Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - apel – plângere contravențională -
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D E C I Z I A NR. 1247
Ședința publică din data de 16 septembrie 2015
Președinte: C_____ A___
Judecător: Z______ C_____
Grefier: C______ M______
Pe rol fiind judecarea apelului în materie contravențională declarat de petentul U______ C____, domiciliat în mun. Iași, ________________________-5, ___________. 4, _________________ împotriva sentinței civile nr. 2266 din data de 27 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava, cu sediul în mun. Suceava, _____________. 9, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde avocat A_______ P_______ pentru petentul apelant și consilier juridic P_______ A___ – E____ pentru intimat, martorul Apătrăchioaie C____ P____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care:
Consilier juridic P_______ A___ – E____ pentru intimat, depune la dosar delegație.
Instanța ia act că la dosar a fost depusă prin corespondență din partea intimatului adresa privind domiciliul martorului, respectiv domiciliul la care a fost citat.
Instanța sub prestare de jurământ, în temeiul disp. art. 311 și următoarele Cod procedură civilă, procedează la audierea martorului Apătrăchioaie C____ P____, declarația acestuia fiind consemnată în proces – verbal separat atașat la dosarul cauzei.
Întrebate fiind, reprezentantele părților arată că nu mai au de solicitat alte probe în cauză.
Nefiind alte probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și constatând cererea de apel în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cererii de apel.
Avocat A_______ P_______ pentru petentul apelant, solicită admiterea apelului și desființarea sentinței instanței de fond.
În primul rând, apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut că lipsa obiecțiunilor la procesul verbal atrage sancțiunea nulității virtuale a acestuia și că fapta agentului constatator, respectiv refuzul agentului constatator de a consemna în procesul verbal obiecțiunile petentului cu privire la presupusa contravenție, nu i-a produs acestuia o vătămare.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din probatoriul administrat la instanța de apel, cei doi martori audiați în cauză, au arătat amândoi faptul că depășirea efectuată de petent a început pe linie discontinuă. Este adevărat că primul martor audiat la termenul anterior, din punctul lui de vedere a arătat că atât începerea cât și finalizarea depășirii s-a produs tot pe linie discontinuă, în timp ce martorul audiat la acest termen de judecată a arătat o altă situație de fapt, astfel că din punctul său de vedere relevanță are momentul în care a început manevra de depășire în condițiile în care aceasta a început pe linie discontinuă, apreciază că nu este dată contravenția reținută în sarcina petentului apelant.
Arată că a mai criticat soluția instanței de apel față de modul cum s-a apreciat gradul de pericol social al faptei, întrucât în situația în care, nu este dată contravenția prev. de art.120 alin. 1 lit. h din OUG nr. 1391/2006, singurele contravenții care pot fi reținute în sarcina petentului sunt cele referitoare la luminile semnalizatoare și la faptul că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere, fapte pe care acesta le-a recunoscut.
Solicită în principal admiterea apelului și desființarea sentinței instanței de fond, iar în rejudecare, să se dispună admiterea plângerii așa cum aceasta a fost formulată, iar în subsidiar, în rejudecare să se dispună admiterea în parte a plângerii contravenționale, în sensul constatării inexistenței faptei prev. de art.120 alin. 1 lit. h din OUG nr. 1391/2006.
Consilier juridic P_______ A___ – E____ pentru intimat, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, atâta timp cât declarația martorului audiat nu a răsturnat prezumția de vinovăție.
Mai arată că fapta contravențională s-a petrecut în luna februarie și că în jurul orelor 5,30 atunci când s-a constatat această faptă, era noapte.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T R I B U N A L U L
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 15.03.2013, petentul U______ C____ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23.02.2013 de I.P.J. Suceava, ca nelegal și netemeinic și înlăturarea sancțiunilor aplicate.
În motivare, petentul a arătat că încheierea procesului verbal de constatare și sancționare a faptei pretins săvârșite de el a avut loc exclusiv pe baza aprecierilor personale ale agentului constatator, persoana indicată ca martor asistent în cuprinsul procesului verbal nefiind de față în momentul trecerii sale pe porțiunea de drum care cuprindea zona indicatorului depășirea interzisă, iar autovehiculul echipajului care l-a oprit în trafic nu era echipat cu camere foto sau video care să fi surprins momentul incriminat.
