ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR. 854

Ședința publică din: 14.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B___ L____

JUDECĂTOR: G______ A__-M____

GREFIER: N____ L_______

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-petent M_______ C_________ F_____, domiciliat în Târgoviște, _______________________, _____________, ______________________________, împotriva sentinței civile nr. 181/14.01.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, __________________.64, județ Dâmbovița, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul-petent, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform chitanța nr. xxxxxxx/2015, aflată la fila 5, după care:

Tribunalul pune în discuție competența generală, materială și teritorială a acestuia.

Apelantul-petent arată că Tribunalul Dâmbovița este competent să soluționeze cauza.

Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art. 131 alin. 1 NCPC, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul art. 95 pct. 2 NCPC.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul asupra apelului.

Apelantul-petent, având cuvântul, prezintă motivele de apel și arată că sentința atacată a fost dată cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la citarea părților. Totodată, arată că înțelege să se raporteze la motivele de apel și solicită admiterea apelului și anularea procesului-verbal, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, având în vedere că nu a avut abateri.

Tribunalul, socotindu-se lămurit, în temeiul art. 482 coroborat cu art. 395 NCPC, rămâne în deliberare asupra apelului.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului de față :

Prin sentința civilă nr. 181/14.01.2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Târgoviște a respins plângerea contravențională formulată de petentul M_______ C_________ F_____, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele :

Chiar dacă o contravenție aparține materiei penale, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu au caracter absolut;

Ceea ce este determinant este că, prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă;

Și în cauza A_____ împotriva României (ulterioară celei invocată mai sus) se face aplicarea acelorași principii. Curtea chiar arată că nu va analiza controversa legată de aplicarea în materie contravențională, a dispozițiilor art. 1169 Cod civil de la 1864 (o dispoziție similară se regăsește în art. 249 din noul Cod de procedură civilă, aplicabil speței de față în raport de data introducerii plângerii, soluție dată de art. 3 din Legea 76/2012).

În speță, contravenția pentru care contravenientul a fost sancționat constă în depășirea vitezei maxime admise de lege pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, contravenție constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Referitor la solicitarea de depunere a buletinului de verificare metrologică și la invocarea marjei prevăzută de Norma 021-05, instanța a reținut că prin Ordinul nr. 148 din 15 mai 2012 emis de Biroul Român de Metrologie Legală, s-a aprobat ,,Lista oficialã a mijloacelor de mãsurare supuse controlului metrologic legal L.O. – 2012”, aceasta fiind una dintre cele prevăzute în anexa ce face parte integrantã din ordin. Cinemometrul reprezintă un asemenea mijloc de măsurare

Instanța a apreciat că interpretarea corectă a art. 3.5.1 este următoarea: nu este obligatoriu ca în fiecare moment al înregistrării să fie pus în evidență respectivul număr de înmatriculare, ci este suficient să existe certitudinea că autovehiculul în legătură cu care s-a măsurat viteza de circulație este cel care apare în imagine la momentul când se poate observa numărul de înmatriculare al acestuia.

Din coroborarea mențiunilor din procesul verbal de contravenție, atacat în prezenta, cu datele din buletinul de verificare metrologică xxxxxxx/21.02.2013 (f. 26), rezultă că respectivul cinemometru de control rutier, folosit în speță, a fost declarat admis în urma verificării, valabilitatea verificării fiind de un an.

Petentul a invocat lipsa semnăturilor de pe copia buletinului metrologic atașat întâmpinării; ulterior, intimatul a depus (f.55) copia unui înscris cu aceeași denumire și care poartă semnăturile atribuite verificatorului metrolog și ale celui căruia i s-a predat buletincul.

Petentul nu a contestat acest înscris, astfel încât instanța constată că s-a făcut dovada folosirii unui mijloc tehnic verificat metrologic.

Instanța constată că, la fila 25 se află copia atestatului de operator radar pentru agentul constatator iar la fila 24 se află tabelul unde, la poziția 12 este indicat petentul.

Instanța constată că art. 3.8 au fost abrogate de Ordinul 187/2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 6 august 2009.

Petentul a mai invocat art. 3.2.6. din aceeași anexă (norme aflate în vigoare). Textul de lege nu face referire la semnificația literei ,,T” invocată (sub semnificații diferite) de către părți. Acest text de lege trebuie interpretat în sensul că aparatul folosit trebuie să fie prevăzut cu o funcție de autotestare care se activează automat și că trebuie blocată funcționarea cinemometrului în cazul depistãrii unor defecte sau dereglari functionale.

Din vizionarea înregistrării, rezultă că nu s-a evidențiat o situație care să determine, în cazul de față, obligația de blocare.

Referitor la invocarea aspectelor legate de marja de eroare, în speță, s-au trimis relații privind verificările metrologice la care a fost supus aparatul în discuție.

Astfel, prin adresa numărul 5992/21.10.2014 (f.80, 81), BBSC Communications Systems SRL, entitatea care a eliberat buletinul metrologic în discuție, au fost furnizate informații: s-a arătat că sunt prezentate valorile maxime ale erorilor de măsurare determinate la 21.03.2013, în baza cărora s-a stabilit, ca și rezultat final al verificării metrologice, rezultatul ,,Admis”; s-a arătat că aceste erori sunt: în regim staționar, pentru indicația vitezei autovehiculului ,,Ț____”, eroarea maximă de măsurare a fost de +0,9 km/h; în regim de deplasare, pentru indicația vitezei autovehiculului ,,Ț____”, eroarea maximă de măsurare a fost de -2,0 km/h; în regim de deplasare, pentru indicația vitezei autovehiculului ,,de patrulare (viteza proprie)”, eroarea maximă de măsurare a fost de -2,0 km/h;

Referitor la faptul că procesul verbal nu ar fi semnat și de către operatorul radar:

Instanța a apreciat că înțelesul sintagmei „agent constatator” nu este acela că poate avea această calitate numai agentul autorității publice ce constată prin propriile simțuri săvârșirea faptei contravenționale.

Concluzia corectă este aceea că, are o asemenea calitate acel agent al autorității publice care constată săvârșirea unei fapte contravenționale, fie ca urmare a observării directe a acesteia, prin proprii simțuri, fie după ce a apelat la ajutorul altor mijloace, care nu trebuie să fie neapărat tehnice; acest înțeles rezultă din întregul cuprins al O. G. nr. 2/2001, O. U. G. nr. 195/2002 și H. G. nr. 1.391/2006.

Art. 109 din OUG 195/2002 prevede:,,(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier(...).(2) Constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei.”

