Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1836/2015 din 30 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

R O M Â N I A


TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


Decizie nr. 1836/A

Ședința publică din data de 30 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R_____ N___

Judecător G_______ B______

Grefier C______ C_________ P_______



Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de apelanta B____ E____ și de către apelantul C_____ S_____ D_____ împotriva sentinței civile nr.721/18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații M____ S_____ A________, I__ T____, ________________________.A și _____________________.A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică – se prezintă apelanta B____ E____ personal, identificată cu C.I. C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, avocat P_________ D____ în reprezentarea apelantului C_____ S_____ D_____ și doamna avocat C_________ R_____ pentru intimatul M____ S_____ A________, lipsă celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra excepției tardivității apelului formulat de apelanta – intimată B____ E____ și asupra apelurilor formulate în cauză.

Apelanta B____ E____ arată că în fapt nu a formulat apel, ci a depus întâmpinare. Cu privire la apelul intervenientului C_____ S_____ D_____, lasă la aprecierea instanței, arătând că și-a spus părerea prin întâmpinare.

Apelantul C_____ S_____ D_____, prin apărător, solicită admiterea apelului ca temeinic și legal și, în rejudecare, să se dispună modificarea întru totul a sentinței apelate nr. 721/18.03.2015, cu cheltuieli de judecată, depunând chitanță în dovedirea onorariului avocațial în cuantum de 1000 lei. Susține că prima instanță a înlăturat declarațiile intervenienților și martorilor intervenienților pentru că în opinia instanței fie nu se coroborează cu planșele foto, fără a indica în ce sens, fie gradul de probabilitate de producere a evenimentelor descrise în declarațiile acestora este prea mic. Subliniază că domnul expert nu a putut preciza dinamica producerii accidentului. Susține că accidentul nu s-a produs din față, ci din spate către față și că niciunul dintre participanți (Dacia, Opel) nu au sesizat Mercedesul. Lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la apelul formulat de către apelanta E____ B____.

Intimatul M____ S_____ A________, solicită respingerea apelului formulat de către intervenientul C_____ S_____ D_____ și admiterea excepției tardivității cu privire la apelul formulat de către apelanta E____ B____, cu cheltuieli de judecată, depunând chitanță în dovedirea onorariului avocațial în cuantum de 600 de lei. Subliniază că a fost dovedită nevinovăția petentului și că declarațiile martorului se coroborează cu concluziile domnului expert.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.721/18.03.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul M____ S_____ A________ și s-a dispus anularea procesului - verbal nr. CP nr. xxxxxxx, încheiat la data de 03.08.2014 de către intimată și înlăturarea sancțiunilor dispuse prin acesta. A fost obligat intimatul la plata sumei de 1400 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 03.08.2014 de intimat, petentul a fost sancționat cu șase puncte-amendă și reținerea permisului de conducere, în temeiul art. 118 alin. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și art. 101 alin.3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru că, la data de 03.08.2014, pe DN68A km 7, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a efectuat o manevră de depășire a unui autovehicul marca OPEL cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX care se afla deja angajat în depășirea autoturismului marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, intrând în coliziune cu autoturismul marca OPEL, acesta din urmă fiind proiectat în autoturismul marca Dacia, iar în urma accidentului au rezultat avarii.

Instanța a constatat că procesul-verbal încheiat de intimat întrunește condițiile de formă impuse de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 și că nu există vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din același act normativ.

Nu a putut fi primită apărarea petentului în sensul că procesul verbal ar fi nul pe motiv că cuprinsul acesta este ilizibil, întrucât din analiza și verificarea lui, instanța a reținut că au fost respectate dispozițiile prev. de art. 16 și 17 din OG 2/2001.

