Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Secția a II-a civilă
Sentința civilă nr. 8497
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D_____ A_____
GREFIER – C_____ B_____
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea B________ N___, pe debitorul D_______ G_______ A F_________ PUBLICE C____ S______, terții popriti A______ N________ DE ADMINISTRARE FISCALA, M_________ F_________ PUBLICE, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța, preliminar, dispune rectificarea citativului în sensul că în cauză are calitate de terț poprit doar M_________ Finanțelor Publice ca urmare a disjungerii cererii de validare formulată de creditor în contradictoriu cu ANAF
Instanța, avand in vedere ca dosarul nr. xxxxx/302/2012 a fost soluționat irevocabil, apreciază întemeiată cererea si dispune repunerea pe rol a cauzei.
Instanța constată ca terțul poprit M_________ Finanțelor Publice, atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al debitoarei, a invocat excepția netimbrării cererii de validare, excepția lipsei calității procesuale pasive atât a debitoarei, cât și a terțului poprit, excepția lipsei de interes, excepția prematurității formulării cererii de validare, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Instanța pune în discuție excepția netimbrării și constată ca dispozițiile art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997 nu au fost modificate de la data intrării in vigoare a acestei legi, în timp ce Statutul funcționarilor publici a intrat în vigoare ulterior, prin Legea nr. 188/1999, astfel că regimul juridic al raporturilor de serviciu reglementat de acest ultim act normativ menționat este asimilat, din punct de vedere al timbrajului, celui al raporturilor de muncă vizate prin art.15 lit. a din Legea 146/1997; prin urmare, având în vedere că prezenta cauză are ca obiect validare poprire în legătură cu pretinse creanțe de natură salarială, instanța apreciază că partea creditoare este scutite de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.15 lit. a din Legea nr. 146/1997, astfel că va respinge excepția netimbrării.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive atât a debitoarei, cât și a terțului poprit, instanța le apreciază ca neîntemeiate, calitatea procesuală a acestora decurgând în mod direct din Adresa de înființare a popririi din 3.10.2012, emisă de B.E.J. Casagranda – S____ A____ în dosarul de executare nr. 765/2012, prin care executorul judecătoresc a identificat în calitate de debitor pe D_______ G_______ A F_________ PUBLICE C____ S______, iar în calitate de terț poprit pe M_________ FINANȚELOR PUBLICE. Prin urmare, dispune respingerea acestor excepții ca neîntemeiate.
Cu privire la celelalte excepții invocate de debitor și de terțul poprit, instanța le califică ca fiind apărări de fond, întrucât analiza lor presupune analizarea însăși a condițiilor necesare pentru validarea popririi, adică o statuare asupra fondului cauzei, astfel că vor fi avute în vedere la analiza pe fond a cauzei.
In baza dispozițiilor art. 167 alin.1 Cod procedură civilă, încuviințează părților proba cu înscrisuri și constată administrat probatoriul.
Instanța rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.12.2012, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, creditorul B________ N___ în contradictoriu cu debitorul D_______ G_______ A F_________ PUBLICE C____ S______, terții popriți M_________ FINANȚELOR PUBLICE și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, a solicitat să se dispună validarea popririi până la concurența sumelor de 26.618 lei, reprezentând drepturi bănești conform titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1843/28.10.2008 și 5.943 lei cheltuieli de executare.
În motivare, creditoarea a arătat că prin adresa de înființare a popririi, au fost legal poprite, în baza sentinței civile nr. 1843/28.10.2008, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul C____ S______, veniturile prezente și viitoare ale debitorului – urmărit, DGFP C____ S______, până la concurența sumei de 32.561 lei. Creditoarea mai arată că în condițiile în care ambele instituții publice, fiind ordonatori principali de credite, deși aveau obligația de plată atât a salariilor cât și a drepturilor bănești datorate salariaților, pentru angajații lor, respectiv angajații DGFP C____ S______, au refuzat nejustificat executarea popririi legal instituite și a titlului executoriu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 452 - 461 C.p.c. În susținerea, cererii nu au fost depuse la dosar înscrisuri.
La dosarul cauzei au fost atașate fotocopiile dosarului de executare nr. 652/2012, al B.E.J. Casagranda - S____ A____.
Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile de netimbrare, a prescripției dreptului de a cere executarea silită prin poprire, a prematurității și a lipsei de interes a cererii de validare poprire, precum și excepția lipsei calității procesule pasive de terț poprit, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de validare a popririi și desființarea popririi.
În motivarea excepției netimbrării, debitoarea a apreciat că în cauză nu sunt incidente disp. art. 15 alin 1 lit. a din Legea nr. 146/1997, precum nu sunt aplicabile nici prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, republicată, fiind incidente dispozițiile art. 3 lit. s din Legea nr. 146/1997; pentru aceste considerente au solicitat să se dispună anularea cererii de validare ca netimbrată.
