Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RĂDĂUŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2350/2015 din 03 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX plângere la OUG nr. 195/2002

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI, JUDEȚUL SUCEAVA

Sentința civilă nr. 2350

Ședința publică din 03 septembrie 2015

Președinte: G_______ V____

Grefier : L_______ C_____

……


La ordine, soluționarea plângerii formulată potrivit OUG nr. 195/2002 de către petentul H____ V_____, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 08 aprilie 2015 de organe de control din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile și apărătoarea petentului, avocat Todorese D____.

Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile în acest sens.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a înaintat de către intimat documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal contestat.

În conformitate cu art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă se procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, ocazie cu care s-a constatat că există temeiurile de drept iar instanța sesizată este competentă.

Reținând că nu s-au solicitat alte probe înafara documentației care a stat la baza încheierii procesului verbal contestat, instanța rămâne în pronunțare asupra plângerii de față.

Deliberând,

J U D E C Ă T O R I A,

Din lucrările dosarului, constată:

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 15 aprilie 2015, petentul H____ V_____ a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 08 aprilie 2015 de organe de control din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 08 aprilie 2015 a fost oprit de un echipaj de Poliție a Orașului Vicovu de Sus care i-a solicitat actele autovehiculului și ale sale și i-a spus că a depășit viteza legală nerespectând restricția rutieră, însă în zonă până la locul unde a fost oprit nu există un indicator cu restricție rutieră și zona unde a fost oprit nu se află în intravilanul localității ci în extravilanul acesteia astfel că nu există restricție de viteză maxim admisă 50km/h, invocând prevederile art. 1, 2 ale Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002.

Petentul a mai arătat că, deoarece niciodată nu a circulat cu o viteză mai marc de 60 km/h pe raza localităților, consideră că efectuarea măsurătorii cu cinemometrul amplasat pe auto poliției circulând din sens opus este greșită unghiul de incidență a fascicolului aparatului de măsurare nefiind cel impus de normele metrologice legale, iar pentru lămurirea acestei chestiuni intimata să depună la dosarul cauzei manualul de utilizare a cinemometrului, precizând că înaintea fiecărei puneri în funcțiune a aparatului cinemometru este obligatoriu să se facă anterior autotestarea iar aparatul să fie omologat și să aibă verificarea periodică efectuată potrivit NML 021 -05 și alin.3 din arl.108 a HGR 1931 și înregistrările efectuate cu cinemometrele trebuie să cuprindă cel puțin data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, faptul că a fost efectuată autotestarea (conform. 3.2.6), imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Petentul a mai arătat că fiind vorba de o contravenție comisivă, cel care constată contravenția este cel care trebuie să facă dovada celor reținute în procesul verbal de constatare a contravenției, fapt reținut și de CEDO în motivarea hotărârii pronunțate în cauza A_____ contra României. (cauzele Lutz contra Germaniei; Lauko c. Slovaciei hot.sept.1998; Garyfallou AEBE c. Greciei din 1997, sentința civilă 8522/19.06.2009 - Judec. Iași)

Petentul menționează că o altă cauză de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție este faptul că agentul constatator nu a scăzut din cei 86 km/h cei 4% ­eroare pe care o înregistrează aparatele radar potrivit normei metrologice legale NML021-05 art.3. 1.1. lit c alin.3, ceea ce duce la o scădere cu 5,8 km/h și deci rezultă o altă încadrare la o cu totul altă faptă contravențională precum și un alt lip de sancționare, astfel că greșita încadrare a faptei contravenționale și implicit a individualizării sancțiunii de către agentul constatator în procesul verbal de contravenție contestat duce la anularea acestuia în totalitate și repunerea părților în situația anterioară.

Petentul a arătat că a semnat procesul verbal însă de primire, deoarece agentul i-a spus că dacă nu îl semnează nu îmi dă nici un exemplar iar el avea nevoie de un exemplar pentru a îl putea contesta pentru nelegalitate și nulitate, precizând că achitat amenda pentru a nu fi dat în debit la autoritatea locală, știind că are posibilitatea legală de a obține restituirea suinei în urma judecării plângerii de către instanța competentă, a anulării procesului verbal și a repunerii părților în situația anterioară.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal și a sancțiunii aplicate, arătând că în data de 08 aprilie 2015, agent de poliție O____ I______ a fost planificată să execute serviciul între orele 06.00-14.00, împreună cu agent șef adjunct de poliție S_____ G_______, pe raza de competență cu autospeciala marca DACIA MCV, cu numărul de înregistrare MAI xxxxx, care are montat aparatul radar AUTOVISION, _________ 445 și aflându-se pe ______________________ de pe raza orașului Vicovu de Sus, agenții de poliție au oprit autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, la volanul acestuia aflându-se o persoană de sex masculin, autoturismul în cauză fiind înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteză peste limita legală, acesta fiind depistat în timp ce circula cu viteza de 86 km/h în localitate.