Nu au putut fi primite nici susținerile petentului potrivit cărora agentul constatator nu a consemnat motivele ce au dus la lipsa consemnării obiecțiunilor formulate de aceasta, întrucât textul art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 se refera strict la aducerea la cunoștință a dreptului de a face obiecțiuni și nu la consemnarea lor efectivă. Oricum lipsa mențiunilor privind dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare este sancționată cu nulitatea relativă a actului constatator și nu cu nulitatea absoluta. Așa cum reiese din Decizia ICCJ nr. 22/19.03.2007 invocarea acestei nulități se face numai daca s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, or, petentul nu a dovedit vătămarea ce i s-a adus prin lipsa acestor obiecțiuni, mai mult, aceasta având și posibilitatea prin intermediul plângerii contravenționale să invoce toate motivele de fapt și de drept pe care le consideră necesare pentru exercitarea dreptului la apărare.

Cu privire la temeinicia procesului verbal atacat instanța a constatat următoarele:

În concretizarea acestei dispoziții legale potrivit art. 118 alin. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus.

Văzând dispozițiile legale amintite mai sus și aplicându-le la situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal instanța a constatat că din probele administrare nu rezultă cu certitudine faptul că petentul se face vinovat de cele consemnate de agentul constatator.

Astfel, instanța a reținut că din declarațiile olografe ale intervenientului C_____ S_____ D_____( fila 32) și B____ E____ (fila 34) nu rezultă cu certitudine unde se afla autoturismul Mercedes, condus de către petent, în momentul în care intervenientul C_____ S_____ D_____ a semnalizat și a început manevra de depășire.

Nici declarațiile martorilor B____ G_______ și G_____ A________ nu sunt pertinente pentru că nici aceștia nu au precizat unde se afla autoturismul condus de către petent. Mai mult, declarația martorului B____ G_______ a fost înlăturată datorită faptului că acesta se afla pe locul din față dreapta și este puțin probabil ca acesta să fi observat prin oglinda retrovizoare din dreapta, când autoturismul marca Opel a început să semnalizeze stânga și să înceapă manevra de depășire.

Declarația martorei G_____ A________ nu se coroborează cu planșele foto depuse la dosar. Aceasta a declarat că în momentul impactului a văzut botul autoturismului Mercedes, care era aproape de portiera din spate a mașinii conduse de intervenientul C_____ S_____ D_____, însă din analiza planșelor foto (fila 95- 102 120-146) se observă că autoturismul Mercedes are avarii începând cu oglinda laterală dreapta și aripa din față partea dreapta, iar autoturismul Opel are avarii începând de la oglinda retrovizoare față stângă, ușă stânga față. Ori, în aceste condiții instanța nu poate reține faptul că autoturismul marca Mercedes se afla în momentul impactului în dreptul portierei stângi din spate a autoturismului Opel, însă reține că autoturismele, datorită avarilor produse, se aflau aproape paralel.

Declarația martorului P_______ S_____ A_____ se coroborează atât cu planșele foto, din care rezultă avariile, cât și cu raportul de expertiză administrat în cauză. Astfel, din coroborarea acestor probe instanța reține că autoturismul Opel s-a angajat în depășirea autoturismului Dacia, în momentul în care autoturismul Mercedes era deja în depășire și aproape paralel cu autoturismul marca Opel.

Mai mult, coliziunea dintre autoturismule Opel și Dacia confirmă faptul că autoturismul Opel era angajat în depășire, doar cu un moment înainte producerii accidentului (având în vedere avariile celor doua autoturisme).

Față de cele de mai sus, instanța a reținut că petentul nu se face vinovat de producere accidentului, accidentul fiind produs din cauza angajării în depășire a autoturismului marca Opel, ulterior angajării în depășire în mod regulamentar a autoturismului Mercedes.

Prin urmare, instanța a constatat că situația de fapt reținută de către agentul constatator în cuprinsul procesului verbal contestat nu este corect reținută având în vedere probele administrate în cauză, motiv pentru care în baza prevederilor art. 31 si următoarele din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, a admis plângerea, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 03.08.2014.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată solicitate de petent constând în plata onorariul de expert instanța în baza art. 453 Cp. a obligat intimatul, care se află în culpă procesuală la plata sumei de 1.400 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr.721/18.03.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, au formulat apel apelanta – intimată B____ E____ și apelantul – intimat C_____ S_____ D_____.

