ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX – 23.03.2015

DECIZIA CIVILĂ NR. 4470

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: O____ R_____

JUDECĂTOR: O___________ G_______

JUDECĂTOR: P____ R_____

GREFIER: P_______ M_____ D____

S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. E___________ S.A. împotriva sentinței civile nr. 226/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul T____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații-pârâți C________ Județean T____ și M_________ D__________ Regionale și Administrației Publice, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.06.2015, când instanța a amânat pronunțarea la data de 16.06.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A:

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

1. Recursul reclamantei:

Împotriva sentinței civile nr. 226/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul T____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, a formulat recurs reclamanta S.C. E___________ S.A., solicitând, în principal, admiterea recursului si casarea hotărârii recurate cu consecința admiterii cererii de chemare in judecată iar în cazul respingerii acestei cererii principale, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei instanței competente spre rejudecare.

În motivare, se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală, statuând o veritabilă denegare de dreptate și fraudă la legea nr. 213/1998 și chiar la legea fundamentală a statului, având în vedere faptul că, art. 136, alin. 2 Constituția României dispune, „Proprietatea publică este garantata și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.”

Astfel, se critică sentința recurată, pentru reținerea eronată și ignorarea situației de fapt și a dispozițiilor de drept invocate în speță, raportat la situația reală dovedită în cauză, precum șt pentru incorecta analizare și interpretare a probelor administrate, motiv de recurs prevăzut de art.488, pct.6 și pct.8 C. proc. civ., respectiv, hotărârea cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei și hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că prima instanță nici nu s-a pronunțat legal asupra unor mijloace de apărare și asupra unor dovezi administrate înlăturându-le/ignorându-le fără a motiva credibil/temeinic hotărârea dată, dovezile fiind covârșitoare pentru dezlegarea pricinii.

Se arată că Tribunalul T____ în considerentele sentinței recurate pag. 5, în doar câteva alineate, reține în mod nelegal, superficial și netemeinic faptul că, "... . Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că terenul aferent bazei sportive și pentru care se solicită eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate face parte din domeniul public al Municipiului Timișoara, conform HCLMT nr.34/23.02.2010. Față de acest aspect, tribunalul consideră că nu sunt incidente dispozițiile HG nr.834/1991.”

Se arată că prima instanță de judecată a tratat superficial prezenta cauză, întrucât așa cum s-a arătat și în fața primei instanțe de judecată, în cauză se impune atenției controlului judecătoresc, dacă este temeinic - corect sau nu refuzul pârâtului de a nu comunica cererea subscrisei ministerului de resort, demonstrând faptul că, pârâtul nu are atribuții în a cenzura cererea după cum este sau nu apartenent domeniului public regimul juridic al terenului în cauză, acest atribut fiind în competența exclusivă a ministerului de resort, pârâtul fiind obligat a comunica cererea subscrisei însoțită evident de către punctul său de vedere cu privire la regimul juridic.

Se arată că s-a evidențiat și în cererea adresată pârâtului și în cererea de chemare în judecată faptul că : "în prezent Municipiul Timișoara invocă un ultim obstacol în emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în cauză și anume promovarea HCLMT nr.34/23.02.2010, ceea ce în opinia noastră este un nou abuz de drept având în vedere că, "hotărârile emise de autoritățile locale, având ca obiect inventarierea bunurilor proprietate publică, sunt proceduri prealabile emiterii hotărârii Guvernului de atestare a apartenenței bunurilor respective la domeniul public de interes local iar actul vătămător este hot Guvernului, și nu hotărârile prealabile emise de autoritățile locale, întrucât Hotărârea Guvernului este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor", opinie statuată de către Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, în toate deciziile de caz precum și în decizia nr.1806 din 21 martie 2005, data exemplu.

Se invocă și efectul pozitiv al lucrului judecat al considerentelor Dec. civ. nr. 3940/2011 a ÎCCJ a României ca prezumție absolută, raportat la dispozițiile art.430, alin. 2, al NCPC. Astfel, prin Decizia nr. 3940/2011 dată în Dosar nr. xxxxx/325/2010 ÎCCJ a României Secția de C_________ Administrativ, reține; "în cauză, nu se impunea sesizarea instanței de contencios administrativ și cu anularea hotărâri! Consiliului Local at Municipiului Timișoara prin care s-a însușit inventarul domeniului public al acestei localități, fiind evident faptul că, în litigiile care au ca obiect anularea unor poziții din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de Guvern, iar nu hotărârile emise de autoritățile publice locale privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator și care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului. Din cele expuse anterior, rezultă faptul că H.G. constituie actul prin care se schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective și care poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane, în sensul art. 1 din legea contenciosului administrativ.".