Art. 181 din HG 1391/2006 nu prevede că polițistul rutier care încheie procesul verbal de contravenție trebuie să fie chiar acela care efectuează manevrele necesare înregistrării și prelucrării datelor.

Instanța a făcut distincție între executarea manevrelor de efectuare a înregistrării și luarea la cunoștință a înregistrării din care rezultă viteza cu care s-a circulat, luare la cunoștință care se poate face chiar și ulterior, prin observarea directă a înregistrării, și chiar prin transmiterea informației de către o altă persoană.

Această observare a înregistrării poate fi făcută de orice persoană, fără a fi necesar vreun atestat în acest sens; de altfel, și instanța sesizată cu plângerea contravențională observă și interpretează înregistrarea pusă la dispoziție de către intimată.

Or, a susține că trebuie să existe identitate între operatorul radar și cel care întocmește procesul verbal (după ce a stabilit, pe baza unor dovezi, fapta contravențională) ar însemna că și instanța ar trebui să aibă atestat de operator radar, ceea ce este absurd.

De altfel, și dacă se consideră că, după abrogarea art. 4 din anexa la Ordinul 301/2005, ar trebui ca agentul care face aceste manevre să aibă atestat operator radar, o asemenea condiție este, în mod evident, cerută pentru a se asigura condițiile ca aceste manevre să fie făcute de către persoane instruite în acest sens, norma în discuție prevăzând mai multe reguli privind executarea manevrelor necesare realizării înregistrării, reguli care sunt de natură să asigure acuratețea unei asemenea înregistrări.

Ca urmare, orice persoană trebuie să fie aptă să ,,citească” rezultatul.

De altfel, ar fi aproape imposibil (și nici nu ar răspunde unei nevoi imperioase) ca operatorul să facă manevrele de înregistrare și de prelucrare și abia apoi să încheie procesul verbal.

Pe lângă faptul că ar există numeroși timpi morți în efectuarea controlului în trafic, acest lucru ar însemna că un conducător auto ar trebui să fie oprit de către un agent de poliție iar apoi, pus să aștepte până când operatorul se deplasează lângă el pentru a-i întocmi procesul verbal de contravenție, timp în care, fie aparatul ar funcționa nesupravegheat, fie ar trebui să fie oprit și apoi pornit.

De vreme ce, potrivit art. 181 alin 2 din HG 1391/2006, ,,datele de identificare a contravenientului care se consemneaza in procesul-verbal de constatare a contraventiei sunt cele comunicate, in scris, sub semnatura proprietarului sau detinatorului legal al vehiculului.” , înseamnă că între agent și cel sancționat se poartă un dialog.

Ca urmare, ar fi deplin absurd și nu poate fi de acceptat, a considera că numai operatorul radar poate încheia procesul verbal de contravenție.

Referitor la afirmația petentului potrivit căreia agentul constatator nu ar putea constata prin propriile simțuri că abaterea a fost săvârșită pe sectorul de drum cu limitare de viteză 40 km/h.

Instanța constată că nu există mijloace tehnice care să dovedească faptul că măsurarea vitezei în discuție ar fi vizat un anume sector de drum și constată că art. 109 din OUG 195/2002 permite și constatări directe ale agentului constatator.

În speța de față, cu ocazia formulării obiecțiunilor, petentul avea ocazia să aducă la cunoștință aspectul legat de măsurarea pe un anume sector. Acesta avea și obligația de a observa inclusiv toate indicatoarele de restricție.

Printre altele, rolul (și importanța) formulării obiecțiunilor, este acela de a-i da posibilitatea petentului de a face acela observații care ar putea fi verificate în mod direct, la fața locului de către agentul constatator și de a crea o premisă pentru formularea apărărilor în plângerea contravențională.

De principiu, invocarea doar cu ocazia plângerii contravenționale a unor aspecte care ar putea fi contestate doar la fața locului, ar putea fi interpretată drept o motivare ,,pro causa”.

În speța de față, cu atât mai mult cu cât i se imputa depășirea considerabilă a vitezei admise, petentul nu a prezentat instanței acele argumente întemeiate care să explice motivul pentru care nu a ridicat această problemă în fața agentului de poliție sau în obiecțiuni.

În obiecțiuni, acesta a arătat că nu a observat indicatorul de restricție a vitezei. Cu această ocazie, petentul avea ocazia să conteste că ar fi circulat cu viteza imputată prin arătarea valorii ei. Chiar dacă o asemenea contestare nu ar fi produs, prin ea însăși, efectul înlăturării sancțiunii, totuși, de principiu, ar fi putut sta la baza unei prezumții în favoarea petentului.

În ceea ce privește faptul că nu ar fi trebuit montate cele două indicatoare de restricție într-o zonă de tipul celei în discuție, instanța apreciază că argumentația adusă de petent (și anume: fiecare conducător auto știe sau ar trebui să știe care îi sunt obligațiile atunci când iese de pe drumuri fără prioritate semnalizate corespunzător, pentru a nu provoca accidente rutiere) nu are nicio semnificație în privința sancționării sale.

Chiar argumentele aduse de către petent (și anume: nici un conducător aflat în deplinătatea facultăților mintale nu ar fi circulat cu asemenea viteză într-o astfel de curbă periculoasă) conduc la concluzia că era necesar a se plasa indicatoarele în discuție; existența acestora este confirmată de adresele de la filele 51 și 46 emise de Primăria Răzvad și SDN Târgoviște.

În concluzie, instanța a apreciat că intimata a făcut, cu respectarea cerințelor legii, dovada săvârșirii contravenției reținută în sarcina petentului, probă care nu a fost combătută de petent cu alte probe apte, recunoscute de lege ca având această aptitudine de a dovedi faptul în discuție.

De asemenea, instanța a apreciat că nu s-a dovedit existența unor motive de nelegalitate care să conducă la anularea procesului verbal de contravenție.

Cu privire la invocarea prescripției, art. 13 din OG 2/2001, invocat de petent, se referă la situația în care aplicarea sancțiunii s-a făcut cu depășirea termenului de 6 luni ce se calculează de la data săvârșirii faptei.

Ori, așa cum rezultă din mențiunile necontestate din procesul verbal, acesta s-a întocmit în chiar ziua faptei pentru care a fost sancționat petentul, ceea ce ce înseamnă că și sancțiunea amenzii a fost aplicată în aceeași zi.

Art. 13 alin 1 prevede: ,, (1 )Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.”