De asemenea, reclamantul a arătat că fapta menționată în procesul verbal de contravenție nu este reală.
Totodată, petentul a susținut că procesul verbal nu poate face dovada faptelor pe care le relatează, astfel încât să înlăture prezumția de nevinovăție care funcționează în favoarea sa, potrivit art. 6 din CEDO.
Intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție și a sancțiunii aplicate.
În motivare, intimatul a arătat că petentul a fost depistat la data de 23.02.2013, orele06,00, conducând microbuzul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN2, în loc. Dănila, iar la km 454+100 m, a efectuat depășirea autovehiculului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX, în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, fiind sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 120 al. lit.h din HG 1391/2006, sancționat de art. 100 al.3 lit.e din OUG nr. 195/2002, cu 4 puncte amendă în valoare de 300 lei și cu reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile.
Intimatul a mai precizat că petentul a mai fost sancționat pentru defecțiunile la sistemul de iluminare a vehiculului și pentru faptul că nu avea asupra sa permisul de conducere, cu 2 și respectiv 6 puncte amendă în valoare de 1507 lei, respectiv 450 lei.
A arătat intimatul că susținerile petentului nu sunt întemeiate întrucât, din verificările efectuate, rezultă că măsurile dispuse de agentul constatator sunt legale, constatarea și sancționarea contravențiilor săvârșite de petent fiind făcute direct de către polițistul rutier, în conformitate cu prevederile art. 109 al.1 din OUG nr.195/2002 republ.
Totodată, intimatul a solicitat să se aibă în vedere pericolul grav al faptei săvârșite de petent, care a pus în primejdie siguranța celorlalți participanți la trafic și care, cu bună știință, a ignorat întreaga campanie ce se desfășoară permanent pe șoselele țării, în vederea scăderii numărului de accidente rutiere pe fondul depășirilor neregulamentare.
A mai susținut intimatul că, sub aspectul temeiniciei, procesul verbal de constatare a contravenției, în măsura în care cuprinde constatările agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp aceste din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin sentința civilă nr. 2266 din data de 27 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava, a fost respinsă plângerea contravențională ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 23.02.2013 de IPJ Suceava contravenientul U______ C____ a fost sancționat cu 4+6 puncte amendă, în valoare de 900 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.120 lit. h, din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.100 alin. 3 lit.e din OUG nr.195/2002 republicată, fapta constând în aceea că la data de 23.02.2013 ora 0600, pe DN 2, în localitatea Dănila, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a depășit autoturismul cu nr. XXXXXXX în zona de acțiune a indicatorulului „depășirea interzisă”, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 99 al. 1 pct. 18 din OUG nr.195/2002, deoarece avea defecțiuni la lumini în partea din spate a autoturismului și pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 147 al. 1 din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 101 al. 1 pct. 18 din OUG nr.195/2002 pentru lipsa permisului de conducere.
Procesul-verbal atacat nu este semnat de petent, fiind, în schimb, semnat de martorul A__________ C____ P____.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. Instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentului au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.
Raportat la argumentele petentului instanța de fond a arătat că în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor (art. 19 al. 1 din OG 2/2001). Aceste dispoziții legale au fost respectate la încheierea procesului verbal, acesta fiind semnat de martorul A__________ C____ P____, nefiind încălcate disp. art. 19 din OG 2/2001.
Lipsa obiecțiunilor din procesul-verbal atrage sancțiunea nulității virtuale a procesului-verbal, conform art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, legiuitorul stabilind că în momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenietului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, mențiuni care vor fi consemnate distinct, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Însă, această nulitate este supusă condițiilor stabilite în art. 175 C. proc. civ., prevederile O.G. nr. 2/2001, completându-se cu dispozițiile Codului de procedură civilă, fiind vorba despre o nulitate condiționată de existența unei vătămări. În ceea ce privește arătările petentului în sensul că obiecțiunile nu au fost consemnate distinct la rubrica “Alte mențiuni”, fiind practic împiedicat de către agentul constatator să facă aceste obiecțiuni, acestea nu au fost dovedite de către petent. De asemenea, instanța de fond a reținut prezumția că atâta timp cât petentul a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție, acesta nu a fost de acord cu conținutul acestuia, astfel încât prin această presupusă fapta a agentului constatator nu i s-a produs vreo vătămare petentului.
