Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

(1376/2014)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ și P_____ CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1300

Ședința publică de la 18.09.2014.

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - M___ I___

JUDECĂTOR - M____-A_____ N_______-G_____

JUDECĂTOR - I______ D_____

GREFIER - M______ C____

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul debitor A__________ P_____ ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva deciziei civile nr. 204 A din 19.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimata creditoare P___ P.O______ și intimatul terț poprit DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – DIRECȚIA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ BUCUREȘTI.

P______ are ca obiect – validare poprire.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 11.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 18.09.2014, când a decis următoarele :

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București sub numărul de mai sus la data de 19.09.2012, creditoarea P___ O______, în contradictoriu cu debitoarea A__________ P_____ Valorificarea Activelor Statului-A___ și cu terțul poprit Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București –Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică București, a formulat cerere de validare a popririi asupra veniturilor debitoarei, în mâinile terțului poprit, până la concurența sumei de 99.596, 50 RON, conform titlurilor executorii reprezentate prin Sentința Civilă nr. xxxxx, din data de 17.12.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 5079/2001, la care se adaugă și suma de 7.987, 99 RON, cheltuieli de executare.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că terțul poprit, în urma adresei de înființare a popririi, nu a dat curs solicitării acestuia de înființare a popririi și nu a procedat la indisponibilizarea și virarea sumei totale de 107.584, 49 RON, datorată creditoarei, continuând să efectueze operațiuni de încasări și plăți în contul debitoarei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112-114, art. 460 C.proc.civ..

Au fost depuse la dosar, în copie, sentința civilă nr. xxxxx/05.09.2011, sentința civilă nr. 1272/14.02.2012, cerere de executare silită, sentința civilă nr. xxxxx, din data de 17.12.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 5079/2001, Încheierea din data de 18.11.2010, adresa de înființare a popririi din data de 13.08.2012, proces-verbal de stabilire cheltuieli de executare suplimentare și de actualizare debit încheiat la data de 13.08.2012, dovada de comunicare, adresa nr. xxxxx/22.08.2012.

La data de 18.03.2013, debitoarea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii având ca obiect validarea popririi, ca neîntemeiată.

A fost invocată excepția lipsei de interes a creditoarei în formularea cererii de validare a popririi, debitoarea învederând instanței faptul că la data de 24.08.2012, Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București a conformat înființarea popririi asupra conturilor debitoarei, ca urmare a depunerii adresei de revenire a popririi dispuse în dosarul de executare nr. 1186/2010, în aceste condiții, apreciind că în baza art. 460 C.proc.civ., cererea de validare a popririi este lipsită de interes și nefondată.

Pe fondul cauzei, debitoarea a arătat că în cazul executării silite prin poprire, terțul poprit are obligația doar de a consemna suma de bani sau de a indisponibiliza bunurile mobile incorporale. Terțul poprit poate vira către executor sumele indisponibilizate doar în măsura existenței în conturile debitorului a disponibilului necesar.

În cazul concursului de popriri asupra aceluiași cont, terțul poprit este obligat să înștiințeze debitorul asupra acestui fapt, rămânând la latitudinea fiecărui terț poprit modul de gestionare a acestei situații.

Regula generală este aceea că se pot face vărsăminte doar dacă există disponibil în cont, însă dacă acesta nu există sau este insuficient, este evident că nu se pot face vărsăminte.

Reclamanta nu a putut solicita obligarea terțului poprit să plătească niște sume care de fapt nu există în conturi. AAAS este debitor și față de alți aproximativ 20.000 de creditori persoane fizice sau juridice care au obținut titluri executorii anterior creanței reclamantei și au declanșat executarea silită împotriva AAAS.D____ urmare, creanțele sunt plătite în ordinea solicitării creditorilor, creanța deținută de creditoare neavând un caracter privilegiat.

Debitoarea a mai învederat că toate veniturile realizate de AAAS, din valorificarea creanțelor, sunt supuse unei afectațiuni speciale prevăzute de lege, asupra cărora aceasta este lipsită de dreptul de dispoziție, și în consecință, acestea nu pot fi supuse executării silite prin poprire. S-a solicitat instanței să ia act de faptul că executarea obligației de plată stabilită prin titlu executoriu se poate realiza exclusiv din resursele aprobate prin bugetul instituției.

Debitoarea a susținut că intenția reclamantei constă în exercitarea cu rea credință a dreptului de a formula o acțiune judecătorească.

În consecință, raportat la dispozițiile art. 108, indice 1 și indice 3 C.proc.civ., s-a solicitat instanței să dispună obligarea reclamantei la plata unei amenzi și a unei despăgubiri civile.

Prin sentința civilă nr. 6747/21.06.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București a fost respinsă excepția lipsei de interes ca neîntemeiată, instanța admițând cererea de validare a poprii înființată la data de 13.08.2012 în dosarul de executare al B__ nr. 1186/2010 și obligând terțul poprit la plata către creditoare, în limita creanței de 107.584,49 RON a sumei datorată debitoarei.

Instanța a respins ca nefondată cererea debitorului având ca obiect obligarea creditoarei la plata unei amenzi și a unei despăgubiri civile.

Prima instanță a reținut în considerente că prin sentința civilă nr. xxxxx, din data de 17.12.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 5079/2001, definitivă prin decizia comercială nr. 203/11.04.2006, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI- a Comercială în dosar nr. 4409/2005, și irevocabilă prin decizia nr. 1287/21.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă în parte acțiunea formulată de Asociația Națională a Investitorilor FNI, în contradictoriu cu pârâtele ________________ și A__________ P_____ VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, fiind obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantului-creditor suma totală de xxxxxxxxxxx lei, care se va reactualiza cu coeficientul de inflație pentru perioada 24.05.2000 și până la executarea hotărârii judecătorești.