Din prezentarea argumentelor de către petent, rezultă că acesta confundă prescripția ce intervine în cazul neaplicării sancțiunii (aplicare ce se face prin menționarea ei în procesul verbal întocmit) cu prescripția executării sancțiunii.

Această ultimă situație este prevăzută de art. 14 care, la alineatul 1 prevede: ,,Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.”

În speță, nu se invocă o situație de fapt ce s-ar încadra în ipoteza prevăzută de acest ultim text de lege.

Referitor la solicitarea subsidiară, prima instanță, analizând, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, modul de individualizare a sancțiunii aplicate, prin prisma art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 și a art. 21 alin. 3 din același act normativ, ce prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, a constatat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Instanța a apreciat că, deși s-ar putea susține că prin formularea plângerii contravenționale, petentul și-ar fi exercitat un drept, totuși, argumentele prezentate de către petent denotă că acesta nu a înțeles scopul sancțiunii contravenționale și că nu a conștientizat că nerespectarea dispozițiile legale trebuie sancționată în așa fel încât să se evite încălcarea pe viitor a legii.

De principiu, clemența s-ar fi putut manifesta dacă petentul, recunoscând săvârșirea faptei, ar fi dovedit că a înțeles scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale.

În temeiul art. 468 Cod procedură civilă, în termen legal, petentul M_______ C_________ F_____, a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, solicitând casarea în totalitate a acesteia, anularea procesului verbal de amenda ________ nr. xxxxxxx/07.08.2013, anularea punctelor de amenda si a punctelor de penalizare, admiterea plângerii contravenționale asa cum a fost întocmita.

Prin motivele de apel, depuse în scris la dosarul cauzei, apelantul petent, învederează :

Încălcarea procedurii legale referitoare la citarea părților; art. 85 din Codul de procedura civila în vigoare, prevede ca : judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară daca legea nu prevede altfel.

Art. 148 din Codul de procedura civila cu denumirea obligația de a cita părțile, prevede la alin. 1 ca instanța poate hotărî asupra unei cereri, numai daca părțile au fost citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant. In alin. 2 al aceluiași articol se arata ca: instanța va amâna judecarea si va dispune sa se facă citarea ori de câte ori constata ca partea care lipsește, nu a fost citata cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității hotărârii date în astfel de condiții.

In art. 149 alin 1 din Codul de procedura civila, se prevăd organele competente si modalitățile de comunicare astfel: comunicarea citațiilor si a tuturor actelor de procedura, se face din oficiu prin agenții procedurali ai instanței, sau prin orice salariat al acesteia, precum si prin agenții sau salariații altor instanțe, în ale căror circumscripții, se afla cel căruia i se comunica actul. Comunicarea se face în plic închis, la care se alătura dovada de înmânare, procesul verbal si înștiințarea prevăzuta de art. 158. Plicul va purta mențiunea "Pentru Justiție", si:" a se înmâna cu prioritate".

Conform art. 149 alin. 7 Cod procedură civilă, instanța va verifica efectuarea procedurilor de citare si comunicare dispuse pentru fiecare termen de judecata, si când este cazul va lua masuri de refacere a acestei proceduri, precum si pentru folosirea altor mijloace ce pot asigura înștiințarea părtilor, pentru înfățișarea la termenul de judecata.

Art. 154 din Codul de procedura civila prevede ca: Citarea si celelalte acte de procedura, vor fi înmânate părții, cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecata, sub sancțiunea nulității hotărârii judecătorești pronunțate cu nerespectarea prezentei proceduri; face precizarea ca după ce nu a fost respectat termenul de judecata din 23.10.2014, ora 14, așa cum a fost încunoștințat de judecătorul fondului care a instrumentat dosarul în prima instanța, termenul de judecata nu s-a mai respectat, aflând ulterior ca judecarea cauzei s-a făcut în aceeași zi, dar la ora 8,30, ca urmare a demisiei judecătorului.

Prin urmare, din moment ce dosarul cauzei a fost repartizat altui magistrat, noua instanța constituită avea obligația legală de a-l cita pentru termenele din 20.11.2014, 07.01.2015 si 14.01.2015.

Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, darea hotărârii civile, cu nerespectarea procedurii citării prealabile, este sancționată, cu casarea în totalitate a hotărârii date în astfel de condiții.

Referitor la montarea acelor indicatoare de restricționare a vitezei, în apropierea unei intersecții, alcătuite dintr-un drum principal DN 72 Târgoviște - Ploiești, cu două drumuri secundare semnalizate corespunzător cu stop nu a fost depusa la dosarul cauzei nota de fundamentare, atât din partea autorităților locale, cât si din partea organelor de conducere din Politia Rutiera Dâmbovița, așa cum s-a cerut în răspunsul la notele scrise ale intimatului depuse la dosarul cauzei în data de 29.09.2014 si aflate la dosarul cauzei.

Aprecierea atât a intimatului cum ca rațiunea instalării acestor indicatoare este o decizie a organelor de stat, care nu trebuie explicata nimănui șoferii având numai obligația sa le respecte în mod necondiționat, cât si a instanței de fond cum ca instalarea acestor indicatoare nu ar avea legătura cu cauza de față sunt aprecieri eronate care pe de o parte, favorizează abuzurile si haosul în societate, întrucât pentru fiecare decizie a unei autorități trebuie sa existe o justificare logica, mai ales când în baza acelei decizii se dorește sancționarea cuiva, iar în ce privește aprecierea instanței de fond aceasta este de asemenea eronata, deoarece daca nu ar fi existat aceste indicatoare montate într-un loc nepotrivit, nu ar fi mai existat nici fapta contravenționala care i se impută și nici amenda contravenționala.

De asemenea, se susține în continuare, punctul de vedere potrivit căruia instalarea unor indicatoare de restricționare a vitezei pe un drum principal în apropierea unei intersecții cu doua drumuri fără prioritate semnalizate corespunzător cu stop, reprezintă un veritabil abuz si o ilegalitate, din moment ce fiecare șofer, știe sau ar trebui sa știe care-i sunt obligațiile atunci când se apropie de o intersecție cu doua drumuri fără prioritate semnalizate corespunzător cu stop, pentru a nu provoca accidente rutiere.

Așadar, rolul acestor indicatoare de restricționare a vitezei nu reprezintă un mijloc de prevenire a accidentelor rutiere, așa cum susține intimatul, ci o veritabila capcana a Politiei Rutiere Dâmbovița, întinsă șoferilor pentru a-si realiza planul la amenzi de circulație

În ceea ce privește vinovăția sa în legătura cu săvârșirea acestei contravenții, apelantul precizarea ca nu se consideră vinovat, nu recunoaște fapta care i se impută, astfel ca analogiile făcute de instanța de fond, cu cauzele Solabiaku contra Franței si A_____ împotriva României, nu au nici un fel de relevanță în cauza de față.