Prin apelul formulat de apelantul – intimat C_____ S_____ D_____ s-a solicitat admiterea apelului și, rejudecând, să se dispună modificarea întru totul a sentinței apelate nr. 721/18.03.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate de către petent și să se mențină procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/03.08.2014, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea apelului, a arătat că în data de 03.08.2014, în jurul orelor 18:45, după cum în mod corect este specificat și reținut în procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 03.08.2014 încheiat de către Biroul Rutier al Poliției Municipiului Lugoj, apelantul a fost implicat într-un accident soldat cu avarierea a trei autoturisme, accident care a fost provocat de operațiunea de „triplare" - depășirea neregulamentară efectuată de către petentul în cauză. Fapta acestuia fiind prevăzută de art.118 lit.a din Regulamentul de Aplicare a OUG nr.195/2002 și sancționată potrivit art.101 alin.3 lit. a din OUG nr.195/2002.

În mod eronat prima instanță a reținut faptul că din declarațiile olografe ale intervenienților nu rezultă cu certitudine unde se afla autoturismul petentului în momentul în care a semnalizat și început manevra de depășire. S-a solicitat a se observa din conținutul declarațiilor intervenienților și a celor doi martori ai acestora rezultă fără putință de tăgada faptul că intervenientul C_____ S_____ D_____ „m-am asigurat, am semnalizat și am inițiat manevra de depășire", ceea ce ne conduce la concluzia că în momentul în care s-a efectuat manevra de depășire conducătorul auto C_____ S_____ D_____ avea siguranța că nu există vreun impediment în a efectua acesta manevra, sens în care s-a trecut la semnalizarea operațiunii de depășire, care de asemenea oferea timpul de reacție în cazul în care ar fi existat deja vreun autoturism angajat în depășire, abia după semnalizare s-a inițiat depășirea autoturismului intervenientei B____ E____.

Aceeași instanță de judecată a reținut faptul că declarațiile martorilor B____ G_______ și G_____ A________ nu sunt pertinente pentru că nici aceștia nu au precizat unde se afla autoturismul condus de petent, ba mai mult decât atât declarația martorului B____ G_______ a fost înlăturată pentru că: „acesta se afla pe locul din față dreapta și este puțin probabil ca acesta să fi observat prin oglinda retrovizoare din dreapta, când autoturismul marca Opel a început să semnalizeze stânga și să înceapă manevra de depășire."

Așadar toate declarațiile intervenienților și martorilor intervenienților în cauză au fost înlăturate pentru că în opinia instanței de judecată fie nu se coroborează cu planșele foto, fără a indica în ce sens, fie gradul de probabilitate de producere a evenimentelor descrise în declarațiile acestora este prea mic.

Se susține de către prima instanță de judecată că datorită avariilor existente și din analiza planșelor foto ar rezulta: „în aceste condiții instanța nu poate reține faptul că autoturismul marca Mercedes se afla în momentul impactului în dreptul portierei stângi din spate a autoturismului Opel, însă a reținut că autoturismele, datorită avariilor produse, se aflau paralel."

Se vorbește despre faptul că declarația martorului petentului în cauză se coroborează cu planșele foto, din care rezultă avariile cât și cu raportul de expertiză administrat, instanța omițând să menționeze în ce sens cele susținute de martor se coroborează cu restul probelor de la dosar.

În timpul desfășurării cercetării judecătorești instanța a considerat pertinentă solicitând din oficiu efectuarea unei expertize tehnice auto, raportat la declarația martorului propus de către petent. Obiectivele expertizei tehnice conform încheierii din data de 14.01.2015 urmând să stabilească modul si dinamica producerii accidentului ținând cont de declarațiile părților, ale martorilor audiați și de avariile produse celor două autoturisme și să se stabilească dacă petentul se face vinovat de producerea accidentului. De notat faptul că în speță toate cele trei autoturisme implicate au fost avariate, nu se înțelege așadar care din aceste autoturisme urma să fie eliminat din contextul unei expertize tehnice auto, la momentul analizării avariilor produse.