Creditoarea a formulat la data de 12.08.2010, cererea de executare silită adresată B__ B____ G______, fiind format dosarul de executare nr. 1180/2010.

Prin încheierea din data de 18.11.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. xxxxx/300/2010, instanța a încuviințat executarea silită a debitoarei A___ la cererea creditoarei P___ P. O______.

La data de 17.01.2011, a fost întocmit procesul-verbal de calcul al debitului și de stabilire a cheltuielilor de executare, prin care a fost stabilit un debit actualizat cu indicele de inflație în cuantum de 40.247, 21 RON, la care se adaugă cheltuieli de executare în cuantum de 5.175, 76 RON.

La data de 17.01.2011, a fost emisă către debitoarea A___ somația, prin care aceasta a fost somată să se conformeze dispozițiilor titlului executoriu, în sensul de a achita creditoarei suma de 45.422, 97 RON.

Prin procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare suplimentare și actualizare debit încheiat la data de 17.06.2011, a fost calculat un debit actualizat cu indicele de inflație în valoare de 97.317, 15 RON, fiind de asemenea stabilite cheltuieli de executare în valoare de 7.931, 46 RON.

La data de 17.06.2011, a fost emisă adresa de înființare a popririi către terțul poprit Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică din București, prin care s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitoarei A__________ P_____ Valorificarea Activelor Statului, până la concurența sumei totale de 105.248, 61 RON, debitoarea fiind înștiințată cu privire la înființarea popririi.

Prin procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare suplimentare și actualizare debit încheiat la data de 13.08.2012, a fost calculat un debit actualizat cu indicele de inflație pentru perioada mai 2000-iulie 2012, în valoare de 99.596, 50 RON, fiind de asemenea stabilite cheltuieli de executare în valoare 7.987, 99 RON.

La data de 13.08.2012, s-a revenit la adresa de înființare a popririi emisă către terțul poprit Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică din București, prin care s-a comunicat debitul actualizat datorat de debitoarea A__________ P_____ Valorificarea Activelor Statului, ca fiind în cuantum de 107.584, 49 RON, actualizat la data de 13.08.2012.

Instanța a considerat întemeiată cererea de validare a popririi formulată de creditoare, pentru următoarele considerente:

Reținând incidenta art. 452 alin. 1 C.pr.civ., art. 456, alin.1, lit. a C.proc.civ. și art. 460 alin. 1 C.pr.civ.,instanța a reținut că poprirea a fost în mod legal înființată, legalitatea înființării popririi fiind confirmată în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 1272/14.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. xxxxx/4/2011, irevocabilă prin respingerea recursului, prin care instanța de judecată, cu putere de lucru judecat, a respins contestația la executare formulată de debitoarea A___ împotriva adresei de înființare a popririi emisă de B__ B____ G______ în dosarul de executare nr. 1186/2010.

Instanța a reținut de asemenea că terțul poprit a datorat sume de bani debitoarei, având în vedere că la această instituție sunt deschise conturile debitoarei, astfel cum a rezultat din adresele nr. xxxxx/22.08.2012 și adresa de la fila 94 din dosar, în care s-a menționat că terțul poprit a luat act de înființarea popririi și a procedat la consemnarea acestei sume pe măsura creării de disponibil în conturile debitoarei.

De asemenea, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a consemna sumele de bani menționate în adresa de poprire și de a trimite dovada executorului în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, astfel cum dispune art. 456 alin. 1 C.pr.civ. Terțul poprit nu a contestat faptul că ar datora sume de bani debitorului, ci doar a precizat faptul că urmează a consemna suma pe măsura ce în conturile debitoarei se va crea disponibil.

În ceea ce privește apărarea debitorului în sensul că se pot face vărsăminte numai dacă există disponibil în cont, iar creanța deținută de creditoare nu are caracter privilegiat, instanța a reținut că această apărare nu a putut fi reținută, debitoarea având obligația de a face demersuri pentru a se asigura că în conturile acesteia există disponibilul necesar pentru plata creanțelor rezultând din titlurile executorii, cu atât mai mult cu cât obligația de plată față de creditoare a fost stabilită printr-o sentință pronunțată în anul 2004, sentință de care debitoarea a avut la cunoștință, având la dispoziție un interval de timp rezonabil pentru a obține alocarea resurselor în conturile sale necesare plății creanței creditoarei.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În cauză sunt aplicabile dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește respectarea art. 6 și a art.1, Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, debitoarea având obligația în calitate de instituție publică, de a veghea la respectarea principiului legalității. Astfel, începând cu cauza Hornsby contra Greciei, Curtea a decis că dreptul de acces la justiție protejează și punerea în executare a hotărârilor definitive, care într-un stat care respectă preeminența dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea unei părți, în caz contrar, accesul la justiție fiind iluzoriu. Pe cale de consecință, s-a decis că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. Mai mult, în ce privește creanțele stabilite împotriva statului ori a autorităților publice, s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări a justiției. În cauza Ș_____ împotriva României, Curtea a subliniat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți.

Apărarea debitoarei în sensul că reclamanta nu a deținut un titlu executoriu valabil împotriva Activității de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București a fost nefondată, întrucât pentru validarea popririi nu a fost necesar ca creditoarea să dețină un titlu executoriu împotriva terțului poprit, ci a debitoarei, având în vedere că reclamanta creditoare deține un titlu executoriu valabil împotriva debitoarei, prin care se stabilesc raporturile juridice obligaționale între creditoare și debitoare, și dreptul de creanță pe care creditoarea în deține împotriva debitoarei, iar debitoarea are deschise conturi la terțul poprit, în cazul popririi stabilindu-se raporturi juridice atât între creditor și debitor, cât și între debitor și terțul poprit, raporturi care au fost dovedite în speță.