Dimpotrivă așa cum recunoaște chiar instanța de fond, nici prezumția de nevinovăție susținuta de învinuit, sau cea de veridicitate susținuta de acuzator (intimat), nu au caracter absolut, astfel încât din datele si probele existente la dosarul cauzei, nu rezultă vinovăția certa si fără echivoc a sa.

In ceea ce privește susținerea intimatului cum ca la rubrica "obiecțiuni" a procesului verbal de contravenție a susținut ca: "nu am observat indicatorul de restricționare a vitezei, aceasta nu înseamnă ca mi-aș fi recunoscut în mod implicit vinovăția în legătura cu fapta contravenționala care mi se imputează, ci acest lucru se datorează la trei cauze: în primul rând ca cele doua indicatoare de restricționare a vitezei nu aveau ce caută în locurile respective, ele fiind montate în acele locuri absolut abuziv si ilegal, așa cum am arătat anterior si în al doilea rând este vorba de tracul si stresul pe care mi l-a provocat vederea celor doi subofițeri de politie rutiera.

Pe de alta parte, procesul verbal a fost redactat de o maniera ilizibila la o prima lecturare, astfel ca nici nu a înțeles despre ce fapta este acuzat.

La termenele de judecata anterioare celui din 23.10.2014 care reprezintă ultimul termen de care a avut cunoștință, nu i-a fost prezentata înregistrarea video a comiterii contravenției, de care este acuzat, în care sa se vadă în mod clar ca în momentul în care contravenția a fost înregistrata de agentul principal de politie C____ I____, vitezometrul mașinii arata în mod clar 81 km/h.

Intimatul nu a depus la dosarul cauzei asa cum s-a solicitat în referatul ce conținea obiecțiunile sale cu privire la notele scrise depuse de acesta la dosar, un manual de utilizare a cinemometrului marca Autovision ROM 150, din care sa reiasă ce înseamnă litera T în fața unei viteze înregistrate; TESTED (testare) cum a susținut sau TARGET (ținta) asa cum susține intimatul, si daca viteza înregistrata care are în față litera T poate servi ca proba în proces.

De asemenea, nici intimatul si nici instanța de fond nu a oferit nici un fel de explicație asupra semnificației vitezei de 65 km/h care apare în colțurile din stingă jos ale tuturor celor 4 planșe fotografice, aflate la pagina 28 din dosar.

Aprecierea eronata a instanței de fond care pune mai presus concluziile din buletinul de verificare metrologica emis de BBSC Communications Systems SRL, decât prevederile legale, în speța paragraful 3.1.1.b din Norma de Metrologie Legala 021-05, care stabilește pentru cinemometrele care folosesc pentru măsurarea vitezei autovehiculelor efectul Doppler asupra radiațiilor electromagnetice din care face parte si cinemometrul marca Autovision ROM 150, o marja de eroare de plus sau minus 3% pentru măsurarea vitezelor sub 100 km/h. Deci viteza de 81 km/h cu care se presupune ca ar fi circulat nu este cea reala.

Concluzia eronata si abuziva a instanței de fond care dupa ce recunoaște ca cinemometrele care au la baza efectul Doppler asupra radiațiilor electromagnetice din care face parte si cinemometrul marca Autovision ROM 150, trebuie sa fie prevăzute cu funcție de autotestare,( art. 3.2.6. din NML 021-05), se face a nu pricepe ca litera T vine de la Tested si nu de la Target, așa cum susține intimatul si nici ca vitezele măsurate cu astfel de cinemometre, care au în față litera T nu pot constitui probe în instanța, din cauza ca aparatul nu si-a stabilizat frecventele.

De asemenea, instanța de fond nu oferă nici un fel de dovada științifica cum ca în cazul depistării unor neregularități cinemometrul respectiv s-ar bloca automat.

Instanța de fond nu a ținut seama de faptul ca intimatul nu a dat curs solicitării instanței din data de 18.09.2014, de a depune la dosarul cauzei, o lista cu toate verificările făcute cinemometrului marca Autovision ROM 150, montat pe autoturismul de politie cu numărul de înmatriculare MAI xxxxx.

Instanța de fond a ignorat faptul ca în conformitate cu paragraful 3.3.1.din NML 021-05, intimatul era obligat sa depună la dosar o lista cu factorii care pot genera erori de măsurare a vitezei pentru cinemometrul marca Autovision ROM 150.

Instanța de fond nu a putut dovedi în nici un fel faptul ca înregistrarea vitezei cu care se presupune ca ar fi circulat, este cea reala, eroarea de măsurare a vitezei putând
fi provocata intenționat chiar de operatorul radar C____ I____, prin folosirea cinemometrului scos de pe suport, modificarea unghiului antenei de emisie recepție a semnalului electromagnetic emis de cinemometru, modificând astfel unghiul de incidența al radiației electromagnetice emise si captate de aparat, generând astfel mari erori de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculului sau prin pornirea acestuia atunci când autovehiculul cu care a circulat se afla la distanta mica de cinemometrul cu care s-a făcut măsurarea vitezei, astfel ca acesta nu si-a putut efectua funcția de autotestare, asa cum obliga paragraful 3.2.6. din Norma de Metrologie Legala 021-05, dovada fiind faptul ca viteza de 81 km/h cu care se presupune ca ar fi circulat are în față litera T (tested), în planșele fotografice aflate la pagina 28 din dosar, din cauza ca cinemometrul nu-si stabilizase frecventele electromagnetice, fapt care denota ca asemenea viteze, nu pot servi drept probe în instanța ele fiind măsurate în mod eronat.

Instanța de fond nu a putut dovedi de asemenea faptul ca cinemometrul nu a fost supus altor surse de radiații electromagnetice, cum ar fi stația de emisie recepție de pe autovehiculul de politie, aparatul de radio si casetofonul, cititorul de CP-uri sau DVD-ul cu care este dotat din fabricație acest autovehicul.

Aprecierea greșita a instanței de fond, cum ca nu ar fi înțeles rolul preventiv educativ al pedepsei amenzii contravenționale, în sensul ca cel care săvârșește contravenții, trebuie sa suporte rigorile legii. Aceasta susținere a instanței nu are nici o justificare, din moment ce intimatul nu a putut sa-i probeze în nici un fel vinovăția.

