Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ILFOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1940/2015 din 15 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1940/R

Ședința publică de la 15 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V___ A________ R___

Judecător M_____ E_____

Judecător L_______ G______ A________

Grefier C______ E____ S_____


Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV împotriva Sentinței civile nr.481/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul - petent U_______ V_____, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție - CP/xxxxxxx/07.11.2012 „.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08.12.2015 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 15.12.2014 când a hotărât următoarele:


TRIBUNALUL


Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 19.11.2012 sub nr.XXXXXXXXXXXXX, petentul U_______ V_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/7.11.2012, ca fiind nelegal și netemeinic.

În motivarea cererii petentul a arătat că la data de 7.11.2012, ora 11:51, a condus autoturismul Ford, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, și a fost înregistrat cu aparatul radar pe autoturismul cu nr. MAI xxxxx în timp ce nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, amplasată la intersecția DN 7 cu _____________________ a acestei fapte petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 240 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o durată de 30 de zile. A mai arătat că a formulat obiecțiuni la procesul-verbal de contravenție, obiecțiuni care au fost trecute în cuprinsul procesului-verbal. Astfel, a relatat agentului de poliție faptul că pietonul se afla pe scuarul dintre cele două benzi, neavând intenția de a traversa, iar în dreapta sa se afla un alt autoturism care a trecut înainte.

A mai arătat că procesul-verbal contestat nu a fost întocmit potrivit dispozițiilor OG 2/2001, fapt ce atrage anularea acestuia.

A mai precizat că nu se face vinovat de cele reținute în cuprinsul procesului-verbal contestat, drept pentru care a solicitat admiterea plângerii și anularea procesului-verbal.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 art.5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin.3, 26 alin.1, 38 alin.3; OUG 195/2001 – art.118.

Petentul a depus, în copie, procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/7.11.2012.

Intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV nu a depus întâmpinare, însă la solicitarea instanței, a depus CD – filmare.

Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/07.11.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda de 280 de lei (4 puncte-amendă) și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru că în data de 07.11.2012, ora 11:51, acesta a condus autoturismul Ford, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, și a fost înregistrat cu aparatul radar pe autoturismul cu nr. MAI xxxxx în timp ce nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, amplasată la intersecția DN7 cu __________________________________ de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, modif. și republicată.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petentul nu a făcut referire prin plângere la vreun motiv de nulitate.

Instanța de fond a considerat că nu poate reține apărarea petentului referitoare la faptul că agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor, întrucât, acest aspect se încadrează în dispozițiile art. 16 din O.U.G. 2/2001, a căror nerespectare ar putea atrage nulitatea relativă a procesului-verbal numai în măsura în care s-ar produce o vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel. Această vătămare ar consta în faptul că petentul ar putea fi sancționat contravențional pentru o faptă și aceasta nu ar putea să dovedească împrejurările corecte în care s-ar fi produs această faptă. Având în vedere că petentul a avut posibilitatea de a arăta în fața instanței de judecată în ce împrejurări s-a săvârșit fapta, se constată faptul că nu a avut loc o vătămare care să poată fi înlăturată doar prin anularea procesului-verbal.

Instanța a mai constatat că fapta contravențională a fost descrisă în mod corespunzător, fiind surprinse toatele elementele esențiale. Astfel, în cuprinsul procesului-verbal s-a menționat că la data de 07.11.2012, ora 11:51, acesta a condus autoturismul Ford, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, și a fost înregistrat cu aparatul radar pe autoturismul cu nr. MAI xxxxx în timp ce nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, amplasată la intersecția DN7 cu ___________________________> Cu privire la faptul că agentul constatator nu a completat ocupația și locul de muncă al contravenientului în procesul-verbal, instanța de fond a reținut faptul că acest aspect se încadrează în dispozițiile art. 16 din O.U.G. 2/2001, a căror nerespectare ar putea atrage nulitatea relativă a procesului-verbal numai în măsura în care s-ar produce o vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel, dar în cauză nu s-a făcut dovada unei asemenea vătămări.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 a rezultat că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, s-a observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanța de fond a constatat că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Prin probele propuse de petent și administrate de instanță în cursul procesului, acesta a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal, reușind astfel să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal.

Declarația martorei audiată în prezenta cauză nu poate fi reținută, întrucât nu se coroborează cu înregistrarea video depusă la dosar de către intimată.