În ceea ce privește apărarea privind încălcarea dispozițiilor art. 452, alin.2, lit. a C.proc.civ., în sensul că toate veniturile realizate de AAAS din valorificarea creanțelor sunt supuse unei afectațiuni speciale prevăzute de lege, asupra cărora A__________ este lipsită de dreptul de dispoziție, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada de către debitoare în sensul că sumele pentru care s-a înființat poprirea sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție.

În subsidiar, instanța a reținut că, în condițiile în care debitorul nu a alocat fondurile necesare pentru efectuarea plăților și s-ar prevala de exceptarea anumitor fonduri de la executarea silită pentru buna sa funcționare, s-ar crea premisele ca executarea obligației să fie la latitudinea debitorului, ceea ce contravine regulilor de executare silită.

Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a admis cererea și va dispune validarea popririi înființată la data de 13.08.2012, în dosarul de executare nr. 1186/2010 al B__ B____ G______, a obligat terțul poprit să plătească creditoarei, în limita creanței de 107.584, 49 RON, suma datorată debitoarei.

În ceea ce privește solicitarea debitoarei având ca obiect obligarea creditoarei la plata unei amenzi și a unei despăgubiri civile, în temeiul art. 108, indice 1, și art. 108, indice 3 C.proc.civ., instanța a reținut că în cauză nu este aplicabil niciunul din textele legale mai sus menționate, întrucât în urma analizării cererii de chemare în judecată și a materialului probator, instanța a constatat că acțiunea creditoarei a fost întemeiată, iar în al doilea rând, creditoarea nu a efectuat nici un act prin care să se fi produs amânarea judecății sau a executării silite.

Prin urmare, instanța a respins cererea debitoarei având ca obiect obligarea creditoarei la plata unei amenzi și a unei despăgubiri civile, ca neîntemeiată.

În cauză au declarat apel debitoarea și terțul poprit.

Prin apelul declarat de debitoarea AAAS este criticată hotărârea primei instanțe în ceea ce privește respingerea excepției lipsei de interes a intimatei în promovarea cererii de validare, arătându-se că la data de 24.08.2012, terțul poprit a confirmat înființarea popririi asupra conturilor debitoarei, îndeplinindu-și astfel obligația legală de a consemna suma care a făcut obiectul popririi la dispoziția creditorului prin executorul judecătoresc.

Potrivit unei alte critici se susține că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de validare a popririi cu toate că nu rezultă refuzul nejustificat al terțului poprit în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor ce-i revin pentru efectuarea popririi, astfel că terțul a comunicat B__ indisponibilizarea sumei de bani datorată pe măsura creării de disponibil în conturile AAAS, fiind ignorate prev. art. 460 alin. 1 C.pr.civ.

Că intimatul nu deține un titlu executoriu valabil împotriva apelantei AAAS, câtă vreme sentința civilă nr. xxxxx a Tribunalului București nu a fost pronunțată în contradictoriu cu AAAS.

Mai arată recurenta faptul că, creanța deținută de intimata creditoare nu are caracter privilegiat și că mai există și alți creditori persoane fizice și juridice care au pornit executarea silită împotriva AAAS.

Prin cel de al treilea motiv de apel se arată că hotărârea instanței de fond încalcă prev. art. 452 alin. 2 lit. a C.pr.civ., întrucât toate veniturile realizate de AAAS sunt supuse unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora instituția nu are drept de dispoziție.

Prin apelul declarat de terțul poprit se susține că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind greșit interpretate prev. art. 460 alin. 2 C.pr.civ. întrucât terțul poprit nu a dat dovadă de rea credință, nefiind exprimat refuzul privind îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege referitor la efectuarea popririi conturilor debitoarei, astfel că se impunea respingerea cererii de validare a popririi.

Că până la validarea popririi, creditorii aveau la dispoziție mai multe modalități de punere în executare a unei hotărâri judecătorești respectiv urmărirea bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea debitorului pentru a-și recupera sumele de bani cuvenite.

Potrivit unei alte critici s-a arătat că prevederile imperative ale OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii au instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art. 452-461 C.pr.civ., ce reglementează executarea silită prin poprire, astfel că în raport de dispozițiile acestei ordonanțe, terțul popit, deși deține conturile debitoarei AAAS nu poate opera plăți din aceste conturi, fără o dispoziție expresă din partea ordonatorilor de credite în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate conform legii.

Prin decizia civilă nr.204/A/19.02.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ambele apeluri ca nefondate.

P_____ a decide astfel, Tribunalul a apreciat că prima instanță a respins în mod just excepția lipsei de interes a creditoarei în promovarea cererii de validare a popririi, sub acest aspect reținându-se în considerente că intimata creditoare deține o creanță în sumă de 107.584,49 RON conform titlului executoriu, ori terțul poprit care a confirmat înființarea popririi asupra conturilor debitoarei AAAS nu și-a îndeplinit obligația legală de a consemna la dispoziția executorului judecătoresc suma menționată în adresa de înființare a popririi, astfel că respectiva sumă să fie distribuită creditoarei, fiind ca atare evident interesul intimatei în formularea cererii de validare.

Prima instanță a avut în vedere la admiterea cererii de validare disp. art. 452 alin. 1 care stabilesc că „ sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de a o a treia persoană sau pe care aceasta i le datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente” precum și prev. art. 456 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora în termen de 15 zile de la comunicarea popirii, terțului poprit îi revine obligația de a consemna suma de bani datorată și să trimită dovada în acest sens către executorul judecătoresc”.

Instanța de fond a interpretat și aplicat în mod just în cauza de față prev. art. 460 C.pr.civ. verificând existența raporturilor juridice dintre creditor și debitor în conformitate cu situațiile stabilite prin titlul executoriu cât și existența raporturilor juridice dintre debitor și terțul poprit, rezultând astfel că în speță există un titlu executoriu reprezentat printr-o hotărâre judecătorească devenită irevocabilă, în temeiul căreia debitoarea AAAS ale cărei conturi sunt deschise la terțul poprit Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică București, datorează creditoarei sume de bani reprezentând despăgubiri , așa cum au fost menționate în adresa de înființare a popririi.

