Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CONSTANŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1056/2014 din 19 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

Operator de date cu caracter personal nr.8470

TRIBUNALUL C________

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 1056/APCA

Ședința publică de la 19.11.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – I____-L____ O______-D__

JUDECATOR – E________ C______

GREFIER – M______ G________

Pe rol, soluționarea apelului, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de apelant petent Ș_____ F_____, cu domiciliul în C________, ____________________, _____________, apt.42, județul C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5197/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria C________, intimat fiind I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE C________ – S.R., cu sediul în C________, județul C________.

La apelul nominal făcut în ședință publică la ora 1330, când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.155 NCPC.

În referatul cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar.

Nemaifiind alte probe de administrat, cereri de formulat și excepții de invocat, instanța declară dezbaterile închise, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și rămâne în pronunțare asupra apelului.

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de fata constata urmatoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C________ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună preschimbarea amenzii contravenționale si a măsurii complementare de reținere a permisului auto pentru 30 de zile, aplicate prin procesul-verbal ________ xxxxxxx/31 Iulie 2013, în amenda contravenționala pentru pătrundere în intersecție pe culoarea galbena a semaforului.

În susținerea plângerii, a aratat că în data de 31 Iulie 2013, orele 17.20, se afla la volanul autoturismului Dacia L____ cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, cu direcția de mers dinspre bulevardul A____ V_____ către _____________________________ cu __________________________ intenția de a vira la stânga, pe __________________________ că în momentul pătrunderii în intersecție culoarea semaforului era verde, în momentul in care se afla în interiorul intersecției, culoarea semaforului s-a schimbat in galben, iar la ieșirea sa din intersecție culoarea semaforului se schimbase in culoarea roșie. A mentionat că nu a fost sigurul automobilist care a pătruns in acea intersecție la acel moment, făcând parte dintr-o coloana de 3-4 mașini, fiind singurul oprit de către agenții de circulație. A mai aratat că în niciun moment nu a pus in pericol siguranța rutiera, având in vedere ca mașinile care se aflau pe sensul de mers _______________________ Suceava erau oprite la semafor, iar cele care se deplasau pe direcția ______________________________ V_____ nu s-au pus in mișcare, apreciind ca procesul verbal întocmit nu reflecta realitatea.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, aratandu-se, în esență, că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2002 cuprinzând toate elementele obligatorii inclusiv descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului. In aceste condiții, apreciem faptul că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic nefiind incidente nici una din condițiile care ar putea duce la anularea acestuia respectiv actul să fie încheiat cu nerespectarea formelor legale și actul să fi produs părții o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea acestuia.

S-a aratat că în trafic, faptele de natură contravențională se produc cu rapiditate, iar lucrătorul de poliție nu are întotdeauna posibilitatea tehnică de a înregistra abaterile săvârșite pentru a justifica măsura luată, acționând ferm prin luarea măsurilor de sancționare în urma constatării vizuale a abaterii.

S-a aratat ca aprecierile contravenientului sunt de ordin subiectiv, făcute din dorința de a eluda consecințele răspunderii contravenționale în ceea ce privește cele reținute de organul constatator, acestea reflectă adevărul, petentul neproducând nici un alt element de fapt care să înlăture cele consemnate. Petentul a recunoscut abaterea săvârșită și a semnat procesul verbal de contravenție, confirmând astfel că cele consemnate de agentul constatator corespund adevărului. A mai aratat că nesancționarea acestor fapte, considerate minore de contravenienți, le insuflă acestora sentimentul de a fi mai presus de lege.

În drept, a invocat prevederile O.U.G. 195/2002 rep, H.G.1391/2006, O.G. 2/2001 rep. privind regimul juridic al contravențiilor etc.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că își susține plângerea formulată, precizand, suplimentar, că procesul verbal întocmit prezintă inadvertențe cu privire la succesiunea evenimentelor petrecute.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri. Deși s-a emis mandat de aducere, martora S________ M_______ M______ nu s-a prezentat pentru a fi audiată, astfel că instanța a pășit la judecata cauzei.