Aprecierea greșită si cu rea credință a instanței de fond cu privire la acordarea clementei, prin susținerea ipotezei ca, clementa se acorda numai în condițiile recunoașterii faptei si a înțelegerii rolului preventiv educativ al pedepsei. Aceasta susținere nu are nici un fundament legal, din moment ce vinovăția cu privire la săvârșirea faptei nu a putut fi probata nici de intimat si nici de instanța de fond, în nici un fel, deoarece beneficiind în continuare de prezumția de nevinovăție.

Conform art. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic si sancționarea contravențiilor, vinovăția ca si în legea penala, constituie temeiul juridic si legal al oricărei răspunderi contravenționale, în absenta acesteia, fapta ilicita fiind inexistenta, motiv pentru care si răspunderea contravenționala trebuie sa nu existe.

Reaua credința a instanței de fond, care nu a sesizat caracterul deosebit de abuziv si represiv al sancțiunii contravenționale care i s-a aplicat ; în opinia sa având în vedere ca cei abilitați nu i-au putut proba în nici un fel vinovăția, era suficient un avertisment, ținându-se cont si de faptul ca în cei 17 ani de când posedă permis de conducere, a avut o conduita impecabila în trafic, fara abateri grave la legea circulației.

Instanța de fond a ignorat diferența între viteza de circulație indicata în procesul verbal de contravenție (respectiv 81 km/h), si viteza reala de deplasare a autovehiculului de 65 km/h, viteza care apare în colturile din stingă jos ale tuturor celor 4 planșe fotografice de la pagina 28 din dosar, deoarece, nu avea cum sa circule cu viteza de 81 km/h, într-o curba deosebit de periculoasa la stânga cu o raza de curbura de aproximativ 90 de grade, fara sa provoace un accident de circulație.

Se mai menționează ca semnificația vitezei de 65 km/h care apare în toate planșele fotografice din dosar nu a putut fi indicata nici de intimat si nici de instanța de fond.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 274 , 282 – 298, art. 1 din OG nr.2/2001.

Pentru considerentele expuse, solicită casarea în totalitate a sentinței apelate, anularea procesului verbal de contravenție contestat, a punctelor de amenda, a punctelor de penalizare, admiterea plângerii contravenționale.

În temeiul prevederilor art. 205 Cod procedură civilă, la data de 15.06.2015, intimata I____________ de Poliție Județean Dâmbovița, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Referitor la prima susținere a reclamantului se arată că, potrivit art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă „ Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal ori convențional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, considerându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziții îi sunt aplicabile și părții căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convențional ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat citația pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaște și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată".

În temeiul art. 249 din Codul de procedură civilă, solicită ca reclamantul să facă dovada că rolul acestor indicatoare de restricționare a vitezei nu reprezintă un mijloc de prevenire a accidentelor rutiere, ci o veritabilă capcană a poliției rutiere, întinsă șoferilor, pentru a-și realiza olanul de amenzi. Simpla susținere a reclamantului nu este suficientă, atâta timp cât nu duce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Susținerile reclamantului cu privire la instalarea unor indicatoare de restricționare a vitezei în apropierea unei intersecții cu 2 drumuri fără prioritate nu au legătură cu prezenta cauză. Rațiunile pentru care au fost instalate aceste indicatoare în zona respectivă aparțin instituțiilor autorizate ale statului. Reclamantul nu poate contesta aceste lucruri, ci el are obligația de a respecta indicatoarele și marcajele rutiere necondiționat.

Chiar și instanța de judecată a reținut că: Chiar argumentele aduse de către reclamant și anume: niciun conducător aflat în deplinătatea facultăților mintale nu ar fi circulat cu asemenea viteză într-o astfel de curbă periculoasă) conduc la concluzia că era necesar a se plasa indicatoarele în discuție; existența acestora este confirmată de adresele de la filele 51 și 46 emise de Primăria Răzvad și SDN Târgoviște.

De asemenea, acesta arată în cererea de apel că nu avea cum să circule cu viteza de 81 km/h, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga cu o rază de curbură de aproximativ 90 de grade.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal în litigiu, consideră că din coroborarea planșei foto cu buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/21.02.2013 – din care reiese că aparatul radar utilizat la măsurarea și înregistrarea vitezei de deplasare a autoturismului condus de către petent îndeplinește cerințele tehnice prevăzute de N.M.L. 021 – 05/23.11.2005, rezultă că în cauză a fost făcută dovada situației de fapt reținută de agentul constatator.

Prin suportul magnetic, planșa foto și celelalte înscrisuri de la dosar, I.P.J. Dâmbovița a răsturnat prezumția de nevinovăție a reclamantului, dovedind dincolo de orice dubiu rezonabil că acesta a comis contravenția.

Se arată că reclamantul, la momentul constatării contravenției a consemnat următoarea mențiune „ nu am observat indicatorul de restricție a vitezei» după care a
semnat procesul verbal și a primit un exemplar. La acel moment nu a făcut nicio referire cu privire la restricția de viteză.

Faptul că reclamantul nu a observat acest indicator de limitare de viteză se datorează culpei acestuia și acesta nu se poate prevala de propria culpă pentru a fi exonerat de plata amenzii contravenționale. Dacă tot a circulat de multe ori prin acea zonă reclamantul ar fi trebuit să cunoască acesta limitare de viteză pe care nu a respectat-o.

Luând în considerare faptul că reclamantul a semnat procesul verbal de contravenție fără obiecțiuni și susținerile din cererea de chemare în judecată există presupunerea rezonabilă că o persoană aflată într-o asemenea situație nu ar fi semnat procesul verbal sau ar fi semnat cu obiecțiuni în sensul că pe sectorul respectiv de drum exista o altă limitare de viteză.

Se mai arată că nu prezintă relevanță faptul că indicatoarele de restricționare a vitezei nu aveau ce căuta în locurile respective, ele fiind montate absolut abuziv și ilegal, câtă vreme acestea erau vizibile pentru conducătorul auto.

Faptul că apelantul-reclamant nu a vizionat înregistrarea video se datorează faptei acestuia, în sensul că nu a urmărit cursul procesului civil, obligație ce-i incumbă, raportat la dispozițiile art. 229 din Codul de procedură civilă.

Totodată, apelantului i s-a comunicat un exemplar al planșei fotografice, formată din capturi de pe filmarea video.

Așa cum rezultă din adresa UTI SYSTEM, firma importatoare a aparatului radar, nr. 2404/06.03.2012, către IGPR - Direcția rutieră, viteza precedată de litera „ T" reprezintă întotdeauna viteza reală a autovehiculului țintă, măsurată de către sistemul radar Autovision, și care se află inscripționată pe imaginea captată ca probă.

