Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul VRANCEA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
713/2015 din 25 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat


Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL V______

SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL


SENTINȚA CIVILĂ Nr. 713/2015

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ D____

Grefier O_____ C______


Pe rol judecarea cererii formulată de reclamant D____ M_______ D_____, cu sediul în Focșani, ______________________, ___________, ___________, jud. V______, în contradictoriu cu pârâta A______ J________ PLATI SI INSPECTIE SOCIALA VN, cu sediul în Focșani, __________________ bis, jud. V______, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 18.11.2015, consemnate în încheierea de sedință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 25.11.2015, când;


TRIBUNALUL


Asupra cerereii de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul V______ sub nr. XXXXXXXXXXXX reclamanta D____ M_______ D_____ a contestat actul administrativ constând în Decizia nr.7038/xxxxxxxxxxxx prin care s-a respins cererea sa de constatare a scutirii de la plata sumei de 10.453 lei reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului, stabilită prin Decizia nr. 42/xxxxxxxxxxx emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V______, Focșani, __________________ bis, județul V______, ca urmare a faptului că aceasta este nelegală și neîntemeiată.

S-a arătat că în mod nelegal și neîntemeiat a reținut pârâta, prin decizia contestată, faptul că, în perioada în care a beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului, a obținut venituri cu caracter profesional în sensul art.III din Legea nr.126/2014, în realitate fiind incidente dispozițiile art.II din Legea nr.126/2014.

Pentru ca aceste venituri realizate să fie considerate ca fiind profesionale este necesar ca ele să aibă continuitate în timp și nu să fie pur și simplu accidentale ori, în fapt, au existat mici perioade de timp în care a realizat venituri mai mici decât pragul minim de 6 ISR (3.000 lei) într-un întreg an calendaristic, în alte perioade venitul fiind 0 lei, fiind aplicabile, în consecință, dispozițiile art.II din Legea nr.126/2014 cu privire la scutirea de plata sumei.

A solicitat anularea deciziei menționate și aceasta i-a adus la cunoștință faptul că cererea nu face obiectul Legii nr. 126/2014.

La art. 16 alin.3 din Lg.126/2014 se arată că ” Prin excepție de la prevederile alin. 2 lit. i, plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptățită se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:

a) primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decît cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu;

b) realizează venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, de maximum 6 ISR într-un an calendaristic”.

S-a arătat că în cazul său nu se depășește ISR-ul menționat în lege și pârâta dorește returnarea integrală a sumelor de bani de care a beneficiat cu titlu de indemnizație de creștere a copilului.

Esența modificării aduse prin legea mai sus menționată este că s-a acordat posibilitatea persoanelor care beneficiază de indemnizație de creștere a copilului de a avea și alte venituri, cu caracter accidental, într-o anumită sumă limitată prin impunere a 6 ISR-uri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.II din legea nr.126/2004, art.1 din Legea nr.554/2004.

În dovedirea cererii au fost depuse înscrisuri.

Prin Întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

S-a arătat că, în urma transmiterii de către Generali Romania Asigurare-Reasigurarea Adeverinței nr.3456/16.04.2013, s-a constatat că reclamanta , în timp ce se afla în concediu pentru creșterea copilului și beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului, a realizat venituri supuse impozitului, în baza unui contract de agent de asigurare, încălcând obligația de informare prevăzută de art.19 alin.1 din O.U.G. nr.111/2010, cu consecința neaplicării disp.art.16.alin.2 lit.i din OUG nr.11/2010, în ce privește suspendarea dreptului la indemnizația lunară pentru creșterea copilului, începând cu luna următoare celei în care beneficiază de venituri impozabile.

S-a susținut că, în cauză, sunt incidente și au fost legal aplicate dispozițiile art.III din Legea nr.126/2013, potrivit cărora debitele cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului, constituite din culpa debitorului, nu fac obiectul scutirii de plată.

Au fost depuse înscrisuri în dovedire.

Analizând cererea reclamantei, în raport cu susținerile părților, probatoriul efectuat și dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:

Acțiunea de față este generată de refuzul constatării amnistiei comunicat reclamantei cu adresa nr. 7038/xxxxxxxxxxxx, prin care s-a respins cererea sa de constatare a scutirii de la plata sumei de 10.453 lei reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului, stabilită prin Decizia nr. 42/xxxxxxxxxxx emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V______.