Expertul a tratat superficial expertiza, îndepărtându-se de obiectivele expertizei, evidențiind declarația martorului P_______ S_____ A_____ și argumentările petentului, în totală contradicție cu declarațiile martorilor audiați, cu declarațiilor părților implicate în accident, cu mențiunile din cadrul procesului verbal contestat, cu constatările inspectorilor de daună ai societăților de asigurare, cu avariile și corespondența dintre acestea, fapt de natură a prejudicia poziția sa procesuală. În acest sens s-a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni care au fost înlăturate de către instanța de judecată ca fiind neîntemeiate și neconcludente soluționării plângerii, de asemenea s-a solicitat întregirea sau efectuarea unei noi expertize care să răspundă la obiectivele impuse de instanța de judecată, având în vedere faptul că expertul în cauză nu a putut da un răspuns obiectivelor și reține „nu putem stabili o dinamică corectă a producerii accidentului". Atât în cadrul încheierii pronunțate la data de 11.03.2015 de către instanța de fond, cât și în cadrul sentinței apelate nu se face mențiune despre solicitările noastre cu privire la întregirea sau efectuarea unei noi expertize, instanța de judecată omițând să se pronunțe cu privire la acest aspect.

A susținut că expertul se bazează în mod greșit pe „omisiunea" celorlalte părți audiate în dosarul cauzei de a menționa poziția autoturismului Mercedes în momentul efectuării manevrei de depășire a autoturismului Opel. Ori din declarațiile intervenientului C_____ S_____, precum și ale martorilor rezultă că acesta s-a asigurat a semnalizat și s-a angajat în depășire. Ceea ce duce la concluzia logică a faptului că operațiunea de asigurare presupune analizarea factorilor externi de natură a impieta o depășire, iar ulterior după o evaluare corectă a informațiilor luarea unei decizii în vederea efectuării unei astfel de manevre. Apariția bruscă a autoturismului Mercedes nu presupune faptul că apelantul nu s-a asigurat și culmea niciunul dintre ceilalți participanți la trafic nu l-a sesizat acesta fiind invizibil până la momentul producerii accidentului, ci presupune faptul că viteza de rulare a autoturismului Mercedes era una foarte mare, care coroborată cu lipsa de experiență la volan conduce la concluzia că acesta a fost motivul lipsei de reacție a conducătorului acestuia.

Principiul „in dubio pro reo" reținut de către prima instanță de judecată, nu ar putea primi aplicare decât în ipoteza în care mijloacele de probă propuse a fi administrate de fiecare parte au fost epuizate, nefiind permis ca instanța să înlăture o probă solicitată de parte cu nerespectarea obligației instituite de art. 22 C.pr.civ., să rețină dubiul rezultat din administrarea întregului probatoriu, dubiu care ar fi putut fi înlăturat prin administrarea acelei probe în temeiul procedural regăsindu-se în principiul rolului activ și al aflării adevărului reglementat în mod explicit în materie contravențională.

Totodată, în considerentele hotărârii primei instanțe nu se face nici referire la argumentele și susținerile intervenientului C_____ S_____ D_____, după cum, sub nici o formă nu se motivează înlăturarea celorlalte probe care nu converg spre soluția adoptată, respectiv de ce acestea au fost înlăturate, iar celelalte au avut preferință, prin această încălcându-se prevederile art. 14 C.pr.civ. referitoare la contradictorialitate - obligațiile instanței și ale părților (motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților), prin aceasta omițându-se totodată specificul prezentei cauze prin prisma cadrului procesual stabilit de legiuitor, chestiunile de fapt asupra vinovăției în producerea accidentului statuate prin prezenta hotărâre bucurându-se de puterea lucrului judecat într-o eventuală cauză având ca obiect pretenții derivate din fapta contravențională.

