Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 986/2016
Ședința publică de la 17 Februarie 2016
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE P______ G__________
JUDECĂTOR V________ G_______ P____
GREFIER T____ I______ R___
Pe rol soluționarea cererii de apel formulate de apelanta _____________________ SA, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, împotriva sentinței civile nr. 1759/03.02.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect anulare proces verbal de contravenție _________ NR. xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1739/03.02.2015 Judecătoria Sectorului 1 București a respins plângerea formulată de petenta _____________________ SA în contradictoriu cu intimata CNADNR, menținând procesul - verbal de contravenție contestat.
În esență, prima instanță a reținut că procesul-verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile impuse de lege sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește temeinicia actului, prima instanță a reținut că din probele administrate nu rezultă o situație de fapt.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatoarea.
Analizând prezentul apel tribunalul reține caracterul său fondat, pentru următoarele motive:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din 13.10.2014 întocmit de către agentul constatator R____ G_____ R________, angajat al COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., petenta a fost sancționată în temeiul art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.
În fapt, s-a reținut că vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând Ț_____ L______ IFN S.A. a circulat în data de 18.07.2014, ora 10:55, locul DN11 km15+200m, L____ Calnicului, județul B_____, fără a deține rovinietă valabilă
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța reține că acesta a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Prin Decizia ICCJ nr.6/2015 pronunțată în interesul legii Înalta Curte a reținut faptul că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din aceeași ordonanță a Guvernului, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport cu dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
În cauză, procesul verbal de contravenție a fost transmis pe suport de hârtie și nu poartă semnătură olografă a agentului constatator. Fiind întrunită ipoteza recursului în interesul legii procesul verbal este nul, apelul urmează a fi admis iar procesul verbal anulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta _____________________ SA, cu sediul ales în București, Calea Giulești, nr. 6-8, sector 6, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, ___________________. 401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1759/03.02.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX .
Modifică sentința civilă în sensul că admite plângerea și anulează procesul-verbal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
P______ G__________ V________ G_______ P____
GREFIER
T____ I______ R___
Red. Jud. P.G. /4 ex.
Jud. fond. - M_____ S_____