În perioada încasării indemnizației pentru creștere copil, 1.07.2011, 01.11.2012, reclamanta a încasat în baza unui contract de agent asigurare încheiat cu Generali Romania Asigurare-Reasigurare venituri sporadice în sumă totală de sub 3.000 lei/an, pârâta procedând la obligarea reclamantei la restituirea indemnizației pentru creștere copil încasată în perioada de referință, în sumă de 10.453 lei, prin Decizia nr. 42/xxxxxxxxxxx.

La data de 27.09.2014 a intrat în vigoare Legea nr.126/2014, potrivit căreia „debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina persoanelor cu dreptul de indemnizație pentru creștere copilului/stimulent/stimulent de inserție, în baza O.U.G. n r. 148/2005 … se scutesc de la plată” (art. II alin. 1 din Legea nr. 126/23.09.2014).

În speță, avem un debit constituit în baza O.U.G. nr. 148/2005 și care este scutit de la plată, conform art. II alin. 1 din Leg. 126/2014, fiind o amnistie fiscală.

Reclamantei nu i se poate opune culpa în ce privește folosirea unor documente cu date nereale sau nedeclararea unor informații în sensul disp.art.III din Legea nr.126/xxxxx, fiind evident că aceasta nu a realizat venituri peste limita de 6 ISR.

Susținerile pârâtei că în cauză ar fi aplicabile disp. art. III din Leg. 126/2014, în sensul că prin nedeclararea unor informații de către intimată, aceasta nu ar mai fi beneficiara scutirii, nu poate fi primită, fiind o normă de strictă interpretare.

Astfel, conform art. III din Leg. nr. 126/2014 debitele se restituie când s-au folosit cu intenție documente, despre care debitorul cunoștea că au fost eliberate cu nerespectarea legii sau declararea unor date neconforme realității sau nedeclararea unor informații, toate aceste ipoteze au în vedere momentul depunerii actelor pentru a beneficia de indemnizația de creștere copil.

În speță, sunt aplicabile disp. art. II din Leg. 126/2014 și nu disp. art. III din Leg. 126/2014, intimata obținând o sumă sub nivelul a 6 ISR anulal din activități ocazionale și nu cu caracter profesional.

Instanța constată că în conformitate cu art. 16 alin.3 din OUG nr.111/2010, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.1 din Legea 126/2014, "Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. i), plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptățită se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:

a) primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu;

b) primește indemnizații în calitate de consilier local sau județean, indiferent de nivelul acestora;

c) realizează venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, de maximum 6 ISR într-un an calendaristic."

Tribunalul reține că această dispoziție se aplică și în situația în care efectele unei decizii anterioare se produc până la momentul executării efective, legea fiind emisă pentru a corespunde relațiilor sociale și situațiilor de fapt în considerarea cărora a fost dispusă.

Față de cele mai sus arătate, cum suma de recuperat este scutită de la plată, urmează ca tribunalul, în baza art.1 din legea nr.554/2004, să admită acțiunea și să dispună anularea Deciziei nr.7038/xxxxxxxxxxxx prin care s-a respins cererea sa de constatare a scutirii de la plata sumei de 10.453 lei reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului, stabilită prin Decizia nr. 42/xxxxxxxxxxx emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V______, cu consecința înlăturării obligației reclamantei de restituire a sumei de 10.453 lei încasată cu titlu de indemnizație creștere copil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE



Admite cererea înregistrată la Tribunalul V______ sub nr. XXXXXXXXXXXX, formulată în baza disp. art.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 de reclamanta D____ M_______ D_____, cu sediul în Focșani, ______________________, ___________, ___________, jud. V______, în contradictoriu cu pârâta A______ J________ PLATI SI INSPECTIE SOCIALA VN, cu sediul în Focșani, __________________ bis, jud. V______ și, în consecință:

Anulează Decizia nr.7038/xxxxxxxxxxxx prin care s-a respins cererea reclamantei de constatare a scutirii de la plata sumei de 10.453 lei reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului, stabilită prin Decizia nr. 42/xxxxxxxxxxx emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V______ și înlătură obligația reclamantei de restituire a sumei de 10.453 lei încasată cu titlu de indemnizație creștere copil.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, depus la Tribunalul V______.

Pronunțată în ședință publică astăzi 25.11.2015.



PREȘEDINTE,

M______ Dibuș



GREFIER,

O_____ Corhană



Red./tehnored.M.D. – 25.11.2015

Tehnored. O.C. – 11.12.2015

4 ex.



_______________.12.2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025