În temeiul art. 249 din Codul de procedură civilă se solicită ca apelantul să facă dovada că litera „T" în fața vitezei înregistrate reprezintă testarea aparatului radar. Simpla susținere a reclamantului nu este suficientă, atâta timp cât nu duce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Viteza precedată de litera „1", din colțul stânga jos al filmării video, reprezintă pragul de la care pornește aparatul radar înregistrarea vitezei de deplasarea a autovehiculelor țintă. Acesta înregistrează toate vitezele de deplasare ale autovehiculului țintă, ce depășesc acest prag.

Referitor la susținerea reclamantului că viteza înregistrată de cinemometru nu este cea reală, se precizează :

Norma de metrologie legală NML 021-05 „ Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre) nu conține termenul de marjă de eroare. Erorile maxime tolerate stabilite în NML 021- 05 se aplică la efectuarea controlului metrologic legal prin aprobare de model, verificare metrologică inițială, verificare metrologică periodică, verificare metrologică după reparare.

Un cinemometru declarat admis la verificarea metrologică și cu marcajul de verificare metrologică în termen de valabilitate are calitate de mijloc de măsurare legal.

NML 021-05 nu stipulează aplicarea erorilor maxime tolerate la valorile înregistrate în trafic de un cinemometru declarat admis la verificarea metrologică

Verificarea metrologică este o modalitate de control metrologic legal prin care se constată și se confirmă că mijlocul de măsurare îndeplinește cerințele prevăzute în reglementările de metrologie legală. O valoare indicată de un mijloc de măsurare legal nu se corectează cu eroarea tolerată prevăzută în NML.

Din interpretarea logică a dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021- 05/23.11.2005 (în cuprinsul cărora a fost stabilită de către Biroul Român de Metrologie Legală marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar, atât în condiții de laborator, cât și în condiții normale de trafic) rezultă că fiind vorba de erori tolerate, aceste marje nu pot influenta viteza înregistrată de cinemometre, în condițiile în care se face dovada faptului că ele îndeplinesc cerințele metrologice si tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005.

Potrivit dispozițiilor pct. 3.1.1. din Ordinul BRML nr. 301/2005 pentru omologarea unui cinemometru, acesta trebuie sa îndeplinească cerințele tehnice si metrologice. Practic cinemometrul este supus unor teste, iar la finalizarea acestora, aparatul radar trebuie sa îndeplinească cerințele specificate la paragraful 3.1.1 din Ordin. De altfel, legiuitorul a fost concis în acest sens inserând în cuprinsul pct. 3 din Ordinul BRML nr. 301/2005 următoarea mențiune: „ După fiecare dintre aceste probe cinemometrul trebuie să îndeplinească cerințele specificate la paragraful 3.1.1."

Dupa ce cinemometrul a îndeplinit toate cerințele tehnice si metrologice impuse de Ordin acesta este declarat „admis" pentru punerea în funcțiune respectiv pentru utilizare, fiind incidente dispozițiile pct. 5 din Ordinul BRML nr. 301/2005 în ceea ce privește legalitatea cinemometrului. , ,.

Este cat se poate de clar ca nici agentul constatator si cu atat mai puțin instanța de judecata sau contravenientul nu pot interveni asupra măsurătorilor efectuate de cinemometru din moment ce acest dispozitiv a fost verificat metrologic si omologat pentru punerea în funcțiune respectiv pentru utilizare, fiind eliberat buletinul de verificare metrologica cu mențiunea „admis" ; anexând la dosarul cauzei adresa INM nr. 6032/16.10.2013.

Conform prevederilor punctului 3.2.6 din Norma de metrologie legală NML 021-05 aprobată prin Ordinul BRML nr. 301/2005 se prevede că funcția de autotestare este activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului existând și posibilitatea de a fi activată manual de către operator, ori de câte ori consideră că este necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate, iar funcționarea cinemometrului va fi blocată. De aici rezultă faptul că, cinemometrul în cauză, după efectuarea autotestării nu a detectat nicio problemă, deoarece nu s-a blocat și a înregistrat în totalitate contravenția, filmarea fiind cursivă, fară întreruperi.În temeiul art. 249 din Codul de procedură civilă solicită ca reclamantul să facă dovada că aparatul radar nu și-a stabilizat frecvențele ; simpla susținere a reclamantului nefiind suficientă, atâta timp cât nu duce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Prin buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/21.02.2013 rezultă că aparatul radar marca Autovision, _________ 150, montat pe autospeciala de poliție nr. MAI xxxxx era verificat metrologic la data constatării faptei contravenționale.

În temeiul art. 249 din Codul de procedură civilă, se solicită ca reclamantul să facă dovada, în cauză, a existenței unor factori care pot genera erori de măsurare, să facă dovada că acești factori au influențat viteza înregistrată de aparatul radar, cât și actul normativ în care se specifică că acești factori pot genera erori de măsurare. Simpla susținere a reclamantului nu este suficientă, atâta timp cât nu duce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

NML 025-05/2005 are un capitol unde se menționează cerințele privitoare la siguranța cinemometrului care arată următoarele: "Cinemometrele trebuie să fie astfel construite, încât să permit aplicarea sigiliilor la toate blocurile funcționale în carcase proprii, în toate locurile necesare pentru asigurarea protecției împotriva intervențiilor neautorizate. Aceste sigilii se aplică de către Biroul Român de Metrologie Legală, prin reprezentantul său autorizat. Aplicarea sigiliilor trebuie astfel concepută încât accesul la componentele sau funcțiunile care necesită protecție să nu fie posibil decât prin distrugerea sigiliilor respective. Locurile de amplasare a sigiliilor, tipul și forma lor, trebuie să fie indicate în anexa la certificatul aprobării de model."

În aceste condiții, este mai mult decât evident că cinemometrul nu a fost scos de pe suport ca să-i fie modificat unghiul antenei de emisie-recepție a semnalului electromagnetic și implicit unghiul de incidență al radiației electromagnetice emise și capetele de aparat, deoarece, în caz contrar, s-ar distruge sigiliile și valabilitatea verificării metrologice. De asemenea, montarea cinemometrului pe autospeciala de poliție a fost realizată cu respectarea cerințelor metrologice și tehnice prevăzute de NML 021-05 căci, în caz contrar, nu ar mai fi fost emise noile buletine de verificare metrologică, pe care le depune, în copie, la dosarul cauzei respectiv nr. xxxxxxx/21.02.2014 și nr. xxxxxxx/23.02.2015.

