Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4298/2015
Ședința publică de la 26 August 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V_______ C____ F____
GREFIER A________ N_____
Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă privind pe creditor K_____ M_____ S______ și pe debitoarea ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU, terț poprit M_________ FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____ PRIN TREZORERIA OPERATIVA MUNICIPIUL SIBIU, având ca obiect validare poprire.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19.08.2015, când părțile prezente au pus concluzii pe fond care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, fiind parte componentă a prezentei hotăorâri, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune la dosar concluzii scrise, conform art. 396 alin. 1 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi 26.08.2015, când a hotărât în aceeași componență următoarele:
INSTANȚA
Constata ca prin cererea de validare a popririi înregistrata pe rolul acestei instanțe, sub nr. 4.XXXXXXXXXXXX, creditorul Copacz M_____ S________ a solicitat în contradictoriu cu debitorul Administrația F_______ pentru Mediu și terții popriți M_________ Finanțelor Publice – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____ – prin Trezoreria Operativă a Municipiului Sibiu ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună validarea popririi înființată în dosarul execuțional nr. 164/2014 al B__ Ulesan D______ M____, până la concurența sumei de 1.776,93, conform titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă și procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare și a dobânzii legale calculate în continuare până la data plății efective, obligarea terților popriți la plata către creditoare a sumei de 1.776,93 lei și a dobânzii legale calculate în continuare până la data plății efective în limita creanței debitoarei și a sumelor datorate în viitor, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 789 C.proc.civ. ca în termen de 5 zile de la comunicarea popririi să consemneze suma de bani.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 194, art. 780, art. 789 și urm. C.pr.civ., O.U.G. nr. 9/2013 și Normele Metodologice de aplicare din 13.03.2013.
Intimata Administrația F_______ pentru Mediu a formulat întâmpinare la data de 24.04.2015, prin care a solicitat respingerea cererii, motivat de apariția OUG nr. 8/2014, care, prin art. XV a prevăzut eșalonarea restituirii sumelor rezultând din taxa de poluare, executarea silita fiind suspendată de drept.
Intimata M_________ Finanțelor Publice – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____ a formulat întâmpinare la data de 22.04.2015, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și nelegală, arătând că petenta a trecut la punerea în executare directă a sentinței fără ca în prealabil să depună o cerere la organul fiscal în vederea restituirii. Intimata a mai invocat faptul că potrivit O.G. nr. 22/2002 dacă executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția beneficiază de un termen de 6 luni pentru a face demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor de plată. Totodată, a invocat faptul că obligația de plată a fost eșalonată pe o perioadă de 5 ani prin O.U.G. nr. 8/2014.
De asemenea, intimata a solicitat suspendarea executării silite începute de B__ Ulesan D______ M____ în dosarul execuțional nr. 164/2014 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 13.05.2015 creditorul a arătat că își menține poziția procesuală din cererea de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Asupra cererii intimatului M_________ Finanțelor Publice – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____ privind suspendarea executării silite începute de B__ Ulesan D______ M____ în dosarul execuțional nr. 164/2014 până la soluționarea irevocabilă a cererii de validare a popririi, instanța nu se va pronunța asupra acesteia, intimatul neputând formula o astfel de cerere prin întâmpinare în absența formulării unei cereri reconvenționale.
Prin Sentința civila nr. 3.778/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu debitoarea Administrația F_______ pentru Mediu a fost obligată față de creditor la plata sumei de 776 lei cu titlu de taxă de poluare, și dobânda legală calculată de la data de 19.11.2012 și până la data restituirii integrale și suma de 189,3 lei cheltuieli de judecată.
Creditorul a formulat cerere de executare silită ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 164/2014 instrumentat de B__ Ulesan D______ M____.
Potrivit art. 786 NCPC, creditorul recurge la procedura validării popririi atunci când, după ce executarea silită prin poprire a fost încuviințată și poprirea înființată, terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin.
Pentru a se admite cererea de validare a popririi, este necesar sa se stabilească, după citarea creditorului, a debitorului urmărit și a terțului poprit, si după administrarea de probe, dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului, ceea ce duce la concluzia că în aceasta procedură creditorul trebuie să dovedească raportul de creanță dintre celelalte două părți.
La data de 28.02.2014 a fost publicată OUG nr. 8/2014 care, prin art. XV, instituie măsuri pentru plata eșalonată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei auto.
Având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi, judecătorul este obligat să aibă în vedere la soluționarea unei cauze, toate modificările legislative, aplicând legea in vigoare la data soluționării cererii. Cazurile de ultraactivitate a legii vechi sunt de strictă interpretare. Situația în speță nu se circumscrie printre cazurile menționate.
Chiar dacă executarea silita a fost pornită anterior datei de intrare în vigoare a actului normativ menționat mai sus, prin care se stabilește modul în care se vor executa anumite creanțe, actul normativ este aplicabil in virtutea principiului aplicării cu caracter imediat a legii noi.
Conform art. XV alin 1-7, nici un contribuabil care a plătit inițial taxa de poluare și care a obținut un titlu executoriu pentru recuperarea creanței de la M_________ Mediului, nu poate obține prin procedura executării silite, plata integrala a debitului, motivat de faptul că alin. 1 prevede o eșalonare a taxelor auto pe o perioada de 5 ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20% din valoarea acestora.
Dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. D__ fiind faptul ca executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită (CEDO, Cauza Ulger c. Turciei, cererea xxxxx/02, hot. din 26 iunie 2007, M_________ si D_______ c. României, cererea xxxxx/00).
Instanța europeana recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigentelor art. 6 (cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Instituția debitoare nu a refuzat onorarea obligației stabilite în sarcina sa, însă a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporționala cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG nr. 71/2009 nu neaga dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere dreptului recurentului de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului si argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel ca sunt incidente dispozițiile convenției europene.
OUG nr. 8/2014 nu încalcă prevederile Directivei 2000/35/CE, care stabilește cauze derogatorii de la termenul de 90 zile, respectivul termen fiind doar unul de recomandare.
Obligația de plată eșalonată a titlurilor executorii a fost impusă de guvern într-o situație de excepție determinată de multitudinea taxelor de poluare de recuperat în raport cu mijloacele financiare, cauză neimputabilă autorităților care pot aduce astfel justificări valabile.
Apariția OUG nr. 8/2014 are drept consecință imposibilitatea validării popririi.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va dispune respingerea cererii formulată de creditor, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de creditorul Copacz M_____ S________, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat I___ C_____, în Sibiu, __________________, nr. 1, jud. Sibiu, în contradictoriu cu debitorul Administrația F_______ pentru Mediu cu sediul în București, _____________________________. 294, corp A, Sector 6 și terțul poprit M_________ Finanțelor Publice – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B_____, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu cu sediul în Sibiu, ________________________. 17, județ Sibiu.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul exercitării acestei căi de atac cererea de apel se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.08.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V_______ C____ F____ A________ N_____
Red. V.C.F. 27.08.2015
TEHNORED. A.N. 28.08.2015
EX. 5, __________________>