Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 173/2015
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____-G______ S_______
Judecător G______ E____ V____
Grefier L______ S___________
Pe rol soluționarea apelului declarat de petentul R___ I__ domiciliat în B____,_______________________________ 17,___________,_________________ împotriva sentinței nr. 387 din 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele în dosarul cu nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____ cu sediul în B____,________________________-10 , județ B____ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în data de 10.02.2015 când părțile prezente au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată , ce face parte integrantă din prezenta decizie , iar instanța pentru a se depune concluzii scrise , la cererea petentu lui , a amânat pronunțarea pentru data de 17.02.2015 .
TRIBUNALUL
Asupra apelului contravențional de față.
Petentul R___ I__ a formulat plângere împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/10.09.2013, întocmit de către IPJ B____-Post Poliție Unguriu, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se anuleze procesul verbal sau, în subsidiar, să se înlocuiască sancțiunea aplicată prin procesul verbal (amenda) cu sancțiunea avertisment.
În fapt, arată că a circulat pe D.N. 10 Unguriu pe raza comunei cu autoturismul proprietate personală XXXXXXXXXX și a fost oprit de agentul de circulație întrucât acesta a considerat că ar fi încălcat linia continuă, lucru care nu corespunde cu adevărul întrucât în zona respectivă marcajul nu mai este vizibil, datorită timpului de când au fost aplicate marcajele.
Deoarece agentul a avut această convingere, pe loc i-a înmânat procesul verbal de contravenție deși l-a rugat pe acesta să se deplaseze pentru a vedea personal că în zona respectivă nu este linie continuă și că marcajul nu se mai observă.
Învederează instanței că din cuprinsul procesului verbal nu este evidențiat locul unde ar fi depășit linia continuă.
Consideră că a fost sancționat de către agent fără a avea un motiv bine întemeiat, întrucât a mai fost învinuit și pentru faptul că a depășit mașina din față, cu toate că „conducătorul acelui autoturism i-a spus lucrătorului de poliție că nici el nu a observat dacă este marcaj continuu sau nu și a fost pus să semneze procesul verbal în rubrica martorului.
Intimatul IPJ B____ a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii.
Învederează instanței că vehiculul condus de către petent pe D.N. 10 B____-B_____, în localitatea Unguriu, a depășit vehiculul cu nr. XXXXXXXXX, condus de către Rîmbei I__, iar în timpul manevrei de depășire a încălcat marcajul rutier ce desparte sensurile de circulație, marcaj format din linie continuă.
Procedând astfel, petentul a încălcat dispozițiile art. 120 alin. 1 lit. i din OUG nr. 195/2002, și în baza art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/xxxxx a fost sancționat cu amendă, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Prin sentința civilă nr. 387 pronunțată la data de 24.03.2014 Judecătoria Pătîrlagele a respins plângerea petentului împotriva procesului verbal de contravenție ________ br. xxxxxxx din data de 10.09.2013 în contradictoriu cu intimatul IJP B____,ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel,prima instanță a reținut :
„Prin procesul verbal în litigiu, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei și i-a fost reținut permisul de conducere. S-a reținut în sarcina sa că, în data de 10.09.2013, ora 6 și 15 minute, a condus auto marca Ford cu nr. XXXXXXXXX pe D.N.10 B_____-B____, în localitatea Unguriu, și în această localitate, a efectuat manevra de depășire, a autovehiculului cu nr. XXXXXXXXXXX, călcând marcajul axial continuu al drumului. A încălcat astfel dispozițiile art. 120 alin. 1 lit. i din OUG nr. 195/xxxxx.
Instanța reține că prezumția de adevăr de care se bucură procesul verbal nu a fost anulată de susținerile petentului și de probele administrate.
Se reține astfel că martorul Rîmbei I__ a semnat procesul verbal, confirmând astfel existența faptei (martorul a condus vehiculul ce a fost depășit de către vehiculul condus de către petent).
Martorul a semnat procesul verbal confirmând astfel fără nicio obiecție starea de fapt reținută prin procesul verbal. Faptul că în instanță martorul a declarat că marcajul drumului era nevizibil, că petentul în timpul efectuării manevrei de depășire nu a depășit axul longitudinal al drumului, nu poate fi reținut de către instanță, declarația martorului fiind evident dată „pro causa”.
Petentul nu a dovedit că, în locul unde a efectuat manevra de depășire, marcajul longitudinal al drumului era șters.
Faptul că, administratorul drumului arată că un nou marcaj rutier al D.N. 10, în localitatea Unguriu, a fost efectuat în luna noiembrie 2013, nu dovedește că, în luna septembrie a aceluiași an marcajul rutier era inexistent.