De asemenea, se învederează că dispozițiile pct. 3.8.2 din Ordinul BRML privind Norma de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)" ce se referă la poziționarea aparatelor radar în apropierea unor surse de radiații electromagnetice sunt abrogate de pct. 28 din anexa la Ordinul nr. 187 din 14 iulie 2009, publicat în M. Of. nr. 546/6 august 2009.

Din filmarea video nu rezultă faptul că în zonă sunt surse de radiații electromagnetice care să poată influența măsurarea vitezei.

Cu privire la capătul de cerere de a se înlocui sancțiunea amenzii cu avertismentul, se solicită respingerea acestuia, întrucât, din cererea de chemare în judecată, reiese că apelantul nu regretă fapta comisă și că intenționează numai să inducă în eroare instanța, în scopul exonerării de răspunderea contravențională. În aceste condiții, este evident că scopul preventiv și educativ urmărit de legiuitor nu ar fi atins, în schimb i s-ar crea convingerea că poate încălca legea fără a primi sancțiuni ce o pot afecta în mod real.

Se poate observa că apelantul-reclamant a solicitat în principal anularea procesului verbal de contravenție și doar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, dispozițiile prevăzute în ordonanță, au ca scop asigurarea desfășurării fluente și in siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanei. Ori, prin fapta contravențională dovedită ca săvârșită de apelant, de circulație pe drumurile publice cu încălcarea dispozițiilor legale privind viteza de deplasare pe un sector de drum se aduce atingere și dispozițiilor legale mai sus citate, punând în pericol integritatea participanților la traficul rutier.

Se mai observă ca amenda prevăzuta pentru fapta comisa se încadreaza în limitele prevăzute de lege, iar agentul constatator a aplicat decât minimul amenzii prevăzuta de lege. Totodată, reclamantul avea posibilitatea de a plăti jumătate din minimul amenzii în 48 de ore la de momentul comunicării procesului verbal de contravenție.

Apelantul nu a înțeles că depășirea limitei legale de viteză trebuie tratată cu responsabilitate, întrucât acest gen de faptă reprezintă unul dintre factorii importanți ce determină producerea unor evenimente rutiere cu consecințe deosebit de grave, mai ales că a circulat cu o viteză de 81 km/h într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga cu o rază de curbură de aproximativ 90 de grade .

Se apreciază că sancțiunea aplicată este corect individualizată, atât din punct de vedere al pericolului social abstract, cât și din punct de vedere al pericolului social concret al faptei, fiind și necesară pentru a asigura finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune.

Pentru considerentele expuse, solicită respingerea apelului, cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție ca fiind legal si temeinic.

Au fost depuse, în copie, înscrisuri : adresă UTI SYSTEM (2 pag), buletine de verificare metrologică (2 pag).

La data de 29.06.2015, apelantul petent formulează răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de către intimat.

De asemenea, acestea reiterează aceleași considerente din cererea de apel.

Pe cale de consecință, se solicită anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/07.08.2013, anularea punctelor de amenda si a punctelor de penalizare, iar în subsidiar, în conformitate cu prevederile art. 7 din OG nr. 2/2001, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, cu avertisment.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de apel reține următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la pronunțarea sentinței apelate în situația lipsei procedurii legale de citare a apelantului, se reține că împrejurarea repartizării litigiului spre soluționare unui alt magistrat, pentru motivul că judecătorul inițial învestit a demisionat din funcție, așa încât noul complet de judecată ar fi trebuit să procedeze la citarea petentului, se reține că o astfel de împrejurare nu se încadrează în prevederile art. 229 al. 2 NCpc, care prevede în ce situații nu se aplică instituția termenului în cunoștință.

De altfel, se reține că, deși inițial citarea părților s-a efectuat pentru termenele de judecată la ora 14, la data de 04.09.2014 s-a dispus citarea acestora pentru termenele următoare, ora 9:15, la solicitarea petentului formulată personal la termenul de judecată respectiv (conform încheierii de la fila 40 a dosarului de fond).

Or, la termenele următoare, din data de 18.09.2014 (f. 60), 25.09.2014 (f. 65), petentul a fost de asemenea prezent, ca urmare, instituția termenului în cunoștință a fost pe deplin aplicabilă și la termenele de judecată ulterioare, începând cu cel din 23.10.2014, când completul de judecată inițial a fost schimbat (f. 84). Or, în situația în care nu există la dosar niciun indiciu din care să rezulte că instanța a dispus strigarea cauzei la o altă oră decât aceea la care au fost purtate efective dezbaterile (așa cum susține apelantul în cererea de apel), ci, dimpotrivă, se află consemnat în încheierea din 04.09.2014 faptul că s-a încuviințat cererea petentului de strigare a cauzei la ora 9:15, primul motiv de apel apare ca total neîntemeiat.

Referitor la motivul de apel vizând nedepunerea la dosarul cauzei a notei de fundamentare, atât din partea autorităților locale, cât si din partea organelor de conducere din Politia Rutiera Dâmbovița, se reține faptul că la filele 46, respectiv 51, se află depuse răspunsurile solicitate de prima instanță, din oficiu, Primăriei Răzvad și CNADNR, privind indicatoarele rutiere amplasate pe sectorul de drum DN 72 km 41+500-42+500, ca urmare aceste relații au fost apreciate de către judecătorul fondului necesare pentru soluționarea cauzei, și nu nota de fundamentare a amplasării unor indicatoare rutiere, solicitată de către petent.

Acest mijloc de probă solicitat de petent, care tindea la dovedirea împrejurării că norma încălcată nu avea justificare în cazul concret în care s-a aflat petentul, pornind de la aspectul susținut de către apelantul petent în sensul că indicatorul respectiv era amplasat abuziv, fiindcă „instalarea unor indicatoare de restricționare a vitezei pe un drum principal în apropierea unei intersecții cu doua drumuri fără prioritate semnalizate corespunzător cu stop, reprezintă un veritabil abuz si o ilegalitate, din moment ce fiecare șofer, știe sau ar trebui sa știe care-i sunt obligațiile atunci când se apropie de o intersecție cu doua drumuri fără prioritate semnalizate corespunzător cu stop, pentru a nu provoca accidente rutiere” nu era apt să modifice situația petentului.

Instanțele învestite cu soluționarea plângerilor contravenționale au ca sarcină esențială verificarea aspectelor prevăzute de art. 34 al. 1 din OG 2/2001.