Faptul că poprirea asupra conturilor debitoarei a fost legal înființată este probat prin aceea că prin sentința civilă nr. 1272/2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București , hotărâre devenită irevocabilă a fost respinsă contestația la executare introdusă de contestatoarea AAAS împotriva adresei de înființare a popririi emisă de B__ în dosarul de executare nr. 1186/2010 fiind astfel tranșată cu putere de lucru judecat această chestiune.

În speță, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau conform art. 456 alin. 1 și art. 460 C.pr.civ. în sensul de a consemna sumele de bani specificate în adresa de înființare a popririi și de a trimite dovada către B__, limitându-se la specificarea faptului că va consemna suma pe măsura cererii de disponibil în conturile debitoarei AAAS, așa încât criticile formulate de apelanți pe acest aspect vor fi înlăturate ca nefondate.

Tribunalul a respins ca neîntemeiată alegația apelantei debitoare cum că, creanța intimatei creditoare nu este privilegiată așa încât s-ar justifica întârzierea plății sumelor datorate, sub acest aspect debitoarea neputând ignora faptul că avea obligația de a întreprinde măsurile necesare pentru a se asigura că în conturile sale există disponibil pentru plata creanțelor care rezultă din titlurile executorii, cu atât mai mult cu cât creanța intimatei datează din anul 2004 când a fost pronunțată hotărârea ce constituie titlu executoriu.

De altfel conform jurisprudenței Curții Europene debitoarea AAAS, în calitate de instituție publică avea obligația de a veghea la respectarea principiului legalității, astfel că refuzul de a aduce la îndeplinire dispozițiile cuprinse într-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă reprezintă o încălcare a prev. art. 6 și respectiv art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO care garantează dreptul fiecărei persoane la un proces echitabil.

În acest sens, Curtea Europeană a arătat că executarea unei sentințe sau decizii indiferent de instanța care a pronunțat-o trebuie considerată ca făcând parte integrantă „ din proces” în sensul art. 6 din CEDO, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, ori în prezenta cauză creditoarea beneficiază de o hotărâre irevocabilă pe care debitoarea și terțul poprit au refuzat să o execute.

Critica referitoare la nerespectarea în cauză a prev. OG nr. 22/2002 este neîntemeiată și a fost înlăturată, întrucât așa după cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, B__ a comunicat debitoarei AAAS la data de 17.01.2011 somația prin care i se cererea debitoarei să se conformeze dispozițiilor din titlul executoriu în sensul plății sumei datorate reprezentând despăgubiri, însă debitoarea nu s-a conformat obligației de plată în termenul stabilit de lege, motiv pentru care în mod just s-a procedat de către executor la continuarea executării silite conform dreptului comun, astfel că peste 6 luni a fost emisă adresa de înființare a popririi către terțul poprit, respectiv la data de 17.06.2011.

Date fiind considerentele expuse, întrucât criticile formulate de apelantă debitoare și apelantul terț poprit nu sunt întemeiate, tribunalul a dispus respingerea cererilor de apel, menținând hotărârea primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs debitoarea A__________ P_____ Administrarea Activelor Statului, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței primei instanțe.

În motivare, recurenta debitoare susține că:

Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art.460 alin.1 C.proc.civ., fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În fapt, intimata reclamantă a fost deținătoarea a 2680 unități de fond la un fond deschis de investiții administrat de SOV INVEST, solicitând împreună cu alte sute mii de investitori, despăgubiri din partea statului și obținând sentința civilă nr.xxxxx/17.12.2004 definitivă și executorie. La data de 17.06.2011, B__ B____ G1URGEA a emis adresa de înființare a popririi conturilor AAAS (fostă A___) deschise la Trezoreria Sector 1 București, cu prealabilă somație de plată comunicată la data de 17.01.2011, în dosarul executional nr.1186/2010. Este de notorietate publică faptul că AAAS (fostă A___), a efectuat plăți din oficiu în baza titlului executoriu, ulterior fiind indisponibilizate conturile de executori judecătorești, plățile efectuându-se de terțul poprit pe măsura creării de disponibil în cont. La împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, au fost supuse controlului instanțelor judecătorești actele executionale, în cauza pendinte contestațiile AAAS (fostă A.V__) la somație și la înființarea popririi fiind respinse.

Conform dispozițiilor art.460 alin.(1) C.pr.civ. rap la art.456 alin.(1) C.pr.civ., instanța de executare putea fi sesizată în vederea validării popririi, în interiorul termenului de 3 luni, calculat de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească, respectiv la expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea popririi.

Adresa de înființare a popririi a fost emisă de executor la 17.06.2011. Termenul de 15 zile de la comunicarea popririi, în interiorul căruia terțul poprit era ținut să își îndeplinească obligațiile arătate la art.456 C.pr.civ. s-a împlinit la data de 01 iulie 2011. De la această din urmă dată a început să curgă termenul de 3 luni statuat de art.460 alin.(1) C.pr.civ., în interiorul căruia, creditorul, debitorul, sau organul de executare pot cere instanței de executare validarea popririi, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile. Termenul de 3 luni, în interiorul căruia creditorul, debitorul sau organul de executare, erau în drept să ceară validarea popririi, s-a împlinit la data de 01 Octombrie 2011.

Neexercitarea dreptului de a cere validarea popririi în interiorul termenului de 3 luni atrage sancțiunea decăderii părții interesate din dreptul de a cere validarea popririi.

Cererea de validare a popririi comunicate la 17.06.2011, a fost formulată la data de 19.09.2012, la această dată fiind pierdut dreptul subiectiv neexercitat înăuntrul termenului stabilit de lege.