Mai mult, instanța de fond a reținut că petentul nu a probat existența vreunei vătămări referitor la acest aspect, lipsa acestei vătămări fiind susținută și de faptul că dreptul la apărare al petentului (exprimat inclusiv prin posibilitatea de a formula obiecțiuni în cadrul procesului-verbal) este pe deplin asigurat prin posibilitatea de a formula plângere în fața instanței de judecată și de a propune toate probele pe care le apreciază ca necesare pentru a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia procesului-verbal.
Prin urmare, apărările petentului referitoare la acest aspect au fost înlăturate de către instanța de fond, ca neîntemeiate.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța de fond a considerat că situația de fapt reținută de către agentul constatator corespunde realității, proba faptului că petentul a depășit pe linia continuă fiind făcută prin constatările directe ale agentului de poliție. Mențiunile privind situația de fapt se bucură de prezumția de veridicitate, această prezumție fiind permisă instanței așa cum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A_____ contra României, în care a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
De asemenea, art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, conferă valoare probatorie constatărilor directe ale agentului de poliție, iar potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. În speță, nu era necesară folosirea unor astfel de mijloace, fapta putând fi observată și de agentul constatator.
În ceea ce privește prima contravenție reținută în sarcina petentului instanța constată că potrivit dispozițiilor art.120 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 „se interzice depășirea vehiculelor: h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă"”.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea regulilor privind depășirea de către conducătorul de autovehicul.
Din analiza acestui text de lege rezultă că petentul era obligat să se abțină să efectueze manevra de depășire dacă pentru efectuarea manevrei se încalca semnificația indicatoarelor din zonă.
Se reține că petentul a contestat doar în mod formal procesul verbal de contravenție, acest aspect rezultând din faptul că nici în plângere și nici în precizările de la fila 34 dosar acesta nu prezintă o altă situație de fapt, contrară celei reținute de agent, oprindu-se la a preciza că procesul verbal a fost încheiat în baza „aprecierilor personale” ale agentului constatator și că „fapta nu există”.
Deși în fața instanței a menționat că depășirea a fost efectuată pe linie discontinuă, aceasta reprezintă o simplă afirmație a persoanei sancționate contravențional și nu poate face singure dovada netemeiniciei procesului-verbal. Or, conform art. 249 C.pr.civ., sarcina probei îi incumbă petentului. Dacă nerecunoașterea faptei de către persoana sancționată ar face proba împotriva constatării directe a agentului de poliție, s-ar lăsa la latitudinea persoanei sancționate înlăturarea propriei răspunderi contravenționale, iar agentul constatator ar fi lipsit de principala sa atribuție, aceea de a constata direct faptele contravenționale.
Celelalte susțineri ale petentului în sensul că agenții de poliție nu aveau vizibilitate pentru a putea observa cum s-a efectuat depășirea, fiind la aproximativ 200 m distanță de locul în care a intrat în depășire, nu au fost susținute de probele administrate, motiv pentru care nu au fost avute în vedere de către instanța de fond.
Față de aceste aspecte instanța de fond a constatat că în mod corect a fost reținută în sarcina petentului contravenția prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h și i din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002.
2. În ceea ce privește cea de-a doua contravenție, potrivit art. 99 al. (1) din OUG 195/2002, constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: 18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecțiuni tehnice, altele decât cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. b), ori care are lipsă unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorată vizibil.
Petentul nu a contestat săvârșirea acestei fapte, precizând la termenul din data de 16.03.2014 că „poziția din partea stângă spate nu mergea”, fiind, așadar, sancționat în mod legal.
3. În ceea ce privește cea de-a treia contravenție, potrivit art. 147 pct. 1 din HG nr. 1391/2006, conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.
În ceea ce privește această contravenție, art. 35 al. 2 din OUG nr.195/2002 prevede: „participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege”, iar art. 101 al. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 prevede: „constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 18. nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2). În plus, petentul a recunoscut că nu avea permisul asupra sa, motiv pentru care se a fost reținută temeinicia procesului verbal și raportat la această faptă.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ, instanța de fond a apreciat că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate petentului, față de criteriile prevăzute de O.G. nr. 2/2001.
