Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 456/2014
Ședința publică de la 30 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE B_______ P______
Judecător L_______ G______
Grefier M____ M_______
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe
apelant I_____ C______ împotriva sentinței civile nr.197 pronunțată la data de 3.02.2014 de Judecătoria Moinesti în contradictoriu cu intimat I.P.J B____ -POLIȚIA MUNICIPIULUI MOINEȘTI (P.V. ________ NR xxxxxxx/24.04.2013), având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
Dezbaterile in fond si susținerile orale ale parților, au avut loc in ședința publica de la data de 23.09.2014 ,dezbateri care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceea zi ,care face parte integranta din prezenta hotărâre, când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se depune concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 30.09.2014, când a deliberat și a pronunțat următoarea hotărâre :
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
1.Prin sentința civilă nr. 197/03.02.2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă acțiunea formulată de petentul I_____ C______, domiciliat în B____, ____________________.17, ___________, _______________, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________, nr.xxxxxxx/24.04.2013 în contradictoriu cu intimata I__ B____, ca nefondată, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
2.Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în motivare următoarele:
“Constată că prin acțiunea înregistrată sub numărul XXXXXXXXXXXXX petentul I_____ C______ a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________, nr.xxxxxxx/24.04.2013 în contradictoriu cu intimata I__ B____, solicitând anularea procesului verbal și exonerarea sa de plata amenzii.
Acțiunea este legal scutită de taxă de timbru, iar în motivare se arată în esență că procesul verbal este netemeinic deoarece reține o situație de fapt eronată, întrucât petentul nu a pătruns pe culoarea roșie a semaforului, cu in mod regulamentar pe culoarea verde. Procesul verbal nu reține în cuprinsul acestuia numărul de înmatriculare al mașinii, condiție esențială pentru individualizarea corectă a contravenientului, existând astfel o confuzie în ceea ce privește autovehiculul care a traversat intersecția pe culoarea roșie a semaforului. Mai arată că în momentul opririi, petentul a descris situația agentului constatator, însă acesta i-a aplicat abuziv amenda. Petentul mai precizează că suspendarea dreptului de a conduce îi este deosebit de prejudiciabilă, întrucât natura profesiei și atribuțiile profesionale îi impun cu precădere deplasarea pe distanțe lungi, punându-i în pericol locul de muncă.
Acțiunea este întemeiată în drept, pe dispozițiile OG 2/2001, OUG 195/2002 Codul de procedură civilă.
Intimata depune întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii petentului motivat de faptul că procesul verbal sancționator a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale în materie, îndeplinește condițiile de fond și formă cerute de prevederile art.16 alin.1-7 din OG 2/2001 și nu este lovit de nulitate absolută potrivit dispozițiilor art.17 din același act normativ.
Prin _____________.2013, Judecătoria B____ a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat-o în favoarea Judecătoriei Moinești.
În cauză au fost depuse acte, probatorii din analiza cărora instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal CP, nr.xxxxxxx/24.04.2013 emis de intimata I__ B____, petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 300 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prev de art.52 alin.1 din HG 1391/2006, constând în aceea că în data de în data de în ziua de 24.04.2013, ora 16,40 pe ______________________ mun. Moineștia condus auto Skoda culoare albă din direcția Ceas către Select, a pătruns pe culoarea roșie a semaforului din intersecția din apropierea magazinului ____________.
În temeiul art.34 alin.1 din O.G.2/2001 instanța verifică legalitatea si temeinicia proceselor-verbale. Astfel, instanța verificând actul atacat, apreciază ca fiind legal întocmit procesul-verbal, fapta fiind corect încadrată în textul de lege, iar sancțiunea corect apreciată.
Motivele invocate de petent nu atrag nulitatea absolută a procesului verbal, care ar putea fi constatată din oficiu de către instanță. În acest context instanța reține că procesul verbal contestat are valoare probantă a unui act doveditor preconstituit, făcând dovada până la proba contrarie. Prin urmare, mențiunile inserate de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal fac dovada deplină a comiterii faptei contravenționale reținute și sancționate prin actul contestat, iar sarcina probei susținerile cuprinse în plângerea formulată revine contestatorului, astfel cum s-a pronunțat Curtea Cosntituțională în repetate rânduri prin deciziile 183/2003 și 787/2008.
Instanța apreciază că prezumția de autenticitate și veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată, astfel că față de considerentele de mai sus va respinge acțiunea formulată de petentul I_____ C______, domiciliat în B____, ____________________.17, ___________, _______________, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________, nr.xxxxxxx/24.04.2013 în contradictoriu cu intimata I__ B____, ca nefondată.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.”