In sensul că, termenul de 3 luni prevăzut de art.460 alin.(1) C.pr.civ., în care creditorul poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix și absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii, s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.7/2013 privind judecarea recursului în interesul legii ce a format obiectul dosarului nr.4/2013.

S-a susținut, totodată, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art.456 alin.(1) lit.a) coroborat cu art.457, art.453 alin.(1) C.pr.civ. fiind incidente dispozițiile art.304 pct.8 C.pr.civ.

Conform dispozițiilor art.456 alin.(1) lit.a) C.pr.civ. coroborat cu art.457, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, terțul poprit e obligat să consemneze suma de bani sau să indisponibilizeze sumele existente și cele provenite din încasări viitoare în măsura necesară realizării creanței, și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi prevăzute la art.453 alin.(1).

La data de 13.08.2012 executorul judecătoresc a formulat o adresă de actualizare a debitului, la poprirea deja înființată încă din anul 2011.

Actul juridic dedus judecății instanței de executare, analizat și greșit interpretat de instanța de executare, nu este înființarea popririi, ci actualizarea debitului.

Textul legal reglementează obligațiile terțului poprit la (înființarea) efectuarea popririi, iar nu pentru fiecare act depus la o poprire deja înființată (efectuată) încă de la data de 17.06.2011.

In consecință, recurenta debitoare apreciază că prin hotărârea atacată a fost schimbată natura actului execuțional de actualizare periodică a debitului în act de comunicare a înființării popririi, nelegal concluzionându-se asupra validării popririi, pentru considerentul că terțul poprit nu și-ar fi îndeplinit obligații pe care legiuitorul nu le reglementează, respectiv pentru actualizarea debitului.

De asemenea apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art.453 alin.(1) teza finala C.pr.civ., art.373 alin.(2) fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.

Conform textelor legale sus arătate, poprirea se înființează de executorul judecătoresc, la sediul terțului poprit, iar instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea .

Terțul poprit cu sediul în București, ______________________,13 sector 2 (trezoreria sectorului 1), care a și apelat hotărârea fondului, nu mai datorează debitoarei sume de bani, întrucât conturile debitoarei, atât debit cât și încasări, se află la data prezentei la terțul poprit cu sediul în Splaiul Unirii nr.6-8, sector 4 București (ATCPMB).

După cum s-a arătat în cele ce preced, instanța fondului a validat nelegal o adresă de actualizare a debitului din 13.08.2012, interpretând-o ca înființare poprire, și nelegal a validat poprirea și cu un alt terț poprit, respectiv cu Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică cu sediul în sectorul 4, care nu avea vreo obligație pentru poprirea înființată la 17.06.2011, cum reține corect în partea finală a considerentelor și instanța de apel asupra datei înființării popririi.

Ca atare, judecătoria - instanță de executare a sectorului 4, s-a substituit competenței instanței de executare a sectorului 1, și a validat o poprire care a fost înființată de terțul poprit Trezoreria sector 1, cu nume schimbat dar care a rămas cu sediul în sectorul 2 - apelant în cauză, care nu mai datorează sume de bani debitorului.

In subsidiar, apare că hotărârea este dată de o instanță necompetentă teritorial să se pronunțe asupra înființării popririi din 17.06.2011, nefiind instanță de executare la acea dată.

Recurenta solicită înlăturarea ca neavenite a argumentelor celor două instanțe referitoare la neplata datoriei din anul 2004, întrucât, în practica instanțelor judecătorești s-a instituit aplicarea art.85¹ din OUG nr.51/1998 privind valorificarea activelor statului, care reglementează suspendarea executării hotărârilor judecătorești îndreptate împotriva AAAS (fostă A.V.A.S.) până la 30.06.2006, ulterior efectuându-se plăți din oficiu, așa cum arată și creditoarea reclamantă. Urmare indisponibilizării sumelor bănești din cont bancar de către executorii judecătorești, debitoarea nu este în drept să efectueze plăți din oficiu.

De asemenea, solicită înlăturarea ca neavenite și a argumentelor referitoare la jurisprudența CEDO, întrucât în cauza Burdov contra Rusiei (Cauza xxxxx/04, Hotărârea din 15 ianuarie 2009) Curtea de la Strassbourg a statuat că o anumita perioada de timp pentru punerea in executare a unei hotărâri defavorabile administrației publice poate fi acceptata in circumstanțele specifice ale unei cauze, cu condiția ca amânarea rezultata sa nu aducă atingere chiar substanței dreptului protejat de articolul 6 al Convenției - ceea ce nu este cazul, cu analizarea naturii creanței - în cazul nostru despăgubiri pentru investiții la un fond deschis de investiții, și cu analiza implementării unor remedii interne efective - în cazul de față prejudiciul rezultat din întârziere fiind acoperit prin actualizarea creanței. Prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, Curtea Constituțională arată că un termen de 3 ani "nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii", indicând faptul că prin Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 pronunțată în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri. Rațiunea legiuitorului la adoptarea actului normativ constă în delimitarea interesului public de interesul privat, și ocrotirea prioritară a interesului public, fără a lipsi de ocrotire interesul privat.

În consecință, sunt întrunite cerințele de convenționalitate și constituționalitate, respectarea legii fiind obligatorie în virtutea art.1 alin.(5) din Constituția României.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Prin notele scrise depuse la doar acesta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, totodată, că parțial motivele de recurs au fost invocate omiso medio.

Analizând legalitatea deciziei civile recurate prin prisma criticilor care a fost legal investită și a prevederilor legale incidente cauzei, Curtea reține următoarele:

Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Judecătoriei sector 4 București – 19.09.2012- prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în Codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În referire la apărarea intimatei în sensul formulării omisso medio a primei critici, Curtea reține că în fapt pe această cale se invocă un motiv de ordine publică, ca efect al interpretării obligatorii a prevederilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă date de Decizia nr.7/2013 privind judecarea recursului în interesul legii ce a format obiectul dosarului nr.4/2013.