Opinia instanței de fond s-a fundamentat, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a reținut că pericolul social al faptei săvârșite de petent este ridicat, fapt ce rezultă din împrejurarea că au fost încălcate normele privind circulația pe drumurile publice, în condițiile în care la locul faptei acționa indicatorul “depășirea interzisă”. I_______ de fond a mai reținut că există pericolul de a se produce un accident de circulație, în condițiile în care pe sensul opus de mers ar fi circulat un alt autoturism (petentul trebuind să conștientizeze că acest pericol există, în momentul în care depășeste marcajul longitudinal continuu, intrând pe sensul opus de mers). Pe de altă parte, faptul că petentul efectua o cursă regulată de persoane pe ruta Radauți-Iași, având călători la bord, reprezintă o circumstanță agravantă, în defavoarea petentului (care nu a respectat normele privind circulația pe drumurile publice, conducând și cu defecțiuni la sistemul de iluminare, pe timp de noapte).
Pentru aceste motive, întrucât intimatul a făcut dovada certă că manevra de depășire efectuată de petent a avut loc cu încălcarea marcajului longitudinal continuu, iar acesta nu a făcut proba unei situații contrare actului de sancționare, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională, considerând că procesul-verbal atacat a fost legal și temeinic încheiat, iar sancțiunile corect individualizate și aplicate.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel petentul U______ C____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că „lipsa obiecțiunilor din procesul verbal atrage sancțiunea nulității virtuale a acestuia” și că fapta agentului constatator nu i-a produs o vătămare. În condițiile în care conform art. 16 alin. 7 din OUG nr. 2/2001 legiuitorul a stabilit că în momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la actul de constatare, mențiune care vor fi consemnate distinct, sub sancțiunea nulității procesului verbal, instanța trebuia să constate această nulitate. În privința vătămării aceasta este certă cu atât mai mult cu cât este șofer, efectuând curse regulate de persoane pe ruta Rădăuți – Iași, iar suspendarea dreptului de a conduce îl pune în situația de a-și pierde locul de muncă.
A mai arătat că deși prin precizările la plângerea contravențională a solicitat audierea a doi martori în dovedirea susținerilor sale, în mod greșit a fost respinsă cererea de înlocuire a martorului D_________ N______ I_____ , punându-l practic în situația de a nu-și putea dovedi poziția procesuală.
Apreciază că mențiunile din procesul verbal agentului de poliție care nu a putut executa mandatul de aducere a martorului întrucât acesta este încarcerat într-o închisoare din Belgia, constituie motive mai mult decât suficiente pentru admiterea cererii de înlocuire.
S-a reținut în sentința apelată că „petentul a contestat doar în mod formal procesul verbal de contravenție, nici în plângere și nici în precizări neprezentându-se o altă situație de fapt, contrară celei reținute de agent”, nefiind avute în vedere susținerile sale expuse nemijlocit la termenul din 18.03.2014 în sensul că „depășirea s-a făcut pe linie discontinuă, revenirea pe bandă făcându-se tot pe linie discontinuă; agentul constatator aflându-se în imposibilitatea de a vedea aceste aspecte întrucât se afla la aproximativ 200 m distanță , iar la ora 6 în februarie este încă întuneric”.
Mai arată că dacă i s-ar fi dat posibilitatea să probeze testimonial aceste mențiuni în fața instanței, s-ar fi prezentat o imagine corectă asupra modului cum s-au desfășurat evenimentele.
Este discutabil și modul în care a fost apreciat gradul de pericol social al faptei întrucât, în situația în care ar fi dovedit că depășirea s-a făcut regulamentar, sancțiunea ar fi trebuit individualizată cu raportare la faptul că nu a avut asupra sa permisul de conducere și că poziția de pe partea stângă spate a autovehiculului nu mergea.
Gradul de pericol social al acestor fapte, în opinia sa, este redus, putându-se aplica o altă sancțiunea, respectiv avertismentul.
A solicitat admiterea apelului și în rejudecare admiterea plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 23.02.2013 și înlăturarea sancțiunilor aplicate.
În subsidiar a solicitat ca în rejudecare, să se admită apelul, cu admiterea în parte a plângerii în sensul constatării inexistenței în cauză a contravenției prev. de art. 120 alin. 1 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
De asemenea, a solicitat audierea martorului G________ B_____ F_____.
Intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava a depus la dosar întâmpinare (filele 16 - 17).
A arătat că față de motivele invocate de petent, pe care le consideră neîntemeiate, sentința atacată este legală și temeinică , dată în baza probatoriului administrat, instanța stabilind, în mod corect, că actul de constatare este legal și temeinic.