În motivarea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită prin poprire, debitoarea a arătat că dreptul creditorului de a cere executarea silită prin poprire a început la data de 28.10.2008, data pronunțării Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008 – titlul executoriu invocat și s-a împlinit la data de 28.10.2011, cu mult înainte de data înregistrării cererii de validare pe rolul instanței; pentru aceste considerente a solicitat să se dispună respingerea cererii de validare a popririi ca prescrisă.
În motivarea excepției prematurității formulării cererii, debitoarea a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 452 alin 1 C.p.c, întrucât suma menționată cu titlu de debit în adresa de înființare a popririi nu este dispusă prin titlul executoriu, ci este stabilită extrajudiciar, neîncuviințată de nicio instanță de judecată, pe baza unui calcul propriu efectuat la nivelul DGFP-CȘ, pentru determinarea suplimentului postului în cuantum de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
Așadar, creanța pretinsa nu este certă și prin urmare nu poate fi supusă unei urmăriri silite prin poprire; pentru aceste considerente au solicitat să se dispună respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusă.
În motivarea excepției lipsei de interes, debitoarea a solicitat a se avea în vedere că suma pentru care se solicită validarea popririi a fost stabilită în mod arbitrar, printr-un calcul ce nu a fost dispus conform celor reținute prin Sentința Civilă nr. 1843/28.10.2008, în sarcina niciuneia dintre părțile implicate.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive de terț poprit a Ministerului Finanțelor Publice, debitoarea a arătat că potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, există bugete separate pe fiecare ordonator de credite in parte. Mai mult decât atât, din informațiile comunicate de Direcția Trezorerie și Contabilitate Publică din cadrul ministerului, a rezultat că DGFP C____ S______ nu are conturi de credite bugetare și de cheltuieli deschise la centrala MFP, acestea fiind deschise la Trezoreria Municipiului Reșița. Prin urmare, rămâne în sarcina creditorului ca, raportat la prevederile art. 1169 C.civ, să facă dovada susținerilor, în sensul că MFP ar avea calitatea de terț poprit, potrivit cererilor cu care a învestit atât executorul judecătoresc pentru înființarea popririi, cât și instanța pentru validarea popririi, având în vedere că această calitate nu se regăsește atribuită ministerului, nici prin HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea MFP, nici prin Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice și nici prin OUG nr. 146/2002.
În motivarea pe fond a întâmpinării, debitoarea solicită anularea sumelor înscrise la adresa de validare poprire cu titlu de cheltuieli de executare, dat fiind caracterul de accesorialitate față de cererea de plată a pretinsului debit, care nu se regăsește în titlul executoriu invocat, ci este o sumă abstractă, stabilită fără temei legal. Atât timp cât titlul executoriu nu cuprinde o creanță cuantificată sau cuantificabilă nu pot fi calculate nici cheltuieli de executare silită care, potrivit Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, cu modificările și completările ulterioare, se raportează la valoarea creanței, pe cale de consecință suma solicitată cu titlu de cheltuieli de executare nu se justifică. Totodată, s-a mai arătat și faptul că obligația instituită în titlul executoriu invocat nu este susceptibilă de a fi executată silit, motivat de faptul că nu există o obligație de plată a unei sume de bani, astfel cum se prevede în art. 3711 C.p.c.
La data de 10.06.2010, sub nr. xxxxxx/bis, M_________ Finanțelor Publice a răspuns DGFP C____ S______ cu privire la faptul că solicitarea adresată, de plată a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizate, nu poate fi soluționată în sensul solicitat de Sindicatul Direcției Financiare Reșița, motivat de faptul că hotărârile judecătorești nu cuprind dispoziția instanței de a se plăti cele două suplimente în cuantum de câte 25% fiecare, situație în care se regăsesc și membrii Sindicatului Direcției Financiare Reșița, printre care se numără și creditoarea din prezenta cauză. Au fost anexate în acest sens Nota Ministerului Finanțelor Publice nr. xxxxxx/29.07.2009. Ulterior, prin adresa nr. xxxxxx/12.03.2012, MFP a răspuns Sindicatului Direcției Financiare C____ S______ la solicitarea de a negocia stabilirea procentului suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, pentru acordarea a 25% pentru perioada 22.03.2004 – 28.10.2008, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, în sensul că instanța de judecată nu a stabilit o astfel de obligație de negociere, iar pe de altă parte, faptul că în ceea ce privește cuantumul celor două stimulente, instanța nu a cuantificat drepturile pretinse ca fiind 25%, așa cum se solicită.
În concluzie, debitoarea a arătat că nu a dat dovadă de rea – credință, ci, dimpotrivă au asigurat permanent, cu bună-credință și cu respectarea prevederilor legale în vigoare, comunicarea în mod transparent și nepărtinitor a tuturor informațiilor și argumentelor legale, de natură să răspundă solicitărilor repetate ce le-au fost adresate.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 115 C.p.c, precum și toate prevederile legale invocate în cuprinsul întâmpinării.
