Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BIHOR
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1158/2014 din 16 mai 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr.1158 /R/CA/2014

Ședința publică din 16 mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C_________ M______

JUDECĂTOR: D_______ R___

JUDECĂTOR: D___ V_______ E____

GREFIER: M______ M____ B___


Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administativ formulată de recurentul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T_____, nr.18, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul V_____ A___ L______, domiciliat în localitatea B___, nr.40/A, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 3453 din 12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare procesul verbal contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, prezentul recurs este la primul termen de judecată, este motivat și este scutit de taxă de timbru.

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă iar cererea este scutită de taxă de timbru. Se constată că prin Serviciul Registratură al instanței recurentul a depus la dosar motivele recursului.

Nefiind alte cereri sau probe, apreciind lămurită cauza, închide dezbaterile asupra acesteia și reține recursul spre judecare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3453 din 12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis plângerea formulată de petentul V_____ A___ L______ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Bihor și s-a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx întocmit de către intimat la data de 16.11.2012.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ________ nr.xxxxxxx din 16.11.2012, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă totală de 280 lei și 4 puncte de penalizare, cu titlu de sancțiune contravențională complementară, reținându-se în sarcina sa faptele de a conduce autoturismul vorbind la telefon fără a utilizeze dispozitivul “mâini libere” și fără a purta centura de siguranță.

Sub aspectul legalității, instanța a constatat că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin art.16 și 17 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că nu se face dovada săvârșirii faptei contravenționale reținute în sarcina petentului. Intimatul nu a produs nici o dovadă care să ateste starea de fapt reținută în procesul verbal. Pe de altă parte, petentul susține contrariul. În procesul verbal se consemnează aceeași poziție a petentului iar intimatul nu a propus probe suplimentare pentru a dovedi vinovăția petentului.

În această situație, instanța a constatat că există îndoială in ceea ce privește săvârșirea contravenției de către petent. Această îndoială a fost apreciată de către instanță în favoarea petentului, fiind de principiu în materie contravențională (care se aproprie de domeniul dreptului penal) că orice îndoială profită contravenientului.

O astfel de apreciere a instanței este în concordanță si cu jurispudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată în aplicarea art. 6 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil (Hotărârea CEDO din 2007 în cauza A_____ împotriva României).În cauza A_____ împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că dacă nu există, în mod rezonabil, posibilități de probare a nevinovăției contravenientului, acesta se bucură de prezumția de nevinovăție, revenind organului constatator sarcina de a răsturna această prezumție. D___ în acest mod este asigurat dreptul la un proces echitabil în conformitate cu prevederile art. 6 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța a admis plângerea și a anulat procesul verbal.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs intimatul I____________ de Politie Județean Bihor, prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul menținerii în întregime a procesului verbal.

În motivare, consideră că în mod greșit instanța de fond a anulat procesul verbal în considerarea prezumției de nevinovăție, considerând că există dubii cu privire la legalitatea și temeinicia procesului verbal ca urmare a nerecunoașterii faptei de către reclamant.

Arată că agenții de poliție sunt abilitați prin Legea 218/2002 de organizare și funcționare a poliției, să constate și să sancționeze contravenții, or în cazul în cazul în care se pune la îndoială constatarea contravenției, fără a avea un motiv întemeiat, consideră că autoritatea reprezentanților statului este înlăturată. Invocă în acest sens jurisprudența CEDO, cazurile I___ P__ contra României și Lusko contra Slovaciei în care s-a enunțat principiul conform căruia ar fi absurd ca statelor să li se să se recunoască dreptul a investi în anumite persoane pentru a constata și sancționa contravenții, fără ca actele întocmite de acestea să nu constituie mijloace de probă.

De asemenea, invocă și cazul Salabiaku contra Franței, în care este enunțat faptul că și reclamantul este obligat să-și susținută cu probe nevinovăția, fapt pe care acesta nu 1-a realizat în acest caz.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 C.proc.civ., O.G. nr.2/2001, O.U.G. nr.195/2002, C.proc.civ.

Intimatul V_____ A___ L______, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu și-a precizat poziția în cauză.

În recurs nu au fost administrate probe.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art.3041 C.proc.civ., Tribunalul constată că recursul nu este fondat.

Prin procesul verbal ________ nr.xxxxxxx din 16.11.2012, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă totală de 280 lei și sancțiunea complementară constând în 4 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.99 alin.2 cu referire la art.36 alin.3, respectiv art.36 alin.1 din OUG nr.195/2002, reținându-se în sarcina sa că a condus autoturismul vorbind la telefon fără a utilizeze dispozitivul „mâini libere” și fără a purta centura de siguranță.

Procesul verbal a fost semnat cu obiecțiuni de petent, care a menționat că nu a vorbit la telefonul mobil și purta centura de siguranță.

Față de această situație și reținând că în cauză nu au fost solicitate și administrate probe, Tribunalul consideră că în mod corect instanța de fond a dat eficiență principiului prezumției de nevinovăție cu consecința admiterii plângerii contravenționalr cu care a fost sesizată.

Pentru aceste motive, constatând că sentința civilă nr.3453/12.03.2013 a Judecătoriei Oradea este temeinică și legală, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ. Tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat I____________ de Poliție al Județului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGI

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, Parcul T_____, nr.18, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul V_____ A___ L______, domiciliat în localitatea B___, nr.40/A, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 3453 din 12.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2014.



PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

M______ C_________ E____ D___ V_______ R___ D_______ M______ B___


Red.dec.jud.E.D.V.

Jud.fond B.A.

Dact.gref.B.M.

2 ex/31.07.2014







Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025