DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal nr.3727
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G______
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă Nr.1390/C__
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ Z___ U____
Judecător F_________ R_____
Judecător I__ N_____
Grefier V______ S____
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ privind pe recurent S.C. R_____ P____ SRL și pe intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ G______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, recurs împotriva sentinței civile nr.5775/21.06.2013 pronunțată de Judecătoria G______.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, că este declarat în termen, motivat, comunicat intimatei care a depus la dosar întâmpinare și care a fost comunicată recurentei, după care:
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr.5775 din 21 iunie 2013 Judecătoria G______ a respins plângerea contravențională formulată de petentul S.C. R_____ P____ SRL, în contradictoriu cu intimata I____________ T_________ de Muncă G______, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx din data de 15.11.2012, încheiat de către un agent constatator angajat al Inspectoratului T_________ de Muncă G______, contestatoarea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei, agentul constatator reținând în sarcina sa încălcarea dispozițiilor art. 260, alin. 1, lit. e din Legea nr. 53/2003 republicata, art. 2, alin. 1, lit. c din Legea nr. 108/1999, art. 5, alin. 2, lit. a din OG nr. 2/2001.
Analizând cu prioritate legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr.2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea absolută a acestuia, întrucât conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.
a arătat că n judiciar și 300 lei onorariu de avocat ul de mers al autoturismului, Sub aspectul temeiniciei instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere considerentele de fapt si de drept expuse, instanța a reținut că contestatorul, avea obligația, conform legii, de a respecta dispozițiile legale aplicabile în materie.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în termen legal, S.C. R_____ P____ S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod Procedura Civila, casarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea plângerii contravenționale, astfel cum a fost formulată, întrucât, instanța de judecată, în speță, Judecătoria G______, nu a ținut cont nici de depoziția martorului audiat în cauză, martor care a arătat situația de fapt, respectiv că nu avea calitatea de angajat, ci fiind specialist IT având contract de colaborare cu recurenta din prezenta cauza și ocazional oferea servicii de mentenanță recurentei.
Raționamentul pentru care recurenta a încheiat actul juridic intitulat Contract de colaborare a fost acela de a putea justifica plata din veniturile societății a sumelor de bani solicitate cu ocazia mentenanței acordate.
Pe de alta parte, susținerea intimatei din prezenta cauză cum că, procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx/15.11.2012, prin care a fost sancționată pentru presupusa încălcare a dispozițiilor art.260 alin. l lit. e, Legea nr.53/2003 republicată și art.2 alin. l lit. c din Legea nr.108/1999, art.5 alin.2 lit. a din O.G. nr.2/2001 este o simplă supoziție ce nu își găsește suportul real în condițiile în care din probatoriul administrat în cauză la instanța de fond, atât din cadrul probei cu înscrisuri, cât și din proba testimonială a rezultat faptul că, numitul T____ I__ nu a fost și nu este nici în prezent angajat al acestei societăți, ci in baza actului juridic intitulat Contract de colaborare fiind specialist IT avea un contract de colaborare cu recurenta din prezenta cauză și ocazional oferea servicii de mentenanță.
De asemenea instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală care a fost dată cu aplicarea greșita a legii, întrucât practica C.E.D.O. invocată de către instanța de fond, în speță, de către Judecătoria G______ sub aspectul temeiniciei procesului-verbal contestat nu își are aplicabilitatea în cauză întrucât, instanța de fond, trebuia să se raporteze la spete C.E.D.O. cu privire la situații similare, ori, în cauză, spețele înșiruite de către instanța de fond nu poate conduce decât la ideea că soluția nu numai că este una dintr-o situație similară, ci conduce la ideea că, instanța de fond, a pronunțat sentința recurată copiind anumite pasaje în extenso cauzei, iar nu pro causa, și astfel ne conduce la ideea că, instanța nu a motivat în vreun fel soluția adoptata, ceea ce potrivit jurisprudenței naționale, cât și a jurisprudenței C.E.D.O., echivalând cu nulitatea absoluta a soluției pronunțate.
