Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
6147/2015 din 11 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 6147

Ședința publică din 11 noiembrie 2014

Președinte : R___ A______

Grefier : L_______ M_____


S-a luat în examinare plângerea formulată de către petenta Fundația Creștină „RCE Speranța Copiilor” împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/27.07.2015 în contradictoriu cu intimata CNADNR-CESTRIN .

La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentei, avocat G____-B____ Ladislau, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Reprezentantul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Constatând că nu au fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul petentei solicită plângerii, astfel cum a fost formulată.

I N S T A N Ț A


Constată că prin plângerea înregistrată la Judecătoria A___ la data de 19.08.2015, petenta Fundația Creștină „RCE Speranța Copiilor” în contradictoriu cu intimata CNADNR-CESTRIN a solicitat anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/27.07.2015.

În motivare, petentul a arătat că, s-a reținut în procesul-verbal că autovehiculul cu nr. înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea sa, ar fi circulat la data de 10.03.2015, ora 13,55, în localitatea Mândruloc (DN7, km 533+600) fără a deține rovinietă valabilă, proba faptei făcându-se cu o fotografie.

A solicitat anularea procesului-verbal întrucât autovehiculul, tip microbuz, cu nr. înmatriculare XXXXXXXXX nu a circulat de mai mult de un an și nu a circulat nici în data de 10.03.2015, în fapt microbuzul este defect și nu a trecut inspecția tehnică periodică în luna martie 2014.

În drept a invocat dispozițiile OG 15/2002 și OG 2/2001.

În probațiune a depus procesul-verbal R15 nr. xxxxxxx/27.07.2015, copie certificat înmatriculare, copia cărții de identitate a vehiculului, raport verificare RAR din 27.03.2014.


Prin întâmpinare, intimata a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, solicitând a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că, prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/27.07.2015 încheiat de intimată, petenta a fost sancționată contravențional cu o amendă de 1250 lei, pentru fapta de a circula pe drumurile publice fără a deține rovinieta valabilă, contravenție prevăzută de art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Instanța are în vedere poziția intimatei care, prin întâmpinare, a recunoscut pretențiile petentului, sancționarea petentei fiind rezultatul unei erori de identificare a proprietarului autovehiculului. Ca urmare, față de achiesarea intimatei, instanța apreciază plângerea ca întemeiată și, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, o va admite și va anula procesul verbal.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite plângerea petentei Fundația Creștină „RCE Speranța Copiilor”, cu sediul în A___, ____________________, C__ xxxxxxxx, cu sediul procesual ales în A___, ________________. 41, ___________________________ CNADNR-CESTRIN, cu sediul în București, ________________. 401A, sector 6 și, în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/27.07.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel, ce se va depune la Judecătoria A___, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 noiembrie 2015.


Președinte Grefier

R___ A______ L_______ M_____




Red/ Tehnred: RA/LM

10.12.2015/4 ex. /2 ______________________________ comunică:

Fundația Creștină „RCE Speranța Copiilor”, A___, ________________. 41, ________________________> CNADNR-CESTRIN, București, ________________. 401A, sector 6.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025