Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 346/2013
Ședința publică de la 17 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D______ M__________
Judecător L_____ C_______
Judecător M_______ G____
Grefier L_____ C_______
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului formulat de recurent-petent T________ G___, împotriva sentinței civile nr. xxxxx pronunțată la data de 22.10.2012, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, al Judecătoriei G_____, în contradictoriu cu intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.04.2013, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 26.04.2013, 10.05.2013, 17.05.2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față :
Prin sentința civilă nr. xxxxx/22.10.2012 (ds XXXXXXXXXXXXXX) a Judecătoriei G_____ s-a dispus:
„Respinge plangerea formulată de petentul T________ G___ domiciliat în G_____, ________________________, ________________, cod poștal xxxxxx, județul G_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ G_____ cu sediul în G_____, ______________________ nr. 46A, cod poștal xxxxxx, județul G_____, ca nefondată.”
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instante sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la data de 02.11.2011 petentul PFA T________ G___ a formulat plangere impotriva procesului verbal de contraventie xxxxxx din 19.10.2011 intocmit de I____________ T_________ de Munca G_____. Petentul a solicitat anularea procesului verbal. In motivarea cererii sale a aratat că la controlul efectuat in data de 11.10.2011 in jurul orelor 13, in _____________________________________ efectuatu lucrari de termoizolatii pereti exteriori, a fost depistat la punctul de lucru, prestand activitate de muncitor necalificat in termoizolatii, C_______ V_______ F_____. A aratat petentul ca deși in procesul verbal se consemneaza ca s-a efectuat controlul in prezenta a 3 trei lucratori ai Inspectoratului judetean de jandarmi galați si a unui lucrator al Serviciului de Investigare a fraudelor de la Politia G_____ aceste persoane nu s-au legitimat si nu au fost mentionate numele lor in procesul verbal. A apreciat ca inspectorul de munca a facut exces de zel si abuz fața de persoanele care incearca sa treaca de criza financiara, oferind noi locuri de munca.
A apreciat petentul ca gresit nu s-a aplicat avertismentul ci s-a dat o amenda mare fara sa se puna intrebarea daca aceste amenzi pot fi platite.
C_______ V_______ F_____ a completat o fișa de identificare din care rezulta ca lucreaza din 11.10.2011 ca muncitor necalificat si ca nu a semnat contract de munca cu angajatorul anterior inceperii activitatii declarand ca lucreaza pentru _________________ motiv pentru care petentul a fost sanctionat, insepctorii descoperind ca de fapt angajatorul era PFA T________ G___.
A apreciat petentul ca mentiunile inspectorului de munca se contrazic deoarece pe de o parte se retine ca verificandu-se baza de date a ITM la data de 14.10.2011 ora 11 s-a constatat că angajatorul nu a transmis in registrul electronic angajarea pentru C_______ F_____ cu data de 14.10.2011 iar de alta parte in data de 13.10.2011 T________ gelu PFA a incheiat contract de munca si a transmis in registrul electronic angajarea pentru C_______ F_____ incepand cu 14.10.2011. In data de 11.10.2011 cand a fost gasit numitul C_______ V_______ si a fost interogat de inspectorii de munca acesta nu s-a mai intors deci petentul nu avea cum sa incheie contract de munca.
A apreciat petentul ca sanctiunea amenzii este prea severa si solicita aplicarea sanctiunii avertismentului tinand cont ca este la prima abatere, ca PFA –ul este nou infiintat si nu a reusit sa asimileze legislatia in vigoare.
A mai apreciat petentul ca procesul verbal este nul si din prisma faptului ca trebuia incheiat in prezenta unui martor conform OG 2/2001, fiind greu de crezut ca la sediul ITM la ora 11 nu era nici o persoana.
In drept plangerea a fost intemeiata pe disp. art. 7 al. 2, 21 al. 3, 19 al. 1, 31 al. 1 din OG 2/2001 precum și pe disp. art. 242 al. 2 cod procedura civila.
A depus inscrisuri f. 7-11.
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Intimatul I____________ teritorial de Munca G_____ a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata.
