R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIE Nr. 795/2014
Ședința publică de la 23 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E_______ M_______ C_______
Judecător E____ A____
Grefier E____ R________
S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de intimatul C_______ N________ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CESTRIN, împotriva sentinței civile nr.1617/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind petenta I_____ T______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Tribunalul, față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 411 alin.1 punctul 2 teza a II-a NCPC., nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 23.04.2013, sub nr. de mai sus, petenta I_____ T______ a solicitat în contradictoriu cu intimata C_______ N________ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CESTRIN, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/09.04.2013.
În motivarea plângerii s-a arătat că la data constatării contravenției vehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX nu mai era în proprietatea petentei, fiind înstrăinat către Timpau A_____ M_____. Totodata petenta a mentionat ca procesul verbal este nul datorita lipsei semnaturii olografe a agentului constatator.
Prin sentința civilă nr. 1617/20.02.2014, Judecătoria Pitești a admis plângerea, cu motivarea că prin procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/09.04.2013 petenta I_____ T______ a fost sancționată cu amenda în cuantum de 250 lei pentru că vehiculul categoria A, aparținând acesteia, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX a circulat la data de 10.03.2013, ora 14,20, pe DN 65, km. 54+300m, pe raza localității Slatina, fără a deține rovinietă valabilă.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator. Verificând legalitatea procesului-verbal, s-a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Nu au fost reținute susținerile petentei, în sensul că procesul-verbal nu ar fi fost semnat de către agentul constatator. Astfel, din mențiunile inserate în procesul-verbal a rezultat că acesta a fost generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001 de către agentul constatator C_______ D__ P____ cu certificatul nr. xxxxxxxxxxxx03029402, din data de 01.08.2012 emis de către Certsign SA (f.23). În acest sens, instanța a reținut că, potrivit art. 7 din Legea 455/2001, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. De asemenea, conform art. 9 alin. 2 din același act normativ, „Semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4” La dosarul cauzei, intimata a depus certificatul calificat pentru agentul constatator C_______ D__ P____ (f. 23). În consecință, instanța reține că procesul-verbal îndeplinește condiția semnării de către agentul constatator prev. de art. 17 din OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002). Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că, potrivit contractului de vanzare cumparare pentru un vehicul folosit de la fila 7, la data de 21.11.2012, petenta I_____ T______ a vandut lui Timpau A_____ M_____ autoturismul Dacia 1310 cu nr. de inmatriculare XXXXXXXXX. Ulterior incheierii contractului, petenta a radiat de pe numele sau respectivul autoturism, potrivit certificatului de atestare fiscala de la fila 9.
Având în vedere că obligația de achitare a rovinietei revine utilizatorului, iar în speță, la data constatării presupusei contravenții, calitatea de utilizator a autovehicului XXXXXXXXX.o avea Timpau A_____ M_____, iar nu petenta, instanța, în temeiul disp. art.34 din OG nr.2/2001 a admis plângerea contravențională.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata pe care a criticat-o pe considerentul că, în mod greșit, a fost admisă plângerea, în contextul în care nu s-a făcut radierea din evidențele instituției apelante.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 477 Ncpc, tribunalul reține următoarele:
La data de 09.04.2013, petenta – intimată a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 din OG 15/2002 R, constând în faptul că a fost depistată în trafic circulând cu auto nr. XXXXXXXXX fără a avea achitată rovinieta (f. 5, dosar fond inițial).
În motivarea plângerii formulată la fila 2 a dosarului de fond aceasta a învederat faptul că autoturismul în cauză nu îi mai aparține de aproape un an de zile, împrejurare reținută de către instanța de fond drept motiv de nulitate a procesului verbal atacat.
Ceea ce, însă, nu s-a observat de către instanța de fond este că nu s-a prezentat dovada radierii din circulație a autoturismului cu pricina de pe numele petentei, conform art. 24 alin. 2 lit. d din Ordinul 1501/2006 („(2) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data:…..d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane).
Or, în acest context, fără vreo modificare asupra numelui deținătorului din certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului, rezultă că, potrivit art. 7 coroborat cu art. 1 alin. 1 lit. b din OG 15/2002 R, forma în vigoare la data constatării contravenției, subiect activ al acesteia, în speța de față, nu putea fi decât petenta, iar nu o altă persoană.
Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că nu au fost identificate cauze de nulitate a actului atacat prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 R care să poată fi avute în vedere din oficiu, tribunalul, în baza art. 480 C__, va admite apelul.
În ceea ce privește reindividulizarea sancțiunii aplicate, însă, se constată că petenta a depus demersurile necesare pentru radierea de pe numele său (f. 41, dosar fond), astfel că este necesar a se dispune înlocuirea amenzii cu avertismentul, drept pentru care se va schimba sentința, în sensul sus menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către CNADNR, cu sediul în București, sector 6, ____________________. 401 A, împotriva sentinței civile nr. 1617/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în prezenta cauză, intimată fiind I_____ T______, domiciliată în Pitești, ___________________, _____________, __________________.
Schimbă sentința, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertismentul.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Septembrie 2014.
Președinte, E_______ M_______ C_______ |
|
Judecător, E____ A____ |
|
Grefier, E____ R________ |
|
E.A. 14 octombrie 2014/4 ex