Instanța de fond a confirmat cele constatate de agentul constatator ca o situație de fapt ce corespunde realității, iar, până în prezent, petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt.
Simpla afirmație a petentului că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde adevărului este suficientă pentru răsturnarea prezumției de legalitate și temeinicie de care e bucură procesul verbal de contravenție, iar, acesta, până în prezent, nu a făcut proba contrară celor consemnate, în mod obiectiv, de o autoritate a statului, funcționar învestit cu exercițiul autorității publice. Mai mult decât atât, martorul propus de petent nu s-a prezentat la instanța de fond.
Cu privire la lipsa obiecțiunilor, arată că acestea, după consemnare trebuie susținute de semnătură, ori acesta nu a semnat procesul verbal de contravenție și nici nu a făcut dovada unui prejudiciu suferit ca urmare a lipsei acestor obiecțiuni care nu poate fi reperat decât prin anularea procesului verbal de contravenție.
A mai arătat că scopul legii este de a proteja participanții la trafic și instanța a avut în vedere că fenomenul de nerespectare a normelor rutiere privind depășirea duce la evenimente rutiere grave. O altfel de soluție, ar face să încurajeze încălcarea normelor legale și să descurajeze aplicarea prevederilor legale de către organele de drept.
Nerespectarea normelor rutiere privind respectarea limitelor de viteză reprezintă una din principalele cauze ale producerii de evenimente rutiere grave soldate cu victime sau pagube însemnate, iar prin pronunțarea unor astfel de soluții arbitrare s-ar crea un precedent nefavorabil cu efect asupra îndeplinirii atribuțiilor legale stabilite de art. 1 alin. 2 și 3 din OUG nr. 195/2002.
Pe cale de consecință, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală și implicit procesul verbal de contravenție, cu sancțiunile aplicate.
Examinând sentința atacată, în limitele devoluțiunii stabilită prin motivele de apel formulate, în raport de întregul complex probator prin prisma dispozițiilor aplicabile cauzei și de criticile aduse instanței de fond, pentru considerentele ce urmează, Tribunalul expune următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 23.02.2013 de IPJ Suceava contravenientul U______ C____ a fost sancționat cu 4+2+6 puncte amendă, în valoare de 300+150+450 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.120 lit. h, din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.100 alin. 3 lit.e din OUG nr.195/2002 republicată, fapta constând în aceea că la data de 23.02.2013 ora 0600, pe DN 2, în localitatea Dănila, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a depășit autoturismul cu nr. XXXXXXX în zona de acțiune a indicatorulului „depășirea interzisă”, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 99 al. 1 pct. 18 din OUG nr.195/2002, deoarece avea defecțiuni la lumini în partea din spate a autoturismului și pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 147 al. 1 din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 101 al. 1 pct. 18 din OUG nr.195/2002 pentru lipsa permisului de conducere.
Tribunalul apreciază analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Apelantul a învederat că procesul-verbal de contravenție a fost în mod nelegal întocmit întrucât nu au fost consemnate obiecțiunile contravenientului, agentul constatator refuzând consemnarea acestora.
Tribunalul reține însă că dreptul la apărare, reflectat inclusiv prin posibilitatea contravenientului de a formula obiecțiuni la întocmirea procesului-verbal, este deplin asigurat prin dreptul acestuia de a se adresa instanței de judecată cu plângere împotriva actului constatator și de a propune probele pe care le consideră necesare pentru a dovedi nelegalitatea sau netemeinicia actului.
Această interpretare reiese și din recursul în interesul legii XXII/19 martie 2007, prin care Secțiile Unite ale Înalte Curți de Casație și Justiție au statuat, cu putere obligatorie, că nerespectarea de către agentul constatator a obligației de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare atrage nulitatea relativă a procesului verbal.
Astfel, motivul de nelegalitate invocat de petent ar fi putut atrage cel mult doar o nulitate virtuală (neprevăzută expres de lege) a procesului verbal de contravenție, care este condiționată de existența unei vătămări aduse petentului, spre deosebire de nulitățile exprese, unde vătămarea se prezumă.
Or, potrivit art. 175 alin.1 Cod procedură civilă (coroborat cu art. 47 din OG 2/2001, care prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă), nulitatea relativă a unui act de procedură este aplicabilă numai dacă părții i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, iar în cauză petentul nu a demonstrat producerea vreunei astfel de vătămări.