S-a mai arătat că după ce s-a prezentat, agentul de poliție O____ I______ i-a solicitat conducătorului auto să îi înmâneze documentele personale și ale autoturismului, acesta înmânându-i documentele solicitate, iar în urma verificării documentelor, agentul de poliție O____ I______ a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana numitului H____ V_____, căruia i s-a adus la cunoștință motivul opririi și anume faptul că a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 86 km/h în localitate, unde viteza maximă admisă este de 50 km/h și că urmează să fie sancționat contravențional cu amendă, iar ca măsură complementară i se vor aplica 4 puncte de penalizare, astfel conducătorul auto a fost sancționat conform art. 101 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 R., cu amendă în valoare de 585 lei (6 puncte amendă), prin procesul-verbal de constatare a contravenție ________ numărul xxxxxxx din data de 08 aprilie 2015.

S-a precizat că petentul a fost de față la întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției, i-a fost citit conținutul acestuia, i-a fost adus la cunoștință faptul că are dreptul să achite pe loc sau în termen de 2 zile lucrătoare, de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, și anume 292,5 lei și totodată, acestuia i-a fost adus la cunoștință faptul că are dreptul să facă plângere împotriva procesului-verbal în termen de 15 zile la Judecătoria Rădăuți și a fost întrebat dacă are obiecțiuni cu privire la cele menționate în cuprinsul său, însă numitul H____ V_____ a semnat procesul-verbal de constatare a contravenției, fără a avea obiecțiuni, fiindu-i înmânat exemplarul nr. 2 al procesului-verbal de constatare a contravenției.

S-a menționat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat la data de 08 aprilie 2015, în termenul prevăzut de lege, iar susținerile petentului nu sunt întemeiate, întrucât sancțiunea este prevăzută în actul normativ aplicat, iar cuantumul amenzii însumează jumătate din minimul prevăzut de lege, procesul-verbal a fost întocmit în prezența contravenientului și petentul nu a făcut până în prezent proba contrarie celor constatate și consemnate în procesul-verbal de contravenție așa cum prevede art. 1169 din Codul de procedură civilă.

S-a considerat că agentul constatator a aplicat sancțiunea contravențională cu respectarea prevederilor legale, iar procesul-verbal îndeplinește condițiile de formă și de fond prevăzute de lege.

În vederea soluționării plângerii, instanța a ținut seama de înscrisurile depuse la dosar, petentul nesolicitând alte probe.

Din analiza materialului probator, instanța a constatat că procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 08 aprilie 2015 de organe de control din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, petentului i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 585 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 al. 1 din ROUG nr. 195/2002 și sancționată potrivit 108 al. 1 și 101 alin.2 din OUG 195/2002, în sarcina sa reținându-se că a fost depistat la data de 08 aprilie 2015, orele 06,51, conducând pe ____________________ din or. Vicovu de Sus, autoturismul marca Citroen Jumper, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu viteza de 86 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar, montat pe autospeciala cu nr. MAI-xxxxx.

Analizând legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că au fost respectate dispozițiile art. 16 din OG nr. 2/2001 și nu există cauze de nulitate absolută ale procesului verbal de contravenție contestat, nefiind invocate cauze de nulitate relativă.

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului, conform art. 249 Cod procedură civilă.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În cazul de față, procesul verbal de contravenție este însoțit de înregistrări video din care reiese că autovehiculul petentului a fost pus în evidență și că a fost înregistrat cu o viteză de 86 km/h, iar agentul constatator are atestat de operator radar și s-a dovedit că aparatul radar care a efectuat verificarea și înregistrarea este omologat și verificat metrologic.

În condițiile în care, s-a dovedit cu probe certe că petentul a circulat în interiorul unei localități depășind cu peste 30 km/h viteza legală, acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în procesul verbal de contravenție, în mod corect și legal fiind încheiat acest proces verbal, punctele de penalizare fiind stabilite în conformitate cu OUG nr. 195/2002.

Din aceste considerente și apreciind că, față de gradul de pericol social concret al faptei, s-a individualizat corect sancțiunea contravențională, având în vedere că viteza excesivă este o cauză frecventă a producerii accidentelor rutiere, punând în pericol viața celorlalți participanți la trafic, inclusiv a pietonilor, mai ales în condițiile în care petentul circula cu o viteză foarte mare în localitate, petentul nu și-a recunoscut și nu a regretat fapta săvârșită, instanța va respinge plângerea ca nefondată și va menține ca legal în temeinic încheiat procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 08 aprilie 2015 de organe de control din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge plângerea formulată potrivit OUG nr. 195/2002 de către petentul H____ V_____, domiciliat în _____________________, jud. Suceava, CNP-xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 08 aprilie 2015 de organe de control din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, intimat fiind I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA, cu sediul în mun. Suceava, _______________. 9, jud. Suceava.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Rădăuți.

Pronunțată în ședință publică la data de 03 septembrie 2015.

Președinte, Grefier,

G_______ V____ L_______ C_____

Red. VG/21.09.2015

Tehnored. LC/Ex.4.



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025