Se arată că Legea nr. 213/1998 actualizată la 22.02.2010 prevedea în dispozițiile Art. 21. "(l) Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se întocmește, după caz, de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de primarul generat al municipiului București sau de primari. (2) inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însușesc, după caz, de consiliile județene, de C________ General al Municipiului București sau de consiliile locale. (3) Inventarele astfel însușite se centralizează de consiliul județean, respectiv de C________ General al Municipiului București, și se trimit Guvernului, pentru ca prin hotărâre, să se ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local.", ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, terenul prevăzut în HCLMT nr. 34/2010 nu a făcut obiectul atestării prin Hotărâre de Guvern.

Mai mult, se precizează că apartenența regimului juridic al terenului în cauză la domeniul public a mai făcut obiect al cenzurii instanței de judecată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Curții de Apel Timișoara care a statuat în considerentele sentinței sale faptul că terenul în cauză nu are regim juridic de domeniu public iar prin ÎCCJ a României s-au respins recursurile declarate de Municipiul Timișoara și de C________ Local al Municipiului Timișoara, precum și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr.445 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal ca nefondate. Decizia fiind Irevocabilă. Și în raport de aceste hotărâri judecătorești invocăm efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire și la dispozitiv și la considerentele acestora vis a vis de apartenența regimului juridic al terenului în cauză.

Se invocă în cauză și efectul pozitiv al puterii de lucru judecat statuat de către DC. nr. 4617/2005 în dos. nr. xxxxx/2004 de către Î.C.C.J. a României care reține în penultimul aliniat al considerentelor sale faptul că imobilul în litigiu nu aparține domeniului public iar prin Decizia Civilă nr. 1148/2009 dată în dos. nr. 6919/2008 a Curții de Apel Timișoara este reconfirmată teza potrivit căruia imobilul în cauză nu poate face parte din imobilele prevăzute de lege ca având regim juridic de domeniu public, cauze în care instanțele de judecată au constatat corect adevărata stare de fapt a imobilului în cauză ce se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, astfel, invocăm în susținerea tezei noastre și Decizia nr. 212 din XXXXXXXXXX, Republicată în nr. 1 bis a Publicată în "BJ. 1999, p. 114. Secția de contencios administrativ a C.S.J.,în care într-o speță similară pronunțată în contradictoriu cu C________ județean T____ pentru Refuzul de avizare a documentației întocmite de o societate comercială în baza hotărârii Guvernului nr.834/1991 prin Invocarea încălcării proiectului de urbanism general al orașului, în lipsa avizelor legale pentru ca proiectul să aibă caracter obligatoriu, CS.J a constatat Nelegalitatea Refuzului, argumentând că, potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990, ca urmare a reorganizării fostelor întreprinderi de stat în societăți comerciale, dreptul de administrare directă asupra terenurilor și a celorlalte active s-a transformat în drept de proprietate.

Se arată că s-a solicitat Tribunalului T____, 1. anularea "refuzului" (actului administrativ) nr. R/6118 din 23.06.2014 emis de către pârât și 2. să oblige pârâtul să înainteze cererea nr.6118/23.05.2014 însoțită de dosarul aferent ministerului de resort, respectiv Ministerului Economiei, Comerțului Șl Turismului, în susținerea cererii noastre am depus întreg dosarul administrativ pârâtului, dosar care s-a depus și onoratei instanțe de judecată, iar în cererea adresată pârâtului cât și în plângerea prealabilă și în cererea de chemare în judecată, în precizarea acesteia în răspunsul la întâmpinare cât și în concluziile scrise adresate Tribunalului T____ am probat și dovedit întreaga teză susținută în cauză.

Tribunalul T____ prin hotărârea pronunțată a cenzurat regimul juridic ai terenului apreciind în final ca și concluzie faptul că, pârâtul a procedat legal respingând cererea.

Se arată că s-a promovat cererea de atribuire a terenului potrivit dispozițiilor HG nr. 834/1991 în anul 1993, cerere ce nu a fost soluționată încă, întrucât din anul 1993 și până în prezent asupra terenului în speță s-au purtat litigii privind dreptul de proprietate, și cum la momentul la care bunul si-a schimbat regimul juridic nu s-a ținut cont de destinația și uzul acestuia, se apreciază greșită înscrierea bunului în domeniul public.