In privința lipsei obiecțiunilor petentului de la rubrica „Alte mențiuni" invocate de către petent în cadrul plângerii , s-a solicitat a se observa faptul că petentului i s-a adus la cunoștință la momentul completării procesului verbal de contravenție de către agentul constatator, în prezența noastră a intervenienților, posibilitatea formulării de obiecțiuni la actul constatator încheiat, precum și posibilitatea contestării acestuia la instanța de judecată. Refuzul petentului de a semna procesul verbal a fost confirmat de către ambii martori care au contrasemnat procesul verbal încheiat, precum și de cei 2 agenți de Poliție, neputând fi vorba despre o încălcare a normelor legale aplicabile astfel cum încearcă petentul să puncteze în cadrul plângerii înaintate instanței de judecată.

Forța probantă a procesului verbal contestat, care a fost atestat și semnat de 4 persoane, din care 2 agenți din cadrul I__ și 2 martori - intervenienții în speță, nu poate fi răsturnată prin simpla negare a petentului a unui fapt certificat prin procesul verbal de contravenție. Procesul verbal contestat nu a putut fi considerat nul de către instanța de fond, fiind respectate dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. 2/2001.

Totodată petentul face vorbire despre data de 10.07.2014 care ar fi data încheierii procesului verbal, dar și data producerii accidentului, solicitând a se observa faptul că este vorba despre data de 03.08.2014 care apare pe toate înscrisurile existente la dosarul cauzei și care coincide cu data întocmirii procesului verbal precum și data producerii accidentului.

În drept: art. 466 si urm. C.pr.civ, precum și celelalte prevederi legale din cadrul cererii.

Prin apelul formulat de apelanta – intimată B____ E____ s-a solicitat admiterea apelului și, rejudecând, să se dispună modificarea sentinței apelante nr.721 din 18.03.2015 pronunțată în dosarul mai sus menționat în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate de către M____ S_____ A________.

In motivarea apelului, apelanta a arătat că, după cum se poate observa din înscrisurile și planșele foto existente la dosarele de daună deschise la societățile asigurătoare aferente autoturismelor Dacia a fost avariata pe partea stângă aripă și roată spate. Totodată petentul M____ S_____-A________ face vorbire despre data de 10.07.2014 care ar fi data încheierii procesului-verbal, dar și data producerii accidentului.

S-a solicitat ca instanța să observe că este vorba de data de 03.08.2014, dată care apare pe toate înscrisuri le existente la dosarul cauzei și a întocmirii procesului-verbal de contravenție încheiat de biroul rutier din cadrul Poliției Municipiului Lugoj.

Apelanta a solicitat instanței să ia în considerare și declarația dată de către soțul său B____ Gneorghe aflat în mașină în momentul producerii accidentului și ca vinovatul de producerea accidentului să fie obligat să o despăgubească cu suma de 1644 lei conform devizului antecalcul întocmit pe baza avariilor constatate la Dacia XXXXXXXXX, constatare făcută de către service Velcar SRL Lugoj, cât și a constatării făcute de către agentul societății asiguratoare.

Fată de cele arătate mai sus și având în vedere că expertiza s-a făcut fără a ține seama de realitate, în momentul producerii accidentului Opelul a semnalizat corespunzător depășirea, iar conducătorul Mercedesului a triplat, provocând accidentul.

Intimatul petent M____ S_____-A________ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a apelului formulat de C_____ S_____-D_____ și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr.721 din 18.03.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, prin care a fost admisă plângerea contravențională formulată de intimatul petent.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivele de apel indicate de apelantă nefiind de natură să pună la îndoială valabilitatea argumentației juridice utilizate în motivarea hotărârii.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a făcut o corectă stabilire a situației de fapt precum și o corectă aplicare a legii.

