Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ALBA
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
2119/2015 din 11 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL A___

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2119/2015

Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S_____ I___

Asistent judiciar S________ N____

Asistent judiciar M____ P____

Grefier C______ Ș______


Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P__ T_____ în contradictoriu cu pârâta _________________ I____, având ca obiect-acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul asistat de avocat B____ N______, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 269 din Legea 53/2003 republicată și art. 208 - 210 din Legea nr. 62/2011, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța potrivit art. 238 NCPC, pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.

Instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi, în acord cu dispozițiile art. 238 al. 1 Noul Cod procedură civilă.

Instanța acordă cuvântul în probațiune.

Mandatarul reclamantului depune la dosar adeverințele nr.4967/9.10.2015 și 4978/9.10.2015, eliberate de societatea pârâtă, și precizează verbal că din eroare s-a menționat în capătul 1 al acțiunii, perioada 15.05.1975, în realitate solicită a-i fi acordată grupa II de muncă în procent de 100%, pe perioada 15.09.xxxxxxxxxxxxx01, astfel că la solicitarea instanței procedează la modificarea cererii și semnarea acesteia.

Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită judecarea cauzei.

Instanța, în baza art. 258 raportat la art. 255 Noul Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Instanța se socotește lămurită, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul la dezbaterea fondului, potrivit art. 244 Noul Cod procedură civilă.

Mandatarul reclamantului arată că este de acord ca dezbaterea în fond a procesului să se facă la termenul de astăzi, în conformitate cu prevederile art. 244 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform prevederilor art. 392 din Noul cod de procedură civilă și acordă cuvântul părților.

Mandatarul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, reiterând în acest sens motivele arătate în scris. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, motiv pentru care închide dezbaterile. în baza art. 394 din Noul Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.


T R I B U N A L U L,

Asupra acțiunii civile de față:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX formulată de reclamantul P__ T_____ în contradictoriu cu pârâta _________________> s-a solicitat ca prin hotărâre judecătorească:

- să se constate că reclamantul a prestat activitate în cadrul societății pârâte _______________ perioada 15.09.xxxxxxxxxxxxx01, în loc de muncă ce se încadrează în grupa a II -a de muncă în procent de 90%;

- să fie obligată pârâta să întocmească si să elibereze o adeverință care să ateste că activitatea prestată de reclamant, pentru perioada constatată prin hotărâre judecătorească, se încadrează în grupa a - II-a de muncă în procent de 90%;

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost angajat în cadrul societății pârâte în perioada 15.09.xxxxxxxxxxxxx01, în profesia de strungar în cadrul Secției Atelierul Mecanic, conform mențiunilor din carnetul de muncă. A desfășurat activitate de ce se încadrează în grupa II de muncă și susține că nu poate fi privat de dreptul de a beneficia de grupa a II-a de muncă, definitorie fiind stabilirea condițiilor în care a lucrat, aceasta coroborându-se cu înscrisurile depuse în probațiune, din care rezultă că a lucrat în condiții grele de muncă (condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozie sau infectare). La nivel de unitate, prin Procesul-verbal nr.3536/23.08.1994 au fost evidențiate locurile de muncă în care personalul muncitor beneficia de grupa II de muncă, iar activitatea pe care a prestat-o în Secția Atelier Mecanic, în legătură cu secțiile de producție este încadrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 90%.

In drept a invocat Anexa 2 a Ordinului 50/1990, pct.26.9.46.

În probațiune, reclamantul depus:

  • copia carnetului de muncă
  • adeverința nr.4967 și adeverința nr.4978 eliberate de societatea pârâtă la data de 9.10.2015.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările depuse la dosarul cauzei, Tribunalul constată următoarele:

În perioada 15.09.xxxxxxxxxxxxx01, reclamantul a fost salariat al pârâtei în meseria de strungar în cadrul Atelierului mecanic, conform înscrierilor din carnetul de muncă al acestuia și adeverințele emise de pârâtă.

Acțiunea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile Ordinului MMPS 50/1990. Potrivit acestui ordin locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal ce se încadrează în grupa I de muncă sunt cuprinse în anexa 1, iar cele ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, în anexa 2. De acest drept beneficiază personalul în activitate la 1.03.1990, indiferent de numărul salariaților, conform condițiilor de muncă ce vor fi corelate cu cele două anexe.

Nominalizarea persoanelor ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se realizează de conducerea unităților împreună cu sindicatele din unități, ținând cont de condițiile concrete în care își desfășoară activitatea salariații, proporțional cu timpul lucrat în aceste condiții de fiecare salariat, respectiv ce puțin 50% din timpul de lucru pentru grupa I și cel puțin 70% pentru grupa a II-a.

Prin același act normativ s-au stabilit modalitățile de încadrare în grupa I sau a II-a de muncă pentru perioada anterioară datei de 1.03.1990, astfel:

  • 18.03.1969 – 1.03.1990 încadrarea în grupe de muncă se realizează conform procedurii stabilite de Ordinului 50/1990 proporțional cu timpul lucrat în condiții de grupă de muncă în intervalul 18.03.1969 – 31.12. 1975, fără a se condiționa încadrarea în grupe de muncă de existența buletinelor de determinare a noxelor. Nu este condiționată încadrarea în grupă de muncă de existența acestor buletine nici perioada 1.01.1976 – 31.12.1989.