In motivarea intampinarii s-a aratat că la data de 11.10.2011 orele 13, a fost efectuat un control inopinat de către inspectorii de munca ai ITM G_____ impreuna cu lucratori ai Inspectoratului Judetean de jandarmi si ai Serviciului de Investigare a Fraudelor G_____ la blocul V, ________________, ________________________ se efectuau lucrari de termoizolatie la peretii exteriori si unde a fost depistat prestand activitate numitul C_______ V_______ F_____. Acesta a declarat inspectorilor de munca prin completarea fișei de identificare ca lucreaza pentru __________________ din 11.10.2011 și că nu a semnat contract de munca cu angajatorul. Ulterior, la data de 13.10.2011 a declarat in scris ca de fapt lucra pentru PFA T________ G___ si ca dintr-o eroare a declarat initial alt angajator.
Conform art. 16 al. 1 din Legea nr. 53/2003 „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.” A___. 2 al aceluiasi articol prevede ca anterior inceperii activitatii contractul individual de munca se inregistreaza in registrul general de evidenta al salariatilor care se transmite Inspectoratului teritorial de Munca.
Intrucat prestarea muncii nu se poate face fără o forma legala de angajare respectiv contract individual de munca incheiat inaintea inceperii raporturilor de munca sanctiunea a fost aplicata in spiritul si cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 53/2003.
Agentul constatator a aplicat sanctiunea minima prevazuta de lege la data efectuarii controlului.
Reiese ca elementele constitutive ale contraventiei savarsite sunt intrunite cumulativ aceasta contraventie este savarsita cu intentie contestatorul a prevazut rezultatul faptei sale si a acceptat posibilitatea producerii ei prin nerespectarea dispozitiilor legii nr. 53/2003.
A mai aratat intimata ca la data de 19.10.2011 la sediul ITM G_____, controlul a fost definitivat in lipsa PFA T________ G___, cele doua procese verbale fiind comunicate prin curier.
Din verificarea tuturor documentelor a rezultat ca numitul C_______ F_____ in data de 11.10.2011 presta activitatea de muncitor pentru PFA T________ gelu fără forme legale de angajare.
Din verificarile efectuate asupra aplicatiei REGES constituita la nivelul Inspectiei Muncii s-a constatat că angajatorul nu a efectuat transmiterea elementelor contractului individual de munca al lucratorului C_______ V_______ F_____ cel mai tarziu in ziua lucratoare anterioara inceperii activitatii acestuia, fiind sanctionat cu avertisment.
Procesul verbal de constatare si sanctionmare a contraventiilor a fost legal intocmit, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de art. 16 si 17 din OG 2/2001.
Din economia prevederilor OG 2/2001 rezulta ca procesul verbal de contraventie contestat este prezumat a fi legal si temeinic, revenindu-i petentului sarcina dovedirii contrariului.
Referitor la motivele invocate in plangerea petentului, intimata a aratat că acesta recunoaste savarsirea faptei, precizand in scris, la 13.10.2011 faptul ca l-a contactat pe numitul C_______ V_______ F_____ pentru a-l angajat, specificand ca prima zi de lucru a acestuia a fost 11.10.2011. Petenta recunoaste faptul ca nu cunoste legislatia muncii, dar necunoasterea legii nu il exonereaza de respundere. Petentul nu poate invoca imposibilitatea de a formula aparari si obiectiuni atat timp cat a refuzat sa se prezinte la control. In conformitate cu disp. art. 19 al. 3 din OG 2/2001 agentul constatator a mentionat motivele care au dus la incheierea in acest mod a procesului verbal, la sediul ITM , unde nu erau de față alte persoane in afara inspectorilor de munca. Oricum, martorul nu poate decat sa certifice faptul ca persoana care a savârșit contraventia nu se află de față, refuza sau nu poate sa semnzee iar nu altceva, iar contraventiiile retinute in sarcina petentului se dovedesc cu inscrisuri. Petentul a solicitat inlocuirea amenzii cu avertisment, invocand motive economice insa nu aporpus vreun mijloc de proba.
In drept intampinarea a fost intemeiata pe disp. Codului Muncii, HG 500/2011 si pe OG 2/2001.
A solicitat judecarea in lipsa cu aplicarea prev. art. 242 cod procedura civila.
A depus inscrisuri f. 17-43.
Instanta a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor GL xxxxxx intocmit de I____________ T_________ de Munca G_____ la data de 19.10.2011 petentul T________ G___ PFA a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 10.000 lei pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 260 al. 1 lit. e din legea nr. 53/2003, pentru incalcarea disp. art. 16 al. 1 din Legea nr. 53/2003 si cu avertisment pentru incalcarea disp. art. 9 al. 1 lit. a din HG 500/2011.