Criticile apelantului vizând probatoriul și modalitatea de administrare și interpretare a probelor nu sunt justificate. Au fost încuviințate și administrate toate probele propuse de intervenienți, iar în ce îl privește a fost audiat doar unul din cei trei martori propuși prin plângere, efectuarea raportului de expertiză tehnică auto fiind dispusă din oficiu de către instanță. Mai mult, martorii solicitați de către intervenienți au fost încuviințați deși s-a opus audierii acestora, martorul B____ G_______ fiind soțul intervenientei B____ E____, iar martora G_____ A________ fiind logodnica intervenientului C_____ S_____-D_____.

In ce privește critica adusă obiectivelor raportului de expertiză vizând modul în care acestea au fost formulate, a susținut că acestea au fost puse în discuția părților și însușite de acestea. In mod corect s-a pronunțat instanța de fond ( prin încheierea din 11.03.2015) și cu privire la obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de intervenientul C_____ S_____-D_____ pe care le-a respins reținând că sunt neîntemeiate și neconcludente soluționării plângerii.

Prin probele administrate în cauză a fost justificată nevinovăția sa, fiind astfel dovedită netemeinicia susținerilor apelantului - intervenient în sensul că acesta nu are nicio vină în producerea accidentului dar și netemeinicia procesului - verbal de constatare si sancționare a contravenției.

În drept: art. 205, art. 479, art.480 al.1 cod.pr.civ.

Intimatul petent M____ S_____-A________ a formulat întâmpinare, solicitând pe cale de excepție admiterea excepției nulității apelului; admiterea excepției tardivității declarării apelului și respingerea apelului ca tardiv formulat;

Pe fond, respingerea ca nefondat a apelului formulat de intervenienta B____ E____ și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr.721 din 18.03.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, prin care a fost admisă plângerea contravențională formulată de petent.

Apelul formulat de intervenienta B____ E____ a fost înregistrat la Tribunalul T____ cu încălcarea cerințelor art.471 alin.(1) Cod pr.civ. prevăzute sub sancțiunea nulității.

Raportat la momentul comunicării sentinței instanței de fond, apelul formulat de intervenienta B____ E____, înregistrat la Tribunalul T____ la data de 16.06.2015 este tardiv declarat, motiv pentru care se impune admiterea excepției tardivității apelului și respingerea apelului ca tardiv formulat.

Instanța de fond, având în vedere probatoriul administrat în cauză, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a făcut o corectă stabilire a situației de fapt precum și o corectă aplicare a legii.

În drept: art. 205, art. 479, art.480 al.1 cod.pr.civ..

Apelantul C_____ S_____ D_____ a formulat întâmpinare la apelul intervenientului B____ E____, solicitând în principal admiterea apelului și, rejudecând, să se dispună modificarea întru totul a sentinței apelate nr. 721/18.03.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în sensul respingerii plângerii contravenționale.

A solicitat recalificarea înscrisului ca fiind întâmpinare la apelul înaintat de către apelantul-intervenient C_____ S_____ D_____, având în vedere că apelanta solicită în speță admiterea apelului și rejudecând să se dispună modificarea sentinței apelate nr. 721/18.03.2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX și respingerea plângerii contravenționale formulată de către petentul în cauză ca netemeinică și nelegală, iar în consecință să se mențină actul sancționator - procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/03.08.2014 încheiat de Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Lugoj.

Apelantul - intimat a arătat că se face mențiune de către apelantă despre acordarea unei despăgubiri în cuantum de 1644 lei conform devizului depus la dosarul cauzei, sumă care reprezintă cheltuielile în legătură cu reparația avariilor suportate la autoturismul apelantei. A considerat că nu pot fi formulate solicitări noi în cadrul apelului formulat, instanța de apel neputându-se pronunța pe capete noi de cerere, altele decât cele care au făcut obiectul litigiului în cauză.

Analizând cu prioritate excepția tardivității apelului formulat de apelanta – intimată B____ E____, tribunalul reține următoarele :

Potrivit art. 468 alin.1 NCpc „(1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, iar potrivit art.185 alin.1 Ncpc „1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că sentința atacată a fost comunicată apelantei – intimate la domiciliul acesteia la data de 25.03.2015, iar data depunerii cererii de apel este 16.06.2015.