Curtea are în vedere în acest sens că norma de drept procesual invocată are drept scop eficientizarea și accelerarea procedurii execuționale, vizând buna înfăptuire a justiției, în raport de caracterul special al procedurii validării popririi, care în actuala reglementare este o procedură de excepție, așadar este o normă de ordine publică. În aceste condiții, Curtea constată că recurenta are posibilitatea de a valorifica pe calea recursului decăderea, în condițiile art. 162 din Codul de procedură civilă.

În aceste conditii, Curtea apreciază critica ca nefondată. Astfel, ceea ce se susține de către recurentă este decăderea intimatei din dreptul de a putea solicita validarea popririi, aceasta opinând că termenul de 3 luni, prevăzut de art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă a început să curgă la data de 01 iulie 2011, prin raportare la data comunicării către terțul poprit a adresei emise la data de 17.06.2011, de B__ B____ G______, de înființare a popririi.

Or, nu se poate face abstracție de împrejurarea că în cauză, ulterior emiterii acestei adrese,respectiv la data de 13.08.2012, executorul judecătoresc a emis o nouă adresă prin care s-a dispus indisponibilizarea sumei totale de 107.584,49 lei, pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc. Curtea constată, totodată, că instanța de fond a calificat această ultimă adresă ca reprezentând o nouă adresă de înființare a popririi.

Deși în recurs se susține că acest act de executare a fost analizat și greșit interpretat de instanța de executare, în sensul că el ar reprezenta doar o actualizare a debitului, Curtea, verificând cererea de apel, reține că o atare critică nu a fost formulată pe calea apelului, cale de atac de care recurenta a uzat.

Așadar, recurenta invocă în recursul de față, în cadrul celei de-a doua critici, aspecte care nu au format obiect de analiză în apel, cu toate că puteau fi invocate pe calea apelului datorită soluției de admitere a cererii de chemare în judecată de către prima instanță de fond, acesta fiind considerentul pentru care, din oficiu, la termenul de judecată din data de 11.09.2014, Curtea a invocat inadmisibilitatea acestei critici.

Este unanim acceptat că principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, dacă partea care a declarat apel nu formulează o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, aceasta nu mai are deschisă calea de atac a recursului, întrucât controlul de legalitate s-ar realiza „omisso medio”, adică s-ar verifica aspecte de legalitate cu care instanța, care a pronunțat hotărârea supusă controlului de legalitate, nu a fost investită, ceea ce nu este admisibil.

Astfel, exercitarea căilor de atac are ca efect declanșarea mecanismelor vizând controlul judiciar, îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art.129 din legea fundamentată.

Cum, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art.304 din vechiul Cod de procedură civilă (în vigoare la data inițierii demersului judiciar de față) recursul nu poate fi exercitat decât pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat (tantum devolutum, quantum appellatum), în recurs putând fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel.

Doctrina, cât și practica judiciară, au statuat că numai astfel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, întrucât în ipoteza contrară s-ar ajunge la situația ca anumite apărări și susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu soluționarea căii extraordinare de atac a recursului.

Pe de altă parte, aceste ultime susțineri ale recurentului nu pot fi invocate pentru prima dată în recurs, întrucât nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă pe care se întemeiază critica recurentei, nu constituie motiv de ordine publică.

În consecință, aceste ultime critici nu pot fi primite, atâta timp cât au fost formulate omisso medio de către recurentă, adică atâta timp cât acestea nu au fost deduse judecății pe calea apelului.

În considerarea celor anterior reliefate, câtă vreme, calificarea dată adresei emise la data de 13.08.2012, scapă cenzurii instanței de recurs, nu se poate retine o aplicare sau o interpretare eronată în cauza a prevederii înscrise în art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nefăcându-se dovada că de la data comunicării acestui act de executare terțului poprit și până la data formulării cererii de validare a popririi au trecut mai mult de 3 luni.

În același timp, deși în cauză se susține încălcarea art.456 alin.1 lit. a coroborat cu art.457 și art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că nicio atare critică care poate fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, nu este fondată.

Astfel, normele invocate de recurentă reglementează obligațiile terțului poprit la (înființarea) efectuarea popririi, or, în cauză, recurenta se prevalează de aceste norme nu pentru a invoca o greșită validare a popririi ca efect al îndeplinirii de către terțul poprit a obligațiilor care îi reveneau în raport de aceste norme ci, o greșită calificare a unui act de executare - adresa din 13.08.2012.

Pe de altă parte, din interpretarea normelor invocate de recurentă, Curtea reține că cerințele procedurale impuse de legiuitor pentru validarea popririi se referă la existența unei creanțe a debitorului creditorului urmăritor față de terțul poprit, precum și refuzul terțului poprit de a-și îndeplini obligațiile legate de indisponibilizarea sau consemnarea sumelor la dispoziția creditorului.

Din economia acestor dispoziții procesuale, reiese că acțiunea având ca obiect validarea de poprire trebuie introdusă la instanța de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să plătească sau să consemneze suma respectivă la dispoziția creditorului. În ceea ce privește suma care formează obiectul obligațiilor terțului poprit, aceasta trebuie să îndeplinească cerințele unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Or, pornind de la situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanțele de fond, Curtea constată că sunt întrunite cumulativ toate condițiile validării de poprire, terțul poprit fiind debitor al debitorului principal și refuzând să-și îndeplinească obligația de a consemna sumele de bani specificate în adresa de înființare a popririi, comunicată de executor și de a trimite dovada către acesta.