Mai mult nici nu a făcut dovada afirmațiilor sale precum că agentul constatator ar fi refuzat consemnarea obiecțiunilor sale, procesul verbal de contravenție bucurându-se de prezumția de veridicitate până la proba contrarie.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal Tribunalul reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat, se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă și din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.
Instanța constată că procesul-verbal de contravenție CP nr. xxxxxxx încheiat la 23.02.2013 de către intimatul I____________ Județean de Poliție Suceava reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D__ fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, Tribunalul apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezinta o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Tribunalul reține că mențiunile procesului verbal de contravenție se coroborează cu raportul agentului constatator (f. 46), cu declarația martorului încuviințat din oficiu (f. 37-38).
În ceea ce privește fapta de depășire a uni autovehicul în zona de acțiune a indicatorului Depășire Interzisă, respectiv pe linia continuă, Tribunalul reține din declarația martorului Apătrăchioaie Ceazar P____ că petentul a început manevra de depășire pe linie discontinuă dar a fost finalizată pe lina continuă ce separa sensurile de mers. (f. 37-38).
Instanța are în vedere și concluziile orale ale apărătorului ales al apelantului la termenul de dezbateri în apel când acesta a susținut că nu sunt date condițiile contravenției deși manevra de depășire a fost începută pe linie discontinuă și finalizată pe linie continuă , susținând că pentru existența contravenției este necesar ca întreaga manevră de depășire să se realizeze pe linie continuă.
Dar art. 120 alin.1 lit. h și i din HG 1391/2006 prevede că se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului Depășire interzisă, respectiv când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar vehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere).
Așadar, pentru ca fapta contravențională să nu fie dată este necesar ca întreaga depășire( atât începutul ei cât și finalizarea ei ) să se realizeze pe linie discontinuă ceea nu s-a întâmplat în cazul apelantului care înainte de a reintra pe sensul său de mers a încălcat linie continuă deși a început manevra pe linie discontinuă.
La stabilirea situației de fapt Tribunalul nu va reține declarația martorului G_________ B_____ F_____, apreciind-o ca fiind părtinitoare și nesinceră, acesta fiind amic cu petentul apelant. De altfel, declarația acestui martor este contrazisă de celelalte probe administrate în cauză , respectiv declarația martorului din oficiu care se coroborează cu raportul agentului constatator și concluziile orale ale apărătorului ales al petentului privind situația de fapt .
Astfel, din probele administrare în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că petentul la data de 23.02.2013 ora 0600, pe DN 2, în localitatea Dănila, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a depășit autoturismul cu nr. XXXXXXX în zona de acțiune a indicatorulului „depășirea interzisă, încălcând marcajul longitudinal continuu, ce separă sensurile de circulație.
În ceea ce privește faptele petentului apelant de a circula cu autovehicul care avea defecțiuni la lumini în partea din spate a autoturismului și fără permis de conducere, instanța reține că sunt constatări de fapt directe ale agentului contstatator nici nu au fost contestate de apelant ca și situație de fapt prin plângerea formulată.
Față de cele de mai sus, având în vedere că în cauză nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție contestat, sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, Tribunalul reține că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Analizând sancțiunile stabilite, Tribunalul reține că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, cât privește fapta constând în nerespectarea dispozițiilor privind depășirea în zona cu marcaj axial continuu se impune a fi avut în vedere, pe de o parte, că pericolul social este unul important, fapta fiind de natură a periclita siguranța circulației pe drumurile publice iar, pe de altă parte, organul constatator a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum minim de 300 lei, individualizând în mod corect sancțiunea, petentul având și posibilitatea de a achita în 48 de ore jumătate din acest minim, respectiv 150 lei.
În baza art. 100 alin.3 lit. e din OUG 195/2002, în caz de nerespectare a regulilor privind depășirea pe drumurile publice, pe lângă sancțiunea principală se aplică și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de conduce pentru o perioadă de 30 de zile, această măsură având la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto, având caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă pentru participanții la trafic un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră.