3. Petentul I_____ C______ a formulat apel împotriva sentinței menționate, arătând că sentința este nelegală și netemeinică, iar instanța de fond a făcut o apreciere greșită a situației de fapt în cauză, în primul rând prin prisma faptului că singura probă analizată în cauză este tocmai procesul verbal de contravenție. Arată petenta că hotărârea instanței de fond nu ține cont de practica în materie în sensul că petentul nu trebuie să-și demonstreze vinovăția iar în cauză operează principiul în dubio pro reo. Susține apelantul faptul că instanța de fond a ignorat condițiile de trafic existente care pot constitui o circumstanță importantă în analiza existenței unei contravenții, respectiv faptul că în cauză lipseau marcajele de semnalizare a intersecției, existând mașini parcate neregulamentar pe banda de circulație corespunzătoare direcției înainte.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 466 și urm C.pr.civ.
Apelul este scutit de la plata taxei de timbru.
Intimata I__ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond, aceasta fiind legală și temeinică, fapta fiind constatată personal de agentul de poliție care a întocmit actul.
4. Analizând cererea de apel prin prisma motivelor invocate de apelant, raportat la dispozițiile art. 477 C.pr.civ., instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Astfel, petentul a fost sancționat pentru trecere pe culoarea roșie a semaforului electric, instanța de fond reținând în motivarea respingerii plângerii faptul că petentul a nu a făcut dovada contrară celor reținute de agentul constatator în procesul verbal de contravenție. Instanța de apel reține că, în cauză, într-adevăr fapt a fost constatată personal de agentul constatator, însă Curtea de la Strasbourg a stabilit, în jurisprudența sa, că prezumția de nevinovăție este încălcată fie prin prezentarea unei persoane acuzată de comiterea unei infracțiuni ca vinovată, înainte ca vinovăția acesteia să fie legal stabilită, fie prin stabilirea în sarcina persoanei respective a obligației de a își dovedi nevinovăția. Prin urmare, prezumția de nevinovăție implică și problema sarcinii probei. În cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că prezumția de nevinovăție are un caracter relativ, nefiind una absolută, întrucât poate suferi limitări prin instituirea în sistemele de drept naționale a unor prezumții de drept sau de fapt. În dreptul intern, procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ care se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, conform art. 1169 Cod civil revenindu-i petentului sarcina de a proba existența unei situații de fapt contrarii celei reținute de agentul constatator prin procesul – verbal de constatare a contravenției. Prezumția de legalitate, așadar, nu este prin ea însăși contrară prezumției de nevinovăție, însă revine organelor judiciare obligația de a verifica, în fiecare caz concret, dacă prin modalitatea în care prezumția de legalitate operează se respectă principiul proporționalității rezonabile între scopul legitim urmărit prin instituirea ei și mijloacele utilizate. Instanța consideră că analiza trebuie să urmărească în mod esențial asigurarea condițiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către petent. Petentul trebuie să aibă posibilitatea de a combate în mod real procesul – verbal de constatare a contravenției prin mijloace de probă pe care să le poată administra. Instanța apreciază că în prezenta cauză, intimatul avea posibilitatea reală și efectivă de a proba cele reținute în procesul verbal prin prezentarea în fața instanței a unui martor ocular sau a a unei înregistrări cu un mijloc tehnic certificate, posibilitate care însă nu era la îndemâna petentului. În condițiile în care contravenientul este pus în situația de a dovedi un fapt negativ iar intimatul ar trebui să dovedească un fapt pozitiv (că petentul nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric), instanța apreciază că intimatul, în calitate de reprezentant al autorității statului, putea și era obligat să ia toate măsurile pentru a-și preconstitui probe în scopul dovedirii încălcării regulilor de circulație.
Față de considerentele enunțate anterior, instanța constată că motivele invocate în declarația de apel sunt întemeiate, iar în contextul în care agentul constatator nu a făcut dovada celor reținute în procesul verbal, cu luarea în considerare a condițiilor anterior menționate, instanța reține că sentința de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, iar plângerea contravențională este întemeiată pe fond, procesul verbal fiind lovit de nulitate.
5. Pentru aceste motive, instanța va admite apelul și va schimba în tot hotărârea apelată în sensul că va admite plângerea și va anula procesul verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelant I_____ C______, domiciliat in Bacau, _____________________. 17, ___________, județul Bacau împotriva sentinței civile nr.197 pronunțată la data de 3.02.2014 de Judecătoria Moinești în contradictoriu cu intimat I.P.J B____, cu sediul in B____, __________________, județul Bacau, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Schimba în tot hotărârea apelata în sensul că admite plângerea și anulează procesul verbal contestat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2014
Președinte, B_______ P______ |
|
Judecător, L_______ G______ |
|
Grefier, M____ M_______ |
|
Redactat sentința M______ C______
Redactat decizie G______ L/17.11.2014
Tehnoredactat decizie GL/17.11.2014