21 aprilie 2015 de organe de control din cadrul CRSC Suceava, intimat fiind C___________ DE R____ SILVIC ȘI CINEGETIC Suceava, în ceea ce privește faptele contravenționale reținute și amenzile contravenționale aplicate, dispunând ridicarea măsurii complementare a retragerii acordului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite în parte plângerea formulată potrivit HG nr. 470/2014 de către petenta _______________________, cu sediul în or S____, ___________________ 95 A, jud. Suceava - prin administrator Ț________ M____, cu sediul ales în oraș Gura Humorului, ______________________, scara A, etaj 3, apartament 12, jud. Suceava - la Cabinet de avocat Ilisoi Firuța D______, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției silvice _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 21 aprilie 2015 de organe de control din cadrul CRSC Suceava, intimat fiind C___________ DE R____ SILVIC ȘI CINEGETIC SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, _________________., jud. Suceava, și, în consecință:
Menține procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxx încheiat la data de 21 aprilie 2015, în ceea ce privește faptele contravenționale reținute și amenzile contravenționale aplicate.
Dispune ridicarea măsurii complementare a retragerii acordului.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Rădăuți.
Pronunțată în ședință publică la data de 03 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
G_______ V____ L_______ C_____
Red. VG/23.09.2015
Tehnored. LC/Ex.4.