Având în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă plângere contravențională, potrivit art. 34 alin.2 din OG nr.2/2001 coroborat cu art. 468 alin.1 NC.pr.civ. hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea contravențională poate fi atacată cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Față de cele reținute, tribunalul conchide că cererea de apel a fost depusă peste termenul de 30 de la comunicarea hotărârii, ultima zi de depunere a plângerii fiind 25.04.2015, motiv pentru care va respinge apelul formulat de apelanta – intimată B____ E____ ca tardiv.

Analizând apelul declarat de apelantul – intimat C_____ S_____ D_____, in baza art.479 alin.1 NC.pr.civ., prin prisma motivelor invocate și din oficiu, a actelor de la dosar, a probelor administrate in cauza si a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constata că apelul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:

Intimatul - petent M____ S_____-A________ a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.118 alin.1 lit. a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și art. 101 alin.3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că, la data de 03.08.2014, pe DN68A km 7, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a efectuat o manevră de depășire a unui autovehicul marca OPEL cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, care se afla deja angajat în depășirea autoturismului marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, intrând în coliziune cu autoturismul marca OPEL, acesta din urmă fiind proiectat în autoturismul marca Dacia, iar în urma accidentului au rezultat avarii.

Art.118 alin.1 lit.a din HG nr.1391/2006 impune conducătorului de vehicul care efectuează depășirea „a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus;”.

Tribunalul constată, pe baza probatoriului administrat, că în speță nu se poate reține dincolo de orice îndoială vinovăția petentului în săvârșirea acestei contravenții.

Astfel, analizând declarațiile celor implicați în accident, precum și ale martorilor audiați în cauză, instanța constată că starea de fapt descrisă de agentul constatator – respectiv efectuarea de către petent a unei triplări – nu rezultă cu claritate din aceste declarații, astfel cum corect a reținut și prima instanță.

Făcând abstracție de faptul că declarațiile martorilor B____ G_______, soțul intervenientei B____ E____, și G_____ A________, logodnica intervenientului C_____ S_____-D_____, ar putea fi apreciate ca subiective, intervenienții B____ E____ și C_____ S_____ având un interes în respingerea plângerii, tribunalul constată că aceste declarații nu confirmă fără dubiu starea de fapt descrisă în actul de sancționare, respectiv împrejurarea că autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX condus de petent a efectuat o manevră de depășire a autovehiculului marca OPEL cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX condus de intervenient, care se afla deja angajat în depășirea autoturismului marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX condus de B____ E____.

Astfel, declarația martorei G_____ A________ nu furnizează foarte multe informații în legătură cu pozițiile celor două autovehicule, Opel și Mercedes, singura informație cu relevanță sub aspectul dinamicii producerii accidentului este aceea că în momentul impactului a văzut botul autoturismului Mercedes, care era aproape de portiera din spate a mașinii conduse de intervenientul C_____ S_____ D_____, însă așa cum a reținut și prima instanță din planșele foto și avariile produse rezultă că cele două autoturisme se aflau aproape paralel.

Referitor la martorul B____ G_______ aceste este singurul, cu excepția intervenientului C_____ D_____, care a arătat că a observat că autoturismul marca Opel a semnalizat și a intrat în depășire și că autoturismul marca Mercedes se apropia cu viteză de ei, ulterior că nu a văzut că autoturismul marca Mercedes a semnalizat și a intrat în depășire, însă declarația acestuia în lipsa coroborării cu alte probe și contrazisă de celelalte probe administrate, nu poate fi reținută.

Probele hotărâtoare în asemenea situații sunt avariile produse autovehiculelor implicate în accident, deoarece declarațiile persoanelor implicate sunt evident subiective, aceste persoane fiind interesate în a avea câștig de cauză pentru a nu suporta consecințele stabilirii vinovăției în producerea accidentului.

