Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria IAŞI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
6270/2015 din 07 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

Cod operator: 3171

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6270/2015

Ședința publică de la 07 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E____ G____

Grefier M______ G_______ P_________

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de creditorul M_________ F________ în contradictoriu cu debitorul H___ B_____, terț poprit _______________>, având ca obiect validare poprire menținere.

La apelul nominal făcut în ședința din ședință publică, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 23.04.2015, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru data de 30.04.2015 și pentru azi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 16.01.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX, creditorul M_________ F________ a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu terțul poprit S.C. C_____ S.A. și debitorul Huma B_____ să dispună menținerea popririi înființate pentru suma de 557 lei.

În motivare, creditorul a arătat că debitorul Huma B_____, salariat al terțului poprit înregistrează debite restante către bugetul local in suma de 557 lei motiv pentru care a fost declanșata procedura de executare silita in baza dispozițiilor Codului de procedura fiscala, fiind format dosarul de executare silita nr. 797/13.08.2014.

În temeiul titlului executoriu nr. 797/13.08.2014 in cadrul dosarului de executare silita a fost emisa adresa de înființare a popririi nr. xxxxx/27.11.2014 in scopul recuperării sumelor datorate.

Întrucât terțul poprit nu a respectat dispozițiile art. 149 alin. 9 Cod procedura fiscala a fost promovata prezenta cerere de chemare in judecata.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 150 Cod procedura fiscala.

În dovedire creditorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Terțul poprit S.C. C_____ S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivare s-a arătat ca la data înființării popririi debitorul nu mai avea calitate de angajat al terțului poprit, acesta fiind angajat al societății pentru o perioada determinata de timp, respectiv de la data de 09.10.2012 pana la 31.12.2013..

Întrucât la data înființării popririi debitorul nu mai avea calitate de angajat al sau astfel ca societatea nu datora nicio suma de bani către acesta, terțul poprit a solicitat in baza dispozițiilor art. 150 Cod procedura fiscala respingerea cererii si desființarea popririi înființate prin adresa nr. xxxxx/27.11.2014.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 si următoarele Cod procedura civila si art. 150 alin. 1 Cod procedura fiscala.

Debitorul Huma B_____ nu a formulat in termenul prevăzut de lege întâmpinare dar s-a prezentat personal in instanța la termenul de judecata din data de 23.04.2015 si a solicitat respingerea acțiunii întrucât suma pentru care a fost declanșata procedura de executare silita a fost achitata.

Din oficiu instanța a efectuat verificări la I__ Iași cu privire la raporturile dintre debitorul Huma B_____ si terțul poprit S.C. C_____ S.A.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Împotriva debitorului Huma B_____ a fost declanșata de către creditorul M_________ F________ procedura de executare silita, in conformitate cu dispozițiile Codului de procedura fiscala in vederea recuperării sumei de 557 lei, fiind format dosarul de executare silita nr. 797/13.08.2014.

În cadrul dosarului de executare silita a fost emisa la data de 27.11.2014 dresa de înființare a popririi nr. xxxxx/27.11.2014 către terțul poprit S.C. C_____ S.A.

Creditorul a susținut prin prezenta cerere ca terțul poprit nu si-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 149 Cod procedura fiscala motiv pentru care a fost promovata prezenta cerere de chemare in judecata.

Potrivit art. 149 alin.8, 9 și alin.91 din O.G. nr. 92/2003, modificat: (8) Poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit. În acest sens, terțul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât și ora primirii adresei de înființare a popririi. (9) După înființarea popririi, terțul poprit este obligat: a) să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare; b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înștiințând despre aceasta organul de executare. (9^1) În situația în care, la data comunicării adresei de înființare a popririi, terțul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, va înștiința despre acest fapt organul de executare în termen de 5 zile de la primirea adresei de înființare a popririi.

La rândul sau art. 150 din OUG 92/2003, prevede (1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi. (2) Judecata se face de urgență și cu precădere. (3) Pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod.

Instanța constată că, pe de o parte, este datoare a verifica îndeplinirea condițiilor art. 149 alin.8 și alin.9 din O.G. nr. 92/2003, modificată, referitoare la comunicarea adresei de înființare a popririi către terțul poprit și îndeplinirea de către acesta a obligațiilor ce îi reveneau ulterior acestui moment, iar, pe de altă parte, existența și valabilitatea raportului juridic obligațional dintre debitor și terțul poprit.

Cu privire la existenta unui raport obligațional intre debitor si terțul poprit instanța retine ca din adresa nr. 8121/8410/CCMMRM din 23.03.2015 emisa de I.T.M. Iași - fila 30 dosar - rezulta ca debitorul Huma B_____ nu este angajat al terțului poprit S-.C. C_____ S.A.

Retine instanța ca terțul poprit a făcut dovada prin înscrisurile depuse la filele 23-24 din dosar ca la data înființării popririi debitorul nu mai avea calitate de angajat al sau, contractul de munca al acestuia încetând din data de 31.12.2013.

Față de împrejurarea că din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca terțul poprit nu datorează sume de bani debitorului împotriva căreia a fost declanșata procedura de executare silita, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.proc. fiscala, va respinge cererea de menținere a popririi. In consecința, având in vedere si dispozițiile art. 150 alin.1 din O.G. nr. 92/2003, va dispune desființarea popririi înființate de M_________ F________ prin adresa xxxxx/27.11.2014 emisa in dosarul de executare silita nr. 797/13.08.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de creditorul M_________ F________,, CUI xxxxxxx cu sediul în Mun. F________, _______________________, jud. Suceava, în contradictoriu cu debitorul Huma B_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat in F________, ____________________. 2, _____________, jud. Suceava și terțul poprit S.C.C_____ S.A., înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, C__ RO xxxxxxx, cu sediul in Iași, ________________________, jud. Iași.

Dispune desființarea popririi înființate de M_________ F________ prin adresa xxxxx/27.11.2014 emisa in dosarul de executare silita nr. 797/13.08.2014.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2015.

Președinte, Grefier,

G.E. P.M.

RED./TEHNOREDN .G.E.

5 EX./10.06.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025