Un alt motive pentru care solicită admiterea recursului este acela că instanța de fond, în speța, Judecătoria G______ s-a pronunțat asupra unui temei de drept pe care recurentă nu l-a inserat în acțiunea introductivă, temei de drept care se referă la circulația pe drumurile publice, în speță, dispozițiile O.U.G.195/2002.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod Procedura Civila, casarea în tot sentința civilă recurată și pe fond, admiterea plângerii contravențională, astfel cum a fost formulată pentru motivele mai sus învederate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299, art.304 pct.6, art.304 pct.9 și art.312 Cod Procedură Civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul I____________ T_________ de Muncă G______, solicită respingerea recursului, consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică în condițiile în care au administrat probe(înscrisuri și proba testimonială cu martorul T____ I__) prin care au făcut dovada că cele consemnate în procesul verbal de contravenție sunt întemeiate și corespund realității, aspecte pe care instanța de fond le-a apreciat întemeiate întrucât s-a probat calitatea celor consemnate în procesul verbal de constatare a contravențiilor.
Solicită respingerea recursului, să se constatate că susținerile recurentei sunt fără relevanță, în sensul că se motivează că „instanța de fond a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii "respectiv că instanța de fond nu a ținut cont de apărările făcute de către recurenta contestatoare și nu a motivat în nici un fel soluția adoptată. în sensul că această persoană depistată de către inspectorii de muncă cu ocazia controlului inopinat din 29.10.2012 fără forme legale de angajare nu lucra ci doar venea oferea ocazional servicii de mentenanță fiind specialist IT, cu care recurenta susține că avea contract de colaborare încheiat.
Precizează că instanța de fond în mod corect pe baza probelor administrate de intimată, respectiv înscrisurilor existente la dosar la filele 32-36 coroborate cu însăși depoziția martorului T____ I__ propus de intimatul ITM G______ și audiat la termenul din 18.06.2013 a reținut că recurenta-contestatoare se face vinovată de fapta săvârșită respectiv de primirea la muncă a numitului T____ I__ fără forme legale de angajare.
Menționează că, sarcina probei îi revenea recurentei-contestatoare, care nu a reușit să facă această dovadă, aceasta nu s-a prezentat la nici un termen de judecată în fața instanței deși a fost citată în acest sens și nici nu a administrat nici o probă care răstoarne prezumția de temeinicie și legalități a procesului verbal contestat.
Susținerile recurentei în sensul că numitul T____ I__ nu avea calitatea de angajat, sunt contrazise de depozițiile acestui martor care a declarat în fața instanței că el avea contract de muncă pe care îl semnase la data de 01.03.2012 ca operator calculator, iar la momentul controlului exista încheiat un contract individual de muncă între acesta și recurentă. De asemenea martorul a mai susținut că el avea încheiat un contract individual de muncă și nu contract de colaborare, aspecte care nu au putut fi dovedite de recurenta-contestatoare întrucât nu exista nici un contract de muncă încheiat cu numitul T____ I__ la data controlului inopinat 29.10.2012.
Aceste apărări ale recurentei nu pot fi reținute de către onorata instanță de recurs întrucât această motivare nu este altceva decât o practică folosită de către recurenta contestatoare pentru a se exonera de răspunderea contravențională, respectiv în încercarea de a evita răspunderea pentru această faptă. Numitul T____ I__-persoana depistată la lucru fără contract de muncă la data de 29.10.2012 știa foarte bine în momentul controlului efectuat de către inspectorii de muncă și al intervievării sale de către aceștia ce statut are în cadrul acestei societăți( fila 32 fișa de identificare).