Instanța de fond a constatat că intimata a depus în susținerea acuzațiilor aduse petentului înregistrarea video(f. 18). Din această înregistrare, instanța de fond a observat că pietonul se afla cu un pas pe trecerea de pietoni la momentul în care petentul se afla în dreptul marcajului pietonal, aflat pe banda a doua.

Instanța a mai apreciat că petentul nu putea efectua manevra în condiții de siguranță.

În lipsa altor probe care să susțină acuzația adusă petentului și situația descrisă în procesul verbal de contravenție, având în vedere că probele administrate se coroborează cu aspectele relevate de acesta, instanța de fond a constatat că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, acesta făcând chiar dovada contrară a situației de fapt descrise în procesul-verbal prin înregistrarea video, care arată, fără echivoc, că petentul nu a încălcat regulile de circulație privind neacordarea priorității de trecere.

Prin urmare, apreciind ca întemeiată plângerea contestatorului U_______ V_____ formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/07.11.2012 încheiat de intimata IPJ Ilfov, instanța de fond a admis-o, dispunând anularea procesului-verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate, rejudecarea cauzei în fond, respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.

Se arată că motivul avut în vedere de instanța de judecată la pronunțarea acestei soluții a fost acela că în înregistrarea video (fila 18) se observă că pietonul se afla cu un pas pe trecerea de pietoni la momentul în care petentul se afla în dreptul marcaj ului pietonal, aflat pe banda a doua, instanța apreciind că petentul nu putea efectua manevra în condiții de siguranță.

În ceea ce privește înregistrarea depusă la dosar precizează că din cuprinsul acesteia rezultă în mod clar comiterea contravenției, astfel se poate observa că pietonul nu se afla doar cu un pas pe trecere, ci parcursese deja câțiva pași, din filmare rezultând că e vorba deja de 5-6 pași. Cu toate că pentru constatarea săvârșirii contravenției era necesară doar o constatare directă prin propriile simturi, filmarea vine și ajută/convinge instanța de judecată pentru a soluționa legal și temeinic plângerea contravențională ori în situația dată probele suplimentare depuse de poliție sunt interpretate în contra constatării direct și nu în sprijinul acesteia, fiind analizate conform cerințelor standardelor impuse probelor/dovezilor tehnice omologate pentru depășirea vitezei de circulație (număr de înmatriculare lizibil, un anutovehicul în imagine/fotografie, etc.), interpretare cu care recurentul nu este de acord.

Intimatul petent nu a depus întâmpinare.

Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________, nr.xxxxxxx/07.11.2012, intomcit de I.P.J.Ilfov, petentul intimat a fost sanctionat contravențional cu amenda, in cuantum de 280 de lei si suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 de zile, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.100 alin.3 lit.b din O.U.G. nr.195/2002, rep., retinandu-se, in fapt, ca la data de 07.11.2012, ora 11.51, a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare XXXXXXXXX, fiind inregistrat cu aparatul radar in timp ce nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat in traversarea strazii pe trecerea pentru pietoni, marcata si semnalizata corespunzator, amplasata la intersectia DN7 cu ____________________________ Chitila, judetul Ilfov.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, tribunalul retine ca acesta contine toate elementele obligatorii prevazute de art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, tribunalul constata ca in mod corect prima instanta a apreciat probatoriul administrat in cauza, retinand o situatie de fapt contrara celei din cuprinsul procesului verbal contestat.

Astfel, s-a dat eficienta aspectelor rezultate din inregistrarea video depusa la dosarul cauzei chiar de catre recurenta, din analiza careia rezulta, ________________________ a inceput traversarea trecerii de pietoni cand autoturismul condus de intimatul petent se afla in dreptul marcajului pietonal, fara posibilitatea reala de a efectua manevra in conditii de siguranta.

In ceea ce priveste prezumtia de temeinicie a procesului verbal contestat, tribunalul constata ca aceasta are caracter relativ, fiind rasturnata prin probele administrate in fata primei instante.

In raport de considerentele de fapt si de drept anterior expuse, precum si in temeiul art.304 pct. 8 si 9 si art.312 alin.1 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul ca nefondat.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge recursul formulat de recurentul intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV împotriva Sentinței civile nr.481/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul - petent U_______ V_____, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în sedinta publica azi, 15.12.2015.


P_________, Judecator, Judecator,

V___ A________ R___ M_____ E_____ L_______ G______ A________

Pentru judecator aflat in C.O.semneaza presedintele

instantei



Grefier,

C______ E____ S_____





Concept red. gref.C.S.

Red. Jud: RVA / 2 exemplare

Jud.fond – B_____ A______-L____ - Jud.B_____




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025