Încadrarea în grupe de muncă după 1.03.1990 ține cont de determinările de noxe pe locuri de muncă și meserii, de condițiile de bază de microclimat (căldură, frig, umezeală excesive) suprasolicitare fizică sau psihică, risc deosebit de explozie, iradiere, infectare ș.a. toate aceste aspecte fiind analizate de conducerea angajatorului împreună cu sindicatele angajaților.

Dovedirea perioadelor în care salariatul și-a desfășurat activitatea în grupa I sau a II-a de muncă, în vederea pensionării, se face prin înscrierea acestor perioade în carnetul de muncă al salariatului, conform metodologiei stabilite – pct. 15 Ordinul 50/1990.

Din analiza evoluției legislației în domeniu se poate observa că existența condițiilor grele de muncă, periculoase, suprasolicitante fizic sau psihic, în noxe și condiții climatice deosebite a fost recunoscută și consacrată în grupa I și a II-a de muncă și anterior anului 1990 (Legea 27/1966, Legea nr. 3/1977). Criteriile au fost stabilite prin ordine comune ale ministerelor muncii și sănătății sau prin decrete ale Consiliului de Miniștri. În esență, activitatea din industria grea – metalurgie, construcții montaj, hidroelectrice, electrice, nucleare, subteran se regăsește cuprinsă în anexele care stabileau grupele I și II de muncă.

Ordinul 50/1990 a preluat în cea mai mare parte activitățile, meseriile, locurile de muncă ce erau deja cuprinse anterior în grupe de muncă și le-a adăugat pe cele noi care îndeplineau aceleași cerințe.

În legislația anterioară anului 1990 se prevedea expres procentele salariaților dintr-o unitate care pot beneficia de grupa I și de grupa a II-a de muncă, indiferent de numărul salariaților care își desfășurau activitatea în aceleași condiții.

Prin aplicarea sa retroactivă, Ordinul 50/1990 a înlăturat discriminarea existentă între salariații care au lucrat în aceleași condiții de muncă, dar care au beneficiat de încadrări în grupe de muncă diferit sau nici măcar nu au beneficiat de aceste încadrări.

În aplicarea dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, raportat la acțiunea formulată, instanța de judecată poate verifica și se poate pronunța asupra următoarelor aspecte:

  • meseria reclamantului și locul său de muncă în care și-a desfășurat efectiv activitatea;
  • perioadele în care reclamantul a lucrat efectiv în aceleași condiții de muncă și timpul efectiv lucrat în aceste condiții;
  • stabilirea de către conducerea angajatorului împreună cu sindicatul angajaților a locurilor de muncă;
  • stabilește dacă reclamantul și-a desfășurat activitatea într-o anumită perioadă în meserie sau loc de muncă ce a fost încadrat în grupa I sau grupa II de muncă conform procedurii stabilită de prezentul ordin.

În aplicarea dispozițiile Ordinului 50/1990 pârâta a stabilit prin negociere cu sindicatele, lista locurilor de muncă, meseriilor și activităților ce se încadrează în grupe de muncă.

Potrivit procesului – verbal nr. 3536/23.08.1994 și a tabelului nominal cu salariații care beneficiază de grupa a II-a de muncă, aflate în copie la dosarul cauzei, meseria și locul de muncă al reclamantului se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 90% pentru perioada solicitată prin petit.

Unitatea pârâtă, de comun acord cu sindicatul au stabilit că funcția și locul de muncă al reclamantului se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 90%.

Toate aceste prevederi legale stabilesc că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și a II-a de muncă, într-un anume procent, trecerea de la o grupă la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităților; instanța nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă în grupele I și a II-a de muncă în procentul solicitat de reclamant (în același sens Decizia de îndrumare nr. 4/1976 al fostului Tribunal Suprem).

Față de aceste considerente, instanța va admite, ca întemeiată, cererea reclamantului, va constata că activitatea desfășurată în perioada 15.09.xxxxxxxxxxxxx01, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 90% și va obliga pârâta să elibereze o adeverință, în conformitate cu prevederile Anexei 14 din HG nr.257/2011, conform prezentei.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul P__ T_____, domiciliat în A___ I____, ___________________, ___________, _______________, CNP: xxxxxxxxxxxxx împotriva pârâtei ________________ sediul în A___ I____, ___________________, jud. A___ și în consecință:

Constată că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul unității pârâte pe perioada 15.09.xxxxxxxxxxxxx01, se încadrează în grupa II de muncă, în procent de 90%.

Obligă pârâta ca, în conformitate cu prev. anexei 14 din HG nr.257/2011, să întocmească și să elibereze o adeverință care să ateste că activitatea prestată de reclamant în perioada mai sus menționată, se încadrează în grupa II de muncă, în procent de 90%.

Fără cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul A___.

Pronunțată în ședința publică, din data de 11.11.2015.

Președinte,

S_____ I___

Asistent judiciar,

S________ N____

Asistent judiciar,

M____ P____

Grefier,

C______ Ș______





R____.I.S.

Tehnoredac._________________>

13.11.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025