Tribunalul reține că individualizarea sancțiunii contravenționale, principală și complementară, s-a efectuat de către agentul constatator corect și legal, în concordanță cu dispozițiile art.21 alin.3 din OG 2/2001, iar măsura aplicării sancțiunii complementare de reținere a permisului de conducere poate fi luată de agentul constatator în funcție de gravitatea faptei comise, conform art.5 alin.6 din OG 2/2001. Ori în cauza de față, având în vedere că procesul-verbal analizat cuprinde constatări personale ale agentului constatator cu privire la situația de fapt descrisă, se reține că acesta a avut posibilitatea de a aprecia și gradul de pericol concret creat de petent prin săvârșirea contravenției, astfel că în lipsa unor probe contrare care să dovedească o disproporționalitate între fapta comisă și pericolul creat prin săvârșirea acesteia, instanța nu poate dispune înlăturarea acestei măsuri.
Mai mult, având în vedere având în vedere faptul că petentul s-a angajat în depășirea unui autovehicul ce rula în fața sa în zona de acțiune a marcajului rutier dublu continuu și a indicatorului rutier Depășirea Interzisă, având în vedere și atitudinea petentului care în nici un moment, nu a învederat că i-ar fi părut rău pentru nerespectarea regulilor de circulație, pentru crearea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic și pentru a permite petentului să înțeleagă regulile de circulație pe drumurile publice, necesitatea nu numai legală dar și morală de a respecta aceste reguli și de a nu fi un pericol cel puțin pentru ceilalți participanți la trafic, dacă nu se gândește la consecințele grave și deosebit de grave pe care o astfel de faptă contravențională le poate produce față de propria persoană, Tribunalul va menține sancțiunile aplicate de agentul constatator ca fiind legale și proporționale cu pericolul concret al faptelor petentului.
Dar, Tribunalul mai reține că petentul apelant a mai fost sancționat cu amendă în cuantum de 150 lei pentru că autovehiculul cu care circula avea defecțiuni la lumini în partea din spate a autoturismului și cu amendă în cuantum de 450 lei pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere.
Se apreciază că amenda de 150 lei pentru fapta prevăzută de art. 99 al. 1 pct. 18 din OUG nr.195/2002 este proporțională cu pericolul social concret al acesteia, reținând că petentul conducea un autovehicul în regim de maxi-taxi cu pasageri , autovehiculul prezentând defecțiuni defecțiuni la lumini în partea din spate fiind astfel greu de observat de concucătorii din spate ai acestuia.
În ceea ce privește fapta petentului de a nu avea asupra sa permisul de conducere, art.101 alin.1 pct.18 din OUG 195/2002, se reține că agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 450lei, dar Tribunalul apreciază că pentru această faptă, măsura avertismentului, ca sancțiune principală, este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor ce-i revin în baza OUG 195/2002.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), pe disp. art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și pe prevederile art. 7 alin. 3 în care se învederează că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Pe de altă parte, instanța are în vedere și urmările minime pe care petentul apelant le-a produs prin această faptă. De asemenea, instanța are în vedere și pericolul social redus al faptei săvârșite de petent precum și convingerea pe care instanța și-a format-o, în sensul că petentul nu va mai repeta această faptă chiar și fără aplicarea unei amenzi contravenționale, sancțiunea avertismentului fiinde suficientă pentru atragerea atenției apelantului asupra respectării obligației de a conduce autovehiculul având asupra sa permisul de consucere.
Pentru considerentele arătate, in temeiul art. 480 C__, instanța va admite apelul, va schimba in tot sentința apelata , va admite în parte plângerea contravențională în sensul că va înlocui cu sancțiunea „avertismentului” amenda în cuantum de 450 lei aplicată apelantului prin procesul verbal de contravenție contestat pentru fapta de a nu avea asupra sa permisul de conducere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul în materie contravențională declarat de petentul U______ C____, domiciliat în mun. Iași, ________________________-5, ___________. 4, _________________ împotriva sentinței civile nr. 2266 din data de 27 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava, cu sediul în mun. Suceava, _____________. 9, jud. Suceava.
Schimbă în tot sentința apelată.
Admite în parte plângerea contravențională.
Înlocuiește cu sancțiunea „avertismentului” amenda în cuantum de 450 lei aplicată apelantului prin procesul verbal de contravenție contestat.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 septembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
C_____ A___ Z______ CorinaCiobanu M______
Red.C.A.
Jud. fond C_____ A.
Tehnored.C.M.
4 ex./28.xxxxxx