Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentinta civilă nr. 6612
Ședința publică de la 24.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R_____ C____
GREFIER: R_____ C_________
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul _______________________, pe debitorul ________________ și terțul poprit ______________, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns tertul poprit prin avocat T_________ V_____ care depune împuternicire avocatială la dosar, lipsind celelate părti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Având cuvântul, apărătorul tertului poprit arată că se opune încuviințarii probelor solicitate avand in vedere că prin prezenta cerere se încearcă să se obțină o hotărâre prin care să se stabilească existenta relatiilor comerciale ori, aceasta este o procedură specială.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei solicitată de către părți, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei. Totodată, instanta respinge ca inutile probele cu anexarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX, proba testimonială, proba cu interogatoriul si proba cu expertiza contabilă avand in vedere ca aceasta este o procedura specială in materia executarii silite, iar instanta se comporta ca instanta de executare, si nu ca instanță de fond; prin urmare, relatiile dintre părti trebuie sa fie clarificate anterior initierii acestei proceduri. In ce priveste proba cu interogatoriu, instanța o va respinge avand in vedere ca debitorul si tertul poprit si-au exprimat pozitia prin inscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Avand cuvântul, apărătorul tertului poprit arată că nu sunt indeplinite conditiile validarii de poprire având in vedere că nu exista o încheiere de inființare a popririi care să fie comunicată debitorului si mai mult decât atât, proprirea de dispune de executorul judecatoresc si nu de către o societate comercială. De asemenea, acesta arată că Judecatoria sectorului 5 a pronuntat o incheiere de incuviintare a executarii silite impotriva debitorului iar potrivit art. 782 C.p.c., poprirea se inființează prin încheiere. Prin urmare, nu a fost înființată porprirea si nu există o incheiere in acest sens.
Instanta retine cauza spre solutionare.
După rămânerea in pronuntare se prezintă reprezentantul creditoarei, consilier juridic M______ J____ care depune delegatie la dosarul cauzei.
Avand cuvantul, acesta solicita repunerea pe rol a cauzei pentru a putea pregati apărarea. De asemenea, solicită încuviintarea probatoriului solicitat având in vedere ca este de recuperat o datorie iar executorul judecatoresc a fomulat o poprire ce nu a fost contestată.
Instanta respinge cererea de repunere pe rol ca neintemeiată si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, creditoarea prin consilier juridic, solicită admiterea cererii, validarea popririi si obligarea tertului poprit la plata datorată, cu cheltuieli de judecată reprezentand taxa de timbru.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.04.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, creditorul _______________________ a formulat cerere de validare a popririi in contradictoriu cu debitorul ________________ și terțul poprit ______________, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea tertului poprit la plata sumei xxxxx,10 lei precum si la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că in dosarul de executare nr. 10/16.01.2014 al B__ B___ C_______ a solicitat executare silita a debitorului in baza titltului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin RZBR 3 AE xxxxxxx in sumă de xxxxx,60 lei, emis la 25 august 2013. Biletul la ordin a fost emis de ________________ a fpost refuzat la plata de catre bancă.
Creditoarea a mai arătat că prin incheierea din 24.01.2014 Judecatoria Sectorului 5, instanța de executare, a admis cererea de incuviințare a executarii silite si apoi a solicitat poprirea creantelor pe care aceasta le de la debitorii săi, intre care a identificat o creanță cel putin egală cu a sa pe care debiotoarea o are de recuperat de la tertul poprit ca urmare a livrarii mărfurilor cumpărate și neachitate de la creditoare.
Astfel, debitoarea a contractat de la creditoare input-uri pentru infiintarea și intretinerea de culturi agricole pe care le-a livrat tertului poprit ______________ pentru infiintarea culturilor din anul agricol 2013 și a căror livrare nu a mai achitat-o.
S-a mentionat că furnizarea acestor mărfuri de catre debitor către tertul poprit rezultă din declaratii de martori și din datele rezultate de la institutiile publice.
Mai mult decat atât, în data de 19 martie 2015, conform stampilei poștale, tertul poprit a primit adresa de înființare a popririi emisa de executorul judecatoresc învestit cu cererea creditoarei de executare silită a debitorului-intimat și nu a contestat suma datorată. Deși avea obligatia să se conformeze în termen de 5 zile celor dispuse de executorul judecatoresc, intimatul-tertul poprit nu s-a conformat dispozitiilor legale si nu a transmis nici un răspuns.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 786 alin. 1 pct. 1 C.p.c., art. 789 alin. 1 C.p.c.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri în copie.
