Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
2/2016 din 05 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBBZU:2016:004.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL B____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2/2016

Ședința publică de la 05 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE F________ M________

Grefier C______ Ș_____




Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamantul D____ V_____ domiciliat în _________________________, județul B____ în contradictoriu cu pârâtul C________ L____ AL COMUNEI SĂGEATA, având ca obiect anulare act administrativ

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul D____ V_____ și pentru pârât avocat Tibișoiu D______ D_____.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: reclamantul a depus, prin registratură, Note Scrise.

Avocat Tibișoiu D______ D_____ depune împuternicirea avocațială

Instanța potrivit art. 248 cod proc civ. acordă cuvântul pentru soluționarea excepției de inadmisibilitate a acțiunii formulată de pârâtă.

Avocat Tibișoiu solicită admiterea excepției întrucât reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit motivelor expuse in scris. Pe fond solicită respingerea acțiunii.

Reclamantul precizează că s-a adresat prefecturii cu precizarea ca a fost dat afara in perioada in care era in concediu de odihnă. Se referă la fondul cauzei solicitând admiterea acțiunii.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra acțiunii de față:

Prin acțiunea înregistrată la rolul acestei instanțe sub nr.2570/2015, reclamantul D____ V_____ a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C________ L____ Săgeata pronunțarea unei sentințe prin care să se constate nulitatea hotărârii nr. 39/31.07.2015.

În motivarea de fapt s-au susținut următoarele: în data de 31.07.2015 a avut loc ședința ordinară a Consiliului L____ Săgeata cu mai multe puncte pe ordinea de zi printre care și proiectul privind revocarea sa din funcția de viceprimar . Acest proiect a fost inițiat de un grup de consilieri PSD, propunere motivată de faptul că nu mai este membru PSD.

Prin hotărârea a cărei anulare se solicită la art.1 se precizează, că se constată încetarea calității de viceprimar.

În expunerea de motive s-a cerut revocarea sa din funcție iar în hotărâre s-a constatat încetarea calității , astfel că nu s-a făcut distincție dacă în condițiile în care încetarea mandatului de viceprimar operează de drept în baza legii iar revocarea are la bază HOT consiliului local.

Potrivit dispozițiilor art.57 alin.4 din Legea 215/2001 revocarea se poate face prin hotărârea adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a primarului sau a cel puțin 1/3 din numărul consilierilor locali în funcție.

Motivele invocate de către consilieri nu sunt motive reale de revocare ci niște opinii politice diferite și ele nu au legătură cu exercitarea funcției.

Jurisprudența națională , prin deciziile curților de apel este în sensul corelării art.57 alin.4 din Legea 215/2001 cu art.69 alin.4 din Legea 393/2004, care enunță: eliberarea din funcție a viceprimarului poate fi făcută numai dacă se face dovada că acesta a încălcat constituția, celelalte legi ale țării sau a prejudiciat interesele țării, ale unității administrativ teritoriale sau ale locuitorilor acesteia.

Cum sub aspectul temeiniciei propunerea nu este motivată se solicită admiterea acțiunii.

În drept acțiunea a fost fundamentată pe disp. Legii 215/2001 și Legea 393/2004.

În probațiune s-au depus copii de pe următoarele înscrisuri:Hotărârea nr. 39/31.07.2015 și expunerea de motive.

Pârâtul prin notele scrise, depuse la 07.12.2015 a invocat excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a faptului că reclamantul nu a parcurs procedura administrativă, anterior promovării acțiunii – art.7 alin.1 din Legea 554/2004.

În conformitate cu disp. art.248 alin.1 Cod proc.civ. instanța va soluționa cu prioritate excepția invocată ce urmează a fi admisă pentru considerentele ce urmează: disp. art.193 alin.1 Cod proc.civ. prevăd că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.

Legea 554/2004 a contenciosului administrativ prevede la art.7 alin.1 această condiție cu caracter obligatoriu, ea consacră dreptul cetățeanului la o bună administrare, fiind o șansă dată atât celui vătămat , acre poate să-și ocrotească dreptul pe cale administrativă, cât și autorității publice de a-și putea să-și revoce actul.

Prin notele scrise depuse la termenul de judecată de la 05.01.2016, reclamantul susține că disp. legii 554/2004 se completează cu Legea 215/2001 și cu Legea 393/2004 care prin art.70 stipulează că împotriva sancțiunii prevăzute la art.69 alin.1 „c” și „d” persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ iar procedura prealabilă nu este obligatorie.

Reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei condiții de exercitare a dreptului la acțiune și cum neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii ca inadmisibilă, excepția va fi admisă și ca o consecință a admiterii pe fond acțiunea va fi respinsă.

În considerarea celor ce preced va admite excepția de inadmisibilitate formulată de pârâtul C________ L____ al Comunei Săgeata și va respinge acțiunea formulată de reclamantul D____ V_____ domiciliat în _________________________, județul B____ în contradictoriu cu pârâtul C________ L____ al Comunei Săgeata.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite excepția de inadmisibilitate formulată de pârâtul C________ L____ AL COMUNEI SĂGEATA

Respinge acțiunea formulată de reclamantul D____ V_____ domiciliat în _________________________, județul B____ în contradictoriu cu pârâtul C________ L____ AL COMUNEI SĂGEATA

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Ianuarie 2016


Președinte,

F________ M________

Grefier,

C______ Ș_____

Red. F.M

Tehnoredactat C.Ș/4 ex

18 Ianuarie 2016


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025