Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1563/A/2015
Ședința publică din data de 07 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ B______
Judecător R_____ N___
Grefier A_______ I______ C____
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____ împotriva sentinței civile nr. 1438/2014 din data de 02 Iunie 2015, pronunțată de către Judecătoria Lugoj în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul P____ S________, având ca obiect – plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică pentru apelanta se prezintă consilier juridic G_______ A______, lipsește intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța, în temeiul art. 131 alin.1 C.pr.civ., verificându-și competența, constată că potrivit dispozițiilor 95 pct.2 coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material, teritorial și funcțional să soluționeze prezentul apel.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe apel.
Pentru apelanta consilierul juridic solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și menținerea procesului verbal ca temeinic si legal întocmit.
TRIBUNALUL,
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1438/2014 din data de 02 Iunie 2015 pronunțată in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX Judecătoria Lugoj admis plângerea formulată de petentul P____ S________, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T____. A anulat în parte procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 18.01.2015, de către intimat și exonerează pe petent de plata amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei.
În baza art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal atacat, verificând și sancțiunea aplicată, și a constatat că procesul-verbal încheiat de intimat întrunește condițiile de formă impuse de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 și că nu există vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din același act normativ.
De asemenea, instanța de fond a reținut faptul că plângerea petentului a vizat doar sancțiunea aplicată pentru încălcarea dispozițiilor art. 57 alin. 1 din OUG 195/2002, acesta necontestând avertismentul ce i-a fost aplicat prin același proces verbal pentru încălcarea dip. art. 147 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție instanța fondului a reținut următoarele:
Din înregistrarea video depusă la dosar care se coroborează cu raportul agentului constatator, plângerea petentului precum și cu declarațiile martorilor Julă A______ M____ și V_______ I___ O_____ faptul că, petentul în data de 28.01.2015 în jurul orei 1510 intenționând să pătrundă cu autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe care-l conducea pe _________________________________ parcarea magazinului Lidl, nu a acordat prioritate autoturismului marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX condus de martorul V_______ I___ O_____.
Deși petentul pentru a finaliza manevra de intrare pe _______________________________ acorde prioritate autoturismului marca BMW condus de martorul V_______ I___ O_____, care venea de pe ___________________________ să se deplaseze la rândul său spre dreapta pe ________________________________ orașului) instanța de fond a reținut din plângerea petentului care se coroborează cu declarațiile martorilor Julă A______ M____(pasager în autoturismul condus de petent) și V_______ I___ O_____ faptul că pătrunderea în intersecție a petentului s-a realizat doar în urma gestului efectuat de martorul V_______ I___ O_____ - conducătorul autoturismului marca BMW gest prin care practic petentul a fost invitat să pătrundă în intersecție fără a mai acorda prioritatea de dreapta.
Împotriva sentinței civile nr. 1438/2014 din data de 02 Iunie 2015 pronunțată de către Judecătoria Lugoj în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX a declarat a apel I__ T____ solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale.
Apelanta susține că instanța de fond a reținut că petentul a încetinit deplasarea pentru a acorda prioritate de dreapta autovehiculului condus de numitul V_______ I___ O_____, insă și-a continuat deplasarea ca urmare a gestului acestuia din urma prin care a fost invitat să traverseze intersecția. Raportat la acest aspect, apelanta arată că nu este de acord că din filmare reiese gestul despre care a făcut vorbire martorul,apreciind că hotărârea pronunțate nu este legală.
În susținerea acestei critici apelanta arată că potrivit art. 57 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, la intersecțiile cu circulațtie nedirijata, conducătorul de autovehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreapta, în conditiile stabilite prin regulament.
Mai mult, apelanta subliniază faptul că legislația în materie de circulație rutiera stabilește in mod imperativ obligația de acordare a priorității de dreapta in sarcina petentului, nefiind prevăzuta situația in care conducătorul auto ce are prioritate de pătrundere intersecție invită pe conducătorul auto care trebuie să cedeze prioritatea să pătrundă intersecție. Nu în ultimul rând, apelanta susține că acceptarea acestui gen de practici echivalează cu acceptarea ideii că în tara noastră oricine are aptitudini și este competent să dirijeze circulația pe drumurile publice, ori competențe să dirijeze circulația sunt doar anumite persoane expres și limitativ prevăzute de lege.