Prin procesul verbal se retine că la data de 11.10.2011, in jurul orelor 13, _____________________. V ___________________ se efectua lucrarea de termoizolatie pereti exteriori s-a efectuat un control inopinat care a urmarit depistarea muncii fără forme legale . A fost depistat la punctul de lucru, prestand activitate de muncitor in termoizolatii C_______ V_______ F_____ care la momentul controlului era urcat pe schela, lucrand singur iar din discutiile purtate cu administratorul blocului (asociatia 753) aceasta a prezentat un contract de prestari servicii pentru lucrarea de termoizolatie cu firma __________________ G_____. C_______ V_______ F_____ a completat o fișa de identificare din care rezulta ca lucreaza din data de 11.10.2011 ca muncitor necalificat, ca nu a semnat contract individual de munca cu angajatorul anterior inceperii activitatii, ca lucreaza 8 ore pe zi intre orele 7 -15, ca a negociat salariul 30 lei/zi, nu a facut examenul medical la angajare si nu a semnat fisa de protectia muncii. Initial acesta a spus ca nu stie numele firmei pentru care lucreaza dar vazand contractul de prestari servicii a declarat in scris ca lucreaza pentru firma __________________. La controlul mprogramat la 12.10.2011 la sediul ITM administratorul __________________ a prezentat doua contracte de prestari servicii pentru lucrarea respectiva (subcontractare) cu Tabacaru G___ PFA si T________ G___ PFA. Din verificarile efectuate la sediul ITM G_____ in data de 19.10.2011, ora 10 si din analiza documentelor (notele de relatii luate de la Tabacaru G___, T________ G___ si C_______ V_______, fișa de identificare completata de C_______ V_______ F_____, contractele de prestari servicii prezentate la control, verificarea bazei de date a ITM) s-a constatat că numitul C_______ V_______ F_____ la data de 11.10.2011, ora 13, presta activitatea de muncitor necalificat la punctul de lucru din ____________________. V _____________________ pereti exteriori pentru T________ G___ PFA, fără a avea incheiat cu acesta in forma scrisa contract individual de munca, contrar prevederilor art. 16 al. 1 din Legea 53/2003.
S-a mai retinut ca verificand in baza de date a Inspectiei Muncii in data de 14.10.2011, ora 11, s-a constatat că angajatorul nu a transmis in Registrul de evidenta al salariatilor pe numitul C_______ V_______ F_____, anterior inceperii activitatii, contrar prevederilor art. 4 al.1 lit. a din HG 500/2011, netransmitere care constituie contraventie potrivit prev. art. 9 al. 1 lit. a din HG 500/2011.
Potrivit disp. art. 260 al. 1 lit. e din Legea nr.53/ 2003 „Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: (….) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;
Art. 16 al. 1 din acelasi act normativ dispune urmatoarele contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Potrivit disp. art. 9 al. 1 lit. a din HG 500/2011 Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de angajatori, persoane fizice sau juridice: a) netransmiterea registrului cu elementele contractului individual de muncă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) - g), cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză;
Instanța a verificat din oficiu legalitatea procesului verbal de contraventie, prin prisma motivelor de nulitate expresă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, constatând că procesul – verbal conține toate mențiunile obligatorii indicate de lege, fiind așadar legal întocmit
Sub aspectul legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, instanta a examinat actul constatator atat din perspectiva OG 2/2001 dar si din perspectiva Conventiei Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constitutia Romaniei, textul conventiei si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului fiind incorporate in dreptul intern, avand in acelasi timp o forta juridica superioara legilor in materia drepturilor fundamentale ale omului.
Procesul verbal de contraventie a fost intocmit pe baza constatarilor personale ale agentului constatator, așadar, potrivit practicii CEDO se bucura de prezumtia de legalitate si temeinicie sub aspectul imprejurarilor de fapt retinute.
Imprejurarea invocata de către petent, respectiv încheierea procesului verbal in absenta unui martor și ca atare nerespectarea disp. art. 19 din OG 2/2001, nu reprezinta o cauza de nulitate absoluta. Așa cum s-a aratat prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, doar nerespectarea disp. art. 17 din OG 2/2001 atrage nulitatea absoluta a procesului verbal, absenta altor mentiuni, inclusiv nesemnarea procesului verbal de catre martorul asistent atragand consecinta nulitatii relative, petentul trebuind sa justifice vatamarea care i s-a adus prin incalcarea acestor dispozitii. Ori, in speta, petentul nici macar nu a invocat vreo vatamare ca urmare a completarii procesului verbal de către agentul constatator.