Prin Încheierea din 6.08.2013, instanța a dispus disjungerea cererii formulată de creditor, în contradictoriu cu debitorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C____ S______ și cu terțul poprit AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, și formarea unui nou dosar având ca obiect validare poprire, calitate procesuală în cauza rămasă după disjungere urmând să aibă, în afară de creditorul și debitorul menționați, doar terțul poprit M_________ Finanțelor Publice. Totodată, prin aceeași încheiere, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, instanța a dispus și suspendarea cauzei rămasă după disjungere, până când hotărârea pronunțată în urma soluționării Dosarului nr.xxxxx/302/2012 va deveni definitivă și irevocabilă.
La data de 20.10.2015, creditorul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost admisă de instanță la termenul de judecată de astăzi, 19.11.2015.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1843 din 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul C____-S______ – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă și irevocabilă la data de 2.04.2009 prin respingerea recursului, învestită cu formulă executorie, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții M_________ Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice C____-S______ și a obligat-o pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C____-S______ la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 22.03.xxxxxxxxxxxxx08, corespunzător perioadei lucrate de fiecare funcționar public.
Urmare acestei sentințe, debitoarea a cuantificat valoarea drepturilor acordate prin titlul executoriu cu privire la creditorul B________ N___, la suma de 26.618 lei.
Creditorul a formulat cerere de executare silită a sentinței menționate, cerere pe care a depus-o la B.E.J. Casagranda – S____ A____, fiind înregistrată sub nr. 652/2012, prin care a solicitat ca executarea silită să se realizeze prin poprire asupra sumelor de bani datorate debitoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C____-S______ de către M_________ Finanțelor Publice.
Judecătoria Sectorului 5 București, la solicitarea B.E.J. Casagranda – S____ A____, a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1843 din 28.10.2008.
În baza acestei încheieri de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc a dispus, la data de 19.09.2012, înființarea popririi asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare și altor bunuri mobile incorporale datorate de M_________ Finanțelor Publice debitorului Direcția Generală a Finanțelor Publice C____ S______, până la concurența sumei de 32.561 lei.
Instanța urmează a analiza în continuare îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 460 Cod procedură civilă pentru pronunțarea hotărârii de validare a popririi. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 460 alin. 1 Cod procedură civilă („Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”), prima cerință necesară pentru admisibilitatea unei cereri de validare, este aceea a îndeplinirii de către persoana vizată, în speță M_________ Finanțelor Publice, a calității de terț poprit, respectiv acea persoană care, în condițiile existenței unui raport juridic obligațional, generator al unei creanțe exigibile sau care va deveni exigibilă ulterior, are calitatea de debitor al debitorului urmărit silit, conform dispozițiilor art. 452 alin. 1 Cod procedură civilă.
Din această perspectivă, instanța constată că, prin Sentința civilă nr. 5235 din 6.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. xxxxx/302/2012, s-a dispus anularea adresei de înființare a popririi și a actelor de executare subsecvente emise de B.E.J. Casagranda – S____ A____ în dosarul de executare silită nr.652/2012, în ceea ce-l privește pe terțul poprit M_________ Finanțelor Publice, sentința menționată fiind menținută prin Decizia civilă nr. 928 R din 9.04.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. xxxxx/302/2012, prin care au fost respinse recursurile formulate de M_________ Finanțelor Publice și de creditor. Prin statuarea, în mod irevocabil, asupra faptului că M_________ Finanțelor Publice nu are calitatea de terț poprit în dosarul de executare silită nr.652/2012 al B.E.J. Casagranda – S____ A____, instanța apreciază că în favoarea Sentinței civile nr. 5235 din 6.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. xxxxx/302/2012, operează o prezumție de adevăr, astfel că nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur), atât timp cât creditorul nu face dovada contrară, iar acesta nu a reușit să facă, în cauză, o astfel de dovadă.
În lipsa îndeplinirii în persoana Ministerului Finanțelor Publice a calității de debitor al debitorului urmărit silit (Direcția Generală a Finanțelor Publice C____-S______), instanța apreciază că a devenit lipsită de interes analizarea și a celorlalte condiții impuse prin dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă, precum și a excepțiilor invocate de M_________ Finanțelor Publice, atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al debitoarei, respectiv a lipsei de interes, a prematurității formulării cererii de validare și a prescripției dreptului de a cere executarea silită, întrucât lipsa condiției reținute este atât necesară, cât și suficientă, pentru ca cererea de validare a popririi formulată de creditor să fie apreciată ca neîntemeiată.
Prin urmare, pentru motivele de fapt și de drept prezentate, având în vedere și faptul că desființarea popririi a fost deja dispusă prin Sentința civilă nr.5235 din 6.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr.xxxxx/302/2012, instanța urmează a dispune doar respingerea cererii de validare a popririi formulată de creditor, ca neîntemeiată, luând totodată act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând și prevederile coroborate ale art. 299 și art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de creditorul B________ N___, cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat C___ E____ și P___ A________, cu sediul profesional în București, __________________, _______________, _________________, în contradictoriu cu debitorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C____ S______, cu sediul în municipiul Reșița, _____________________. 2, județul C____ S______ și cu terțul poprit M_________ FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul in București, ___________________, sectorul 5, ca neîntemeiată.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER,