Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TELEORMAN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
240/2015 din 04 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ASIGURĂRI SOCIALE ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 240

APEL

Ședința publică din data de 04 iunie 2015

Tribunalul compus din :

Președinte - N________ M____

Judecător - Z_____ L_____

Grefier - B______ C______

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ TELEORMAN, CF: xxxxxxxx, cu sediul în A_________, ___________________, jud. Teleorman împotriva sentinței civile nr. 432/28.01.2015, pronunțată de Judecătoria A_________, în contradictoriu cu intimata-petentă ___________________., CUI: xxxxxxxx, J XXXXXXXXXXX, cu sediul în A_________, ____________________-22, ______________________, jud. Teleorman, având ca obiect – anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 raportat la art. 482 din Codul de Procedură Civilă, republicat, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 2 din Codul de Procedură Civilă, republicat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, apelul se află la primul termen de judecată, intimata-petentă a depus la dosarul cauzei, prin serviciul Registratură al instanței, la data de 26.03.2015, întâmpinare, în 2 exemplare, iar apelantul-intimat a depus la dosarul cauzei, prin serviciul Registratură al instanței, la data de 14.04.2015, răspuns la întâmpinare, în 2 exemplare.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL:

Prin sentința civilă nr. 432/28.01.2015, Judecătoria A_________ a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta ___________________. în contradictoriu cu intimata ITM TELEORMAN, a dispus anularea parțială a procesului verbal de constatare a contravenției ________, nr. xxxxxxx/01.04.2014 emis de intimată și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment” și a exonerat petenta de plata amenzii aplicate.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria A_________ a reținut că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/01.04.2014, s-a aplicat petentei ___________________. sancțiunea contravențională a amenzii de 20.000 lei pentru comiterea contravenției prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003R, constând în aceea că la data de 28.03.2014 ora 9,30 la spălătoria auto situată în localitatea A_________, _____________________, județul Teleorman, aparținând ___________________. au fost identificate persoane prestând activitate în funcția de spălător de mașini fără a avea contracte de muncă încheiate în formă scrisă.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța a reținut că, petenta a săvârșit faptele prevăzute în procesul verbal de constatare a contravenției, TR nr. xxxxxxx/01.04.2014, însă referitor la individualizarea sancțiunii a apreciat că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. 5. din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Astfel, instanța a reținut că scopul dreptului contravențional se realizează atât prin înscrierea faptei în legea contravențională cât și prin aplicarea sancțiunilor persoanelor care încalcă normele care sancționează contravențiile, iar în raport de marea diversitate de modalități practice în care poate fi săvârșită o contravenție, dar și particularitățile diverșilor contravenienți, legiuitorul a stabilit sancțiuni alternative pentru ca ulterior agentul constatator să le poată individualiza în funcție de periculozitatea atât a contravenientului cât și a contravenției.

În consecință, instanța a apreciat că faptele cercetate au un grad de pericol social relativ redus, iar măsurile luate împotriva petentei sunt ușor exagerate.

Prin urmare, raportând faptele săvârșite de societatea petentă, modul în care au fost săvârșite, comportamentul ulterior al petentei, la sancțiunea aplicată, instanța a constatat că există o disproporție între faptă și sancțiune (amendă 20.000 lei pentru fapta prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea 53/2003R), întrucât petenta și-a îndreptat conduita sa, încheind contracte persoanelor respective, așa încât a apreciat că pentru faptele cercetate este suficientă aplicarea sancțiunii „avertisment”, ținându-se seama de faptul că este prima abatere de acest fel a petentei si că ulterior sancționării și-a îndreptat conduita.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel apelantul-intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ TELEORMAN, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei aprecieri a probatoriului existent la dosarul cauzei.

Astfel, apelantul a arătat că, în cauză, fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere că o persoană a prestat activitate fără forme legale la angajare, iar pentru perioada în care contravenienta a folosit această muncă, statul a fost prejudiciat prin neîncasarea impozitelor și a contribuțiilor la fondurile sociale datorate de contravenientă pentru utilizarea muncii.