Recurenta nu a putut face dovada contrară celor reținute în sarcina sa, drept pentru care situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal este conform realității. Referitor la susținerea recurentei în sensul că exista la momentul controlului un contract de colaborare încheiat cu numitul T____ I__, nu poate fi reținută întrucât contractul de colaborare pe care l-a depus la dosarul cauzei la fila 35 era încetat la data de 29.10.2012, acesta fiind încheiat doar pe o perioadă determinată de 6 luni de zile cu începere de la data semnării 01.03.2013.Deasemenea conform extraselor din REVISAL existente la filele 33 și 34 din dosar au făcut dovada că numitul T____ I__ nu figura înregistrat cu contract individual de muncă, deși conform declarației sale din fața instanței acesta știa că are un contract de muncă și nu de colaborare
Existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat și că încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură și cunoașterea și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forță de muncă salariată. Astfel prevederile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 coroborat cu prevederile textului legal în baza căruia a fost sancționată petenta, respectiv art. 260, alin.1, lit. e din Legea nr. 53/2003-republicată, prevede drept faptă contravențională conduita de a primi la muncă persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1).
De asemenea instanța de fond a apreciat corect că, probatoriul administrat în dosar de către intimată coroborat cu depoziția martorului audiat, fac dovada celor constatate prin procesul verbal de contravenție, instanța apreciind că fapta contravențională reținută în sarcina petentei a fost constatată personal de către organul constatator, iar acesta beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, făcând dovada asupra stării de fapt reținute, până la proba contrarie.
În drept, au fost invocate prevederile art.16 alin.1, art.260 alin.1 lit. e din Legea 53/2003, art.115 și următoarele din C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate precum și în raport de motivele care se pot invoca și din oficiu, conform art.306 alin.2 C.proc.civ. tribunalul constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Mai mult decât atât, tribunalul consideră că nici nu este obligatorie încadrarea motivelor expuse în vreunul dintre cazurile prevăzute de legiuitor la art.304 C.proc.civ., din moment ce este vorba despre un recurs exercitat împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă căii de atac a apelului, astfel că potrivit art.304/1 C.proc.civ., recursul nu este limitat la motivele prev. de art.304 C.proc.civ.
Reține tribunalul că la data de 15.11.2012 un agent constatator din cadrul ITM G______ a întocmit procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx, prin care a sancționat contestatoarea S.C. R_____ P____ SRL pentru încălcarea dispozițiilor art.260 alin.1 lit. e din Codul muncii, art.2 alin.1 lit. c din Legea nr.108/1999, art.5 alin.2 lit. a din OG nr.2/2001.
Examinând sentința recurată, tribunalul constată că aceasta este sumar motivată, aspect de natură a face imposibil exercitarea controlului judiciar, hotărârea necuprinzând în mod clar motivele pe care se sprijină.
Ori, potrivit art.261 pct.5 C.proc.civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprinsă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel, prima instanță s-a rezumat a preciza că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de veridicitate, însă a ignorat a se pronunța asupra tuturor apărărilor formulate de contestatoare, respectiv nu a analizat probatoriul administrat și nu a stabilit o situație de fapt care să confirme sau să infirme cele menționate în cuprinsul actului contestat.
Imposibilitatea exercitării controlului judiciar dedusă practic din neanalizarea fondului pricinii de către prima instanță, impune soluția de casare cu trimitere spre rejudecare.
La rejudecarea pricinii, prima instanță va avea în vedere toate aspectele invocate de către contestatoare atât prin plângerea inițială cât și prin motivele de recurs, urmând a încuviința probele pe care le consideră pertinente, concludente și utile soluționării pricinii, după suverana sa apreciere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.312 C.proc.civ. admite recursul declarat de recurenta-petentă S.C. R_____ P____ împotriva sentinței civile nr.5775/21.06.2013 pronunțată de Judecătoria G______, în contradictoriu cu intimatul-agent constatator I____________ T_________ de Muncă G______ cu sediul în mun. G______, __________________, __________.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria G______.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.11.2013.
Președinte, M_____ Z___ U____ |
Judecător, F_________ R_____ |
Judecător, I__ N_____ |
|
Grefier, V______ S____ |
|
Red.jud.UMZ
Ex.2/14.01.2014
Jud. fond T.C. S____