Se precizează că, începând din anul 1977 și până în prezent am folosit bunul în speță nestingheriți ca bun propriu în interes propriu fără a fi afectat de uz public așa cum este definit de către Legea nr. 213/1998. Având în vedere faptul că, bunul în speță nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de către dispozițiile Legii nr.213/1998 actualizată, este evident faptul că. Statul Român a comis un veritabil abuz de drept fiind legitimă prezenta cerere pe care vă solicităm a o admite așa cum a fost formulată și dovedită în cursul cercetării judecătorești.

CCR prin Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, vine și întărește afirmațiile noastre și anume, Hotărârea judecătorească fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a tranșat deja pe calea judecății.

Prin urmare, se arată că hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunțării, iar, după rămânerea irevocabilă, ea se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătorești îl constituie forța executorie a acesteia, care trebuie respectată și executată atât de către cetățeni, cât și de autorități/e publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă și irevocabilă de caracterul ei executoriu, reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a justiției", prin urmare ne menținem teza potrivit căreia CLMT nu poate trece peste autoritatea hotărârilor judecătorești date în toate dosarele invocate în speță hotărâri ale Tribunalului T____, a Curții de Apel Timișoara, cât și a ÎCCJ a României, hotărâri depuse în probațiune în prezentul dosar, însă instanța de fond în prezenta cauză le-a ignorant si nu a răspuns în nici un mod tezei, dimpotrivă a soluționat cauza pe baza unei probe care nu poate răsturna probațiunea.

Față de toate aceste argumente în fapt și în drept necombătute de către pârâtul intimat, se susține că prezumția de adevăr - mijloc de probă, nu poate fi înlăturată de instanță în prezentul proces. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Se arată că s-a invocat frauda la lege întrucât se socotește frauda la lege, atunci când anumite norme legale (ca cele dresate în prezenta speță) sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate ci pentru eludarea ori substituirea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire oculta a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor.

Denegarea de dreptate în cauză este refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizata in limita investirii = așa cum a procedat Tribunalul T____ soluționând cauza în temeiul unei probe care nu făcea obiect al judecății.

În temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se ridică și excepția de nelegalitate a HCLMT nr. 34/2010 cu privire la terenul în cauză, raportat la dispozițiile legii nr. 213/1998 și la dispozițiile legii fundamentale cât și la dispozițiile hotărârilor judecătorești date în cauză anterior datei de 23.02.2010, potrivit tezei expuse anterior, teză invocată și în susținerea admiterii excepției de nelegalitate a HCLMT nr.34/2010.

2. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 499 din noul Cod de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, Curtea de Apel constată următoarele:

Cu privire la obiectul litigiului, Curtea constată că în prezenta cauză, reclamanta S.C. E___________ S.A. a solicitat – în contradictoriu cu pârâtul C________ Județean T____ - anularea refuzului Nr. R/6118 din 23.06.2014 emis de pârât, cu consecința obligării acestuia să înainteze cererea nr.6118/23.05.2014, însoțită de dosarul aferent ministerului de resort îndreptățit să se pronunțe asupra cererii sale potrivit dispozițiilor legale prevăzute de către HG nr. 834/1991; iar în subsidiar, în cazul în care pârâtul este îndreptățit a se pronunța asupra cererii sale, solicită obligarea pârâtului la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate solicitat, pentru, terenul categoria curți construcții, în suprafață de 2685 mp, aferent bazei sportive E___________ SA, situat administrativ în Timișoara, _________________. 5, conform expertizei topo-cadastrale extrajudiciare aferente Proiectului nr. 8181/2011, întocmit de către _______________., respectiv conform procesului verbal de vecinătăți eliberat de Mun. Timișoara (2685 mp).

Curtea observă, astfel, că reclamanta critică refuzul pretins nejustificat al pârâtului C________ Județean T____ de a înainta ministerului de resort documentația necesară eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren conform Hotărârii de Guvern nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat.

Curtea mai reține că prin răspunsul nr. R/6118 din 23.06.2014 emis de pârât, (fila 55 dosar Tribunalul T____), rezultă că pârâtul C________ Județean T____ a apreciat că terenul în cauză face parte din domeniul public al Municipiului Timișoara, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991 pentru dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă.

Curtea mai constată că la judecata de fond, pârâtul C________ Județean T____ a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție pe care instanța de fond a respins-o, reținând, „raportat la obiectul acțiunii, respectiv anularea refuzului, precum și obligarea să înainteze ministerului de resort documentația depusă, iar în subsidiar obligarea la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate”, „că acest pârât are calitatea procesuală pasivă, fiind emitentul actului care cuprinde refuzul de soluționare a cererii, iar potrivit dispozițiilor art.1 și 5 din HG nr. 834/1991, autorităților publice județene sau celor care îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, le revine obligația de a emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate”.

Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean T____, Curtea reține că, potrivit art. 1 din H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, „terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană”.

Curtea reamintește, în privința competenței de eliberare a acestor certificate, că – potrivit art. 5 alin. 1 din H.G. nr. 834/1991 – „organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară”.

Întrucât reclamanta S.C. E___________ S.A. a fost înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 70/1991 (filele 139-141 dosar Tribunalul T____), Curtea reține – din dispozițiile art. 1și 5 alin. 1 din H.G. nr. 834/1991 – că eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate se dispune de „organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort”, iar nu de autoritățile administrative publice județene care, conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991, au competența prevăzută de acest act normativ numai în ceea ce privește „societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat”

Nefiind organ care îndeplinește atribuțiile ministerului de resort, C________ Județean T____ nu are competența de a evalua temeinicia eventualei cereri a reclamantei de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Prin urmare, neavând competența legală de a decide asupra temeiniciei cererii reclamantei de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, C________ Județean T____ nu poate fi obligat la soluționarea cererii reclamantei, și nici la transmiterea documentației către un minister, de vreme ce, conform dispozițiilor legale, nu s-a dovedit că acest pârât ar avea competența de a emite un anumit act premergător emiterii de către ministerul competent a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Sub acest aspect, Curtea reamintește că, potrivit art. 36 din noul Cod de procedură civilă, „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

Or, raportul juridic litigios vizează refuzul eliberării de către C________ Județean T____ a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru reclamantă, respectiv refuzul înaintării de către C________ Județean T____ a documentației depuse de reclamantă la ministerul de resort, în vedere emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Din acest punct de vedere, nu are relevanță faptul că pârâtul C________ Județean T____ a emis un act prin care a refuzat eliberarea certificatului pe considerentul că terenul respectiv face parte din domeniul public al Municipiului Timișoara, întrucât C________ Județean T____ nu este competent să soluționeze cererea reclamantei și nici să emită un anumit act premergător emiterii de către ministerul competent a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Astfel, actul emis de C________ Județean T____ nu poate aduce sub nici o formă atingere drepturilor reclamantei la eliberarea certificatului respectiv.

Prin urmare, pârâtul C________ Județean T____ nu este debitorul în raportul juridic având în conținut dreptul reclamantei la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991, neavând nici obligații de a transmite o astfel de documentație ministerului competent să elibereze certificatul respectiv, reclamanta având posibilitatea sesizării directe a acestui minister în vedere eliberării actului în cauză.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea reține că pârâtul C________ Județean T____ nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, astfel că în mod eronat a fost respinsă de instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean T____.

Pe de altă parte, dat fiind că instanța de fond a respins acțiunea în justiție – soluție care se impune și în cazul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive – Curtea reține că soluția instanței de fond – de respingere a acțiunii – apare ca fiind întemeiată, chiar dacă pentru alte considerente decât cele invocate în hotărârea recurată.

De asemenea, având în vedere lipsa competenței legale a Consiliului Județean T____ de a emite certificatul solicitat de reclamantă, Curtea reține că nu pot fi luate în considerare și nici examinate motivele de fond invocate de C________ Județean T____ pentru refuzul eliberării certificatului, organul competent să elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate – respectiv organul „care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort” – fiind singurul îndreptățit să facă o astfel de evaluare legală.

În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului T____ este temeinică și legală, recursul formulat de reclamanta S.C. E___________ S.A. împotriva sentinței civile nr. 226/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul T____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 al. 1 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. E___________ S.A. cu sediul social în Timișoara, ____________________________, CP xxxxxx, înregistrată la R.C. sub nr. JXXXXXXXXXXX, din T____, cod fiscal RO nr. xxxxxxx din 1991, având contul nr. RO27BITRTM1ROL011709CC01 deschis la Banca Italo Romena Timișoara și cu sediul procedural ales în Timișoara, P-ța Unirii nr. 8, jud. T____, împotriva sentinței civile nr. 226/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul T____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații-pârâți C________ Județean T____, cu sediul în Timișoara, _________________________ nr. 17, jud. T____ și M_________ D__________ Regionale și Administrației Publice, cu sediul în București, ____________________, sector 5.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, O____ R_____ O___________ G_______ P____ R_____

GREFIER,

P_______ M_____ D____

Red. P.R. – 16.06.2015;

Thred. P.M.D. – 30.06.2015, 5 ex. din care 3 se comunică;

Primă instanță: Tribunalul T____;

Judecător: B______ G_______.