Intimatul P____ S________ prin întâmpinarea depusă al dosar arată că din tot materialul probator administrat în fața primei instanțe, respectiv filmarea, cat si declarația martorilor, se poate observa ca ajuns in mijlocul intersecției, pentru un scurt timp a încetinit deplasarea pentru a acorda prioritate de dreapta autoturismului condus de martorul V_______ loan O_____, însă ulterior gestului făcut de acesta, prin care i-a dat de înțeles ca pot continua deplasarea, a pătruns in intersecție, deși ințial a avut intenția de a-i acorda prioritate de trecere, astfel intimatul consideră că nu pot fi tras la răspundere, deoarece nu a încălcat nicio regula de circulație. Intimatul consideră de asemenea că trebuie avut în vedere și un alt aspect important, respectiv că martorul V_______ loan O_____ intra pe un drum principal pe 2 benzi pe sens, astfel ca acesta și-ar fi putut continua drumul pe prima banda, el putând pătrunde în intersecție pe banda a doua.
Pentru toate aceste motive intimatul solicită respingerea apelul ca nefondat.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/28.01.2015, petentul P____ S________ a fost sancționat contravențional întrucât a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________________ nu a acordat prioritate de dreapta în intersecția nesemaforizată autovehiculului marca BMW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX condus de numitul V_______ I___ O_____ și totodată și nu a avut asupra sa permisul de conducere.
Pentru aceste fapte, petentul a fost sancționat pentru încălcarea prev. art. 57 alin. 1 din OUG 195/2002 și art. 147 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, stabilind în temeiul art. 100 alin. 3 lit. c și art. 108 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 amendă în valoare de 390 lei, avertisment și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.
In fața instanței de fond, petentul a criticat procesul verbal de contravenție doar în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 57 alin.1 din OUG nr.195/2002. Potrivit acestui text legal, în intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat sa cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreapta, în condițiile stabilite prin regulament.
Este adevărat că norma de drept are caracter imperativ, obligatoriu, astfel încât participanții la raporturile juridice nu se pot prevala de dreptul de a opta între conduita prescrisă de drept și un alt gen de conduită, fiind datori să o respecte pe prima.
Insă, raportat la probele administrate în cauză, respectiv filmarea de pe aparatul radar, declarațiile martorilor, probe care se coroborează cu cele susținute de petent, tribunalul apreciază că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, și anume vinovăția. Pentru a statua în acest sens, tribunalul constată că petentul a respectat obligația impusă de art. 57 alin.1 și a oprit pentru a ceda trecerea conducătorului auto care circula din parte dreaptă, însă acesta din urmă i-a făcut semn să treacă. In aceste condiții, nu se poate reține că petentul a dorit sau a urmărit încălcarea prevederilor legale.
Nefiind întrunite elementele constitutive ale contravenției, în mod corect instanța de fond a concluzionat că nu se impune sancționarea contravențională a petentului P____ S________ pentru fapta prevăzută de art. 57 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 C.pr.civ., va respinge apelul, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulată de apelantul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____, cu sediul în Timișoara, ______________________.46, jud. T____ împotriva sentinței civile nr. 1438/2014 din data de 02 Iunie 2015, pronunțată de către Judecătoria Lugoj în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXîn contradictoriu cu intimatul P____ S________, cu domiciliul în Lugoj, ________________, __________, ___________________, CNP- xxxxxxxxxxxxx, având ca obiect – plângere contravențională.
Definitivă.
Pronunțată azi, 07.10.2015, în ședință publică.
Președinte, G_______ B______ |
|
Judecător, R_____ N___ |
|
Grefier, A_______ I______ C____ |
|
G.B. 13 Octombrie 2015
Tehnored. AC./14.10.2015,
Inst. Fond Judecătoria Lugoj–Jud. E____ C_____ P_____
4 ex/2 ex se comunica