De asemenea, apelantul a susținut că, în mod greșit, instanța a reținut că petenta și-a îndreptat conduita, încheind contracte persoanelor găsite prestând activitate fără forme legale de angajare, înțelegând să se conformeze rigorilor legii, întrucât nu s-a încheiat un contract individual de muncă decât pentru o singură persoană.

Prin urmare, apelantul a arătat că măsura avertismentului nu este suficientă pentru realizarea scopului aplicării sancțiunii contravenționale, așa încât a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii ca nefondată a plângerii contravenționale, formulată împotriva procesului-verbal contestat.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 53/2003, O.G. nr. 2/2001, H.G. nr. 500/2011, iar în susținerea apelului, a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri constând în extras din baza de date REGES pentru toți salariații din 26.02.2015 și extras din baza de date REGES conținând datele contractului individual de muncă încheiat pentru O______ C_______.

Intimata-petentă ___________________. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat în cauză de apelantul-intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ TELEORMAN, susținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, fapta neprezentând un gard ridicat de pericol social.

Examinând hotărârea apelantă prin prisma celor invocate, dar și în temeiul dispozițiilor art. 476 din Codul de Procedură Civilă, republicat, Tribunalul reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/01.04.2014, s-a aplicat petentei ___________________. sancțiunea contravențională a amenzii de 20.000 lei pentru comiterea contravenției prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003R, constând în aceea că la data de 28.03.2014 ora 9,30 la spălătoria auto situată în localitatea A_________, _____________________, județul Teleorman, aparținând ___________________. au fost identificate persoane prestând activitate în funcția de spălător de mașini fără a avea contracte de muncă încheiate în formă scrisă.

Situația de fapt reținută de prima instanță a fost corect stabilită, petentul nefăcând dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal, nereușind astfel să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, astfel că primirea la muncă a unor persoane pentru care nu a încheiat contracte individuale de muncă, îndeplinește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003R.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, Tribunalul reține că aprecierea primei instanțe, în sensul că sancțiunea aplicată în raport de prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ceea ce justifică înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, este corectă, fiind însușită de tribunal.

Astfel, din dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, rezultă că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Ori, în cauză, în raport de împrejurările în care fapta a fost comisă, în sensul că cele două persoane primite la muncă, fără contract individual de muncă încheiat au prestat servicii o perioadă redusă de timp, respectiv două zile și că petenta, ulterior controlului, s-a conformat prevederilor legale în materie, încheind contract individual de muncă unei singure persoane, se apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii sub aspectul individualizării sancțiunii dispuse, cu atât mai mult cu cât, în cauză, nu s-a dovedit că anterior petenta ar mai fi fost sancționată contravențional pentru astfel de fapte.

În aceste condiții, în mod corect, în raport de dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, prima instanță, față de conduita anterioară, cât și de cea ulterioară aplicării sancțiunii, față de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și de lipsa antecedentelor, prima instanță a apreciat că, în cauză, se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, toate aceste împrejurări fiind atât de natură a conferi faptei săvârșite de intimata-petentă un grad scăzut de pericol social, cât și de natură a forma convingerea instanței că scopul educativ și preventiv al sancțiunii poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertisment.

Față de considerentele expuse, Tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 432/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria A_________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata-petentă ___________________.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-intimat I____________ T_________ DE MUNCĂ TELEORMAN, CF: xxxxxxxx, cu sediul în A_________, ___________________, jud. Teleorman împotriva sentinței civile nr. 432/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria A_________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata-petentă ___________________., CUI: xxxxxxxx, J XXXXXXXXXXX, cu sediul în A_________, ____________________-22, ___________. 2, ______________________.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.06.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

N________ M____ Z_____ L_____ B______ C______

Red: N.M. / 17.06.2015

Dact: B.I.C. / 17.06.2015 / 4 ex

_____________________________________>

Dosar fond/jud. fond: XXXXXXXXXXXXX/DMG

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025