Din chiar cuprinsul plangerii formulate rezulta ca petentul recunoaste faptul ca l-a primit la munca pe C_______ V_______ F_____, fără a incheia contract de munca anterior, in forma scrisa.
Din inscrisurile depuse de către intimatul ITM G_____ (f, 23 – 43) rezulta că petentul se face vinovat de savasirea contraventiilor retinute in sarcina sa, sanctiunea aplicata fiind amenda minima prevazuta de lege. In declaratia data de către petent in fața inspectorilor de munca (f. 27) acesta sustine ca la data de 13.10.2011 a transmis electronic angajarea, dar din verificarea realizata de agentii constatatori a doua zi, pe 14.10.2011, rezulta ca intocmirea contractului de munca in forma scrisa cu C_______ F_____ si transmiterea către Registrul de evidenta al salariatilor nu s-a realizat .
De altfel, in plangere petentul recunoaste ca nu a incheiat contractul pentru ca aceasta persoana nu s-a mai intors pentru a fi angajat, imprejurare din care se poate trage concluzia ca petentul a incercat sa induca in eroare agentul constatator.
In aceste conditii, fața de atitudinea nesincera in fața agentului constatator si fața de imprejurarea ca nu a solicitat nici un probatoriu in circumstanțiere in fața instantei de judecata, instanta a apreciat ca plangerea formulata este neintemeiata și a fost respinsa ca atare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs PFA T________ G___. Invocă art. 299 – 319 C.p.c. Solicită casarea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare. Prin note de concluzii scrise a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
In motivarea cererii de recurs arată următoarele:
- procesul verbal trebuia încheiat în prezența unui martor, lucru ce nu s-a întâmplat, fiind astfel încălcate prev. OG 2/2001
- nu au fost indicate nr. de legitimații ale jandarmilor care au participat la control
- nu a fost citat martorul C_______ F________ V_______ care să declare cu exactitate cum s-au întâmplat lucrurile.
Intimatul ITM G_____ prin întâmpinare (f. 12 – 13) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, precum și din oficiu conform art. 304 ind. 1 C.p.c., instanța de control judiciar a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Respectând disp. art. 34 al. 1 din OG 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa, constatând că procesul verbal a fost legal și temeinic întocmit.
Criticile legate de lipsa martorului asistent nu pot fi primite. Dispozițiile legale (art. 19 din O.G. nr.2/2001) prevăd în mod clar împrejurările în care este necesară prezența martorului asistent precum și ipotezele în care absența acestuia nu este de natură a constitui un viciu al actului sancționator. Agentul a menționat în procesul verbal împrejurarea care a dus la încheierea procesului verbal în lipsa unui martor asistent, astfel încât instanța apreciază că revine petentului sarcina de a dovedi că la momentul încheierii procesului verbal situația de fapt era alta sub acest aspect. Intimatul a menționat motivul, respectiv procesul-verbal s-a încheiat la sediul ITM, unde nu erau de față alte persoane decât inspectorii de muncă.
Criticile legate de lipsa nr. de legitimații ale jandarmilor care au participat la control nu pot fi primite. O.G. nr.2/2001 nu prevede o asemenea mențiune.
Criticile legate de lipsa citării martorului C_______ F________ V_______ nu pot fi primite. Cauza a avut un singur termen de judecată, 8.10.2012, când petentul nu s-a prezentat in instanță pentru a propune probe. La acest termen instanța a reținut cauza în pronunțare și a amânat pronunțarea pe 15.10.2012. Analizând acțiunea introductivă de instanță Tribunalul reține că nici prin plângerea contravențională petenta nu a solicitat audierea acestui martor. Prin urmare , în mod corect prima instanță a soluționat plângerea pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
Pe baza celor ce preced, Tribunalul reține că în prezenta cauză nu este incident niciunul dintre motivele de recurs prev. de art. 304 C.p.c, urmând ca în baza art. 312 al. 1 C.p.c. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de recurent-petent T________ G___ (G_____, _________________________, ______________, Cod postal xxxxxx, jud. G_____), împotriva sentinței civile nr. xxxxx pronunțată la data de 22.10.2012, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, al Judecătoriei G_____, în contradictoriu cu intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ (G_____, ______________________, nr. 46A, Cod postal xxxxxx, jud. G_____), având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Mai 2013.
Președinte, D______ M__________ |
Judecător, L_____ C_______ |
Judecător, M_______ G____ |
|
Grefier, L_____ C_______ |
|
Red. M.G. /Tehnored.L.C. 2 ex/ 21 Iunie 2013