Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 9340/2015
Ședința publică din data de 17 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - D____ C_______ G______
GREFIER - C_______ P____ U___
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul G______ P____, pe intimata Direcția G_______ A Poliției Municipiului București Biroul Rutier, pe intervenienta S_____ R_____ V________, și pe asigurătorul ____________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile privind fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, parte componentă din prezenta hotărâre, când instanța apreciind că mai are nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.12.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G______ la data de 09.09.2013 sub nr.XXXXXXXXXXXXXX petentul G______ P____ a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata Direcția G_______ A Poliției Municipiului București Biroul Rutier ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx, încheiat la data de 28.08.2013. Totodată petentul a solicitat restituirea sumei de 320 lei, reprezentând ½ din amenda stabilită în sarcina sa, achitată, precum și anularea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce o perioadă de 30 de zile.
În motivare, petentul a arătat nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa întrucât vinovată de săvârșirea coliziunii este conducătoarea celuilalt autoturism, aceasta ștergându-i ușor autoturismul pe partea dreaptă. A precizat petentul că discutând cu persoana implicată în accident, raportându-se la avariile produse, au considerat de comun acord să-și repare autovehiculele fiecare pe cheltuiala lui, dar ulterior conducătoarea celuilalt autoturism s-a prezentat la poliție unde a relatat o altă realitate, motiv pentru care el a fost sancționat contravențional, agentul constatator dând crezare primului sosit, fără o minimă cercetare a autoturismelor.
În drept au fost invocate disp. OG nr.2/2001, modificată.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat în raport de disp. art.118 alin.1 din OUG nr.195/2002, rep, excepția necompetenței teritoriale. În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit.
Intimata a menționat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea exigențelor de formă prev. de OG nr.2/2001, modificată și completată, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, respectiv a disp. art.17 din actul normativ indicat anterior.
A mai arătat intimata că actul sancționator a fost întocmit de un polițist rutier, agent specializat în supravegherea traficului rutier, prezumat ca fiind cunoscător în materia OUG nr.195/2002 rep, cu completările și modificările ulterioare.
Intimata a precizat că simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de săvârșirea contravenției și a menționat că agentul constatator a procedat la confruntarea autoturismelor implicate în accident, constatând că avariile prezentate corespund ca înălțime și ca dinamică a producerii accidentului.
În drept, intimata a invocat disp. art.15 și 16 din OG nr.2/2001 mod și complet, art.54 alin.1 și art.79 alin.1 lit.b din OUG nr.195/2002 rep.
La dosar au fost depuse în copie înscrisuri (filele 5-6, 16-17, 23-24).
Prin sentința civilă nr.1839/2014 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de intimată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 01.07.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX.
Instanța a dispus citarea în cauză, în calitate de intervenientă a numitei S_____ R_____ V________, conducătoarea celuilalt autoturism implica în coliziune, precum și citarea asigurătorului ____________________.
Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, pentru petent încuviințând și proba testimonială cu martorul T____ E____, cele declarate de acesta sub prestare de jurământ religios fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ________, nr. xxxxxxx din 28.08.2013 petentul G______ P____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 640 de lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 34 alin.1 și 79 alin.1 lit. b din OUG 195/2002 reținându-se în sarcina acestuia că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe Calea Rahovei, către șoseaua Progresului, iar la intersecția cu ___________________________ s-a asigurat la schimbarea direcției de mers prin viraj la dreapta și a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXX condusă de Ș_____ R_____ V________, care circula în același sens și totodată nu s-a prezentat în termenul legal la poliție pentru întocmirea dosarului de constatare.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Cu privire la temeinicia celor reținute prin procesul-verbal, instanța reține că, fiind vorba de constatări personale ale agentului constatator cu privire la situația de fapt, dispozițiile art. 34 O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor instituie o prezumție de legalitate și temeinicie (veridicitate). Cu privire la această prezumție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în decizia de inadmisibilitate din cauza I___ P__ contra României, a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A_____, par. 58 și 59). Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A_____, par. 60).
