R O M Â N I A
J U D E C Ă T O R I A CLUJ-N_____
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N_____, Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal xxxxxx
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 25 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G_______ A___ F____
Grefier: C______ M________
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea G_______ ASIGURĂRI S.A. și pe debitorul B__ G___ și terțul poprit S.C. S___ I_____ S.R.L., având ca validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare, cât și la a doua, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că la data de 14.05.2015, prin Serviciul Registratură, terțul poprit S.C. S___ I_____ S.R.L. a depus la dosar Decizia nr.679 din data de 16.08.2014 de desfacere a Contractului Individual de Muncă a debitorului B__ G___ (f.89).
Având în vedere faptul că creditoarea nu a răspuns la solicitarea instanței, respectiv de a depune la dosar dovada calității de reprezentant a consilierului juridic L______ R___, instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității de reprezentant și reține cauza în pronunțarea asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N_____ la data de 30.09.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, creditoarea G_______ Asigurări S.A. i-a chemat în judecată pe terțul poprit S___ I_____ S.R.L. și pe debitorul B__ G___, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună validarea popririi pentru suma de 2.355,81 lei, în temeiul titlului executoriu nr.xxxxxx/22.02.2006, emis de CEC BANK, asupra sumelor pe care terțul poprit le datorează debitorului, în sensul reținerii lunare din salariul debitorului a cotei legale de 1/3 prevăzută de art.728 C.proc.civ., până la concurența sumei de 2.355,81 lei.
În motivare, creditoarea a arătat că această calitate a fost dobândită în temeiul art.22 din Legea nr.136/1995, în prezent art.2210 C.civ., aceasta subrogându-se în drepturile persoanei asigurate, în cazul de față CEC BANK, în baza contractului de asigurare nr.423/02.11.2004. Subrogarea s-a realizat la data de 17.08.2010, odată cu plata despăgubirii solicitate de bancă, în valoare de 1.494,50 lei, prin OP nr.3581. Deoarece debitorul a refuzat să își execute datoria, a fost demarată procedura executării silite, prin B.E.J. M____ C______ L_______. S-a precizat că debitorul B__ G___ este salariat al terțului poprit S___ I_____ S.R.L., astfel încât executorul judecătoresc a solicitat înființarea popririi asupra drepturilor salariale ale debitorului, fiind emisă în acest sens adresa de înființare a popririi din data de 27.08.2014.
În drept, au fost invocate prevederile art.780-193 C.proc.civ.
În probațiune au fost depuse înscrisuri (dispoziție de înființare a popririi – fila 4; adresă de comunicare - fila 5; încheierea executorului judecătoresc – fila 6; cerere de executare silită – fila 7; )
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art.27 din O.U.G. nr.80/2013 (fila 3).
Deși legal citați, debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare în cauză.
Pentru termenul din data de 02.03.2015, terțul poprit a depus note de ședință prin care a învederat că debitorul nu mai are calitatea de angajat al societății începând cu data de 15.08.2014, acest aspect fiind comunicat către executorul judecătoresc prin adresa nr.694/14.10.2014.
La termenul din data de 30.03.2015, instanța i-a pus în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei dovada calității de reprezentant a consilierului juridic semnatar al cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea anulării cererii. La termenul din data de 25.05.2015, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei.
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Instanța constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă poartă semnătura consilierului juridic, precum și ștampila reclamantei.
Potrivit art.84 alin.1 C.proc.civ., persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.
Conform art.151 alin.2 C.proc.civ., avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.
Prin art.82 alin.1 C.proc.civ. s-a stabilit că în cazul în care instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui are a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.
Față de înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța constată că reclamanta nu a depus dovada calității de reprezentant a persoanei care a introdus cererea de chemare în judecată în numele său, cu toate că a fost acordat termen în acest sens de către instanță. Astfel, deși cererea apare ca fiind formulată prin consilier juridic, purtând semnătura acestuia și ștampila reclamantei, nu a fost depusă împuternicirea acordată de reprezentantul legal al societății reclamante, care să ateste faptul că a existat o manifestare de voință din partea titularului dreptului la acțiune prin care s-a dat mandat pentru formularea cererii de către persoana respectivă.
În aceste condiții, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va anula cererea de chemare în judecată, având ca obiect validare poprire, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de către instanță din oficiu.
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea G_______ Asigurări S.A.,cu sediul în București, ______________________.45, sector 1 și sediul procesual ales pentru comunicare în Cluj-N_____, Calea Baciului nr.2-4, Clădirea Amera Tower, jud. Cluj, C.U.I. xxxxxxx, JXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu terțul poprit S___ I_____ S.R.L., cu sediul în Cluj-N_____, __________________________.8, ________________ și sediul procesual ales la Cabinet Avocat T____ M____, în Cluj-N_____, ________________, _______________, și cu debitorul B__ G___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Cluj-N_____, Calea Dorobanților nr.113, ________________, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N_____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.2015.
Președinte,Grefier,
G_______ A___ FodorCamelia M________
Red./Dact./G.A.F./5 ex./10.06.2015