Referitor la starea de fapt reținută de agentul constatator, tribunalul apreciază că în mod corect și-a întemeiat prima instanță soluția și pe concluziile expertului, concluzii care prin cele trei variante posibile ale dinamicii producerii accidentului confirmă dubiul care se interpretează în favoarea petentului. De altfel, expertul a opinat că varianta cea mai apropiată de realitate este varianta a treia conform căreia autoturismul Opel s-a angajat în depășirea autoturismului Dacia, în momentul în care autoturismul Mercedes era deja în depășire și aproape paralel cu autoturismul marca Opel (fiind foarte greu de crezut că un conducător auto, în mod conștient, se angajează într-o depășire a unui autovehicul care se afla deja în depășire, pe un sector de drum ce nu permite acest lucru), cel mai probabil fără a observa autoturismul Mercedes, variantă susținută și de declarația martorului P_______ S_____ A_____ și planșele foto, din care rezultă avariile.

Având în vedere lipsa unor probe pertinente care să susțină starea de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție, neconstatată personal de agentul constatator, precum și faptul că cele mai multe probe converg spre o altă dinamică a producerii accidentului decât cea prezentată în plângere, tribunalul apreciază că există un dubiu cu privire la săvârșirea de către petent a contravenției. În consecință, în aplicarea principiului in dubio pro reo tribunalul va aprecia că în mod nelegal petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 101 alin.3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.

Critica apelantului în legătură cu raportul de expertiză efectuat în cauză și respingerea obiecțiunilor sale nu va fi însușită, deoarece instanța are posibilitatea de a aprecia cu privire la probele administrate în cauză și la necesitatea refacerii acestora, ceea ce a și făcut, nemulțumirea apelantului față de concluziile expertului neputând constitui motiv de refacere a expertizei. Tribunalul amintește că niciuna din probe nu are o valoare probatorie absolută, prestabilită, ci determinarea unei situații de fapt trebuie să se realizeze prin coroborarea tuturor probelor. Or, din coroborarea probelor administrate în cauză nu s-a putut stabili cu certitudine existența faptei contravenționale, situație în care, funcționează principiul „in dubio pro reo”, astfel că în cazul în care există îndoială, aceasta va profita petentului. A nu aprecia în acest sens echivalează cu a recunoaște o valoare probatorie absolută procesului verbal de contravenție, ceea ce contravine principiilor de drept recunoscute de C.pr.civ. și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de cele ce preced, tribunalul apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică, astfel că în temeiul art. 480 NC.pr.civ, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul – intervenient.

În temeiul art.453 C.pr.civ. apelantul – intimat C_____ S_____ D_____ fiind în culpă procesuală, va fi obligat să-i plătească intimatului – petent M____ S_____ A________ suma de 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în apel.



PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :


Admite excepția tardivității.

Respinge ca tardiv apelul formulat de apelanta – intimată B____ E____, cu domiciliul în Lugoj, ____________________.1, __________________, împotriva sentinței civile nr.721/18.03.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Respinge apelul formulat de apelantul – intimat C_____ S_____ D_____, cu domiciliul procedural ales in Timișoara, ___________________, județ T____, împotriva sentinței civile nr.721/18.03.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – petent M____ S_____ A________, cu domiciliul in Lugoj, _____________________, județ T____, intimații Inspectoratul de Poliție Județean T____, cu sediul în Timișoara, ____________________.46, județ T____ și B____ E____ și asigurătorii _________________________, cu sediul în Sibiu, _______________________.5, Turnul A, _____________ Sibiu, și _____________________, cu sediul în București, sector 1, ________________.

Obligă apelantul – intimat C_____ S_____ D_____ să-i plătească intimatului – petent M____ S_____ A________ suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30.10.2015.



Președinte , Judecător,

R_____ N___ G_______ B______




Grefier,

P_______ C______ C_________













Red ./Tehnored.

R.N / I.B-C.P.P.

Prima instanța jud. A______ C_______ D_____

Decembrie 2015 – 8 ex./ 6 ex. ____________________________________>

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025