Prin urmare, conform art. 249, Cod procedură civilă, petentului îi revine sarcina probei contrare. În acest scop, Codul de procedură civilă, în art. 13 fixează anumite îndatoriri ale părților, printre care să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Prin probele administrate petentul nu a reușit să facă dovada contrată a celor reținute de agentul constatator prin procesul verbal. Astfel, în ceea ce privește prima contravenție, potrivit declarației date de petent în fața organelor de poliție(fila 23), în timp ce intenționa să vireze la stânga, autoturismul pe care îl conducea a fost lovit din spate de autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX condus de intervenientă. Cu același prilej agentul constatator a examinat avariile celor două autoturisme implicate în accident, iar potrivit mențiunilor făcute de acesta pe declarațiile conducătorilor autor, autoturismul condus de intervenientă a fost avariat la portierea stânga spate, roată stânga spate și bară spate, iar cel condus de petent bară față, aripă dreapta față, aripă dreapta spate, bară spate. Având în vedere că autoturismul condus de intimată a prezentat avarii doar în partea din spate, iar cel condus de petent și în față, pe paza unei prezumții simple instanța concluzionează că la schimbarea direcției de mers autoturismul petentului este cel care a lovit autoturismul intimatei, în partea din spate.
Cât privește declarația martorului T____ E____, audiat în cauză, instanța reține în primul rând că în declarația dată în fața organelor de poliție petentul a declarată că se afla singur în mașină pentru ca în fața instanței să spună că se afla și martorul alături de el, ceea ce naște un dubiu cu privire la veridicitatea celor declarate de martor. Chiar dacă s-ar reține că martorul ar fi fost de față în momentul producerii accidentului în care a fost implicat petentul, declarația acestuia nu infirmă cele reținute de agentul constatator în procesul verbal întrucât acesta a arătat că petentul a avut o ezitare la schimbarea direcției de mers spre stânga și în momentul în care a redresat mașina și a revenit pe banda pe care ciula anterior(2) a intrat în coliziune cu autoturismul condus de intervenientă care circula pe banda nr. 1 de mers. Din această declarație rezultă că în momentul manevrei de redresare ca urmare a schimbării direcției de mers petentul nu s-a încadrat perfect pe banda nr.2 de mers, pătrunzând puțin și pe banda nr. 1 pe care circula autoturismul condus de intervenientă, pe care l-a acroșat.
Față de această situație de fapt, instanța apreciază că în mod temeinic agentul constatator a reținut prima contravenție în sarcina petentului.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă, întrucât potrivit mențiunilor făcute de agentul constatator pe declarațiile date de conducătorii celor două autoturisme rezultă avarierea ambelor vehicule, iar între părți nu s-a încheiat o constatare amiabilă de accident, potrivit art. 79 alin.1 lit.b din petentul avea obligația de a se prezenta la unitatea de poliție competentă în vederea declarării accidentului și pentru întocmirea documentelor de constatare.
Potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Pentru fiecare din faptele săvârșite petentului i s-a aplicat o amendă de 320 de lei, cuantum pe care instanța îl apreciază ca fiind proporțional cu gravitatea faptei săvârșite, la care se adaugă suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile, cuantum pe care instanța îl apreciază ca fiind proporțional cu gravitatea faptelor săvârșite.
Potrivit art 7 al. 3 din O.G. nr. 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.
Cum în cauză nu a fost dovedite asemenea circumstanțe, petentul aflându-se într-o situație identică cu a oricărui al contravenient care nu respectă dispozițiile art. art.34 alin.1 și ale art. 79 alin.1 lit. b din OUG 195/2002, instanța apreciază că nu este oportună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment întrucât s-ar încălca principiul legalității sancțiunii și nu s-ar mai realiza scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestor contravenții.
Față de toate aceste considerente, reținând legalitate și temeinicia procesului verbal contestat și faptul că sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G______ P____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în com. Singureni, _________________________, cu domiciliul ales la avocat P______ D___ I______, în G______, ______________________-01, _____________, jud. G______, în contradictoriu cu intimata Direcția G_______ A Poliției Municipiului București Biroul Rutier, cu sediul în sector 3, București, Calea Victoriei, nr. 19, cu intervenienta S_____ R_____ V________, domiciliată în sector 5, București, ___________________, ____________, ____________, și cu asigurătorul ____________________, cu sediul în Sibiu, _________________________. 5, turnul A, etajele 3-6, Centrul de Afaceri, ca neîntemeiată.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 5.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2015.
Președinte,Grefier,
Red.jud. D.G.
Tehnored.gref.C.U.
7 ex./ 7.02.2016