Nu se poate extinde competența instanțelor de judecată dincolo de limitele prevăzute de lege și a se permite ca o plângere contravențională să conducă la aprecierea oportunității/neoportunității stabilirii unei măsuri de siguranță a circulației rutiere de către celelalte autorități competente în acest domeniu, ci instanțele au doar de aplicat legea contravențională la o situație concretă, pentru a verifica dacă norma de drept a fost sau nu încălcată, precum și dacă agenții constatatori au apreciat corect situația de fapt existentă la momentul respectiv și au făcut corecta încadrare a acestei situații la lege, aplicând sancțiuni corect raportate la gradul de pericol social al faptei.

Ca urmare, solicitarea petentului de a fi obținută de către prima instanță norma de fundamentare a respectivului indicator rutier era inadmisibilă, pentru că instanța care ar fi formulat aprecieri cu privire la amplasarea abuzivă a unui indicator rutier ar fi depășit atribuțiile prevăzute de lege.

Referitor la motivul de apel privind factorii care pot genera erori de măsurare a vitezei pentru cinemometrul marca Autovision ROM 150, instanța de apel apreciază că acești factori nu au relevanță în soluționarea plângerilor contravenționale referitoare la viteza de deplasare a autovehiculelor pe drumurile publice, în situația depistării vitezei de rulare cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic.

La dosarul cauzei a fost depusă, de către intimatul IPJ Dâmbovița, dovada efectuării verificării metrologice a aparatului radar cu care a fost depistată viteza de rulare a autoturismului condus de petent, indicându-se la f. 55 a dosarului de fond faptul că cinemometrul de control rutier tip R____ _________ 150, montat pe Dacia L____ MCV cu nr. MAI xxxxx, care măsoară în regim staționar și de deplasare, a fost declarat admis de către Biroul Român de Metrologie Legală, la data de 21.02.2013, valabilitatea verificării fiind de un an.

Potrivit Ordinului Biroul R____ de Metrologie nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea normei de metrologie legala NML 021-05 "Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)", astfel cum a fost modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 187 din 14 iulie 2009 privind modificarea si completarea Normei de metrologie legala NML 021-05, aprobata prin Ordinul directorului general al Biroului R____ de Metrologie Legala nr. 301/2005, la pct. 5. se prevede: „ 5.1. Atestarea legalitãții unui cinemometru se realizeazã numai dupã demonstrarea conformitãții acestuia cu cerințele metrologice și tehnice indicate în tabelul 1, pentru fiecare modalitate de control aplicabilã pentru introducerea pe piața și punerea în funcțiune, respectiv pentru utilizare. 5.2. Atestarea legalitãții se realizeazã prin aplicarea marcajelor metrologice și eliberarea unor documente specifice, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor de metrologie legalã în vigoare. 5.2.1. În buletinele de verificare metrologicã, eliberate în urma verificãrilor inițiale și a verificãrilor periodice ale cinemometrelor montate pe mașini, care funcționeazã în regim staționar, sau atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, trebuie sã se menționeze marca și numãrul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilã numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuãrii verificãrii metrologice.”

Ca urmare, aplicarea Normelor metrologice, care reglementează, conform art. 1.1 „cerințele metrologice și tehnice pe care trebuie sã le îndeplineascã cinemometrele utilizate la mãsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, în scopul aplicãrii prevederilor legislației rutiere”, este realizată prin verificarea metrologică de către instituții special abilitate, care, în urma verificărilor, eliberează buletinele de verificare metrologicã, menite să demonstreze conformitatea cinemometrului cu cerințele metrologice și tehnice.

Odată demonstrată această conformitate, se realizează, potrivit textului de lege pre-citat, atestarea legalității cinemometrului. Ca urmare, nu poate fi contrazisă, în nici un mod, măsurarea vitezei realizată cu un cinemometru a cărui încadrare în cerințele metrologice și tehnice a fost constatată și certificată de către instituția dotată cu mijloace specifice de realizare a verificărilor prevăzute de Norme.

A considera altfel ar conduce la ipoteze inacceptabile, întrucât nu s-ar putea explica de ce o instanță, care face aprecieri generale cu privire la marja de eroare în care trebuie să se încadreze măsurarea unei viteze de către un aparat radar (și care constituie rezultatul final al verificării metrologice) nu ar putea face aprecieri și cu privire la alte cerințe metrologice și tehnice reglementate de Norme, cum ar fi de pildă dacă cinemometrul îndeplinește cerințele specificate la paragraful 3.1.1 (erori maxime tolerate pentru mãsurarea vitezei) după verificarea funcționării cinemometrelor sub acțiunea factorilor de influenta: temperatura, umiditatea relativã, tensiune electrica de alimentare în domeniul: [U(n) - 10%] V ... [U(n) + 20%] V, unde U(n) este tensiunea nominalã de alimentare, specificatã de fabricant, radiație electromagnetica intensitatea câmpului electromagnetic 10 V/m în domeniul de frecvente 27 MHz ... 1000 MHz, impulsuri de interferenta, descãrcãri electrostatice, vibrații sinusoidale.

Or, este evident că toate aceste elemente pur tehnice, necesare a fi avute în vedere pentru a se determina dacă măsurarea vitezei de către un anumit cinemometru se încadrează sau nu în marja de eroare prevăzute de pct.3.1.1 al Normelor, sunt verificate de către Biroul Român de Metrologie Legală la momentul emiterii buletinului de verificare metrologică, acesta fiind unica instituție abilitată să se pronunțe cu privire la marja de eroare a măsurătorilor realizate de un aparat cinemometru și în consecință să ateste legalitatea respectivului aparat.

Ca urmare, odată ce s-a făcut dovada că aparatul radar consemnat în cuprinsul procesului verbal are verificare metrologică valabilă la data utilizării sale, temeinicia faptei de conducere pe drumurile publice cu o anumită viteză, depistată de aparatul radar respectiv, este de necontestat.

În plus, nu trebuie omisă nici aprecierea CEDO în cauza H______ ș. a. contra României., formulată în ceea ce privește prezumția relativă a valabilității celor reținute prin procesele verbale de contravenție în materia circulației rutiere: „Curtea precizează, asemenea reclamanților, că instanțele sesizate prin contestațiile acestora au așteptat ca ei să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier. Nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanțelor naționale, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (A_____ împotriva României). Reclamanții văd în acest fapt o atingere adusă dreptului lor la respectarea prezumției de nevinovăție. Curtea nu subscrie la această opinie. Curtea reamintește că, în materie de circulație rutieră, a precizat că art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, și Adoud împotriva].

Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 §