Prin Serviciul Registratură, s-a depus întâmpinare la data de 11.05.2015, de către tertul poprit ______________ prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi.
Prin întâmpinare se arată că prin adresa nr. 10/16.01.2014 nu s-a înființat poprirea impotriva ______________. Astfel, acesta arată că poprirea se dispune de către executorul judecatoresc si nu de catre o societate comercială. În al doilea rând, chiar daca înființarea popririi ar fi putu fi făcută de ______________, acesta nu putea sa poprească o sumă pe care nu o datora către ________________ nici in prezent si nici pentru viitor.
Mai mult decât atât, s-a mai arătat că tertul poprit nu datorează nici o suma de bani către debitor in lipsa unor documente legale din care să rezulte existenta acesteia
Astfel, tertul poprit apreciază că nu există temei legal pentru înființarea popririi și nici pentru validarea unei popriri.
In ce priveste probele solicitate de creditoare, s-a apreciat că acestea sunt inadmisibile.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 200 si urm. C.p.c
Prin Serviciul Registratură s-a depus intâmpinare de către debitoarea ________________ prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi motivata de faptul ca tertul poprit nu-i datorează nici o sumă de bani. De asemenea, debitoarea a invocat si lipsa calitatii procesuale pasive motivata de faptul că prin sentinta civilă nr. 4930/15.07.2015 a Judecatoriei Sectorului 5 pronuntata in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX avand ca obiect tot validare poprire, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a ________________.
Creditoarea a depus răspuns la intampinare la data de 15.06.2015 prin care a raspuns punctual aspectelor invocate prin întampinarile formulate de debitoar si tertul poprit.
Potrivit dispozitiilor instantei, a fost atasat in fotocopie dosarul de executare nr. XXXXXXXXXXXXX.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Creditoarea a formulat cerere de executare silita, inregistrata pe rolul B__ B___ C_______, in baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin RZBR 3 AE xxxxxxx in suma de xxxxx,60 lei, emis la 25.08.2013.
In cadrul acestui dosar de executare a fost infiintata poprirea la tertul poprit ______________. Ca raspuns la aceasta adresa, tertul poprit a mentionat ca nu sunt datorate sume de bani intre debitoare si tertul poprit.
Potrivit art. 787 C__, „în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani, daca creanta poprita este exigibila (..) Daca sunt infiintate mai multe popriri, tertul poprit va proceda potrivit alin.1, comunicand dupa caz executorului ori creditorilor aratati la pct.1 si 2 din acelasi alineat numele si adresa celorlalti creditori, precum si sumele poprite de fiecare in parte”.
Instanța constată ca nu sunt indeplinite cumulativ condițiile stabilite de textele de lege enunțate, avand in vedere faptul ca pentru a fi validata poprirea in faza executarii silite relatiile comerciale dintre tertul poprit si debitor trebuie sa preexiste si sa fie dovedite de catre creditoare. Prin urmare, procedura validarii popririi este una specifica fazei de executare silita, in care nu se discuta raporturi juridice de fond intre parti, astfel incat creantele si debitele existente intre tertul poprit si debitor trebuie sa aiba caracter cert, lichid si exigibil anterior infiintarii popririi. Asa fiind, constatand ca in speta creditoarea nu a dovedit existenta acestor relatii comerciale intre debitoare si tertul poprit, anterioare infiintarii popririi, desi sarcina probei ii incumba, instanta apreciaza ca nu sunt incidente disp.art.786 rap.la art.781 C__.
F___ de neindeplinirea cerintelor solicitate pentru validarea popririi, instanta va respinge cererea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea _______________________, CUI xxxxxxx, cu sediul in Focsani, ____________________ în contradictoriu cu debitoarea ________________, CUI R_________, cu sediul in com.Chiselet, ___________________________ și terțul poprit ______________, C__ xxxxxxx, cu sediul in com. __________________________, jud. Călărași ca neintemeiata.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti
Pronunțată în ședința publică azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,