Câtă vreme nu se contestă existența obligației terțului poprit de a plăti suma de bani debitorului, iar refuzul acestuia de a indisponibiliza sumele respective apare ca nejustificat, în condițiile în care, prin sentința civilă nr. xxxxx/05.09.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București (hotărâre prin care s-a respins irevocabil contestația la executare formulată de aceeași debitoare), s-a tranșat cu putere de lucru judecat faptul că O.G. nr. 22/2001, nu împiedica executarea silită declanșată în cauză iar prin sentința civilă nr. 1272/14.02.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, s-a concluzionat că înființarea popririi a fost realizată în deplină concordanță cu legea, Curtea apreciază că în acest context, având în vedere și considerentele anterior expuse în analiza celei de-a doua critici a recurentei, nu poate fi primită ca fondată o atare susținere.

Tot astfel, critica vizând încălcarea art.453 alin.(1) teza finala C.pr.civ. coroborat cu art.373 alin.(2) C.pr.civ., nu poate fi primită.

Astfel, aceste norme reglementează competența executorului judecătoresc, respectiv stabilesc instanța de executare.

În cauză, recurenta susține că terțul poprit cu sediul în București, _______________________,13 sector 2 (trezoreria sectorului 1), nu mai datorează debitoarei sume de bani, întrucât conturile debitoarei, se află în prezent la terțul poprit cu sediul în Splaiul Unirii nr.6-8, sector 4 București (ATCPMB). Numai că, așa cum rezultă fără echivoc din cuprinsul adreselor de poprire anterior evocate, înființarea popririi a fost comunicată terțului poprit Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică din București, cu sediul în Splaiul Unirii nr.6-8, sector 4 București, acesta fiind parte în prezentul litigiu, iar nu Trezoreriei Sector 1 București, susținerea din recurs fiind, pe cale de consecință, vădit nefondată.

Tot astfel, nu poate fi primită susținerea în sensul că prima instanță, s-ar fi substituit competenței instanței de executare a sectorului 1 și, deși necompetentă, a validat o poprire care a fost înființată la terțul poprit Trezoreria sector 1.

Astfel, potrivit art. 373 din Codul de procedură civilă, instanța competentă să valideze poprirea este cea de la domiciliul sau sediul debitorului sau a terțului poprit. Or, în cauză, cererea de validare a popririi a fost îndreptată împotriva unui terț poprit care are sediul în sectorul 4 al municipiului București.

În același timp sunt nefondate susținerile din recurs referitoare la caracterul neavenit al argumentelor instanțelor de fond referitoare la neplata datoriei din anul 2004.

Sub acest aspect, din analiza actelor dosarului, Curtea reține că în referire la această chestiune, s-a formulat contestație la executare în privința titlului executoriu care stabilește sumele de bani pentru executarea cărora s-a solicitat de către reclamantă validarea popririi, contestația fiind soluționată prin sentința civilă nr.xxxxx/05.09.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr 1972R/19.07.2012 a Tribunalului București.

Din lecturarea considerentelor acestor hotărâri judecătorești, Curtea constată că s-a examinat chestiunea relativă la declanșarea executării silite pentru întreaga sumă datorată, potrivit titlului executoriu, inclusiv problematica plății eșalonate a sumei de bani, introdusă de OG nr. 22/2002, reținându-se că debitoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri, respectiv că acesta este obligată ca în termen de 6 luni, să facă demersuri pentru a executa obligația stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, în condițiile în care titlul executoriu a fost emis în data de 17.12.2004 și a rămas irevocabil la data de 21.03.2007, iar cererea de executare silită a fost formulata la data de 17.11.2010, interval de timp în care contestatoarea avea posibilitatea să-și execute obligația de bună voie.

În aceste condiții, debitoarea a cărei contestație la executare a fost respinsă nu mai poate repune în discuție dreptul creditoarei la executarea neeșalonată a sumelor de bani recunoscute prin titlul executoriu anterior menționat, datorită aspectului negativ al puterii lucrului judecat, în condițiile în care s-a stabilit legalitatea măsurii înființării popririi în cauză din perspectiva dispozițiilor legale prin care s-a eșalonat plata sumelor prevăzute prin astfel de hotărâri judecătorești.

Este de asemenea nefondată și susținerea vizând înlăturarea ca neavenite a argumentelor instanței de apel referitoare la jurisprudența CEDO.

Astfel, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituie: „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” iar potrivit art. 11 alin. 2 din Constituție: „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Curtea are în vedere, în același sens, faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii nr. 29/2011, cu referire la efectele deciziilor Curții Constituționale asupra controlului de convenționalitate realizat ulterior de instanțe, a stabilit că „deciziile și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii în ceea ce privește constatările conformității sau neconformității atât cu Constituția, cât și cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Însă, dacă instanța de contencios constituțional a constatat convenționalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una în abstracto (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituțională), iar aceasta nu împiedică instanțele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu circumstanțele fiecărei spete, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului."

Această soluție a fost reiterată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. l din 16 ianuarie 2012 într-un recurs în interesul legii referitor tocmai la interpretările divergente ale OUG nr. 71/2009.

Se confirmă astfel că instanțele de drept comun sunt competente să analizeze compatibilitatea în concreto cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului a OUG nr. 71/2009, chiar dacă anterior Curtea Constituțională a constatat conformitatea actului normativ cu dispozițiile Constituției.

Așa fiind, Curtea reține, contrar susținerilor din recurs, că verificarea concordanței actelor normative emise de statul român privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii cu normele convenționale, nu era împiedicată în cauză de decizia Curții Constituționale nr. 188/2010 și celelalte decizii similare pronunțate în această materie de instanța de contencios constituțional, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, subliniind obligația statului de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil și de a crea un remediu efectiv.

Pe de altă parte, deși recurenta apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile de convenționalitate și constituționalitate, Curtea retine că așa cum s-a arătat și anterior, în cauza de față, titlul executoriu datează din 2007, cererea de executare silită fiind formulata în cursul anului 2010.