Așadar, urmează a se constata că, petentul a comis fapta pentru care a fost sancționat.
Coroborând aceasta cu faptul că procesul verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de către O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a constata că plângerea petentului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă”.
Prin apelul declarat în termen în termen,petentul R___ I__ critică sentința civilă sus menționată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.
Petentul reiterează și în instanța de control judiciar că martorul din acte Rîmbei I__, care a semnat procesul verbal a declarat faptul că marcajul drumului,unde acesta a fost depășit era nevizibil,iar în timpul efectuării manevrei de depășire,nu a depășit actul longitudinal al drumului întrucât martorul circula foarte retras pe partea dreaptă pentru că autoturismul acestuia avea probleme cu alimentarea,fiind formată coloană de autoturisme în spatele acestuia.
De asemenea,faptul că marcajul drumului,unde autoturismul martorului a fost depășit,era nevizibil,a fost conformat de faptul că administratorul drumului,prin adresa comunicată la dosar a precizat faptul că la două luni după întocmirea procesului verbal,în luna noiembrie 2013,a efectuat un nou marcaj pe DN 10,în localitatea Unguriu.
Mai arată apelantul faptul că instanța de fond în mod nejustificat nu a ținut6 seama de declarația martorului audiat în ședință publică , considerând că această declarație este dată pro causa și a considerat adresa comunicată în dosar de la administratorul drumului din care rezultă că în luna noiembrie 2013,s-a efectuat un marcaj rutier în localitatea Unguriu,nu dovedește că în luna septembrie a aceluiași an,marcajul era inexistent.
Adresa nr. 451/2015 emisă de Direcția Regională Drumuri și Poduri București – Secția Drumuri Naționale B____,prin care se precizează că înainte de data de 10.09.2013,ultima dată de aplicare a marcajului,în localitatea Unguriu , a fost în data de 06.10.2011,deci de aproape doi ani,confirmă încă o dată faptul că marcajul nu prea ar fi fost vizibil.
Tribunalul,examinând sentința civilă atacată prin prisma criticii învederate de către petentul R___ I__ și în virtutea efectului devolutiv al apelului,constată și reține:
Situația de fapt reținută în hotărârea analizată nu este în concordanță cu probele administrate în cauză și nu a fost corespunzător stabilită.
Astfel se poate constata că martorul din acte Rîmbei I__, care a semnat procesul verbal a declarat faptul că marcajul drumului,unde acesta a fost depășit era nevizibil,iar în timpul efectuării manevrei de depășire,nu a depășit actul longitudinal al drumului întrucât martorul circula foarte retras pe partea dreaptă pentru că autoturismul acestuia avea probleme cu alimentarea,fiind formată coloană de autoturisme în spatele acestuia.
De asemenea,faptul că marcajul drumului,unde autoturismul martorului a fost depășit,era nevizibil,a fost conformat de faptul că administratorul drumului,prin adresa comunicată la dosar a precizat faptul că la două luni după întocmirea procesului verbal,în luna noiembrie 2013,a efectuat un nou marcaj pe DN 10,în localitatea Unguriu.
Mai mult, instanța de fond în mod nejustificat nu a ținut seama de declarația martorului audiat în ședință publică , considerând că această declarație este dată pro causa și a considerat adresa comunicată în dosar de la administratorul drumului din care rezultă că în luna noiembrie 2013,s-a efectuat un marcaj rutier în localitatea Unguriu,nu dovedește că în luna septembrie a aceluiași an,marcajul era inexistent.
Adresa nr. 451/2015 emisă de Direcția Regională Drumuri și Poduri București – Secția Drumuri Naționale B____,prin care se precizează că înainte de data de 10.09.2013,ultima dată de aplicare a marcajului,în localitatea Unguriu , a fost în data de 06.10.2011,deci de aproape doi ani,confirmă încă o dată faptul că marcajul nu prea ar fi fost vizibil.
Față de toate aceste considerente,tribunalul va Admite apelul declarat de petentul R___ I__ domiciliat în B____,______________________________________________,_________________ împotriva sentinței nr. 387 din 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele în dosarul cu nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____ cu sediul în B____,________________________-10 , județ B____ și va schimba sentința apelată în sensul că va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul declarat de petentul R___ I__ domiciliat în B____,_______________________________ 17,___________,_________________ împotriva sentinței nr. 387 din 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele în dosarul cu nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____ cu sediul în B____,________________________-10 , județ B____ .
Schimbă sentința apelată în sensul că admite plângerea contravențională și anulează procesul verbal contestat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015
Președinte, M_____-G______ S_______ |
|
Judecător, G______ E____ V____ |
|
Grefier, L______ S___________ |
|
Red. S.M.G
Tehnored.D.A/4 ex.
12.03.2015