Prin sentinta civila nr. 5197/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria C________, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:

Prin procesul-verbal ________ xxxxxxx/31.07. 2013 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei, respectiv 4 puncte amendă, în baza art. 52/1 din RA OUG 195/2002 rep și art. 100/3/d din OUG 195/2002 rep. S-a dispus totodată reținerea permisului de conducere, retinandu-se că, la data de 31.07.2013, petentul a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe ____________________. A____ V_____ către ________________________ la intersecția cu ________________________ și a traversat intersecția pe culoarea roșei a semaforului electric.

Potrivit art. 52 al.1 din RA OUG 195/2002 rep, semnalul de culoare rosie interzice trecerea.

Conform al.2, la semnalul de culoare rosie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, dupa caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Daca semaforul este instalat deasupra ori de cealalta parte a intersectiei, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea partii carosabile a drumului ce urmeaza a fi intersectat.

Potrivit art. 100/3/d din OUG 195/2002 rep, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

d)nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța a apreciat că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Bosoni v. Franța).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza A_____ v. România).

În cauză, instanța a reținut că petentul nu a solicitat administrarea de probe prin care să dovedească o situație de fapt diferită de cea reținută prin procesul-verbal.

Raportat la disp. art. 5 și 21 al.3 din OG 2/2001, instanța a reținut că sancțiunile aplicate sunt legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, considerentele pentru care instanța a constatat că plângerea formulată este nefondată.

Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal. In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.

In dezvoltarea motivelor de apel a aratat apelantul ca in mod eronat instanta de fond a apreciat ca petentul apelant nu ar fi solicitat administrarea altor probe decat cele administrate, pentru ca exista o imposibilitate reala de administrare a altor probe, cata vreme ele nu exista, petentul fiind ___________________________ si obiectiva a aface dovada contrara celor sustinute si retinute in procesul-verbal de contraventie.

Intimata nu a depus intampinare.

Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este nefondat din urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv. Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N____ c. României, A_____ c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”. Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.

Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no xxxxx/96, § 16, 20 mart. 2001; A_____ c. României, no xxxxx/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.

Prin procesul-verbal ________ xxxxxxx/31.07. 2013 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei, respectiv 4 puncte amendă, în baza art. 52/1 din RA OUG 195/2002 rep și art. 100/3/d din OUG 195/2002 rep. S-a dispus totodată reținerea permisului de conducere, retinandu-se că, la data de 31.07.2013, petentul a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe ____________________. A____ V_____ către ________________________ la intersecția cu ________________________ și a traversat intersecția pe culoarea roșei a semaforului electric.

Potrivit art. 52 al.1 din RA OUG 195/2002 rep, semnalul de culoare rosie interzice trecerea.

Conform al.2, la semnalul de culoare rosie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, dupa caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Daca semaforul este instalat deasupra ori de cealalta parte a intersectiei, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea partii carosabile a drumului ce urmeaza a fi intersectat.

Potrivit art. 100/3/d din OUG 195/2002 rep, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

d)nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța de fond in mod corect a apreciat că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța de fond corect a reținut că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Bosoni v. Franța). Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza A_____ v. România).

Corect s-a reținut că petentul nu a solicitat administrarea de probe prin care să dovedească o situație de fapt diferită de cea reținută prin procesul-verbal, reținandu-se că sancțiunile aplicate sunt legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, considerentele pentru care instanța a constatat că plângerea formulată este nefondată.

În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România).

Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala. Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.

Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.

De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza neavand relevanta sustinerile petentului din apel, in sensul ca amenda minima are un cuantum ridicat, intrucat, data fiind gravitatea contraventiei savarsite, legiuitorul a prevazut un minim ridicat al amenzii.

În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul promovat de apelant petent Ș_____ F_____, cu domiciliul în C________, ____________________, _____________, apt.42, județul C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5197/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria C________, intimat fiind I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE C________ – S.R., cu sediul în C________, județul C________, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 19.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I____-L____ O______-D__ E________ C______

GREFIER

M______ G________

Jud.fond.D.E.A___

Tehnoredact.jud.L.O______-D__/4 ex./08.01.2015

Emis 2 ___________________________________>

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025