Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul HUNEDOARA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
67/2015 din 23 februarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA –I-a CIVILĂ

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR.67/R/2015

Ședința publică din data de 23 FEBRUARIE 2015

PREȘEDINTE C_______ C_______ V______ - judecător

I___ I___ E____ - judecător

B______ M______ S_____ - judecător

O____ L__________ S_____ – grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de către creditoarea A_______ V______ împotriva sentinței civile 1296/2014, pronunțată de Judecătoria Petroșani, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.(judecător M_______ L________)

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurenta creditoare, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, se constată că Biroul Executorului Judecătoresc D______ C______, a comunicat la dosar, că suma rămasă de achitat pe dosarul execuțional este de 1487,45 lei.Arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, pe recurs.

Recurenta-creditoare solicită instanței admiterea recursului. Cu cheltuieli de judecată reprezentând transportul la două termene de judecată pe ruta Petroșani-D___.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față, constată, următoarele:

Prin sentința civilă nr.1296/2014 a judecătoriei Petroșani s-a respins cererea creditoarei A_______ V______ formulată împotriva terțului poprit S.C. M_____ G______ Recycling S.R.L Lupeni și a creditorului D____ F_____ ca fiind rămasă fără obiect.

De asemenea s-a mai dispus obligarea terțului poprit la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată către creditoare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză, executarea silită a fost începută la data de 15.11.2012, astfel încât dispozițiile legale aplicabile sunt cele ale codului de procedură civilă de la 1865, și anume dispozițiile art.460 privind validarea popririi.

În dosarul execuțional nr.210 / 15.11.2012 la B__ D______ C______ B_____ având ca obiect punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr.407/ 11.09.2012 pronun-țată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, executorul judecătoresc a emis adresa de înfi-ințare a popririi din data de 18.11.2013 pentru suma de 2.371,95 lei din care suma de 1.640 lei cu titlu de debit și suma de 731,95 lei cu titlu de cheltuieli de executare și onorariu executor judecătoresc.

Inițial, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, însă, în cursul judecării cauzei și-a îndeplinit această obligație, conform înscrisurilor depuse la dosar chiar de către creditoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea A_______ V______.

Recursul creditoarei a fost timbrat cu 112,75 lei taxă de timbru ( fila 108 ).

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond și-a încălcat atribuțiile ce îi reveneau, nu a cercetat fondul cauzei și nu a pronunțat o sentință conform cu dispozițiile art.460 alin.1,2,3,4 Cod Proce-dură Civilă în sensul că nu a dat putere dispozițiilor referitoare la sumele datorate mie de debitori și care urmau a fi reținute de terțul poprit periodic, care erau scadente la acea dată și care urmau să devină scadente în viitor în limita debitului stabilit prin sentința penală nr.407/2012 a judecătoriei Petroșani și actelor de urmărire silită ale B__ D______ C______ B_____.

Vă rog să constatați că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte sus indicate și în sentință nu s-a pronunțat asupra sumelor ajunse la scadență și asupra celora care urmau să ajungă la scadență, fapt care face ca sentința să fie netemeinică și nelegală supusă modificării în tot a sa, fapt pe care vi-l solicit să îl constatați prin decizia dumneavoastră.

În mod greșit instanța de fond și-a format opinia asupra cauzei doar prin aceea că terțul poprit a înaintat suma de 702,55 lei și aceasta la insistențele telefonice și scrise ale doamnei executor. Precizez că în afară de această sumă, terțul poprit S.C.M_____ G______ Recycling S.R.L. Lupeni nu a mai înțeles să vireze nici o altă sumă din debitul indicat mai sus astfel cum o dovedesc cu adeverința nr.210 /15.11.2012 a B__ D______ C______ B_____.

Recurenta creditoare A_______ V______ a solicitat administrarea de noi probe în recurs și a depus: pv din 15.05.2014 încheiat în dosarul execuțional nr.210/2012 al B__ D______ C______ B_____ ( fila 7 ).

La solicitarea instanței B__ D______ C______ B_____ a depus în copie certificată dosarul execuțional nr.210/2012 ( filele 20 – 106 ).

Intimații debitor și terț poprit nu au depus întâmpinare.

Pentru intimații s-au cerut administrarea de noi probe în recurs.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub aspectele , conform art.304/1 cod procedură civilă, raportat la probele administrate se rețin următoarele.

În dosarul execuțional nr.210/2012 al B__ D______ C______ B_____ s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor obținute de debitorul D____ F_____ de la terțul poprit S.C. M_____ G______ Recycling S.R.L. Lupeni prin adresa din 18.11.2013 pentru suma de 2371,95 lei din care 1640 lei debit și 731,95 lei cheltuieli de executare silită ( fila 35 ).

Din această sumă debitorul D____ F_____ mai datorează creditoarei A_______ V______ suma de 1487,45 lei, așa cum rezultă din pv. Încheiat la 09.02.2015 ( fila 116 recurs ). Întrucât terțul poprit a refuzat să vireze această sumă în pofida diligențelor depuse de executorul judecătoresc instanța de fond, în temeiul art.460 C.pr.civ. din 1865, aplicabil în cauză, trebuia să dispună validarea popririi până la concurența debitului datorat.

Așa fiind și constatând că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale în materie în temeiul art.304 pct.9 C__ raportat la art.312 al.3 teza1 C__ va admite ca fondat recursul formulat cu consecința modificării în întregime a sentinței atacate în sensul admiterii cererii creditoarei de validare a popririi pentru suma de 1487,45 lei asupra veniturilor debitorului D____ F_____.

În temeiul art.274 Cpciv terțul poprit va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată din recurs în sumă de 212,75 lei reprezentând taxa de timbru, către creditoarea A_______ V______.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul declarat de către creditoarea A_______ V______ împotriva sentinței civile nr. 1296/2014, pronunțată de Judecătoria Petroșani,județul Hunedoara, pe care o modifică în tot și în consecință:

Admite cererea formulată de creditoarea A_______ V______ și dispune validarea popririi înființate de Biroul Executorului Judecătoresc D______ C______ B_____ în dosarul execuțional nr. 210/201 privind sumele datorate debitorului D____ F_____ de terțul poprit ___________________________ SRL Lupeni, până la concurența sumei de 1487,45 lei.

Obligă intimatul terț poprit ___________________________ SRL Lupeni la plata sumei de 212,75 lei-cheltuieli de judecată în recurs către recurenta A_______ V______.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 23 februarie 2015

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C_______ C_______ V______ I___ I___ E____ B______ M______ S_____

GREFIER,

O____ L__________ S_____

IIE/OLS 2 ex.20.04.2015

.(judecător M_______ L________)

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025