Tot astfel, recurenta nu a invocat în recurs și mai ales nu a produs niciun fel de dovezi din care să rezulte că drepturile intimatei – creditoare au fost executate chiar și în parte, nici anterior declanșării executării silite și nici în intervalul cuprins între data încuviințării executării silite, inclusiv pe parcursul desfășurării procedurii, în fazele procesuale anterioare, fiind invocată exclusiv dispoziția privind suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită.

Or, sub acest aspect, potrivit situației de fapt stabilite în apel, necontestate în prezenta cale de atac și pe care se grefează controlul de nelegalitate al Curții, rezultă că debitul stabilit prin titlul executoriu, de xxxxxx,49 lei, nu a fost achitat de bună voie, de debitor, iar terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau pentru efectuarea popririi.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere că în cadrul Deciziei pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la Cererea nr. 57.265/08 introdusă de D______ D_____ D______ și alții împotriva României, Curtea europeană a statuat că:
executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 și că: „neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanță, consacrat la art. 6 & 1 din Convenție (cauzele Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, pct. 40 și Bourdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00, pct. 34)”. În plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Bourdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00).

În cadrul deciziei anterior menționate, Curtea europeană a arătat că: „o autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească. Deși este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat prin art. 6 & 1 din Convenție (cauzele Hornsby împotriva Greciei, pct. 40; Jasiuniene împotriva Lituaniei, nr. 41.510/98, pct. 27, Qufaj Co. Sh.p.k. împotriva Albaniei, nr. 54.268/00, pct. 38 precum și Beshiri și alții împotriva Albaniei, nr. 7.352/03, pct. 60)”.

Astfel, pentru a se pronunța asupra respectării cerinței executării într-un termen rezonabil, Curtea europeană a luat în considerare complexitatea procedurii, comportamentul părților, precum și obiectul hotărârii de executat (Railian împotriva Rusiei, nr. 22.000/03, pct. 31) iar pentru a răspunde la întrebarea dacă art. 6 a fost respectat, s-a raportat la comportamentul tuturor autorităților naționale implicate, inclusiv la cel al legiuitorului național (cauza Young, James și Webster împotriva Regatului Unit, 13 august 1981, pct. 48 - 49, _______ nr. 44).

Chemată să se pronunțe asupra respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea europeană a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului.

În cauza anterior citată, Curtea europeană a observat că Guvernului pârât nu i se impută faptul că a refuzat executarea unor hotărâri judecătorești care le recunoșteau reclamanților anumite drepturi patrimoniale, ci că reclamanții se plâng în principal de eșalonarea, stabilită pe cale legislativă, a executării creanțelor la care au dreptul în urma unor hotărâri judecătorești.

Verificând dacă eșalonarea, așa cum a fost aplicată reclamanților, este compatibilă cu Convenția, Curtea europeană a constatat că în 2009 România a început să se confrunte cu o gravă criză economică și financiară. În perioada 2008 - 2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspenda de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publici prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale, respectiv O.U.G. nr. 71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011, apreciind că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică (cauzele M______ și S_____ împotriva României nr. 44.232/11 și 44.605/11, 6 decembrie 2011, Sulcs împotriva Lituaniei nr. 42.923/10, pct. 24, 6 decembrie 2011, precum și Panfile împotriva României, nr. 13.902/11, pct. 21, 20 martie 2012).

Așadar, în opinia instanței europene, adoptarea unei măsuri de eșalonare a plătii unor drepturi de natura celor deținute de creditoare în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. xxxxx/17.12.2004 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Comercială, reprezintă o măsură necesară pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice și urmărește un scop de utilitate publică.

Contrar însă susținerilor recurentei, care în cuprinsul recursului face referire doar la scopul adoptării acestor măsuri legislative, o astfel de constatare nu este însă și suficientă pentru a se putea concluzia în sensul respectării prevederilor Convenției.

Astfel, în chiar decizia menționată, Curtea europeană a apreciat că este necesar a se stabili dacă măsurile respective erau proporționale cu scopul urmărit - restabilirea echilibrului bugetar, evitând totodată înrăutățirea situației sociale și dacă tratamentul aplicat reclamanților a făcut posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc.

Curtea europeană a constatat în cauza menționată că „reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate în perioada februarie - aprilie 2008 și că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești sus-menționate, reținând că în conformitate cu legislația în vigoare, reclamanții au primit mai mult de o treime din suma totală acordată de instanțe”.

Ținând seama de faptul că o parte importantă din sumele datorate reclamanților le-a fost deja plătită, Curtea europeană a considerat că nu a fost afectată însăși substanța dreptului reclamanților și că, având în vedere toate elementele de mai sus și contextul special al prezentei cauze, plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.

Așa fiind, în raport de aceste statuări obligatorii ale instanței europene, aprecierea proporționalității masurilor adoptate de stat, trebuie analizată în raport de conduita concretă a autorităților, în fiecare cauză.

Or, situația analizată și apreciată ca fiind proporțională scopului urmărit de Curtea europeană în cadrul deciziei sus amintite, este vădit distinctă de cea existentă în cauza de față.

Câtă vreme, în speță, nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit o executare chiar parțială a debitului stabilit în titlul executoriu, în condițiile în care acesta a fost emis încă din anul 2007, în mod corect au apreciat instanțele de fond asupra incompatibilității prevederilor înscrise în OG nr. 22/2001 cu prevederile art. 6 și art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

P_____ toate aceste considerente, găsind nefondate criticile recurentei, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

P_____ ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta debitoare A__________ P_____ ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva deciziei civile nr.2047A/19.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata creditoare P___ P.O______ și intimatul terț poprit DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – DIRECȚIA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ BUCUREȘTI.

Irevocabilă.